| = punct de vedere | Camelia Petre [14.Mar.05 10:06] |
| Interesanta paralela cu biciul si zerourile. Dincolo de o tristete necautata, palpabila, se afla realitatea. Am fost de acord cu tine la un singur paragraf, si anume: "Destinul omului a fost la inceput contemplatia cerului nu actiunea, inversandu-se rolurile i-au creeat acestuia un destin tragic. Aici a gresit." Cumva aici ma regasesc si eu. Nimic nu-mi face o mai mare bucurie decat sa contemplu frumusetile naturii. In rest ceea ce redai sunt cumva trimiteri la teoria comunicarii si la stiinta sociala, in care se specifica clar ca omul este influentat de grupul de apartenenta mai intai si apoi de o educatie care intra sub influenta altor actori, factori, cum ar fi televiziunea, persoanele publice, etc. numai ca nici o teorie nu ofera solutii, toate sunt constatari, ba mai mult, se spune ca omul este inainte de toate un individ social, nu singuratic... cine sa stie cu siguranta? Mie, una, de exemplu, mi-ar ajunge un barbat iubitor, langa si copii, ca rodul iubirii, alaturi. Eu asta consider ca ar fi socialul pt mine. Tot ce e in afara familiei ma debusoleaza, e ca un fel de lupta pe care trebuie sa o port zilnic cu mine insami, cu ceilalti..., ceea ce face sa fie mai putin relaxant. Un text trist, care nu ofera cititorului nici o sansa de scapare, fara alternative, de evadare din bratele ganditoare ale autorului, ca un labirint. | |
| = AI POTENTIAL! | Sonja D. Szimon [14.Mar.05 11:13] |
| Este jurnal , confesiune , sau o nuvela scurta ? Este o concluzie , deziluzie sau o simpla constatare ? Si fiind oricare din cele expuse sau toate la un loc , ce ai de gand sa faci? Eu zic sa mai dezvolti , pentru ca dupa parerea mea; AI POTENTIAL! Sonja D Szimon | |
| = nu știam | Alin Pop [14.Mar.05 12:50] |
| sorinelule, nu te știam și poet! | |
| = vlad | florin bratu [14.Mar.05 14:42] |
nu pot decat sa fiu de acord cu ultimul comentariu. poate ar trebui sa incerci si poezia. frumos deci. | |
| = ... | Dana Stanescu [14.Mar.05 18:08] |
| Sorin, tu stii ca eu nu pot fi de acord cu tine:) uite , a spus cami mai bine. pe scurt: nu suntem 'prosti, nuli, urati...etc' pentru ca ne numesc sau ne fac altii asa. semn de citire: ai scris frumos, dar prea pesimist... o sa fie bine | |
| = Dincolo... | Mihai Raluca-Ștefania [14.Mar.05 18:53] |
| Și totuși de ce oamenii amețesc când se uită în propriul hău? atât de transparent ți-ai transpus gândurile încât nu mă pot abține să nu te întreb cât de pesimist ai fost în clipa în care ai scris acest text. Dincolo de aparență este nemaipomenit. | |
| = dureros rechizitoriu | Nicoleta Tase [14.Mar.05 21:24] |
| Trista introspectie pe tema pierderii autenticitatii omului, a ofilirii florilor din buchet, una cate una. Dureros rechizitoriu la adresa unei omeniri care nu ma stie sa rada din toata inima. Trista omenire care renunta la idealuri sub pretextul maturizarii. Crestem mari, acum avem responsabilitati, invatam sa ne responsabilizam, de altfel, cu fericirea celorlalti inaintea propriei stari de bine sau uneori chiar impotriva ei. Mai desenam cate un zero... Profund text, Sorin, profund si dureros, s-a "infipt" direct si fara drept de apel. Probabil va urma un text despre masti... N. | |
| = raspuns Om | Vlad Catalin [15.Mar.05 08:58] |
| Ca tot am promis un text sobru aproape filozofic... Stiti voi, acum cateva saptamani am fost la un botez, am vazut copilul, asa pur cum sunt toti copiii, toti sareau pe el, il mangaiau, ii vorbeau, il trageau de maini, de picioare, de nas. Copilul care tocmai pornea in viata cu tot buchetul proaspat, plin de sperante, de omenie. Ce va fi cu el peste zece ani? Dar peste douazeci de ani? Va mai fi el atat de pur? Sigur ca nu. Intervin modificari exterioare, principiile lui se usuca, se contopesc cu ale parintilor, bunicilor, colegilor, prietenilor. Copilul care creste va sti sa se pieptene, sa se imbrace, sa manance, dar va uita zestrea nativa cu care s-a nascut. Pe ea o pierde odata cu varsta. Da, Cami poate fi Un text trist, care nu ofera cititorului nici o sansa de scapare, fara alternative, de evadare din bratele ganditoare ale autorului, ca un labirint. Sonja este doar o constatare, atat. Putin trista, pesimista, dar e o constatare, din nefericire, reala. Alin, ma bucura revenirea ta. Sa nu te pierzi, Aline, ar fi pacat. Sa ramai mereu in carti. Si asa zici, ca par poet? Multumesc, Florin. Sa stii, eu am incercat si poezia, dar a iesit asa de ciudata incat mi-a fost rusine s-o pastrez. Nu, nu-s poet, nici altceva. Ma distrez si eu. Bursucel, sigur o sa fie bine. La cate contre mi-ai pus, lasa ca vezi tu la vara, cand te vom vizita. Si pe tine si pe Geta. Atunci sa vezi. Mesteacan m-a intristat imposibilitatea omului de-a ramane Om. De-a avea propriile idei, principii, personalitate. Asta m-a durut - nu-i drept asa. Nicoleta ai prins ideea. Pai nu ziceai tu ca poanta trebuie pastrata la sfarsit? Uite, nici la sceneta, nici la eseul asta poanta nu-i ascunsa, e la vedere. Totusi aici n-ai mai facut aceeasi observatie. Text despre masti... Banuiesc eu ce vrei sa spui, dar nu cred. Ma feresc de melancolia prelungita, chiar daca face bine la ten. Nu, probabil o sa scriu despre gaste. Da, un subiect care ma fascineaza. Multumesc tuturor. st | |
| = Ursache draga... | MIHAI ANTONESCU [15.Mar.05 19:51] |
| Ma repet si o fac cu placere, tu ai talent. Unii scriu pentru a obtine simpatia cititorilor, altii fara sa vrea obtn exact opusul. Aici, eu nu ma pot pronunta nici pro nici contra. Pot spune doar atat. Tu ai talent cu carul in ale scrierii, prefer insa sa iti citesc dialogurile sa iti admir monologurile dar crede-ma nu pot fi de acord si cu continutul acestui text chiar daca este el scris bine...Este ca si cum as manca o ciocolata care nu imi place doar pentru ca ambalajul este nemaipomenit de frumos... Succes in continuare ! P.S. Trist, mult prea trist...eu sunt un optimist prin tot !!! | |
| = Mihai Antonescu | Vlad Catalin [16.Mar.05 08:54] |
| Mihai, uneori cadem prada gandurilor mai putin vesele. Tuturor ni se intampla asta, si optimistilor si pesimistilor. Tristetea textului e doar transpunerea neputintei de-a schimba ceva, de-a face in viata ceea ce ne place. E poate un strigat impotriva regulilor impuse si tu stii deja, omul striga intotdeauna dupa ce-i lipseste... Hai, ca sa ne-mpacam, te invit sa citesti o intamplare adevarata din viata zburatoarelor care au salvat... Costestiul. La recitire, st | |
| = triste buchete ofilite | Dănilă Florentina-Loredana [18.Mar.05 23:19] |
| S-ar zice că ți-ai cam urcat lumea în cap, cu textul acesta. Surpriză! Eu sunt de acord cu tine, nu că n-aș fi optimistă rău. Dar...cum spuneai, există momente în care ne amintim de buchetul tot mai rărit pe an ce trece. Eu aș fi spus poate că schimbăm florile cu unele mai "buruienoase", ne mulțumim, care va să zică, cu vise tot mai aproape de pământ, uitând de cele înalte. Trist și dureros! Cu acest aspect al eseului tău am rezonat cel mai mult...buchetul speranțelor. La care însă nu putem renunța. | |
| = rasp | Vlad Catalin [21.Mar.05 09:29] |
| Chiar ma gandeam cand o sa apara stapana 'iederii'. Eram convins ca o sa-ti lasi un gand la florile-sperante. Multumesc de gand. st | |
| = adevarat | parasca ana-maria [21.Mar.05 20:49] |
| mai exista totusi o speranta!!! tu vezi partea proasta a lucrurilor si tot ce-ai spus e ingrozitor de adevarat,irefutabil.numai ca farmecul vietii il reprezinta tocmai esecurile ce te determina sa te ridici de fiecare data pregatit pentru a incasa o noua lovitura...si-n fond asa ne place noua sa ne traim viata...complicat. nu cred in destin si daca ar exista sunt convinsa ca fiecare om l-ar putea schimba in favoarea lui.si visele sunt de doua feluri:vise visatore si vise realizabile.cele visatore sunt de umplutura,iar celelalte daca devin un scop in viata oricat de imposibile ar fi pot deveni realitate!!! omul poate fi oricand fericit daca asta isi doreste sau poate sa-si planga de mila dand vina pe destin...oricum ideea e ca-mi place foarte mult ,dar mergea si o picatura de optimism;) | |
| = ana maria | Vlad Catalin [23.Mar.05 09:46] |
| Ana Maria - cred ca-i ceva ce n-ai prins. Eu vorbeam de nasterea copilului, startul in viata, visele de tot felul, apoi apare societatea cu regulile ei, cu asa da! asa nu! Personalitatea omului se schimba, idealurile se sting... Cu asta nu-s de acord. Si spun ca e pacat, omul trebuia sa ramana Om, atat. Multumesc de vizita. La recitire, st | |