| = excelent! | Vlad Catalin [08.Jun.05 14:19] |
| Nu-i personal, or fi ele ganduri dar sunt atat de frumos cladite, atat de bine randuite si pline de trairi, incat nu pot decat sa ma inclin in fata ta, Free. Un poem excelent. vând sau închiriez suflet cu două camere la stradă plus dependințe, poate fi folosit și pe post de depozit de vechituri Cand ai scris urmatoarele randuri... hm! dar mai bine ma opresc acu' din comentariu. Oricum sfarsitul se afla la cea mai mare inaltime: primul proprietar proaspăt zugrăvit în perfectă stare de nesimțire, rugăm nu-l treziți din somn doar din când în când rugăm verificați dacă mai respiră Felicitari si o steluta de la sache. La recitire, st | |
| + am rămas singur în colțul meu de vers | Maria Prochipiuc [08.Jun.05 15:47] |
| am rămas singur în colțul meu de vers mi-au ruginit greierii captivi între secundarele împietrite - e senzația pe care o ai atunci când totul se depărtează de tine, nu că ai vrea, ci fiindcă vânturile spulberă uneori orice firicel de cuvânt și-l agață la cumpăna morilor. și mă trezesc din ce în ce mai greu de parca mi-ar fi prea aspră lumina pe tot parcursul zilelor și nopților indiferent de starea lor de agregare ideile mi se târăsc apode afară din cap în virtutea inerției- idei duse pe tărâmul gândurilor neînțelese așezate pe cărți greu descifrabile de ochii închiși pe jumătate, cu putința de a vedea numai partea de întuneric, lumină e undeva în partea cealaltă a jumătății, nu e greu doar o clipă de speranță și totul e … au îmbătrânit și de la un timp de vreme se plâng de dureri reumatice ba la încheietura abisului ba între coastele nopții polare eșuate la marginea deșertului - vremurile se preling prin vene dureri, dureri încrâncenate la încheietura abisului, de ce eșuare mai este nevoie când deșertul cuprinde în el aviditatea cuvântului? se dezintegrează în particule nedefinite de sticlă pisată care se așterne pe unde nici nu crezi înțepenind toate sistemele de rotițe zimțate dintr-o entitate de unică folosință - ființa în neputința ei se simte particularizată, dar din acele firișoare nedefinite se construiesc monumente sacre, și apoi orice lucru poate fi considerat de unică folosință, și dacă te crezi așa e foarte greu să mai crezi chiar în acel firicel intrat printre sistemele mișcării că îți mai poate face rău. picură încet ridurile de expresie dintre paginile sufocate de litere conturând lipsa de personalitate a unui caracter grafologic -ei, de aici, încep să prevăd o schimbare, nu e totul pierdut acel picur al ridurilor e starea noastra în lupta cu timpul, deci biologic suntem, iar peronalitatea, nu trebuie să ți-o clădești cu caractere grafologice, ci fiecare ins e o personalitate, începi deja să te conturezi în acest poem din acest moment. indecis îndreptat când spre zenit când spre nadir și lipit pe alocuri cu bandă izolatoare pe unde au apărut fisuri în vorbele chinuite de complexe de inferioritate - foarte interesant te văd deja aici, aceea indecizie spre un loc sau altul, e faptul că indiferent cum și în ce fel cu fisuri sau fără, viața merge înainte, nu ea ne trăiește pe noi, ci noi o trăim pe ea, dar sensurile depind de noi. să nu cumva să se prelingă în afară golul asemănător unei găuri negre uneori universul nu-i decât un schweitzer ciuruit de întrebări retorice rătăcite pe alte lungimi de undă aplicând din proprie inițiativă teoria haosului pe coordonate nedeslușite de mintea umană- golul să se prelingă -frumos , dar nu oricum ci pe întrebările retorice a unor lungimi de undă încă neactivate, dar dacă se aplică chiar și teoria hausului, pe coordonatele nedeslușite există un punct luminos care ne pozitionează. Sfârșitul îl las așa în voia soartei, aici aș fi vrut să se termine, dar ai vrut pâna la capat … să nu îmi lași mie ca cititor să pot trăi ce-ai scris decât cu speranța că: doar din când în când rugăm verificați dacă mai respiră | |
| = anuntu' | Dana Stanescu [08.Jun.05 16:06] |
| o poezie 'alint' sa o numesc asa mai neorthodox. acum cu totii stim ca sunt urcusuri si coborasuri, mai apar fisuri in suflul nostru poetic, tocmai pentru ca uneori ne straduim prea mult. dar uite, mai folosim niste banda izolatoare, mai exersam, 'cause we're not machines. mi-a placut ultima strofa indeosebi , si de ce nu asezarea versurilor, mai compacta. | |
| = Dragilor | Vasile Mihai [08.Jun.05 18:53] |
| Maria, Dana, Sache, prezenta voastra aici inseamna foarte mult pentru mine. Va multumesc. Maria, cred ca deja nu mai e nevoie sa mai spun ca stii sa ma citesti atat de frumos... Ca stim amandoi asta. Ce sa ii faci? Uneori te mai lasi coplesit, uneori mai adormi si nu mai vrei sa te mai trezesti, dar pana la urma tot vine momentul in care trebuie sa te ridici de jos si sa continui drumul de unde l-ai lasat, chiar daca iti sangereaza talpile de atatia spini. Iti multumesc pentru lumina. Dana, si tu ai dreptate. Stii tu ce stii, barbatii sunt niste copii mari, mai ales cei care mai si incearca sa scrie uneori versuri, si orice copil se "alinta" din cand in cand, asa, ca simte nevoia de a fi bagat in seama :). Ma bucur ca ti-a placut si ma bucur ca te am ca si cititoare fidela. Te mai astept. Sache, ma bucura vizita ta si profit de ocazie sa iti spun ca nu de putine ori mi-ai adus zambet pe buze in diminetile ploioase cu cate o schita de-a ta. Inca mai astept o continuare la romanul ala, stii tu care. Si ma bucur ca ti-a ajuns pe undeva la suflet un rand sau doua din aceasta (in)scriere. Cu drag tuturor, Mihai | |