| + "Am crezut ca sângerezi când te-am privit" | ioana cheregi crișan [10.Dec.18 14:27] |
| Un superb poem despre o decizie. A trăi sub amenițarea vieții sau a muri fără a simți vreodată durerea. Un poem despre o mare crispare. Foarte precis ai conturat starea de îngrijorare dorința de a proteja anulând în cele din urmă. "Ți-am retras chipul din cuvintele mele prea mici... Am luat pensula crezând că sunt artist și te-am dezgolit tenebros de lacrimi, de gesturi inutile și prea scurte. Te-am luat în brate și te-am pus la lumină. Am crezut ca sângerezi când te-am privit, dar am luat tot suflul din tine și nu te-am mai lăsat să suferi. Te-am pus deasupra râurilor, deasupra bucuriilor deasupra. Te-am pus sub cer, sub coastele mele, Sub pământ. Sub tot." Foarte frumoasă expunerea finală a potențialelor „pericole” "și te-am lăsat liber în stradă pe lângă mașini și tramvaie pe lângă parcuri înmuiate-n primăvară" și în special a elementului timp în corelație cu nemurirea spirituală într-o permanență care anulează micile întâmplări ale sufletului: "Mă cruț sălbatic de nostalgie Sufletul mi-e mai ciudat Îmbrățișându-ți Profunditatea nudă până la nemurirea ideilor subțire pe targă ......... "pe langă timpul ce se scurge nemuritor pe-aceeași targă." Un poem care nu obosește, ci își conduce în modul cel mai firesc cititorul printr-o stare de o mare complexitate descrisă cu o elegantă simplitate. Felicitari! | |
| = mitul grec | Ioana Camelia Popa [07.May.05 22:36] |
| multumesc... exista mitul acela grec antic in care sculptorul da viata unei statui prin iubirea sa, de fapt nu el ci zeii. De aici m-am gandit ca el ar putea imortaliza tot intr-o stauie un om voi, dar daca ar face aceasta, fiinta atat de indragita n-ar mai putea simti iubirea, chair daca ar dori sa o crute de suferinta, el nu e zeu care sa poata face asta...De aceea am ales la sfarsit simtirea bruta cu negru si galben, tot, timpul va putea decide cat negru si cat galben sa puna pe targa...cata speranta subtire poate sa puna in profunditate, in idee. | |