| = viața vs. destin | Monica Mihaela Pop [14.Jul.05 10:56] |
Da, viața sfidează destinul, îi râde vulgar în față, dezvelindu-și hidoși dinții care mușcă repetat din trupul imposibil de apărat al drumului ce ne e dat. În versul 4, "perfect", lipsește "r". Tot binele! | |
| = merci Monica | Virgil Titarenco [14.Jul.05 11:01] |
| merci Monica. îți doresc o zi bună și fără tristețe | |
| = Trupul perfect al greselilor mele! | Adelina Ionescu [14.Jul.05 11:22] |
| Sensuri inspirat invaluite in uman. Viata - femeia banala, destrabalandu-se sfidand destinul - singurul barbat care nu zambeste niciodata... Mi-a placut mult poezia ta. Destinul? Privim neputiciosi, simpli spectatori, fara a avea nici macar dreptul sa-l contestam. Revolta este inutila, ca un razboi fara nici o miza, nu face decat sa ne prabuseasca in noi insine. Gustam din fructul amar al metafizicii incercand sa intelegem. Sau plecam resemnati mai departe... Cu pretuire, Adelina | |
| = alibi imposibil | Bianca Iulia Goean [14.Jul.05 13:12] |
| Regal de sensuri poezia aceasta, Virgil, luciditatea de data aceasta este chiar mai amara de cat o cunoasteam, in absenta unor alibi plauzibile justificarile imperfectelor greseli sunt atat de dezbracate de sensuri, peste astea nu mai spun nimic despre "impecabil", universul este intotdeauna afectat de fiecare miscare a noastra... Cu adevarat trebuie savurata pe indelete poezia aceasta, dar nu am nici un zambet de data aceasta... desi stiu unde ti-e si fina auto-ironie. | |
| = Trupuri perfecte, greseli- e clar petrecere | Dinis Adrian [14.Jul.05 16:18] |
| Destinul, Viata, Universul, tu... Ce personalitati distinse apar in poemul tau! Mai lipseste Moartea, dar probabil ar fi stricat petrecerea. Asa am vazut prima oara poemul tau intr-o atmosfera de petrecere. Ce pot sa spun deosebita poezia si nespus de adevarata. Nimic de comentat, decat poate sa amintesc ca aici e vorba de tipologii, masti si ironii fine. Hazul de necaz al romanului ramane neintrecut. Remarc superbul ,,trupul perfect al greșelilor mele" pe care se muleaza o rochie distinsa. Parca si vad imaginea in minte. Vine apoi decolteul. De-asta ma gandeam eu la petrecere. Si Destinul ala face pe barbatul greu de prins...haha. Place mult de tot poezia ta. O salvez. | |
| = impecabil putin distrat destinul | maria balan [14.Jul.05 15:35] |
| elegantza ideii si a discursului care o valorizeaza m-a impresionat aici. nu-mi pot permite un comentariu in termeni entuziasti a propos de gandirea dublu-rafinata din aceste 'ludice lucide'. dar o incantare sincera pot marturisi... | |
| = opinie | Costin Tănăsescu [14.Jul.05 18:25] |
| eu cred ca poezia 'adevarata' incepe de la versul: "pe langa ele viata...", sau ma rog, de acolo am inceput eu sa vibrez, sa raspund. de la acel vers poetul este direct, mult mai direct decat la inceput si spune lucrurilor pe nume:" imi cere bani si timp.../ destrabalandu-se pe ascuns.../ sfidand.../ si pana la urma n-as vrea sa dau citat tot restul poemului. pe ansamblu un poem frumos care printre altele, trateaza relatia dintre viata si destin. o relatie nu tocmai "frank", o relatie care sufera aproape intodeauna. toate acestea intr-un univers "mulat" pe trupul greselilor. de remarcat ca poetul povesteste ca si cand ar fi un spectator care asista la un spectacol, la unul din spectacolele nu tocmai frumoase ale vietii placut, | |
| = doar a mea | Corneliu Traian Atanasiu [14.Jul.05 22:48] |
| a ta pentru totdeauna mă făgăduiește cu fiorul morții desfrînata vînduta mea viață și-a tuturor de-ar fi să fie tandrețea mă-ndeamnă s-o cred | |
| = si totusi destinul poate fi romantic | Daniela Pall [15.Jul.05 17:40] |
| Barbatul acesta impecabil, distrat, destinul, care nu se lasa impresonat de fata cea deochiata, viata, mi se pare mie sau este de fapt un romantic si doar face pe durul, atata timp cat viata poate obtine uneori de la el tot ce vrea? | |
| = hy Virgil | Octav [15.Jul.05 17:42] |
| poezia place pt simplul motiv ca nu e poezie. e viata, e realitate > FFFFF Frumoas . Felicitari. Cu respect, octav :) | |
| = o realitate frustranta, surprinsa intr-un mod placut | Schipor Elena Stefania [02.Oct.05 19:06] |
| "priveam universul mulandu-se rochie de seara pe trupul perfect al greselilor mele"imi aminteste de festinul de asta-noapte, la care am participat cu mine insami...scriam, inspirata fiind de un simplu muritor. "...singurul barbat/care nu zambea niciodata/care nu pretindea niciodata nimic" e pentru mine o realitate sustrasa din vis, o realitate pierduta in mare parte. Intr-adevar...putin distrat destinul. Ca "tot", scrierea ta poate fi asemnuita cu un ochi de geam clar, perfect, prin care privesti spre a vedea ultimii nori de lacrimi cuplati in vazduhul sentimentelor: dureri acerbe provocate de acea femeie banala care cere bani si timp ori de acel barbat care nu zambea niciodata si nu cerea niciodata nimic. Cu drag, Eclat | |
| = Destinul nu pretinde nimic niciodata | Bejliu Anne-Marie [07.Sep.05 08:21] |
| Din cuvintele dvs.percep destinul ca pe un barbat distins privind cu ironie superioara acel univers in care ne trecem si ne petrecem banala noastra viata de lut.El,destinul,nu zambeste si mai ales nu pretinde nimic niciodata-cauza fiind tiparul impus lui de-acolo de undeva de sus.Parca spune:"Zbateti-va voi oameni ca e totul in zadar pana la urma tot ma veti urma!" Respect si prietenie,Anne-Marie. | |