| = dați-mi un apus... | Narcisa Turony [10.Jun.05 01:47] |
| Iulian, acum, încercând să mai și privesc(mi-o cere subtitlul ce revendică un peisaj) într-o mecanizare silit-citadină a sufletului, mai pregnantă și de neocolit îmi pare nevoia de ,, à la recherche du temp perdu", pe care o continui -nu știu dacă voit- și în poezia asta. Se poate să fiu influențată în apreciere și de suprasolicitarea simțului olfactiv cu trimitere directă și în grabă mare a mea în salvatoarele amintiri cu câmpuri și verde-auriu pe care mi-o provoacă versurile tale, însă nu e doar atât, e singura cale de a mă smulge din senzația de prezent izbitor fără de sentiment, fără de natural. M-aș fi așteptat să închei într-o notă de :e seară naturii i-a ruginit vopseaua :),,sub cer citadin" ; oricum, o imagine în acord cu restul sufocant de actual al poeziei. Mai apoi m-am gândit că de fapt așa, printr-o aparentă antiteză, printr-un contrast de imagini-senzație ai subliniat mai bine ideea și ai trimis gândul revoltat de recunoaștere să caute un apus. Vom fi obligați, firește, să ieșim din citadin. Ne obligă dorul de apus. :) Interesant și așa de bine realizat încât -paradoxal- acum chiar îmi pare un peisaj :). Cu drag și apreciere, N. | |
| = orașe sufocante | iulian cimpoeșu [10.Jun.05 22:26] |
| fiind născut/crescut la munte, în mijlocul unei naturi mirifice, care m-a fascinat, nu pot să nu tânjesc după verde, curat, crud. pentru mine aerul (la propriu) din orașe e aproape irespirabil. cât despre natură, dacă "evoluția" continuă în ritmul prezent, chiar că apune. mulțumesc mult de cuvinte și de trecere. drag, Iulian | |