= până atunci, deschid geamul | Maria Prochipiuc [28.Jun.09 23:43] |
În prima strofă descifrez acea stare în care te afli dimineața chiar înainte de a bea cafeaua, acea stare care te ține ancorat în starea dintre visare și realitate: încercând să prinzi de coadă o maimuță / nu trece de o cifră până-n cinci… Poemul se desfășoară pe registre , toate au o anumită ordine chiar dacă sunt automatisme, te scoli, bei cafeaua, între timp deschizi geamul nu să vezi lumea desigur, ci doar dacă a ișit sau nu soarele, fiindcă: oamenii sunt la fel ca și tine. / uneori ar trebui să-ți pară rău În a treia strofă e o stare de plictiseală, ca și cum ai spune, nimic important ce-a fost ieri este și azi: diminețile încep mereu la fel, / fie că plouă sau fie că nu, / impresia e mereu aceeași În ultima strofă ai încercat să-i dai un pic de forță, dar nu atât încât să poată ridica tot poemul, ci doar sfârșitul: până atunci, deschid geamul / și-mi aduc aminte de ce spunea cineva / nu tot ce zboară se mănâncă, / dar merită să-ncerci, | |
= în forță | Alexandra Onofrei [29.Jun.09 11:58] |
intenția mea nu a fost aceea de a realiza un poem "în forță", ci unul care să ilustreze spleen-ul contemporan, n-am vrut să apară discrepanțe între strofe sau întră versuri, nu cred că e nevoie. dar poate vorbești de forța poetică, aia-i altceva. mulțumesc pentru lectură, Maria! | |