| = trupul nascoceste descantecul | Maria Prochipiuc [30.Mar.05 14:35] |
| Dor de tine și versurile tale, mi-ai dispărut ca lumina în neantul umbrelor, îți aud în versuri vocea ta distinctă, se conturează aici la tine o umbra de nostalgie a unor vremuri trecute, dar neuitate , doar că pentru o clipa si-au oprit scurgerea în clepsidră, totul depinde de cuvântul poetului, care reușește în final să reînvie cu acel descântec al trupului chiar și amintirile. Te mai aștept ! | |