| = Profund | Daniela Pall [12.Jul.05 20:26] |
| Purificat de vanturi cerul lasa eul sa se apropie de puritatea absoluta, zapada celesta, si receptionand mesajul divin acesta reuseste sa si joace rolul, rolul poetului de a aprecia miracolul creatiei divine......Rolul pe care il remarca Noica, de a fi purtatorul de cuvant al mesajului divin pe pamant. | |
| = Daniela, | Corneliu Traian Atanasiu [12.Jul.05 23:51] |
| gîndurile tale să fie la fel de lămurite ca acele zăpezi cerești bîntuite de toate vînturile lumii. | |
| = încet ca și cum aș uita de cer | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| "Fără nor, seninul se spălăcește. Doar prin spărtura norilor, cu albul exaltat de soare, albastrul devine grav, adînc, intens. "Oamenilor bogați cerul, dat în plus, li se pare firesc. Pentru cei săraci, el își recapătă însușirea de har infinit." (Camus)" Eu aici mă aștern ușor, ca și cum aș uita și de cer, și de cuvinte, și aș îmbrățișa numai spațiul acesta tăcut dintre ele. camus mă pândește cu întrebări, iar eu mă fac simplu cer peste noapte. Frumos te scrii în Jurnal, Corneliule, voi păși în urmă aucm, să parcurg și altele, discret, abia simțibil. Drag, Ela | |
| = cer peste noapte | Corneliu Traian Atanasiu [13.Jul.05 00:43] |
| Uite, deși n-ai spus-o, simt că am cam trădat cerul nopții. Am uitat de orele ciudate la care mă sculam ca să văd constelațiile răsărite abia spre dimineață. De cerul sobru cînd doar Leul și Fecioara populează bolta... Cerul rămîne la locul lui, privirea mea pare să-l uite neuitîndu-se. | |
| = nebunesc | Bianca Iulia Goean [13.Jul.05 01:37] |
| Dialog nebunesc intre cer si cuvantul uitat de rasuflare, nici nu puteai sa nu ma cutremuri cu acea "ultima sarbatoare a deznadejdii" in paradoxale nuante degradate de verde, cu pata care accentueaza infinitul... M-ai aruncat direct inspre Camus dinainte, multam! | |
| = direct inspre Camus | Corneliu Traian Atanasiu [13.Jul.05 09:41] |
| Despre peisaj spunea Camus că ne privește cu o stranie indiferență, 'ne neagă fără mînie' și, uneori, feremecați de această blîndă nepăsare răzvrătirea noastră se potolește și simțim fără vreo reținere că-n în chiar inima ei s-a cuibărit o consimțire. | |