| + cireșe amare | Lucian Mușet [05.Apr.05 20:26] |
| Alina, ai postat o bijuterie de poezie. Îmi amintește de vremurile acelea când, în vizită, ni se oferea spre degustare dulceață sau miere de albine și un pahar cu apă. O bunică ce "cosea tălpile de cer" trebuie să fie un om cu totul și cu totul special, cu mâini îmbătrânite, moi, ce ne mângâie oricum am fi. Noi "plecăm genunchiul zăpezii scriem poeme / înțepeniți în pieile noastre fără miros fără haine" și apoi tăcere... "coapsa fumurie e zilei" e o imagine a prezentului ce ne regăsește "mai decolorați cu o nuanță". Libertatea de a avea un singur înger e dezirabilă în clipe în care palmele încep a se lipi de cer, iar un anumit tip de moarte nu mai poate fi retrasă. E greu să te desprinzi de un astfel de text. cu bine, | |
| + Dulceata bunicii | Andu Moldovean [05.Apr.05 20:58] |
| Asta e, vine si Bobadilul ca un Don Quijote, ca mare dreptate are prietenul meu de nadejde. Si ce e mai ciudat, el obisnuia sa-mi spuna ca astea sunt morile de vant (desigur, in graiul lui neinteles decat de urechile mele) dar acum, uite ca-mi spune ca asta e chiar dulceata bunicii! Alma, ai postat un poem deosebit, plin de vibratie a sufletului. Remarc sinceritatea exprimarii, este un element rarissim in scrierile tale, poate de aceea cu atat mai de pretuit aici. Desigur, nu ai putut sa nu pui "magenta" aia, daca nu o puneai, nu erai tu :-)... oricum eu i-am dat "ignore" :-) Mai atarn si eu o steluta pe aici ca poate se lumineaza textul mai bine in ochii lumii. Pe merit, azi esti magister ludi. Bobadil. | |
| = dulceata de cirese amare si un credentz cu gutui.. | Dana Stefan [05.Apr.05 21:01] |
| da..ma simt acum aici izbavita de toate relele, e ca si cum poemul acesta te ajuta sa respiri aerul curat dupa care ai ajuns sa tanjesti, aer imbibat ca si din aromele gutuilor, asezate pe credentz de bunici.. iti vine sa umbli pe varfuri, ca ei sa nu se sperie si sa nu plece.. e casa argintarului, aici.. sentimentele ce leaga, delicate pretiozitati de argint filigranat... Linea | |
| = frumos și | florin bratu [05.Apr.05 22:03] |
| implacabil trist, în ciuda duioșiei pricinuite de amintirile aprope mitologice ale vârstei jocului și a surâsului. înțelepciunea bunicii este asumată cu un senin de care, probabil, puțini saunt capabili să-l păstreye fără pic de nor ... | |
| = Curgere... curgere...lina. | Vali Nițu [05.Apr.05 22:09] |
| Alma! Trist dar asta-i realitatea. Frumoasa curgere a cuvantului. Este liber. Drag, Vali | |
| = amintiri... | Ruxandra Moholea [05.Apr.05 23:07] |
| Îmi pare un strop de memorie involuntară, trezit de gustul amar al morții împrumutat din dulceața bunicii.M-am "transportat" și eu pentru o clipă, lângă bunica mea.Deși parcă bunicul îmi e mai aproape.Cred că e tare supărat. Nu mi-a mai apărut de mult timp în vis... | |
| = da, la mine mai demult | Anni- Lorei Mainka [06.Apr.05 01:56] |
| imagini puternice......trecuturile cu gust de cirese amare si miros de naftalina....ma bucur sa le reintilnesc | |
| = Alma și bunica ei albastră | Luminita Suse [06.Apr.05 03:50] |
| Imaginea aceasta a bunicii ce coase tălpi de albastru este excepțională, Alma. Prefericiți cei ce am fost iubiți de bunici... | |
| = ...vom ajunge si noi oare sa coasem talpi de cer? | Ghejan Andrei [06.Apr.05 07:12] |
| itzi marturisesc ca m-ai intors in trecut/ eu unul itzi multzumesc pentru aceasta poezie frumoasa, dar trista....nu putem uita cei mai buni oameni: BUNICII | |
| = Alina | Tanasescu Nicolae Constantin [06.Apr.05 09:16] |
| mi-a placut dedublarea ta in bunica ce pe toate le stie si copila ce o asculta cu sufletul inca incarcat de ingeri si nuante. in noi toti se afla bunica si fetita(baietelul):) si citesc in spatele blazarii si a staticului conditiei umane speranta. speranta, un element esential pentru supravietuire... e o poezie foarte frumoasa, parca un pic diferita de ce am citit in ultimul timp la tine, aici. ma refer la forma, la constructie... imbraca alte haine mi-a placut de asemenea cum ai adus sa guste toti din dulceata de cirese amare, mai amare ca... incantat drag Costin | |
| = erata | florin bratu [06.Apr.05 10:27] |
| "aproape" "sunt" / o sa incerc sa nu mai scriu comentarii dupa anumite ore. apoi diacriticile astea(pe care de la cafeneaua asta nu le pot nici macar folosi) imi joaca des feste. "y" devine "z" si viceversa prea repede pentru inceata mea trecere. deci, in fine, "pastreze" | |
| = in rezonanta | Sonea Roxana Crina [06.Apr.05 18:44] |
| "ni se lipește cerul de palme mierea de aripi" Intr-o viziune subiectiva si personala, vad multa libertate in acest vers, un soi de independenta superioara. Multi tanjesc dupa cer, aripi si miere tavalindu-se in noroiul cotidian. | |
| = te salut și n-am cuvinte! | Victor Turburea [06.Apr.05 18:13] |
| deja te întreci cu gluma, e drept așa? prea luați domnia voastra toate cireșele de pe tort. azi nu te mai salut, nu e liber la cuvinte, le-ai gasit tu pe toate! | |
| = comentatorilor mei, cu mulțumiri | Alina Manole [06.Apr.05 19:30] |
| Lucian, frumos ai spus tu. Uneori e trist, apoi ne obișnuim și mergem mai departe. Alteori doar visăm. Bunica aceea a existat cândva, la fel și dulceața de cireșe amare. Acum doar iubirile. Andu, eu întotdeauna am scris cu sufletul. Magenta, da, acolo e un semn, cum că e poemul meu. :) Dana, există legături, firul de argint, de care vorbeai, nu se rupe așa ușor. Le păstrăm și le ducem cu noi, oriunde am fi. Florin, într-adevăr, e trist, dar cel mai rău este că totul trece. Ne rămân doar amintirile frumoase. Și tristețea poate fi, uneori, frumoasă. Vali, suntem liberi, dar legați prin gânduri. Cândva, m-a surprins faptul că mă gândeam la colegii de poezie.ro și în afara logării pe site. Acum mi se pare normal să se întâmple așa. Georgiana, poftă bună și ție. Și eu am dulceață de cireșe amare. Vrei? Ne vedem la cenaclu? Am văzut că ești din Iași. :) Ruxandra, într-adevăr, e de dincolo de conștient. Ca și visele. Nu cred că e supărat. Poate e doar plecat puțin mai departe. Când va reveni, va fi străveziu, ca bunica mea. Anni, și pe mine mă leagă gustul cireșelor amare de trecut. Uneori se simte până acum, în prezentul nostru. Luminița, imaginile uneori se suprapun. Am găsit întotdeauna refugiu în casa bunicilor. Andrei, e trist, dar rămâne conturul unei bucurii ce a fost cândva. Costin, încerc să nu scriu mereu la fel. Deși, așa cum spunea Andu, se vede amprenta unor cuvinte, ale mele. Sunt ca un fel de leit-motiv, un fel de personaje. Ele se mișcă odată cu versurile. Roxana, mă bucur că ai remarcat tocmai cuvintele care mi-au inspirat poemul. Mierea nu e a mea. E din borcanul de pe raftul dintâi al sufletului. Cineva știe. La fel și ultimul vers. Victor, cuvintele și dulceața de cireșe amare nu se termină niciodată. Sau așa se vede de la Iași. Te așteptăm în Virtualia. Vă mulțumesc pentru aprecieri și cuvinte frumoase. Cu drag. | |
| = Frumos, Alma, frumos | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Fiindca atunci cind te scrii iei din tine picur de vers si il aduci prin mierea vremurilor de demult, nostalgic, cautind le temps perdu, insa mereu pastrat in tine, ca si gustul cireselor de altadata, ca si gustul cuvintelor care te lasa acum sa ne incinti, eu pot in admirarea poeziei de asta seara (cind o citesc) sa las presarate versurile care au prins in mine sensuri, frumuseti relevind ochilor mei cautatori, mereu cautatori de frumos: vine uneori pe la mine e străvezie îmi aduce aceeași dulceață de cireșe mai amare ca iubirile mele știe că niciodată nu ne mai întoarcem pleoapa sângele magenta plecăm genunchiul zăpezii scriem poeme înțepeniți în pieile noastre fără miros fără haine Multam fiindca ai lasat in urma cirese amare si eu le gust acum din plin. Drag, Ela | |
| = Ela | Alina Manole [08.Apr.05 00:53] |
| Știi că nu am găsit nici un remediu pentru urmele lăsate de cireșele amare. Știi tu? Mulțumesc pentru gândul tău aici. Cu drag. | |
| + numai moartea | Gelu Vlasin [08.Apr.05 01:40] |
| "azi nu te mai salut azi e liber la cuvinte" si vestea mea porneste spre tine cu viteza gandului: | |
| + Dintr-o scurtă apariție :) | Florin Andor [08.Apr.05 09:10] |
| ... te mai salut azi când în lumină așteaptă sămânța umbrei ce mă locuiește pulsând în ritmul alfa cu pleoapele pe jumătate coborâte în creier peste cartea aceea ilizibilă; te mai salut azi cu toate morile scobind în realitate motive globulare până la ieșirea în amurg și printre degete nu te mai iau de mână acolo unde arde apa iar buzele se scot până sub coastă în fâșii decupate de litere; "aceleași ore curg pe coapsa fumurie a zilei / mai decolorați cu o nuanță mai liberi cu un înger" pentru ca de azi o să împrumut vrăbiilor forme imposibile pentru acolo unde se poate percepe existența în gustul cireșilor mai amare ... frumos, frumos ... numai bine ție :) | |
| = revolta si resemnare | Bogdan Groza [08.Apr.05 09:47] |
| Doua planuri complet distincte sesizez. In primul rand, lumea vazuta prin ochelari, (fumurii sau nu) care pot fie sa clarifice imaginea vazuta fie s-o incetoseze pentru a mai estompa amintirile despre amarul iubirilor trecute. Si in al doilea rand, e revolta si resemnare. Revolta pentru ca esti libera sa spui "azi nu te mai salut, fie ce-o fi, pentru ca s-a dat liber la cuvinte... si resemnare, petru ca se accepta aceleasi "cirese mai amare ca iubirile avute..." Acesta e si cel de-al doilea plan. Anume, lumea simtita prin ochiul matur care supus, ori poate resemnat,in fata "mortii ce nu poate fi retrasa" scrie "poeme intepenite in pieile fara miros si fara haine..." intr-o scurgere a timp implacabil, ( mereu acelasi) cu zile fumurii. Si nemaiavanad puterea sau dorinta de a iesi din starea asta de apatie, adica in loc de a colora viata, existenta in sine, se prefera o "decolorare" mai mare, nefacandu-se nimic pentru a "dezlipi cerul de palme si mierea de aripi" ca sa se poata din nou zbura. Asa vad eu poezia, s-ar putea sa ma insel, ca de obicei. :) Un text care te face sa meditezi, sa cauti sensurile dincolo de cuvinte. | |
| = mica erata | Bogdan Groza [08.Apr.05 09:50] |
| a timpului implacabil, in loc de a timp implacabil | |
| = Bunica de 1000 de stele :) | Mihaela Marculescu [09.Apr.05 00:28] |
| ..si chiar stiu ce spun!!! pentru ca si azi e liber la cuvinte si sentimente si portrete stravezii. unsprezece versuri bine asezate, se vede cu ochiul liber, fara ochelari de bunica:) poem aerian, ma simt in el aproape acasa. | |
| = alte răspunsuri, comentatorilor mei | Alina Manole [13.Apr.05 02:02] |
| Gelu, primit gândul și vestea bună de la tine și mă bucură prezența ta aici. Florin, mă urcam în cireșul amar și cireșele erau ciugulite pe jumătate de vrăbii, dar știam că sunt aceleași vrăbii care îi povesteau mamei tot ce făceam noi. Ca acum. Bogdan, nu te înșeli, planurile de care vorbești tu există. Eu aș spune mai degrabă înțelepțire decât resemnare. E un alt mod de a privi, mai optimist :), prin aceiași ochelari fumurii, în rame ovale. Mihaela, ești un fin observator al detaliilor. Poate e o coincidență cu numărul versurilor, deși... nu există coincidențe, ar spune cineva. E ciudat cât de mult ne leagă numărul unsprezece. Și tu știi prea bine. Vă mulțumesc pentru aprecieri și cuvintele voastre atât de frumoase și apropiate sufletului meu. | |