| = Epistola redefinita catre mine | Maria Prochipiuc [06.May.05 14:18] |
Simplitatea scrierii unui jurnal nu este un lucru usor, mai ales cand iti propui acest lucru, te asezi in fata hartiei si pana atunci mintea iti era plina de tot felul de lucruri ti se desfasurau intr-o anumita ordine, ei cand deja foaia alba sta in fata ta, esti parca fascinat de culoarea ei si te miri si apoi te intrebi ce as putea sa scriu fara sa ii distrug virginitatea. Pe hartie iti poti permite orice, nu chiar orice, fiindca daca treci dincolo de culoare descifrezi o multitudine de sensuri. De acolo de multe ori iti iei zborul sau ti-l curmi, atunci incerci retragerea in tine si mai ales dincolo de tine, stai te privesti si incepi sa te descifrezi. Din cand in cand te miri si te intrebi cine e persoana. Alteori incerci dupa cum bine spui sa te imbraci in metafora hartiei, iti asezi in locul sufletului o piatra ca in duritatea ei nimic sa nu te impresioneze, dar gresesti fiindca nici piatra nu o lasi asa cum este ea ci o metamorfozezi asa cum iti este placul. Spui aici un mare adevar, istoria ta este cunoscuta inainte de a o face cunoscuta, tu trebuie doar sa selectezi anumite repere care crezi tu ca te reprezinta cel mai bine. Incerci nuante noi, dar ele se transforma in culoarea care te defineste, iar cuvintele tremura din toate incheieturile literilor atunci cand se lasa reasternute pe covorul mintii. Jurnalul tau m-a determinat sa-ti scriu si eu aceasta epistola, poate nu asa cum ai fi vrut tu ci doar ca o identificare a ceea ce sunt eu. Este de apreciat deschiderea ta spre diverse forme de exprimare. Se pare ca scrierea ta mi-a deschis o fereastra spre lumina. | |
| = paginile albe nu pling... Maria | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Tu, asa cum eu am dorit, fara sa o marturisesc deschis, ci doar pe o pagina alba, tu mi-ai continuat epistola, re-definita si iti spun ca aceasta fereastra inspre lumina ar putea deveni o deschidere epistolara, o corespondenta. Intre apae si pietre, intre azi si maine, intre septembrie si decembrie. Poate si istoria asta este scrrisa inainte ca cei ce o citesc sa o poata sti. Cuvintele tremura, nerenuntind a ma face sa le (re)traiesc, iar alteori sa le (re)inventez. Multam, Maria, si astept epistola ta nedefinitiva catre mine. Drag, Ela | |
| = alte sensuri pe alb | Bianca Iulia Goean [06.May.05 18:40] |
| Cu multa ardoare apar literele pe paginile acestea albe ale tale, Ela; fiecare fraza se asterne in tonul pe care l-ai dori de la un jurnal, dar are in ea si poezie, si, daca ai supune testului focului aceste pagini, sub cuvinte s-ar naste alte cuvinte, alte sensuri. Intotdeauna sunt scrise, ai dreptate. Cu definitivul... of, ceea ce ieri credeam a fi definitiv astazi apare vremelnic, ceea ce astazi ni se infatiseaza cu vesmant trecator, maine se imbraca in verde nemuritor. Daca numai am sti... trebuie sa incercam mereu. Bianca | |
| = contra...personala | Bogdan Groza [06.May.05 19:25] |
| paginile albe s-au bosumflat. Cica, de atata zgariere de pix, stilou, pana, mina de creion, au uitat ce culoare au avut. Pai nu-i de mirare daca Ela, scrie fie un un punct, o mâzgăleală, o inepție, o scriere, o capodoperă sau pur si simplu deseneaza un apus de soare ori un demiurg, cu par blond, ca Fat frumos, calare pe cal alb,pe nume Maibacj, Porsche sau Audi A4, de culoare alb 13( pentru a-l murdari mai usor). Paginile nu plang, nici n-ar putea. La cat de fragile sunt, daca ar plange ar fi aruncate la "marele" cos, ca nu-i asa, cine ar prefera pagini patate. Paginile albe iti stiu istoria, si geografia, si anatonmia. Pai hai sa ne gandim putin de ce. pentru ca scriitorul face istorie ,daca mazgaleste peticul de hartie, si poate peste 2000 de ani se gasesc altii mai destepti sa laude epoca noastra, sa zica la unison, ca eram avansati pentru vremurile astea, asa cum facem noi cand descoperim prin diverse pesteri scriere veche, cuieniforma de 5000 de ani. Stiu geografie, pentru ca intotdeauna se stiu ca daca ele isi gasesc sfarsitul in cosul de gunoi, atunci se afla in coltul camerei, deci, se pot orienta in spatiu; stiu anatomie si psihologie, totodata pentru ca ele simt pe pielea lor cand scriitorul le inteapa cu punctul sau cu trei puncte nervos, apatic ori coleric. Unele pagini s-au deprins sa citeasca amprenta de pe talpa acelui scrib, care are un scris aproape ilizibil, incat parca a scris hartia cu picioarele. Si in fine, paginile albe au si ele dorinte. Vor sa fie negre, dar nu de pix sau de suparare ci asa, de la natura, sa se razbune ele pe oameni si sa-i murdareasca. Si in definitv, de ce nu ar putea face asta. O singura data macar, ca sa arate ca nu ele sunt dependente de om ci omul dependent de hartie, ori de care ar fi ea; igienica, servetel, format A4, bon de consum, bilet de tramvai etc. | |
| = opiniune | Tanasescu Nicolae Constantin [07.May.05 00:52] |
| foarte interesant acest text. ce bine iti sta cand esti doar tu si paginile tale din jurnal... atat sinceritate si gandurile se impletesc atat de frumos...parca ar curge un pÂrÂu... nu stiu ce sa spun despre text mai mult decat ca te redescopar, esti alta, cu totul alta in aceste texte personale... imi place foarte mult ce+ai scris drag Costin | |
| = celor ce ma citesc personal... | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Dalba, literele mele vii se ard in trairi dulci-amare, stii? Si fiindca uneori pina si algocalminul lasa la sfirsit gust dulce e bine sa las unele pagini albe o vreme sa nu mai dau dureri de cap colo-colo si nici stari de sus in jos si de jos in sus... definitiv-vremelenic-imperativ-neprielnic... Tu poate stii... si tu. :) Dependenta de hirtie alba-neagra-colorata-creponata-cerata-parfumata-mototolita-asprita-asortata si asa mai departe, tot mai departe... este si ea o dependenta de ceeva anume trait cindva, timpuriu in viata, ca orice dependenta. Ne nastem complet dependenti de cineva la inceputul vietii. ce urmeaza mai departe... hm, fiecare sa se cunoasca pe el, cit poate. Multam... bilewt de tramvai?? Nu, chitanta de taxi... zilnic! Nicholas, ma redesocpar si eu cu fiece zi, e inevitabil, si poate de aceea de azoi pe maine scrierile sunt altfel. intotdeauna jurnalul la mine este si ramine jurnal. Intim. Autentic. In rest, mintea zburda, sufletul se zbate, imaginatia e vie si tot asa. Si ieri eram autentica pe o scena, im, chiar si acolo mi-a iesit asta... Multam, ma bucur sa te regasesc acolo unde ma astept cel mai...putin? :) Drag, Ela | |
| = ... | Dana Stanescu [07.May.05 10:11] |
| multe pot indura paginile albe numai curaj sa fim sinceri cu noi sa fie caci maestrie este, slava domnului... iti urmaresc paginile de jurnal, din dorinta de a patrunde dincolo de metafore si alte mijloace literare ... | |
| = Dana, viata... | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Dana, o pagina alba de jurnal suporta mult mai multe decit ne dam seama, asa cum noi insine suntem mult mai necunoscuti noua-insine decit ne dam constient seama. Dincolo de "figurile de stil", viata. Multumesc pentru ca iti doresti sa o cunosti. Drag, Ela | |
| = mai sunt pagini? | Emma Daniel Domuta [07.May.05 15:41] |
| Ma intreb daca mai sunt pagini... daca nu s-au piedut undeva, in trecut, cand aveau atat valoare. Acum sunt folosite doar ca ciorne, pentru ca au fost doborate de un ecran rece, care imita o... pagina alba, iar pixul einlocuit de... butoane. Dar eu raman la pagini, la stilou, la pix, la scrisul meu nedeslusit, uneori inclinat, alteori apasat... si ma bucur ca mai sunt oameni ca mine. Nu lasa o pagina scrisa sa ramana singura... cu drag Emma | |
| = Firul Ariadnei | Magdalena Dale [07.May.05 15:36] |
| Pentru mine, paginile albe de jurnal sunt ghemul Ariadnei cu ajutorul căruia ne regăsim prin labirintul vieții.... Dar, mă întreb când descoperim minotaurul din noi, câți dintre noi avem curajul lui Tezeu de a-l infrunta, pentru ca în cele din urmă să-l reducem la tăcere? Oricum ar fi, rătăcirea aceasta prin labirintul din noi, nu poate decât să ne ajute să urmăm celebrul îndemn gravat la intrarea în templul din Delfi: "Cunoaște-te pe tine însuți" Drag, Magdalena | |
| = Emma, magdalena, vor mai fi pagini... | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Emma, fi+vor pagini, fiece clipa din noi e o pagina. mai sunt si paginile noastre pe care scriem adesea doar cu gindul, un monolog imnterior ce se asterne numai atunci cind iti gasesti - pe linga cuvinte si stari - omul-pagina care sa te poata primi. Ma bucur ca poti, inca poti sa scrii cu creionul, cu penita pe hirtie. Magdalena, cel ce nu cunoaste cutremuratoarea cautare de sine nu poate atinge nicicind tarimul sau autentic. E altceva decit ratacire, e o exploare, e o cautare... te ratacesti daca si numai daca in tine, in abis, este numai intuneric. Din fericire, cu toti avem lumini chiar si acolo... Ma bucur ca tu le+ai putut afla. Drag voua, Ela | |