| = andrA | Alexandru Dan-Alexandru [24.May.05 23:31] |
| ideea poeziei este destul de des intalnita. dar asta nu inseamna ca nu se mai pot face texte bune traind acelasi lucru. insa tu mai ai de lucrat putin, ti-o spun prieteneste, sperand sa nu te suprre comentariul meu. in primul rand scoate neapara asa din primul vers... nimic nu poate irita mai mult. chiar poti renunta la unul dintre noi sau amandoi. ar fi mult mai concentrat textul. in al doilea vers...fara si. si, in general, acest vers e cam banal...mai bine ai gasi un inlocuitor mai bun sau ai renunta la el. suna excelent si fara. oricum...parerea mea e ca nu e de forta. ne uitam la gândul gol interesanta metafora... ar merge in loc de ne uitam, privim gandul gol. e ca la chimie, fizica, sau cum s-o mai chema.. cu cat ai mai putine cuvinte, cu atat esti mai concentrata...dar de aici putem lansa o discutie in care deocamdata prefer sa nu ma bag. ce ne arăta din depărtare .... fara ce. ai putea spune si zic eu ca ar suna mai bine: ne arăta/visul nostru zboară lin oglinda crapata in care zboara visul imi place. un noi dispare în negura albastră.. fara un...imi place ideea, dar mai ai de lucrat la negura albastra. ai putea renunta la ne aruncăm priviri mărunte: nu exprima mare lucru. umbra ne înconjoară / știu... un eu te înfioară / (cel de odinioară).. nu-mi prea place rima de aici...si parca sunt prea multe vocale pe vers (in al doilea mai ales). noaptea se apleacă / întunericul se varsă....idee de nota 11....forma...nu prea de 10...nici rima din final nu prea place. imi permit si te rog sa ma ierti sa incerc textul tau: stăteam amândoi ne uitam la gândul gol ne arăta visul zboară lin într-o oglindă crăpată noi dispare săgeți de soare, lacrimi sparte raza de speranță fuge umbra înconjoară un eu îți tremură neclintirea noaptea își apleacă fruntea varsă întunericul îl înghițim nesătui ne îmbătăm de viață urmărim cum măiastra (cam uzat maiastra) se îndoaie in zare la apus iubirea mea răsare iar... e o incercare la repezeala.. sper sa nu te superi ne citim | |