| = Poem rotund | Maria Prochipiuc [26.Jul.05 10:25] |
| se dezvelesc în văzul lumii apele fără-ntrebări - dezvelirea apelor, frumos folosit acest dezvelit, de fapt încerc să te regăsesc, a trecut destulă vreme de când aplele s-au tulburat, probabil din cauza vitregiilor vremurilor sau de ce nu a lumii din noi. Această dezvelire mi se pare deschiderea ta spre realitățile existente, unori chiar fără întrebări. nerușinându-și printre nori agapele ca întâmplări – ei, agapele e un cuvât destul de incitant pus aici, luând cuvântul cu semnificația lui și așezândul aici se pare că te referi la agapele cerului răzvrătite în incertitudinea norilor. și ziduri și ferestre printre degete ni se tot scurg –aici e totul foarte clar, se pare că incerci să descrii tablourile acestea care se năruie sub privirile noastre, dar neputincioși, doar le privim fără a putea face ceva. uitând s-oprească ora sau să pregete dinspre amurg – desigur că uneori amurgurile aduc și liniște, dar aici la tine și mai ales luând realitățile, nu numai orele contează, ci chiar clipele. se macină în mori sufletul pietrelor întru păcat – și piatră și zid și ființă și tot ce mișcă uneori nu numai păcatul dar pornirea acelei mori,duce totul spre distrugere. Mă opresc aici la mijloc de poem fiindcă poate mai vrea cineva să-și exprime opinia, nici nu știu dacă interpretarea mea până aici a cuprins această stare de incertitudine care există în fața declanșării naturii… | |
| = Maria | Vasile Mihai [26.Jul.05 16:25] |
| Cate ravagii pot face ploile in noi si printre noi? Cate lacrimi vor mai curge dupa lacrimile cerului? Si cat intuneric va mai fi pana se va face din nou lumina? Senzatia de naruire, de scurgere... o simti chiar daca esti departe - fizic - de tot ceea ce se intampla. Si intr-un fel... parca ploua direct in inima ta. S-au strans cam multe ape de la o vreme... stii tu... Cu drag, Mihai | |