| = placut | Elia David [02.Oct.05 19:06] |
| Mi-a placut acest eseu - nu ma pricep la comentarii pe text si nici nu o sa reusesc vreodata sa plec de langa vreunul cu certitudinea ca l-am inteles in intregime. Dar nu imi e chiar straina ideea "ispitei" si a "poeziei" care, in viziunea, desigur, a poetului, o innobileaza.:) Personal, nu vad stelele "inzdravenindu-se" cu ajutorul fapturilor aflate in pragul sinuciderii spirituale, dupa cum nici pe Dumnezeu nu-l vad deschizand portile Raiului celor ce tocmai si-au terminat de infulecat marul... Dulci si amagitoare sevele poeziei... Sublima pana la varsare de lacrimi aceasta robie - (dureros d) adevarat... Un punct de vedere, ce nu ma impiedica totusi sa apreciez textul de mai sus ca avand, printre atatea altele de aici, o valoare...literara.:) | |
| = canonizarea păcatelor | Corneliu Traian Atanasiu [17.May.05 08:16] |
| Ai dreptate, Elia, poeții, lăsîndu-se duși în robie, cam au năravul de a canoniza păcatele. Și Dumnezeu ne va retrimite mereu la munca de jos, pentru a savărși din nou acele sublime păcate împreună cu acele mirabile făpturi "cu mijloace de păcătoase-sfinte fete". La umbra altor și tot altor versuri. Bucuria noastră este, sper, și desfătarea lui. Și, nu mi-ar sta bine dacă în chestiuni delicate n-aș argumenta liric, maestrul meu crede că totuși: "Din fumul ce iese cerul se țese." Tot el, Blaga, spune si mai tranșant: "Regretul lui Origen. - Origen s-a castrat din fanatism religios. Se spune că pe urmă ar fi regretat. Motivul acestui regret nu poate fi decît unul singur: Origen trebuie să fi băgat de seamă că, pe urma mutilării, însăși impetuozitatea fanatismului său religios a suferit o diminuare. Origen a încercat tragedia spiritului care evită să înțeleagă că sevele ce exaltă corpul au darul de a exalta și spiritul." | |
| = o parere | Elia David [02.Oct.05 19:06] |
| "Sevele ce exalta corpul antreneza si spiritul" - oare asa se apropie de Dumnezeu sfintii, cei goi de sine, singurii despre al caror "spirit" am putea vorbi? Spiritul lui Blaga? Poezie... Nu Duh Sfant, care locuieste, cand il gaseste "liber"!, templul uman (a cioparti acest templu..., dar nici nu vreau sa ma gandesc). Toate ereziile se nasc dintr-o mare confuzie si dintr-o si mai mare vanitate. Ca sa nu mai spun de acea falsa "impetuozitate" ce isi merita pe deplin numele de fanatism. Fata ascunsa a "freneziei" , a bucuriei de a trai, este...placerea - de orice fel...(Mai ales cea intelectuala, care indreptateste actul, zicem noi, "creator") Retezarea placerii, fara a avea exercitiul existentei fara nici o placere, duce, inevitabil, la criza... Din care, singur, nimeni nu ar putea iesi, bazandu-se, cum o si dovedeste exemplul, pe "spiritul" sau... O parere, din pacate, la cald...:) | |