| = valuri | Monica Manolachi [01.Jun.05 16:17] |
| “Doar peștele privirii trist înoată În marea lui cu val pietrificat.” Îmi amintește de autoportretul lui Van Gogh, mai bine spus de privirea atât de vie surprinsă pe pânză și care… te oprește în admirație. | |
| = mi s-a facut dor de mare | Gabriela Marieta Secu [01.Jun.05 16:41] |
| de marea asta a ta cu valul pietrificat... doamne, ce aveti azi cu totii de ma faceti sa colind o altfel de lume? Marea semnifica in vis subconstientul colectiv... si mi s-a facut frig, de parca marea de langa mine chiar s-ar gandi sa impietreasca... m-a durut poezia ta... | |
| = Monica, Gabriela | Adrian Munteanu [02.Jun.05 13:34] |
| Monica -Un gest este suficient. Și un cuvânt ce-l sesizează și se lasă dus de valul pe care îl dislocă. Gabriela - Ești aproape de gândul final. Mi-am adus aminte de o iarnă în care mă aflam la mare și când valurile rămăseseră stane de piatră cristalină. Noroc că au ceva mai mult decât piatra adevărată. Au transluciditatea, ceea ce poate însemna un gest evocator. | |
| = Și țărmurile m-au împovărat | Maria Prochipiuc [02.Jun.05 17:21] |
Fantoma hulei ce-a-nghițit tăcerea un prinț de fum e meșter cioplitorul O creastă-n spume biciuind cu sete înregistrîndu-se acut sau în surdină Mirarea tâmplei gata să se-mbete sinceritatea rostirii cucerește De gustul scârbei ce-ncovoaie vrerea fac lumea mai vie decât este M-a țintuit cu ură la perete lirismul frust nervos patetic Adeverindu-și întreit puterea păstrează rădăcinile înconjurând părerea N-o pot opri ca să-mi adun averea cătând să îmblânzesc natura De rosturi tandre colindând în cete mă țin prea trist și-ngândurat Abia mai poate strigătul să scoată zadarnic cresc pe buze înc-un boboc Un sunet stins spre mal încătușat un strat freatic de mister Când s-a pornit talazul să străbată mi-i tot mai frig sub albul de zăpadă Alt țărm târziu de vlagă despuiat mă tot gândesc la șerpii mai sus de glezne În marea lui cu val pietrificat fumurii de departe salcâmii Doar peștele privirii trist înoată și… nu-și dezminte stilul de liric veritabil Asta e, știu că ți-am stricat versurile, tu ești cel care mă poți opri și dacă...* | |
| = Maria | Adrian Munteanu [02.Jun.05 17:38] |
| Este un dialog care poate fi paralel, dar, mai degrabă, e o prelungire a unor trăiri ce se intersectează. Eu n-am interes să te opresc, nici nu cred că pot,nu am motiv și nu e productiv. | |