| = seby | Leonard Ancuta [11.Jul.09 02:02] |
| ma bucur ca iti place cum scriu, te mai astept. o sa trec si eu pe la tine. | |
| = ei daaa!!! | Doru Dorian David [11.Jul.09 02:32] |
| leonule, un poem care-mi sta ca franghia la gat! l-am simtit batrane pana la firul ierbii! tanar si batran, uns cu toate cele poeticesti! fain, jos cu clopul meu de pictor infatuat! un gand instelat dinspre Doblin! | |
| = singura ființă | florin caragiu [11.Jul.09 09:35] |
| vezi că ai un typo: “șoptesc”. interesant poem, parcă zidit în melanjul sentimentelor. pe de o parte, nevederea cu răscolirea simțurilor. Excelentă trecerea de la femeia la acel cal, contrastul între rugăciuni, tristețea aceea specială în care se stinge spectrul funiei – condensând legătura vieții și semnul distrugerii. Apoi continuarea cu iarba, inflexiunile ei. și tot acest indefinit al faptului de a nu ști frumusețea, culoarea mângâierilor, al unei dependențe de noapte. Sfârșitul are și el ceva enigmatic, cuplând „dialectic” deschiderea lumii cu ascunderea sub piatră. cu pl[cerea lecturii, Florin | |
| = Frumusetea iubitei ti-a orbit privirea | razvan rachieriu [11.Jul.09 11:20] |
| Frumusețea iubitei ți-a orbit privirea care nu mai poate să vadă alte femei și te agăți de funia cerului pentru a-ți susține axa verticală a trăirii. “Cei neiubiți” se înfășoară în întuneric și într-o “tristețe specială”, “căutând punctul în care se deschide lumea” pentru a pătrunde în psihologia ei. Ca de obicei, o poezie completă și viguroasă. | |
| = reply | Leonard Ancuta [11.Jul.09 12:16] |
| multumesc pentru citire si frumoasele cuivinte spuse. am corectat unde era de corectat. despre inadaptare nu zice nimeni. | |
| + ... | Ioana Geacăr [11.Jul.09 15:57] |
| îmi place cum interpretezi rolul, asumat, convingător. jocul acesta "sunt..." încă mai produce poezie bună (l-am descoperit de curând și la Angela Marinescu în mai multe texte!) poate ar fi puțin de gîndit la schimbarea sau eliminarea lui "am văzut" în al doilea vers .... finalul în schimb e dinamic, grozavă imaginea: "atîrn de mirosurile nopții căutînd punctul în care se deschide lumea" | |
| = Ioana | Leonard Ancuta [11.Jul.09 16:20] |
| multumesc de apreciere, sunt incantat ca ti+a placut. o sa vad cum ramane cu sugestia ta. o zi faina! | |
| = cateva sugestii | Ionut Caragea [11.Jul.09 17:46] |
| fără să vedem cum crește cum se îndoaie în bătaia vînturilor - sugerez vantului, vanturi la plural are si un sens mai putin poetic, nu stiu daca te-ai gandit la el atîrn de mirosurile nopții căutînd punctul în care se deschide lumea - atarn de aromele noptii, este mai bun si ca ritm si ca sens ai un poem o contradictie, daca esti orb, de unde stii ca tocmai la etajul al patrulea este un cal care te striga? recomand schimbarea sintagmei sunt un orb in - sunt ca un orb, iti lasa o marja de siguranta pentru a menavra cu cuvintele in concluzie, poemul are trecere, insa se poate ameliora considerabil | |
| = ionut | Leonard Ancuta [11.Jul.09 18:32] |
| in ce priveste chestia cu orbul, ti-ai dat seama cum e, deci probabil si restul lumii e la fel de desteapta si va intelege. cu aromele nu sunt de acord, aromele mie imi inspira ceva cautat, ceva preparat, ca esentele de le punea mama in prajituri. asadar prefer mirosuri, e mai autentic si mai frust exact cum vreau. este clar apoi ca fiind vorba de iarba si urmat de bataia vinturilor nu te vei gandi niciodata la ceva nepoetic, poar doar tu te poti gandi la asta. in plus pluralul acolo este pentru a sugera timpul si trecerea lui. greu, nu? in rest stiam si eu ca e un tecst bun, au mai vazult si altii, multumesc de trecere si sugestii. | |