Comentariile membrilor:

=  "noaptea îmi umple absența ta cu umbre mincinoase"	Dora Violet [08.Aug.05 20:06]
"ce-ți pasă de lacrimile norilor îmbrățișez doar o absență te-am așteptat te-am așteptat convulsii mă prăvălesc în infern ești demonul buimac și trist al nopților mele Se fac manunchi tacerile, intre demoniace aparitii sau pur si simplu intre imposibile cuvinte. Se intimpla sa nu poti face mai mult decit sa scrii un poem ca dintre ziduri, ca si cum dincolo de ele auzi mereu un suflet care la rindul sau tace. Este incredibil cite suflete scriu despre acelasi lucru - tacerea, linistea - in acelasi timp, ca si cum, dincolo de ferestre reci si seci, ne leaga mereu tainice lumini de undeva de departe. Marie, la ora asta trebuia sa fiu pe un loc, la o fereastra. Sunt tot la o fereastra, pe locul meu. Noaptea va fi in scriere. Si zorii ma poarta intre coline, iar tu poate: "te vei mira că mâine pe buza întunecată timpul își prelinge dulce gol peste culmi destinul" Multumesc mult pentru acest poem citit intre timpi. Drag, D cerul zidește neîncredere încerc să te iert pentru tăcere"
=  arome.. ?!	Sorin DespoT [08.Aug.05 20:06]
las semn aici... nu pot sa exprim indeajuns de bine ce arome imi lasa poema asta... Maria... ai acel ceva ce ma face mereu si mereu sa cad cu barba in causul palmei drepte si sa imi pironesc privirea intre cuvinte... las semn... asa cum spuneam, pentru a reveni... drag, DeSpOt.
=  versuri razlete	Dora Violet [08.Aug.05 20:10]
Revin, caci cele doua versuri razlete de dupa semnatura, ar fi trebuit sa apara la strofa pe care am decupat-o si am scris-o la inceputul comentariului. Interesant cum s-au asezat aoclo, ca un fel de P.S. :) Drag, D
=  între ziduri și tăceri stă ascunsă iubirea	Madalina Maroga [08.Aug.05 20:56]
Maria, Ai revenit aici, între cuvinte și tăcere, între ziduri și între iubire, între adevăr și minciună. Între toate aceste lucruri se întâmplă, se simte tristețea ca o mantie neagră ce umbrește culmile destinului. Sunt mirările ființei noastre, sunt răspunsurile care vin din interiorul nostru, tăcerea care acoperă totul care spune totul. Este iertarea absenței, împăcarea în chip de inger, resemnarea cu nuanțe de vise. Zidirea sufletului în tăcere ne poate purta departe de orice altă închipuire - dincolo de tăcere e totul posibil. Subtitlul poemului tău mă miră până în acel punct în care pot să afirm cu toată convingerea că este mai bine să tăcem, sau să nu mai întrebăm nimic despre tăcere, să ascultăm unduiurea tăcerii, ca o altfel de trecere a timpului prin visele noastre sau poate că e mult mai bine să nu nu mai spunem nimănui nimic... să trecem mai departe, peste ziduri, în căutarea altor clipe mai puțin atinse de freamătul gândurilor. Poem trist, între ziduri și tăceri stă ascunsă iubirea. - Am fost azi udată de același sentiment al tăcerii, potopul tăcerii... ca o avalanșă a căutărilor și a răspunsurilor întrebătoare. Cu drag, Madim
=  Un poem profund	Preoteasa Marinela [08.Aug.05 23:02]
Nu înțeleg de ce o poezie atât de frumoasă nu este observată de un membru care este împuternicit să gradeze cu stele, care are posibilitatea să folosească "steluțararbaletarul" ! Un discurs poetic deosebit, are și forță poetică, mesaj poetic, metaforă, imagini poetice inedite,... tot ce trebuie unei adevarate poezii!... cât de frumos: "coardele rupte ale timpului ", "speranța copacului ", "...umbre mincinoase ruginit soarele își întinde poalele", "zdreanțuite..." "ce-ți pasă de lacrimile norilor îmbrățișez doar o absență" "timpul își prelinge ... .... destinul" Un poem profund,
=  gand	sabina [09.Aug.05 10:18]
intr-adevar, foarte frumoasa poezie! scrasnet, razvratire, plans, toate mocnite, toate "slefuite" de mana grea si hotarata a timpului... asa incat la suprafata ajunge un poem cald si senin, cam cum te stiu eu pe tine, meri :) nu cum esti tu, ci cum lasi sa fii vazuta :)
=  vise printre pareri	Mușat Dana [09.Aug.05 12:15]
"coardele rupte ale timpului deapănă speranța copacului că va ajunge pădure"- speranta oricarui simbol, suflet, e sa devina ceva mai mare si mai puternic(nu neaparat fizic) decat e in prezent. Iar speranta copacului care doreste sa devina padure e un fel de transpunere a acestui lucru. In fond, ne nastem mici si tindem spre ceva mai puternic, ceva mai mare si mai bun. Dar nu intotdeauna ne iese. Lacrimile norilor-ploaia, simbolul lacrimilor, al sufletului(nori, suflet-efemeritate) care plange. O idee cam des folosita, dar frumoasa. Repetarea "absentei" e dorita banuiesc si e folosita pentru a accentua sentimentul de singuratate generata de absenta lui, a bucatii din tine(asa e daca e sa ne gandim la iubire). "Imbratisez doar o absenta" si nimic mai mult. Frumos. "convulsii mă prăvălesc în infern ești demonul buimac și trist al nopților mele"-versuri frumoase, imagini plinde de sensibilitate. Te mai citesc. drag, Dana
=  maria	maria balan [09.Aug.05 14:58]
" ce vrei sa-ti spun?" ...cred ca in strofa a treia SPUI ceea ce trebuie tinut minte:) "îmbrățișez doar o absență te-am așteptat " si "cerul zidește neîncredere încerc să te iert pentru tăcere te vei mira că mâine pe buza întunecată timpul își prelinge dulce gol peste culmi destinul"...ei, asta cineva n-ar trebui sa uite usor... cu drag
=  oglinzi	Marinescu Victor [09.Aug.05 15:10]
cand timpul va inceta sa cante padurile vor adormi vieti zdrobind inimi intre radacini. mirarea nevinovata va face ingeri din noi. dar ochii inchisi-absenta, nu ne poate fi iertata mintind. in zadar astepti adevar, caci demonul vine din infern si nu stie a-l rosti. se pare ca doar minciuna te poate trece prin el. acolo adevarul te pune la zid. destinul...putin dulce si mincinos intra in viata ta atat de goala... am incercat sa interpretez poemul tau. sa stii ca mi-a placut mult. este ca o spirala care te trece prin oglinzi. sunt acelasi in toate, dar fiecare isi are gandul ei. versurile tale pot suprapune trecerile celor ce citesc si la o citire mai atenta vei gasi aceeasi imagine, dar in alte culori. iti multumesc de visare Maria cu drag, Victor
=  "GG"	anghel emil [02.Oct.05 19:06]
da! orbirea la meduze este direct provocata de spinul de rotatie al pamantului. nimic despre nimic. cubul perfect ....ideea de inchisoare vesnica din titlu "vise intre ziduri" contrasteaza profund cu nemarginirea sentimentului ce o incerca pe autoare. sa nu ma intelegeti gresit pt mine acest sentiment este doar un element premargator dureriri, pt mine a vb despre acest sentiment (nu ii "pronunt" numele intrucat doare extrem de mult) este o pierdere de timp... din pacate am pierdut si eu prea mult timp, culmea e ca inca mai vorbesc despre el. in final cu o expresie de gamer iti zic: "GG"(good game).
=  Ingrijoratul de ziduri...	Constantin Enianu [09.Aug.05 17:47]
Da, merita aceasta poezie o steluta rosie, dar nu din "armata rosie" a gelosilor "proletari ai site-ului", ci din "armata alba" a nobilei simtiri estetice. [Nivel 50 = "virtus constitit in medio"(Stagiritul)] Din "uzina de vise" cu drag, ceni
=  erata	Constantin Enianu [09.Aug.05 18:15]
Erata:in loc de "constitit" se va citi "consistit" (oh, typos latin... C.E.
=  singurătate și destin	Corneliu Traian Atanasiu [09.Aug.05 22:11]
Viselor dintre ziduri le priește lacrima norilor, ele știu să toarne-n absență miraculoase mirări: pe buza întunecată timpul își prelinge dulce gol peste culmi destinul
=  Pentru toți cititorii mei cu mult drag de voi	Maria Prochipiuc [12.Aug.05 09:20]
Dora - mai sigur este vorba uneori de imposibile cuvinte, atunci când îți este frică să spui ce simți, atunci când te simți mereu dezamăgit, nu că te-ar dezamăgi, ci fiindcă asta e firea ta. Sufletele care se simt își transferă unul altuia starea, și să știi că legături tainice ne fac să simțim aceleași lucruri, ne mirăm fiindcă știm sigur că acele cuvinte spuse de celălalt ne aparțin , doar că tu nu ai apucat să le spui. Eu rămân să aștept ca timpul să schimbe gândurile, încă mai număr în tăcere. Sorin, dragule, a trecut destulă vreme de când gândurile și cuvintele mele ți-au făcut cu mâna, e bine că măcar acum ți-ai îngăduit privirea asupra lor. Îmi place pironirea privirii între cuvinte, și eu am rămasa tot cu privirea, dar undeva spre o ușa care o așteptam să se deschidă și să apari acolo la casa Eliad, dar nu a fost să fie, apoi a urmat Rarăul și tot așa , oricum e bine că ne putem revedea din când în când printre versuri. Mădălina – te-ai ridicat frumos pe culmile destinului chiar dacă întrebările și uneori răspunsurile ni le punem singuri, chiar dacă așteptăm pe acel cineva să rupă dezastrul tăcerii, chiar dacă absența e doar figurată, e sigur că dincolo de tăcere e totul, nu-mi place tăcerea, e cel mai greu lucru pe care îl pot suporta…și vrem nu vrem oricum timpul e cel care ne împarte între visuri și realitate… și sigur vommerge mai departe, vom trece dincolo de freamătul gândurilor, vom aștepta clipele, ne vom bucura de ele și vom porni spre veșnicie… Marinela – la nedumerirea ta referitoare la steluțe, nu am ce spune, cel mai important lucru e doar ca tu sau Madalina , Dora , Sorin… ați făcut popas aici printre cuvintele mele, important e faptul și mă bucur mult când doar un cititor se regăsește acolo, aici stă bucuria, în rest totul e relativ, mă bucur și pentru faptul că ai reușit să punctezi anumite versuri care îmi plac în mod deosebit. A fost starea mea de moment, nici nu m-am gândit că acest poem va fi măcar sesizat, fiindcă era o răbufnire a sufletului , scrisă ca un fel de eliberare a neputinței de a putea face ceva dincolo de noi. Mulțumesc! Sabina – știu că te oprești doar acolo unde cuvintele parcă te îmbracă și pe tine, ai punctat anumite momente care s-au desfășurat într-o anumită gradație: scrâșnet, plans, și în final răzvrătire prin cuvinte, așezate așa cum mi-au venit de-a valma și poate timpul va reuși să șlefuiască nu numai cuvintele mele dar și gândurile celui pentru care am răbufnit cuvânt, m-am eliberat într-un fel… Dana – tu ai găsit alte semnificații ale acestui poem, e interesant în felul acesta mă faci și pe mine să mă detașez de stările pe care le-am avut scriind și să intru în altele. Da, ne naștem creștem conduși de alții până la un punct apoi ne conducem singuri , ne alegem drumul după voința noastră, dar drumul uneori e plin de piedici, nu poți singur , dar nci nu accepți pe altul, fiindcă nu ai încredere în tine și atunci nici în celălalt, de aici a pornit starea poemului. Referitor la : Lacrimile norilor-ploaia, simbolul lacrimilor, al sufletului(nori, suflet-efemeritate) care plange. O idee cam des folosita, dar frumoasa. Toate cuvintele au fost folosite, eu nu-mi fac dicționar de cuvinte foarte des folosite sau mai puțin folosite, ci știu sigur că doar eu în acel moment am simțit lucruile acelea și am pus cuvintele într-un mod unic ( sper să nu te deranjeze sinceritatea mea) îți mulțumesc pentru toate cuvintele, fiindcă din tot ce se spune se poate învăța. Maria - ai punctat diverse versuri, care par a fi acelea în jurul căreia am construit alte si alte versuri, dar mai ales am pus acolo multe sentimente. Victor – tu ai încercat să pătrunzi mai departe de cuvintele mele, ai ajuns să te transpui chiar sentimentului pe care l-am avut atunci când parcă am aruncat la întâmplare cuvintele sperând că după ce le voi așterne pe hârtie voi reuși să mă liniștesc, dacă s-a întâmplat lucrul acesta nu știu nici eu , ci doar că acet poem reprezintă pentru mine ceva important ,. Ceva care e încă ascuns după munți de tăcere, tăcere de mormânt, dar nici măcar mormintele nu tac fiindcă de multe ori înfloresc cele mai frumoase flori. Tu nu ai interpretat numai poemul ci ai încercat mult mai mult, cauți să-mi descifrezi sufletul, asta ai făcut și nu e prima dată. Emil – un cititor nou pe pagina mea, frumos interpretat titlu, care spui tu contrastează cu nemărginirea sentimentului, și iar îți pot da dreptate, acest sentiment exprimat e un element premărgător durerii, și totuși nu cred că e o pierdere de timp , dacă nu ne putem exprima sentimentele, dacă ne este rușine să le spunem pe nume e doar pentru faptul că nu ne putem iubi pe noi ca să nu-i facem pe cei din jur să nu sufere. Te mai aștept, interpretarea ta mi-a deschis alte perspective, asupra unor sentimente pe care nu le-am conștientizat în momentul scrierii, dar ele erau acolo. Constantin – mulțumesc pentru apreciere, după cum am săpus, nu steluțele mă încurajează pentru ceea ce scriu, ci faptul că tu te-ai oprit aici la mine, ai lăsat semnul aprecierii. Corneliu – frumos definit: singurătate și destin, așa suntem uneori, ne mulțumim chiar și cu absența celuilalt, în rest să auzim cu toții numai de bine!
=  si totusi...	Nancy M.Popa [15.Aug.05 19:05]
Nu stiu de ce ..dar mie imi pare ca poemul acesta trimite si optimism.POate in prima strofa. "coardele rupte ale timpului deapănă speranța copacului că va ajunge pădure peste inima-mi zdrobită mirare" La fel ca si copacul , care spera ca va ajunge padure , la fel trebuie sa speram si noi ceilalti ,intru mai bine.Sa ma scuzi de comentariul meu va fi aiurea, insa sunt pe fuga. Si iti doresc un la fel de fugar La Multi ANI de Sfanta Marie, draga Maria. "timpul își prelinge dulce gol peste culmi destinul" Cu drag de tine,
=  multe bucurii si multe poezii }{	Lory Cristea [02.Oct.05 19:06]
Maria, n-am stiut unde sa ma duc sa-ti spun ,,La Multi Ani!``, tie care faci eseuri celorlalti...:) drag mult - Lory
=  lma	Nicolae Tudor [02.Oct.05 19:06]
Dintre atatea carti scrise, strigatul tau este cel mai sfasietor. Cuvant nu e, nimic nu e?! Iata cum cuvantul leaga si desleaga oameni, iata ce drama produce. Dar se poate trai fara el, chiar se poate ierta. Parc-ai fi Pedepsita dintr-o poveste dintr-o mie si una de nopti si trebuie sa le umpli cu lacrimi. Urmaresc diagrama durerii tale, urmaresc cuvantul care se scrie. Poate ca nu exista Cuvantul si Dumnezeu lucreaza la el: Cuvantul duios trecut prin fluier de os. Credeam candva ca poti vindeca sufletele ranite cu impreunarea mainilor tale, dar... vai, se pare ca tu esti cea ranita! Nu poti sa nu te intrebi: poate iubirea sa ucida? Te-ai agatat cu disperare de viata, ai gasit firave radacini de intuneric de care te-ai prins si te-ai salvat. Ai ajuns astfel in fiecare noapte la lumina diminetii suprapusa realitatii intr-un tablou al poeziei. Tacerea, necuvantul, au fost ca un foc intr-o padure de brazi ce s-a intins, a cuprins si a mistuit totul. Cand aveai frisoane ai cerut umbra sa te-nvelesti cu ea. Uitai insa ca umbra nu putea fi, intrucat lumina ce esti face umbra in afara ta. Daca ar fi fost posibila, ai fi gonit-o cu siguranta spunand "nu esti tu, nu esti tu!" Fiindca tu nu iubesti un om, ci... Absolutul. Poate vrei orizontul ce nicicand nu se pote atringe oricat te-apropii de el, care se-ndeparteaza odata cu tine. Nu Ana este zidita ci...Maria. O asemenea suferinta numai Amariei putea sa duca. S-a lasat atrasa de cuvinte intru salvare, s-a jucat cu ele si a realizat virtuozitati. "cuvinte vrei?poftim cuvinte!"-zice. Ca si cum iubitul sau ar fi un balaur si doar asta i-ar fi hrana. Ma intreb daca nu sunt eu cel strigat? Nu se poate fiindca eu te-am descoperit strigand deja dupa cineva-n inbox. Mi-ar fi placut sa ma laud betivilor mei:"baa, stiti cine sunt eu? pe mine ma iubeste o printesa,baa... Printesa Cuvantului!" Astept sa publici o carte din strigate si disperare. Cu drag, la multi ani, nicolae
=  Raspuns pentru Nancy și Lory	Maria Prochipiuc [22.Aug.05 09:19]
Nancy – să știi că dincolo de tristețea ce te cuprinde se ascunde si o mare speranța și tu ai intuit bine la acest poem există si speranță, fără speranță nu am putea parcurge treptele vieții. Mulțumesc și pentru trecerea ta , dar mai ales pentru faptul că te-ai opri în prag de Maria ca să-mi spui La multi ani. Mulțumesc! Lory – uite vezi că ai reușit să mă găsești, să știi că uneori doar gândul către cineva și îți descoperă drumul. Cu mult drag de tine!
=  Raspuns pentru Nicolae	Maria Prochipiuc [22.Aug.05 10:30]
Nicolae – dacă stau bine să mă gândesc analiza ta nu numai la acest text și modul tău de a-mi spune la multi ani, înseamnă mult mai mult pentru mine. Dacă aș fi așa cum ai spus prințesa cuvântului, eu vreau să fiu doar Maria aș considera acest comentariu cea mai frumoasă declarație de dragoste!? Ai pătruns dincolo de mine, dincolo de cuvintele mele care uneori le-am sugrumat așezându-le aici, alteori le-am lăsat să se dezlănțuie așa cum au vrut. Tu m-ai așezat deja într-o poveste, acest lucru îmi aduce aminte de începuturile mele aici pe poezie, când încercai să-mi explici ce înseamnă poezia și cum se scrie ea, cum trebuie să folosesc metafora, cum… multe am învățat. Cuvântul există să știi și l-am pronunțat de mii de ori, cred că lipsește altceva, urechea care nu aude cuvântul. Să știi că la aceste spusă mi-ai adus la marginea inimii o lacrimă:Credeam candva ca poti vindeca sufletele ranite cu impreunarea mainilor tale, dar... vai, se pare ca tu esti cea ranita! Știi că de la acest poem a pornit ridicarea și coborârea noastră, înseamnă câ, gândul tău în împreunarea mâinilor mele nu a reușit să treacă mai departe de inimă… Iubirea mă întrebi dacă poate ucide? Nu, nu ucide, dar poate lăsa multă durere. Dar cele mai dure sunt necuvintele și mai ales tăcerea care macină precum viermele în rană.Te întreb eu pe tine, cum adică nu iubesc un om? Iubesc Omul să știi. Îți mulțumesc pentru toate cuvintele, fiindcă este prima dată când le găsesc atât de binevoitoare, sau asta se datorează doar faptului ca a fost de: La mulți ani?