Comentariile membrilor:

 =  "și toate rămân lipite în cerc"
Ela Victoria Luca
[23.Sep.05 01:23]
Încep poemul tău respirând sacadat ca și cum ceva de dincolo de înțelesuri îmi zbate în tâmplă, acum îngândurându-se, pentru ca apoi să las fiece cuvânt în rostirea lui elegantă, un rafinament "a la francaise", permisă fie-mi asemănarea, în pofida acestui "verde de" acasă, eu mă rotesc aici într-un liric aerat și dens totodată, nimic nu este lăasat netrăit, neresimțit, "sau singurătatea liberă la tălpi cu dumnezeu". Se cere o cernere a fiecărei metafore până la ultima zbatere posibilă, până la rădăcina primordială a nașterii în tine, poet al profunzimii sufltelor. Tu cea care "îți așezi mâinile
rugăciune alint leagăn ca atunci
când degetele îți cresc pentru
mai târziul botezului"
Tu ne amintești grav, ca pentru o viață de acum înainte, o viață nu de om, ci de spirit că: "fiecare poem duce cu sine stagnarea sângelui
cum fiecare vis este o apă mare și el omul din barcă"

Și totși, lași cercul frumos pe un gând și treci în spirale fiindcă reușești să dai creației sensurile cu finețea unui aurar de pe vremuri, când nimic nu era mai de preț ca valorile umane autentice.

Mulțumesc pentru lectura acestui poem. În azur este pictată o stea, undeva.

Drag, Ela


+ fourré masserpain
Zabet Mihai
[12.Jul.05 19:55]
Experientele subiective cele mai adanci sunt si cele mai universale, fiindca in ele se ajunge pana la fondul originar al vietii. Adevarata interiorizare duce la o universalitate inaccesibila acelora care raman intr-o zona periferica.
"strecor visul amestecul amar nu există
bine și rău spune cineva numai
o dâră de melc pe iarba verde acasă
nu există acasă doar
un piept de bărbat unde îți așezi mâinile"
Placut mult Alina !
cu drag,
mihai

 =  Ela, Mihai, mulțumindu-vă
Alina Manole
[13.Jul.05 22:58]
Ela, mă bucur că ai simțit acest text. Am schimbat în "verde acasă" despre care am mai scris cândva. Poemul este un "vis reciclat", cum mi-a zis cineva. Visul în sine l-am citit transpus în alt poem, postat aici pe poezie.ro de către altcineva, fără să știe despre. Mareea de gânduri există. Și atunci unde să merg, la psihiatru sau la psihanalist sau la doctorul de suflet? Rămân pe poezie.ro :).

Mihai, Tagore scria undeva că vorbele sunt o iluzie atunci când sunt doar sunete și mărginite, dar sunt adevăr atunci când sunt gânduri și nemărginite. Cred că e primul poem al meu pe care îl consider aproape de satyam. Poate de aceea va rămâne.

Vă mulțumesc pentru aprecierile voastre la acest poem la care țin în mod deosebit.

 =  rămâi, Alma, aici sunt și eu...
Ela Victoria Luca
[23.Sep.05 01:23]
"Mareea de gânduri există. Și atunci unde să merg, la psihiatru sau la psihanalist sau la doctorul de suflet? Rămân pe poezie.ro :)."

Rămâi Alma, aici sunt eu, Ela cea de toate viețile, cu sau fără divanul de alături. Casa mea este undeva la rădăcina cuvintelor și a viselor. Am simțit acest poem ca venind dintr-o astfel de lume.

Drag, Ela

 =  "singurătatea liberă la tălpi"
Negru Vladimir
[14.Jul.05 08:00]
Hmmm... text care poarta marca Alina Manole, cu nelipsitele elemente din lumea medicala... oricum a vorbi de stanga omului in care se afla inima si apoi a gandi intensiv inspre stanga inimii ne scuteste de demersul futil de a lega cumva aceasta formulare de stanga politica :)
Are acest text un soi de incoerenta specifica visului si pe care oricat am vrea sa o distilam o pastram mereu ca pe o amprenta... referintele la mama, prezente din ce in ce mai des in lirica feminina din acest site... nu am sa risc o interpretare a visului tau, care ar putea sa iti aduca cateva surprize :) Un text bun dar fara zvac, prea pasiv.

 =  Ela, Vladimir, răspuns și mulțumesc
Alina Manole
[14.Jul.05 16:12]
Ela, rămân, că de obicei plec ultima. :))

Vladimir, 'mitral' încearcă o iluzie la Mithra, dar ce să fac dacă eu nu scriu cu *h, ca tine? Referințele la mama nu sunt preluate de pe poezie.ro, ci transmise aici. Cred că am ajuns la o vârstă a poeziei la care realizez influențele exterioare și le țin la o parte. Cât despre politică, n-ai nimerit-o, amănuntele la Club, duminică, când aștept și interpretarea visului. Păi nu ești tu shamanul de site?

Vă mulțumesc pentru timpul și cuvintele voastre, aici.

 =  cifru intors...
dorin cozan
[28.Sep.05 14:33]
un text simplu, usor de descifrat despre neputința (?) de a descifra ceva esential in pendularea vis-realitate; poezia ca luntre a lui Charon. Personal, aș fi renuntat (sau schimat) primul vers din ultima strofa. Mi-a placut starea neplacuta transmisa prin text si ...surpriza oferita de ultimul vers (plauzibila totusi)




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0