| = Rodin - catedrala gotică | Virginia Popescu [25.Jul.09 08:14] |
| din două inimi picură doar nisip - în urnă - timpul împreunare - catedrala gotică două mâini spre cer între două ceruri zbor de cuvinte - o oază-n deșert | |
| = ioana | Ioana Geier [25.Jul.09 15:00] |
| -Ioana isi "cara" intr-un fel inconfundabil versurile printre noi, dand dovada de mult tact si intelepciune -personal, imbratisez acest gen de scriitura, foarte apreciat in occident -poate ca multi dintre voi au auzit despre hunedoreanca Elena-Daniela Zgondea-castigatoare a unor medalii de aur, in Italia, pentru astfel de poeme... JO | |
| + Rugul mâinilor | George Pașa [26.Jul.09 14:06] |
| Multă simplitate și delicatețe în această miniatură lirică! De multe ori m-am întrebat cum de reușește autoarea să spună atât de mult în puține cuvinte. Uneori am crezut, în mod greșit, că e o simplă combinație de cuvinte, fără suflul creator autentic prin care să capete viață. Dar tot la fel de bine se poate observa/ intui că nu se poate vorbi aici de o spaimă în fața cuvântului, ci de sensurile care vin de acolo, din adânc, unde se comunică nesfârșirea. În două sintagme, "nisipul obosit"și "pulbere fină", care pot părea, într-un alt context, niște locuri comune, este insuflată virtutea unei comunicări inefabile cu înaltul. Iar versurile "mâinile rug/ tot mai înalte...", prin suspendarea voită a discursului ,aduc tocmai acea dimensiune pierdută, inexplicabilă înafara trăirii cuvântului de dincolo de cuvânt. Redundanța din strofa a treia poate părea facilă, dacă urmărești numai structura "de suprafață". Însă acolo se concentrează întreaga trăire, atât de simplă, încheindu-se cu un epitetul metaforic, sugerând și o dimensiune onirică, și tinerețea spirituală, și o viziune panteistă asupra fințării. Este aici, în viziunea mea, un text de apreciat. | |
| = nu isi merita "instelutarea" | silvia caloianu [26.Jul.09 14:28] |
| posibil, nu ma pot obisnui cu stacheta actuala a siteuli (pe care o mentin si "stelutarii"), chiar daca ar trebui sa tinem cont de genericul din frontispiciul paginii... (care incepe asa: "poeziile geniale scrise in liceu inca zac..."). imi imaginez ca Ioana chiar nu mai stie ce sa creada... | |
| = . | George Pașa [26.Jul.09 14:35] |
| Sunt de acord cu dvoastră, dnă Caloianu, dar așa am simțit și am gândit eu acum, dincolo de modele și schemele epice/ lirice care se impun. Uneori văd poezia dincolo de timpuri. Se poate să greșesc, eu am mai spus că nu țin la acest statut de "steluțar". Dar am argumentat cum am știut și eu. Contraargumentele dumneavoastră? Cu respect, Pașa | |
| = Ioana Matei | Ioana Geier [26.Jul.09 15:09] |
| Am ferma convingere ca Ioana Matei scrie bine! Vorbind despre altii, despre altceva, Ioana se povesteste pe sine. Ioana e in cautarea unor inimi care stiu sa asculte. Personal, nu o cunosc, dar cred in talentul ei. JO | |
| = O stea de suflet | Virginia Popescu [26.Jul.09 17:59] |
| Bucuria de a lua parte la bucuria unei persoane, când vezi că nu te-ai înșelat în aprecierea celei care te-a cucerit cu profunzimea, cu frumusețea unui suflet prea plin de noblețe... Asta simt eu acum când văd munca încununată cu o stea de suflet... Felicitări Ioana, o meriți din plin! Dar eu te văd cu mult mai sus, te văd chiar printre stele, pentru că acolo este locul tău! La cât mai frumoase versuri și la cât mai multe stele! | |
| = poem bun... | Teodor Dume [26.Jul.09 18:18] |
| da, aici este o poezie cu o sufletească determinare care este mai presus de toate. o concentrare atentă. o trăire, deși simplă este plină de profunzime și frumusețe. să nu uităm că simplitatea adevărată e DENSITATE, TÃRIE. *o pulbere fină mâinile rug tot mai înalte... între noi între mine și cer* felicitări, ioana și aprecieri, domnului george pașa, pentru evidențiere! cu sinceritate, teodor dume, | |
| = obosit | Călin Sămărghițan [26.Jul.09 21:16] |
| Iopana, eu doar citesc și mă bucur. Găsesc aceeași putere de a te desprinde de lucruri, aceeași subtilitate a sugestiei. Prima imagine e incredibil de simplu construită. Aceeași surpriză a găselniței dătătoare de sens, în cazul de față "chipul verde" care "pictează litere". "Nisip obosit" îmi place foarte mult. Nu m-am putut abține să nu-l reproduc. | |
| = Scuze | Călin Sămărghițan [27.Jul.09 09:37] |
| Mii de scuze, abia acum văd: ”Ioana”, desigur. Probabil oboseala nisipului. | |
| = de cand s-a apucat bruce lee de pictat? | dorin cozan [27.Jul.09 10:36] |
| da, scriam si eu asa cu puncticele cand eram in generala si colegele mele ziceau: lasa vrajeala, ciko, si baga niste flotari! din acest text, cel mai mult m-am pierdut [in sensul lui coehlo ;;)] la al cincilea punct. are asa o personalitate si un ambiț de numa-numa | |
| = cerc... | ioana matei [27.Jul.09 14:37] |
| Virginia, mâinile viului se hrănesc/regenerează continuu prin propria lor ardere...ele sunt copiii luminii... Ioana, sunt bucuroasă de *ascultare*...promit să tot încerc să *spun* ceea ce nici măcar mie nu-mi pot *spune* prin cuvânt... George da, rugul mâinilor, dăruit și dăruitor de stele... Silvia, sunt fericită că mă citești...prețuiesc mult și respect poeta din tine... Teodor, cred că drumul de la complex la simplu trece prin inimă... Călin, din nisipul obosit crește oaza... Dorin, atinge-mă, n-am nicio parte! Stii cu ce începe totul? Cu o întrebare...Uite, pentru tine în loc de puncte puncte doar punct și...virgulă... Vă mulțumesc mult! | |
| = fiecare grăunte este o construcție. | viorel gongu [31.Jul.09 23:03] |
| Citesc cu răbdare reluând fiecare grăunte de nisip din construcție.De fiecare dată când citesc ceva despre care îmi spun că e bine scris, acel ceva devine, insinuant și obsesiv, sursă de poezie pentru trăirile mele.Stelele tale au reaprins nisibul obosit ,care se roagă cu mâinile împreunate, să nu se ardă de tot de atâta drag. Astăzi speranța încearcă un nume. | |
| = Ioana, | Dely Cristian Marian [05.Sep.09 22:04] |
| reusesti din nou sa atingi trairi intense in cateva cuvinte "stelele hrănesc nisipul obosit... o pulbere fină mâinile rug tot mai înalte..." sunt imprejurari in care imi amintesc versuri ca si-un ultim gand dintr-o stare... in drum spre oaza - peste dune tot mai mici lucesc stele mari | |
| = ... | ioana matei [07.Sep.09 21:04] |
| imi cer iertare pentru raspunsul tarziu... Viorel, e foarte frumos ce-mi spui...da, "fiecare grăunte este o construcție."si...fiecare graunte/constructie e o taina, indraznesc a completa...multumesc din suflet...si pentru comentariul de aici si pentru ...celalalt...pe primul abia l-am aflat (si nu de pe e-mail!) pe celalalt l-am citit mai demult dar nu ti-am raspuns pentru ca...uneori incep/continui sa tac... Cristian, ma bucur (*nespus*) daca trairile intense sunt si *ale tale*... cu drag, ioana matei | |