| + ca un sarpe | nichita victoria [02.Oct.05 19:05] |
| cu gandul la text in loc sa-mi scriu parola am scris "raman":) gandurile tale pe aici au o miscare furisa, inselatoare, se creeaza doua efecte: cer/pamant, deasupra/dedesubt. se pierde puterea cerului si se provoaca o ruptura. pamantul capata semnificatia liantului primejdios, isi schimba valoarea de element ocrotitor, caci de acolo par sa vina alte pericole. timpul istoric este anulat, nelinistea individuala este explicabila ca si cum eul se afla prizonierul unui timp trecut, retrait si prelungit parca etern. raman:) | |
| = chiar nu-mi sta in fire | Andu Moldovean [26.Aug.05 01:17] |
| sa vin asa netam-nesam dupa un comentariu al unei persoane despre care stiu doar doua-trei lucruri si acelea vagi si sa spun asa tot netam-nesam despre un text ca vibreaza... dar ce sa fac? m-am straduit eu cu champollion pe mesele de granit pana mi-au sarit capacele si-am inteles ca e lucru greu sa faci materia sa vibreze, zau asa. Doar cu exorcizarea aia platita tot netam-nesam (Doamne, cat de putina imaginatie am!) tribut tacerilor nu pot fi de acord. Sa nu ma intrebi de ce ca nu stiu sa-ti raspund. Bobadil. | |
| = Multumiri | Vasile Mihai [26.Aug.05 13:29] |
| Nichita, iti multumesc pentru vizita si pentru steluta. Sunt onorat si impresionat ca ai trecut pe aici cu inima deschisa si ca ti-a placut textuletul meu. Ai sesizat bine ruptura si meandrele timpului care s-a plictisit sa mai fie timp... Si ma bucur ca ramai. :) Bobadil, inca o mare onoare pentru mine - trecerea ta. Daca nu ma insel este prima data cand ma vizitezi si nu pot decat sa ma bucur, mai ales pentru ca a si vibrat versul meu undeva, in tine. Povestea cu exorcismul este destul de veche in mine si poate ca alta data am sa am ocazia de a o explica mai bine :). Va mai astept, cu drag, Mihai | |
| + "tăcerile continuau să mă exorcizeze de mine" | Dana Lucaci [26.Aug.05 19:56] |
| Impresia mea, citind și recitind poemul, este că prima strofă este oarecum decupată de întreg și ca stil, și ca sens. Parcă totul ar începe să aibă intensitate și imagine clară începând cu versurile: "aș fi vrut să găsesc undeva printre cătușele chinuite de rugină și încarnate ca prelungiri firești ale unei lacrimi fugite de-acasă o lagună în spațiul acela de unde lipsește o coastă o bucățică de eu dumnezeu" Un alt poem al dialogului cu un creator al omului, zeu sau Dumnezeu. Ca și cum, în zilele acestea, o parte din noi se lasă neputinței, se înalță din ea prin rugă, revoltă, luptă, scriere, sublimare, prin orice îi stă în putință ființei de a se simți continuu vie și cu sens atunci când "inventați din prea multă plictiseală de un zeu fără nume s-acopere o halcă de-adam cum necum captiv într-o entitate ratată de eclipsele ultimului secol". Re-crearea lumii, un alt Adam, o altă Eva, dincoace sau dincolo de metafore și cuvinte, care să rămână în paradisul unei alte lumi posibile. Poate fiecare vis al poetului se transformă aici în vers și atunci, în realitatea interioară, mai presus de imperativul existenței, rămâne poemul, creația, ceea ce ne face să lăsăm pe pământ dovezile trecerilor noastre. Rămân și remarc acest poem care vine în tandem cu realități trăite și în/de noi, oamenii acestor timpuri, clipe "ca un șarpe de înțelesuri/logice în spirala lor nesfârșită". Felicitări. Drag, Ela | |
| = Mai zic odată cu flacăra mai mică | ioan peia [28.Aug.05 00:19] |
| Am să subliniez doar stridențele, căci văd că nu mai pot comenta decât sec, fără considerații laterale, altfel imediat sunt zvârlit la coș! Deci: "sorbeam cenușă din pocale" este un vers mărunt, de începător care descoperă și el că a pune în relație două cuvinte, aparent discordante, e o găselniță teribilă! Nu e. "printre cătușele chinuite de rugină și încarnate",- exprimare obscură, fără nici un fel de rezonanță estetică; "unde să plâng toate întrebările fără să mă întrebe de ce ", - întrebarea-ntrebătoare!... E ca și cum ai zice: că o poezie fără de răsuciri contorsionate de vorbe, va să zică că nu le are! Urmează o capodoperă de kitch liric absolut: "fără nume s-acopere o halcă de-adam" ... care face comentariul inutil. "clipa aceea aproape perfectă ca un șarpe de înțelesuri" Regret că trebuie să spun, dar genul de lirică în care a eșuat acest sait este de-a dreptul ridicol! Nu mai insist, că ar însemna să-mi consum rezevele de energie în mod inutil. Și mai văd pe-aci și niște stele! Tocmai pe vreamea asta noroasă și noroioasă... | |
| = Ela | Vasile Mihai [27.Aug.05 19:37] |
| Ma bucur sa te regasesc plimbandu-te cu inima deschisa printre versurile mele si iti multumesc mult pentru steluta :). Mai ale ca e prima, nu e asa? E o mare onoare pentru mine si vreau sa te felicit pentru nivel! Prima strofa pare putin rupta... pentru ca a tinut mortis sa realizeze o usoara incadrare a "contextului" schitei de dialog :). I-am spus eu ca o sa para putin stinghera pe acolo, dar ce, a vrut sa asculte? :) Te mai astept cu drag. | |
| = Dle Peia | Vasile Mihai [28.Aug.05 16:28] |
| Va cer scuze pentru intarzierea raspunsului meu, probabil comentariul dvs nu fusese inca aprobat ieri atinci cand am raspuns Elei. Nu cred ca este vorba despre site sau ca este vina lui ca eu scriu stangaci sau kitsch. Unora le place, altora nu, asta a fost de cand lumea si asa va fi problema gusturilor omenesti. Fiecare dintre noi suntem o individualitate care gandeste, simte si, uneori, scrie cum ii iese, mai bine sau mai rau. Cred ca totusi atunci cand este vorba despre poezie sau, ma rog, despre un text care ar fi avut pretentia sa se ridice la "rangul" asta, nu se pot stabili niste sabloane bine batute in cuie si nu este prima data cand spun acest lucru. Deci, unora le-a placut si au dreptul acesta, asa cum aveti si dumneavoastra dreptul sa nu va placa. Eu nu pretind sa fac istorie literara din ceea ce scriu, doar imi scrijelesc cum pot gandurile, uneori mai alambicate si de neinteles, alteori mai clare si mai "valoroase", din necesitatea de a ma exprima. Iar ceea ce a facut si face situl acesta pentru mine este sa imi dea posibilitatea sa impartasesc. Fara pretentii ca as fi o valoare in domeniu sau ca as fi tocmai eu acela care sa revolutioneze lumea literara. Ceea ce va pot spune, in primul rand, referitor la versurile de inceput, este ca nu am cautat o "gaselnita"... Am precizat-o si anterior, la o alta poezie, ca nu urmaresc o anumita tehnica atunci cand scriu. Si iese ce iese. Apoi, n-am sa va explic ce a fost in capul meu referitor la acea "halca de adam" pe care dvs o vedeti a fi kitsch liric; chiar dvs ati spus ca aici n-ar mai incapea nici un comentariu. Insa nu pot decat sa observ o asemanare din acest punct de vedere, intre comentariul dvs si o alta "critica" pe care am primit-o acum ceva vreme. Inca ramane sa ma decid cum anume sa privesc lucrul acesta. Inchei cu speranta ca voi mai putea, de-a lungul timpului si meandrelor "inspiratiei", sa mai produc un text care sa nu fie atat de aspru penalizat de catre dvs. Va multumesc pentru comentariu. | |
| = Vasile sau Mihai, | ioan peia [28.Aug.05 22:56] |
| Nu o spun ca să mă scuz. Mi-a fost greu să par a mă contrazice pe distanța a câteva săptămâni. Dar eu am comentat AICI, ACEST text. "Excelența mea..." a fost o poemă bună și am evidențiat-o ca atare. Cît privește afirmația: "Unora le place, altora nu, asta a fost de cand lumea...", țin să precizez că, cel puțin în acest caz, vechiul dicton are valabilitate limitată. Dau un exemplu: la concursurile de premiere a celor mai bune soiuri de vinuri nu se duc toți bețivii de bodegă, ci degustătorii, adică cei ce cunosc foarte bine calitățile licorilor repective. A spune că ceea ce scrii ar putea să nu-i placă unuia, dar ar putea să placă altuia, înseamnă a te descalifica din start, acceptând ideea că poezia este un fel de produs de tarabă care-și va găsi, în cele din urmă, cumpărătorul dispus să dea paralele cerute pe ea. Dacă nu aspiri la cucerirea tuturor gusturilor și, mai ales, a celor versate - o spun doar ca premiză, nu e cazul meu - atunci trebuie să-ți vezi de treabă și să te duci să-ți declami angoasele lirice personale pe la cumetriile lirice de ocazie. Bine, aici poți pune problema astfel: cine garantează calitatea degustătorului? E, nu poate fi garantată la modul absolut, dar nici nu putem spune că nu operează în acest câmp chiar nici un fel repere... Cu un minimum de orientare teoretică poți detecta receptorul în măsură a te evalua cât mai obiectiv în contextul liricii notabile. Și cam spre el să se îndrepte atenția ta. A te mângîia cu cădelnițarea, adeseori incompetentă și interesată a lui x și y, e o chestie de orgoliu mărunt, impropice evoluției ascendente. Dacă s-a cceptat ideea că aici am calificat un text și nu persoana autorului, atunci totul e-n regulă și închei aigurând autorul în cauză de întreaga mea stimă. | |
| = Dle Peia reloaded | Vasile Mihai [28.Aug.05 23:36] |
| Stimate domn, nu inteleg ce v-a facut sa va referiti la poezia anterioara pe care mi-ati comentat-o pozitiv. Nu am spus niciodata ca va contraziceti, acest site avand intentia sa fie, dupa cum observati si dvs, unul pe care se comenteaza texte si nu autori. Cu atat mai putin... comentatori. Din pacate ceea ce ati spus ii descalifica pe antevorbitorii dvs si tin sa va spun ca nu va impartasesc ideea. Oamenii la care faceti referire in mod aluziv mi-au castigat la randul lor respectul prin atitudinea pe care o au referitor la poezie iar parerea lor, elogioasa sau nu, conteaza pentru mine. La fel de mult ar fi contat si daca ar fi fost critici in locul laudelor din partea lor, asa cum si parerea dvs conteaza pentru mine, ca a unui cunoscator. | |