| + părere | Paul Bogdan [02.Aug.05 10:48] |
| Într-adevăr, în România totul atârnă de... sex. De la reclama ciocolatei Kandia până la textele unor "autori cu pretenții" totul trece prin orgasme și tomberoane; nu mai cumpără omul pastă de dinți dacă mama din promo nu l-ar invita la o orgie prin mișcările sale de baiaderă. Asta e! Literatura se află în aceeași troacă a gustului postdecembrist. Cât de incitantă poate fi o femeie când își deschide sufletul confesându-se oricui despre experiențele sale, despre masturbări și despre cum s-ar târâi ea cu Gică pe unde o fi... din păcate acest fel de literatură se promovează de către mulți. În special de către Marin Mincu, un exilat din USR care ține neapărat să intre în istoria literaturii astfel, poate neconștientizând că el DEJA este o istorie a literaturii române prin servciile aduse acesteia în România și mai ales peste hotare. Apar tot felul de teribiliști care încearcă să schimbe definiția poeziei. Unii invocă estetica urâtului... bătându-se fălos pe pieptul adolescentin, necunoscând definiția poeziei. Spre ce se îndreaptă literatura? Sunt convins că nu către pornografie, aceasta urmând să se perimeze în cel mult doi trei ani, ea rămânând a fi consemnată doar în câteva volume antologice semnate pretențios "douămiiști". Douămiiștii sunt, după opinia unora: golaniarzi. Eu îi cred doar aventuriști. | |
| + Un gând pentru Marin Mincu | Adrian Munteanu [02.Aug.05 12:22] |
| Acum și aici, doar un gând despre Marin Mincu, cel pomenit și cu care se încheie articolul. Mi-a fost și-mi este drag profesorul meu din facultate. Eu sunt printre cei privilegiați, cei care nu numai că s-au aflat vreme de trei ani în preajma lui, dar am și făcut seminariile împreună, ceea ce a însemnat o amintire cu importante segmente de trăire și ordonare referențială săpate în cugetul meu de tânăr studios ( pe atunci ). Era vremea în care Marin Mincu , la numai 27 de ani, era asistentul lui Cornel Regman, cel ce ne preda cursurile de literatura contemporană. Cu Marin Mincu am pus la punct câteva eseuri, printre care "Eminescu - entități antinomice " pe care l-am publicat în paginile revistei studenților din Constanța, însemnând debutul meu real. Un gând bun și recunoscător pentru cel care, iată-l atât de des pomenit, dar pe care - după voia sorților - nu l-am mai întâlnit de atunci, din studenție. Felicitări pentru abordarea completă și complexă a unui fenomen ce ne atinge pe toți | |
| = Probabil că nu... | ioan peia [02.Oct.05 19:06] |
| Înainte de ’89, când puritanismul ideologic și, implicit, moral ne spăla pe dinți cu periuța „Super-Cristal”, căreia nu i se făcea reclamă cu pipițe în danț de hetaire pentru că, oricum, i se făcea de pomană, pe vremea aia, zic, s-a întîmplat ca o fată, crescută în eprubete literare intens ecologizate și voind să scape de handicapul de pură, puțin uitată prin saraiul nedefloratelor, - vârsta se îndrepta alert spre 30 de primăveri îndoielnice! – fata asta, decisă la sacrificiu himenal de ultimă instanță, s-a pomenit exclamând: „Vai, puberul meu!!!!”... Mi s-a părut cea mai vulgară exclamație posibilă, într-un context în care numai literatura patetică nu avea ce să caute... Eufemismul ăsta sclifosit spune multe. Spune ceva despre mare ipocrizie comună care-și scoate căpșorul de zeiță asexuată, atunci când, vai! cadrul moral este amenințat cu barbarisme infantile de, – fie-mi permisă citarea pe care nu a evitat-o nici intervievatul – de puțoi care „își descoperă fascinați” că au ceea ce le-a dat Tata-Moșu încă de la facere! Entuziastă revelație, mai ales că și scrobitul nostru lup moralist recunoaște franc că: „Eu însumi mă surprind uneori dorind aceste forme de imoralitate și desprindere de Dumnezeu, mai corect spus.” Surprindere ca surprinderea, deh! numai “aprinderea” nu se știe dacă mai funcționează! Altcum, ce e “bine” și lui Dumnezeu i-ar cam plăcea! Dar cum nu e, - vorba discriminatului negativ : “ Ce n-am, nu există!” Un singur lucru mă irită : de ce naiba nu este la fel de aspru înfierat și atât de vulgarul act al ingurgitării de care – strigător la cer! – depindem zilnic. Mâncăm și iar mâncăm, apoi – blasfemie! – defecăm!!! Ce ți-e și cu literatura asta nefiltrată, cu bacteriile astea primitive care suntem și care nu înțeleg că Dumnezeu Atoate- Făcătorul ne-a născut cu gură, cu fund, cu puțe, cu vulve, cu o întreagă industrie hormonală care se întâmplă că mai și funcționează, potrivit unor legi, al căror mecanism insalubru ne scapă. Bine, de aci fac excepție cei care, printr-o regretabilă eroare genetică nu le au, sau, dacă le au, nu le-au descoperit încă “fascinați” de revelație! Nu m-ar mira ca într-o zi, un astfel de castrat sentimental să exclame, în clipa în care s-a hotărât să-și sacrifice virginitatea pe altarul realității vulgare, să exclame patetico-purist:”Vai, puberul meu!!”… | |
| = În traducere liberă | Alin Pop [10.Dec.18 14:27] |
| În traducere liberă, trăim într-o lume de constipați, de refulați sexual. Nu putem arata cu degetul sus, atâta vreme cât consumul de pornografie există. În momentul în care piața(inclusiv cea literară) a căpătat puterea de a se orienta către consumul real, în momentul în care producătorul a renunțat la pretențiile de moralizator și s-a rezumat la a fi simplu servitor al cererii, lumea a intrat în criză. Puriștii exclamă oripilati "decadență!". Nici vorbă, este mecanismul democrației, în traducere: puterea celor mulți și proști. De prin '99 Petre Țuțea spunea frust: "Prin însăși ordinea ei ideologică, democrația îl obligă pe idiot să stea alături de geniu și să-i poată zice: ce mai faci, frate?". Oricât de găunos e acest concept, democrația e mai bună decât orice altă invenție socială cunoscută azi. Valul de exibitionism va trece, fără doar și poate, și va lăsa lumea mai relaxată decât a fost vreodată. Așa că degetul ar trebui pus acolo unde este rana. N-ar trebui să ne întrebăm "cum este posibil așa ceva?" ci mai degrabă "ce va aduce nou echilibrul care va apărea atunci când focul se va stinge?". Căci încă ne aflăm înaintea acestui gard de sărit, iar cei care sunt nemultumiți sunt adesea cei mai refulați, pentru că nu simt că acesta e drumul care duce de la mai rău la mai bine. Dacă lumea n-ar merge spre mai bine am fi și azi niște sălbatici prin grote. | |
| = Doua mari probleme de psihiatrie | angela furtuna [02.Aug.05 22:32] |
| Dincolo de calitatile indiscutabile ale articolului de fata, frapanta este insasi maturitatea autorului, aflat el insusi la virsta douamiismului manifest, dar repudiindu-l ca “doctrina’’ literara ce legitimeaza in versantul pornographic o tema generationsita de admitere in marea literatura romana. Iata cit de bine este ipostaziata in acest text tentativa unei intregi adunari massificate de a strapunge o zona critica a culturii prin avortarea si dezicerea de o minima moralia, iar Marius Marian Solea a identificat extrem de corect matricea acestui fenomen. Se spune ca marea arta nu se poate face cu politete, dar se pare ca marea arta nu se poate face nici cu organele genitale transformate in girofar. Un psihanalist l-ar asimila pe Kahlil Gibran pentru a traduce in simptomele refularii o mare incarcatura maladiva: “Ciudat, pofta mea pentru unele placeri e parte din durerea ce o resimt”. Vidul spiritual al douamiismului este mai grav decit apetenta sa - chiar daca expandata din suferinta nevrotica exacerbata- pentru aroganta despuierii si exhibitionismul erotic fanat. Sint doua mari probleme de psihiatrie aici: 1. un douamiism care este mai mult diagnostic psihotic si politic decit curent literar generationist si 2. un destin paradoxal al lui Marin Mincu – profesor si critic ilustru, poate ca pe alocuri si poet destul de bun – ce preda stafeta, celor ce avanseaza prin exercitii de detabuizare culturala, prin cheia coitului public ritual, ce pericliteaza nu numai destinele unor tineri teribilisti si deceptionati, cit si o imagine de carturar onorabil ce parea apt sa bata la portile senectutii cu mintea cea de pe urma a inteleptului, iara nu cu cinismul septuagenarului vicios. Angela Furtuna | |
| = ... | Dana Stanescu [03.Aug.05 13:35] |
| pe mine m-a uimit, printre altele, fragmentul asta: Copiii aceștia, abuzați de chiar propriile lor aspirații, își descoperă puțele, privesc în jos și rămân fascinați. Părerea mea este că o fac mult prea târziu… În fond, și aici sunt tot doar niște suferințe. Băiețeii și fetițele acestea, care se autostimulează, fascinați de ceea ce pot ei să scrie, sunt, în fond, reprezentanți ai unei bune părți din literatura contemporană tânără și descărnată, literatură de cartier, de guri de canal, de boscheți. Este un alt stil de a sufla în pungă. Aurolacul ar trebui să fie redefinit… Din cate stiu eu, astfel de fenomene au fost prezente in toate literaturile altor tari, e ceva normal in evolutia istoriei literare. Si noi il aveam pe Emil Brumaru prin 70-80, nu? Imi pare o neintelegere a fenomenului in mare. Timpul va cerne oricum... Si ajung parca si eu la concluzia cuiva, cultura ar trebui sa fie gratis si asa s-ar rezolva multe. Oricum nu mi-a placut tonul acestui articol interviu sau ce e. | |
| = Of | Mihai Iunie [03.Aug.05 14:14] |
| Autorii acestor carti subtiri nu apreciaza de fapt sexualitatea. E vorba de politica aici si manipulare. Asta este lucrul urat, faptul ca sexualitatea este folosita, este luata drept punctul slab al cititorului, prin care cititorul poate sa fie convertit. Sexualitatea, umorul, si toate aceste lucruri la care cei mai multi dintre oameni sunt sensibili sunt ca o poarta de acces prin care sunt trimise idei bizare. Aceste idei bizare au toate un punct comun: negarea propriei persoane si transformarea ta, ca cititor, intr-un zombie, intr-un ceva care nu are proprietatea actelor, spuselor, gandurilor etc. Cumva insa, putem sta linistiti, pentru ca aceasta nu este literatura, este descriere, este refulare, este altceva. Daca cititi cu interes, cu interes deci, aceste romane veti fi realmente dezamagiti, pentru ca veti descoperi un scriitor blocat in prejudecati, care se expune unor situatii ce arunca in aer propriile prejudecati. Fascinant, nu-i asa? Nu, nu e fascinant decat pentru oamenii care nu au vazut 'vaca' decat la televizor, sau care, cand erau mici, au stat la casa, si nu au avut si ei lift sa scrie cuvantul cu patru litere. Este in fond, ceva rigid, ceva prafuit, de pe vremea cand "nu aveai voie sa". Si nu este nimic despre sexualitate, ci este ceva mai degraba agresiv. Sugestie practica: cautati poza acestor autori. Va fi de ajuns :) | |
| = sa reinventam roata | Claudiu Banu [03.Aug.05 17:00] |
| Intrebare de 10 puncte: - cine era cel care a spus ca obscen este sa scrii prost? +bonus: Intrebare de 4 puncte, retorica: - care mai este una dintre singurele tari din lume care accepta in limbajul comun cuvinte care nu se regasesc nicaieri in dictionar? | |
| = Oglinda | angela furtuna [03.Aug.05 16:57] |
| ”Din cate stiu eu, astfel de fenomene au fost prezente in toate literaturile altor tari, e ceva normal in evolutia istoriei literare. Si noi il aveam pe Emil Brumaru prin 70-80, nu? Imi pare o neintelegere a fenomenului in mare. Timpul va cerne oricum...”(Dana Stanescu) Faptul ca este vorba despre un fenomen (pornocultismul, de exemplu,cum a fost denumit de catre autorul articolului…) ce poate aparea in istoria literara, si adesea chiar apare - ca o reactie de protest generationista fata de un eveniment social-econimic sau politic(sa ne amintim si de miscarea flower –power din USA)-, nu este echivalent cu normalitatea in sine, Dana. Niciodata subversivitatea socio-culturala extremista (prin sex, violenta si nihilismul programmatic) nu asigura evolutie, or mie mi se pare ca ceea ce se analizeaza aici este depasirea masurii, a dreptei masuri. Sarea este buna, dar aplicata cu un virf de cutit. Cine pune o mina de sare in mincare o transforma in otrava. Vorbim, deci, de ceea ce poate transforma binele si necesarul in rau si toxina. ”Si ajung parca si eu la concluzia cuiva, cultura ar trebui sa fie gratis si asa s-ar rezolva multe”. (Dana Stanescu) Cultura este un produs mental si un fenomen pur mental, in primul rind. Tocmai de aceea, in etapele ei anomale, ca aceea pe care o parcurgem( si care o prelungeste pe cea din timpul dictaturii, cind este, ca fenomen de massa, mai degraba psihoterapie si defulare, forma de lupta politica si de emancipare), cultura poate fi manipulata in propria sa dauna, ca si in dezinteresul real al creatorilor. “Oricum nu mi-a placut tonul acestui articol interviu sau ce e”.(Dana Stanescu) La asa realitati, asa ton. Actiunea si reactiunea se genereaza reciproc, atit ca intensitate cit si ca target. Omul nu se poate indeparta prea mult nici de propriile limite, cum nici de limita ideala intangibila, fara a fi nevoit sa se confrunte cu limitele confratilor. In lumina lumii, sintem oglinda celorlalti. Mult mai tirziu abia, sintem propria oglinda. Angela Furtuna | |