Comentariile membrilor:

+ autoportretul umbrei
ioana cheregi crișan
[23.Jul.05 13:57]
Simt o mare bucurie când găsesc un poem care mă uimește. nu m-am oprit nici o secundă citindu-l. a curs în mine ca un pârâu de munte și a rămas acolo zbuciumat ca o mare.

totuși aceasta trebuie să fie o apreciere la text. deci, găsesc aici o costrucție poetică sigură, fără redundanțe, cu imagini care crează o lume al cărei cotidian ți se înfige ca o scamă în ochi și te provoacă să lăcrimezi. totuși rămâne urma de ironie. mi-a plăcut mult trenul ce pleacă fix la treișpe și un minut. în acest poem nici un cuvânt nu distonează. nici un cuvânt nu e în plus, nimic nu e întâmplător. poate doar iubirea se mișcă aleatoriu printre umbrele memoriei...

îl văd ca pe un autoportret al umbrei. este poemul meu de azi. Felicitări!

 =  "tu vii de-a lungul pustiului metaforizând"
Dora Violet
[23.Jul.05 17:20]
Peisaj mai mult decit bacovian, mai intens, mai dens, un tragism condensat nu la ora treisprezece, doar in fiecare respiratie. Un liric ce nu mai are decit smoala literelor urlind in poem. Poetul ramine umbra, sau umbra ramine poetul. Nu imi place fiecare vers, si spun asta referindu-ma nu atit la asternerea cuvintelor, cit la un soi de amplificare a efectului care razbate dintr-o strofa in alta, ca si cum se mizeaza pe un efect devastator in cititor. Exagerez un pic, desigur, insa efectul este dur. Ca text, remarcabil, inutil sa va mai spun asta a nu situ cita oara, Domnule Peia.
Indeosebi finalurile dumneavoastra sunt maiestuoase, si azi, aidoma:

"tu vii încărunțit de tangajul pustiului
nici o istorie nu ai scris, nu ai îngropat în dune
nici un manuscris prețios
vii indiferent și excentric cu un mers lălâu de înțelept
expulzat din tărâmul bacteriilor"

Nu am ramas indiferenta, ci doar ex-centrica.

Dora

 =  hmmm...
diana geacăr
[02.Oct.05 19:06]
da, intr-adevar, un poem bun cu imagini puternice. titlul e defectuoas...e subtire, pe langa magma ce clocoteste in poem(cu tot cu dedesubturile pe care mizezi...de titlu e vorba).
a doua paranteza e imposibil de lunga....imaginea cu lugheanul si finalul sunt de remarcat...
un poem din care trebuie sa tai...si fara sa-i faci un rau prin asta...

 =  Răspunsuri
ioan peia
[02.Oct.05 19:06]
Ioana,
Uite că îndrăznesc să spun: tare mult mă bucur că ai fost aici! Pur și simplu...

Dora(!?)...
Poate că vii de departe, poate că ai umbra mai lungă decât amintirea, poate că (pro)numele se confundă uneori cu pluralul majestății, dar, sigur, eu nu am alură de academician rasat, cu doctorate sponzoriate la Sorbona. Sunt un biet muritor, spânzurat de propriile sale iluzii!...
Mulțumesc de vizită! Ești nouă, dar nu necunoscută...

Diana,
Să tai? Groaznic de frică îmi e de gâzi! Ei își fac cu dexteritate și rafinament meseria, mânuind satârul cu o ingenuitate dezarmantă... Nu tai, mă elimin!


 =  iar am ajuns ultima
Ioana Veronica Epure
[24.Jul.05 00:53]
Si iata-ma din nou, dansand in jurul intelesului improbabil pe care il pot doar banui :) ...
Cred ca esti un amator al esteticii uratului. Iti place sa te joci cu imagini pe care multi nu si le imagineaza intr-o poezie si sa le intorci pe toate fetele pana dai de una stralucitoare si, in mod surprinzator, frumoasa.Ori poate e doar felul cum le aranjezi, cum le legi. Personajul caruia i te adresezi are o decadenta care il face atractiv, si toata poezia are structura circulara datorita formulelor de inceput de la prima si ultima strofa (mie imi suna ca un cantec, sunt intr-o formatie, defect profesional :)). Mi se pare ca e cam neterminata, totusi... dar mi-a placut stilul tau 'abraziv'.
Cam atat. Ne mai auzim.
Ioana

 =  Ioana,
ioan peia
[02.Oct.05 19:06]
Stilul "abraziv" nu se poartă. Duritatea lui stârnește umori misticoide. Se poartă stilul "caramea" post-festum. Cică ar face bine la naturel. Nu am flat încă de ce mama-natură nu are aceleași criterii de definire a frumosului/urâtului ca și onor psihicul nostru dilatat până la consistența peltelei. Citim și scriem împreună și vedem dacă violența incomodă a adevărului spus pe șleau chiar are consecințe nefaste asupra lejerităților noastre domestice. Până atunci, ne nemulțumim, ne nemulțumim - copii teribili ai curajului de a lua vântul disperării drept în piept.

 =  cât timp o să mai vorbești cu tine însuți?
Costin Tănăsescu
[24.Jul.05 13:05]
multa amaraciune aici, fiecare vers este imbibat de gri. aproape o poveste, un monolog de fapt, unde pana si "lălâu" suna "intr-un fel". Zbaterea ta naste vers, naste poezie, se vede cu ochiul liber. Aceleasi dimineti crunte, de ce intodeauna diminetile sunt foarte dureroase, de ce ranesc? poate mai dureroase decat schijele... trenul pleaca la 13:01, coincidenta sau nu? betivii tarati de tren- o imagine cutremuratoare. asta este lumea in care traim, e adevarat, si nu credeam ca o sa gasesc pe cineva mai in nisip decat mine.
totusi noi stim ca asta ne face mai puternici, mai puternici mai puternici...
inca un text de o frumusete si de-o sensibilitate aparte
cu prietenie,

 =  Costin, mon ami,
ioan peia
[02.Oct.05 19:06]
Vine un moment în viață, - nu știu când și nu știu cum, și, mai ales, de ce? căci sigur nu vine la toată lumea - când toate convingerile noastre, acumulate până în acel moment, se dovedesc o jalnică arhivă de superficii fără substanță, un simplu cod biologic, ambele legiferate cinic și ipocrit de către tendința noastră instinctivă de conservare. Până în acea clipă ceri de la existență totul, cu o fervoare agresivă de zeu al propriei tale alcătuiri. E vremea sublimei inconștiențe. Deodată, însă, afli cu stupoare că acel zeu are picioare de lut. Că "alcătuirea" se supune atât de umilitor legii entropiei încât dispari subit în neant, încă înainte de a te dezintegra în pântecele humii. Derutat, disperat, umil, bați la porțile împodobite de chimvale frumos răsunătoare ale spiritului. Dar, vai, câtă deșertăciune și acolo!.... Ce-ți mai rămâne? Picătura chinezească monotonă a trecerii inexorabile a timpului. Știi că undeva, undeva... după colț te așteaptă nimicul! Curaj!îți spui, dar pașii încep să-ți tremure, mâinile să-ți bâjbâie, ochii să halucineze... Îți mai rămâne doar revolta hazlie împotriva efemerului: scrii poezii! Uneori mi se face jenă de mine, dar, cum am mai spus pe undeva, e singura cale de depresurare a combustiei ucigașe care vâjîie prin tubulețele fragile ale anatomiei. Comunici... și atât! Restul? Fie ce-o fi! Umbra te va mai însoți o vreme, "caritabilă"...

 =  "capcana" luciditatii
maria balan
[24.Jul.05 16:55]
"tu vii încărunțit de tangajul pustiului
nici o istorie nu ai scris, nu ai îngropat în dune
nici un manuscris prețios
vii indiferent și excentric cu un mers lălâu de înțelept
expulzat din tărâmul bacteriilor"
as vrea sa deslusesc mai departe reversul acestui lucid bilant;eu nu-mi fac asa ceva, capcana luciditatii..uff!
port mereu o pereche de lentile roz in poseta, efectul ar fi ca irevocabilul poate fi amanat inca putin:)
uite, acum poemul tau atinge locul care doare...dar eu imi spun: si maine e o zi, e loc inca pentru o poveste

 =  Maria,
ioan peia
[02.Oct.05 19:06]
..."femeie cu brațe frumoase", mi-a plăcut atât de mult poema ta încât aș vrea să uit că restul universului mai există! Îmi rezerv, în secret, o clipă aparte în care să mă strecor încet prin frumosul labirint al restului, cu sentimentul că dincolo mă va aștepta reînvierea!




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !