| + talpa abandonată nisipului arămiu | zabet mihai [16.Apr.05 13:57] |
| Miroase a Constantinopole, atemporal poate. Dupa 1453. Cand crucea de pe Sfanta Sofia s-a transformat in semiluna. Mantiq al-Tahir a fost un mare filosof arab dar nu stiu de ce versurile tale pline de forta, data de parfumul trecutului oriental, imi arunca imaginatia spre capitala bizantului. | |
| = izul oriental | Batîr Adina [16.Apr.05 15:53] |
| interesant cum toate se intampla privind de pe terasa unei cafenele un univers fara bagatele, fiecare detaliu are o semnificatie precisa, proiectata intr-un spatiu cu iz oriental. prima jumatate e candida sub observarea minutioasa a figurii celei "mangaiate de djini" si recrudescenta in ceea ce priveste simbolistica vertebrelor smulse (=dezbinarea, existenta sortita suferintei), a oazei de sange (=viata in genere; amestecata cu verde ia forma unui gri colorat. se face apel astfel la un daltonism imaginativ, aproape haotic si tulburator in contextul aparitiei "pasarii cu penele ruginite") sau a pantecului roditor. avem aici o transpunere din vis in vis (un fel de "art of dreaming" a lui Castaneda), care se contopeste cu franturi realiste incepand cu versul "îmi amintesc numai unduirea soldurilor" (arta amintitului). a doua jumatate poate fi interpretata ca o anamneza pura, poetul contempla un trup altfel decat "un alt negusor de parfumuri". | |
| = albu vladimir | marina toma [02.Oct.05 19:06] |
| as pune "parul" in loc de "pletele" deoarece sub batiK parul este desigur strans. as taia "plangandu-si vertebrele smulse"- e prea suprarealista pentru restul contextului nu pot decat sa ma mir cat de bine poti sa scrii si cat de prolific esti, o poezie (buna!) pe zi! Si iti spun ca ma bucur ca scrii fiindca mie imi procura o imensa placere fiecare text de Albu Vladimir. | |
| = Parere | Andu Moldovean [16.Apr.05 17:52] |
| Incarcat ca un miros de parfum oriental, aproape alchimic, acest poem paseste greu printre cuvinte ca sa plece lasand in urma un vuiet mare, sa fie al bordelului sau al marii Marmara bantuita de vasele incarcate cu bunatati pentru tarile mai fericite (asa se crede) de la Marea Neagra? Cat despre "ultima" chiar nu mai zic nimic, sunt cu musca pe caciula :-) Bobadil. | |
| = parere | hose armando pablo [02.Oct.05 19:06] |
| marina toma "plangandu-si vertebrele smulse" suprarealista ?... mdea as vrea sa te contrazic tocmai imaginea asta as remarcao eu. evident poate as fi subiectiv la culme anyway imi pare ca anume astfel de momente incarca textul la un voltaj potrivit. textul ar capata o anumita forta sugestiva ceea ce eu as vrea sa gasesc tot mai mult si mai mult deci iti imaginezi mariana o vertebra smulsa si alaturi animalul isi plange jalnic pierzarea de inca o vertebra mdea e greu sa-ti imaginezi no ?.. de aia tre sa fie remarcata si imaginatia acestui autor :P versul imi pare ca se potriveste de minune cu restul textului | |
| = starnire | George D. Stanciulescu [02.Oct.05 19:06] |
| Realist, suprarealist, irealist, ce mai conteaza?!??!... Balcanii le contzin pe toate intr-un ingredientaj in care nu mai conteaza decit aromele, largo sensu, scapatate din distilerii. Indiciile lasate de Arhonte pe parcursul textului parca parca ne revigoreaza simtzurile suficient de intens pentru a cere mai mult si asta e pina la urma esentzial.... | |
| = Mantiq | Monica Manolachi [16.Apr.05 23:46] |
| Vlad, sper să nu mă înșel, dar cred că titlul seamănă foarte mult cu “Mantiq at-Tayr”, cum ar veni “Sfatul păsărilor”, una dintre cele mai frumoase cărți de poeme mistice persane scrise de Farid ud-Din Attar în secolul al XII-lea. Eu așa am găsit scris. Or fi mai multe variante. Povestea asta spune că un grup de păsări vroiau să ajungă să-l cunoască pe marele Simorgh, o pasăre misterioasă din mitologia iraniană asemănătoare cu Phoenix. Îndrumate de un lider au pornit călătoria spre tărâmul lui, dar pe drum una câte una ele se pierdeau, fiecare venind cu o scuză, neputincioase să îndure călătoria. Până la urmă doar treizeci de păsări ajung pe tărâmul lui Simorgh. Dar acolo tot ce pot vedea sunt numai figurile celorlalte douăzeci și nouă și reflecția lor în apă, nicidecum pe miticul Simorgh. Cele treizeci de păsări venite în căutarea lui își dau seama că Simorgh nu e nimic altceva decât transcendentul din ele însele. Este doctrina sufistă că dumnezeu nu este exterior ori separat de univers, ci că este în tot ce există. Dar ce legătură este între femeia cu batik, djini, păsărea Simorgh și negustorul de parfumuri e o cu totul altă poveste. :) Frumoasă la fel ca și cele de dinainte. Mi-ar fi sunat mai bine “Îngerii noștrii au căzut la pace” și nu mi-a sunat bine verbul “a face” din “fantasma singurătății făcută bărbat”. Și încă ceva: mi-a plăcut comentariul Adinei. Cu drag, | |
| = Multumiri | Albu Vladimir [17.Apr.05 17:54] |
| Mihai... e cumva atemporala toata povestea... ma gandeam eu ca vei rezona cu atmosfera... Adina... da, ai sesizat foarte corect... nu e vorba de locuri ci de mintea mea... salturile intre emisferele creierului... eclectismul imaginilor... parfumul oriental care imi e atat de drag. Marina... multumesc pentru cuvintele tale nemeritat de frumoase. Andrei :)... e chiar ultima, zau asa. Hose... bine te-am gasit aici. George... intr-adevar textul spune mai multe daca e citit pe alte nivele decat cel literal... hmmm, balcanismul. Monica nu te inseli... e vorba intr-adevar de limba pasarilor... si sunt atat de multe spus... multumesc pentru eleganta cu care ai spus tu povestea in locul meu. Va multumesc tuturor pentru ganduri. | |