| = ela, cam asta ar fi... | Laura Aprodu [09.Mar.05 16:27] |
| ... forma completă a opusului. probabil că mai e de lucru la text, un editor ar știi mai bine să pună degetul pe rană și să scormonească. te aștept cu comentarii! | |
| = Mărturisire | Carmen Botosaru [09.Mar.05 16:58] |
| Până apar editorii să scormonească, Laura, îti spun că mi-a plăcut foarte mult acest text, e scris limpede, fără complicații, trist fără să cadă în sirop și are... amprenta ta. Adică amprenta cuiva care scrie cu mult talent. | |
| = amprente pt carmen | Laura Aprodu [09.Mar.05 17:24] |
| carmen, multumesc, are si amprenta ta... hihihi! | |
| = mi-a placut | Vlad Catalin [09.Mar.05 17:24] |
| Dupa comentariul anexat, simt o anumita dorinta ta. Asa ca, o sa-mi aduc aportul beletristic cuvenit si-o sa ma retrag in varful picioarelor. Citind, m-am dus cu gandul sageata in trecut aproape fara voie si... Aduce intr-un fel cu 'Undeva, candva' - un film si-o carte foarte admirata de mine. Stii, cu totii ne rusinam de esecurile noastre. Le-am vrea uitate, inghesuite intr-un colt de gand cat mai departe de fiinta noastra. Dar cand roata, parca prea precisa a vietii ni-l apropie, il primim cu ingaduinta si incercam sa facem din el, cu pretinsa intelepciune, “zestrea noastra de experienta”. In astfel de situatii luciditatea ne poate salva de mult penibil. Si eroina ta a fost intr-un moment anume “la ceas oprit de lege si de datini (”Moartea caprioarei”). Nu stiu cat m-a inteleptit, dar nu pot sa nu admir si sa ma bucur de masura “pasului inainte” parcurs in baza principiului “orice sut in fund”... Cu totii purtam in noi puterea de a ne lasa raniti, dar si puterea de a ne vindeca. Totul se leaga si se dezleaga in iubire. Ea vulnerabilizeaza si tot ea ridica din gustul sec de praf si infrangere, bucatile ramase din noi. Si le poate recompune. Nu vom mai fi aceeasi, dar surpriza incepe acolo unde aflam ca putem fi mai buni. E deajuns sa consimtim cu un gest scurt al capului. Eroina ta a risipit cu o generozitate aproape inconstienta ani pretiosi in cautari fara folos, in aflarea pietrei filozofale si in incercarea de a arde intr-o traire unica, irepetabila. O exhaustiune careia nu i-ar fi refuzat nimic, daca gasea tiparul in care sa se toarne... Oamenii nu sunt din pacate pentru modul nostru primar de a judeca, insa din fericire pentru ei, nici atat de negrii si nici atat de albi cum par la prima vedere. Totul este o armonie de nuante, un joc de lumini si umbre, care coloreaza copios viata. E mult mai simplu bicolor, dar si mult mai trist. Am fi mai putin fortati la exercitiul iubirii si urii, caci fara sa traim in dualitate, am stii precis pe cine iubim si pe cine uram. Dar cand cel pe care-l iubesti fara rezerve, te loveste tocmai pentru ca ii esti la-ndemana, iar cel pe care-l detesti te ajuta in ascuns, intinzandu-ti o mana, e foarte greu sa respecti “regula... de trei simpla”. Mi-a placut Jurnalul si te felicit. Succes in continuare. st | |
| = vlad | Laura Aprodu [09.Mar.05 17:31] |
| mă gîndesc uneori că textul e nițel cam scurt. viața are mai multe planuri, eu am abordat doar cîteva. uite, de exemplu, pasajele de ieșire pe miriște și spaime care nu au bază reală, obsesiile și compulsiile meritau mai multă atenție. cel puțin acum așa simt citind din urmă. poate mă deștept și mai adaug. îți mulțumesc de trecere și de gînduri împărtășite. | |
| = st | Vlad Catalin [09.Mar.05 17:36] |
| Nu, Laura. Daca vei lungi prea mult, vei plictisi cititorul. Este exact cat trebuie. E punctul meu de vedere. Laura, fa-mi hatarul si spune-mi Sache sau Sorin. st | |
| = sache cu accent pe e | Laura Aprodu [09.Mar.05 17:41] |
| bine, sache. o sa ma gindesc la opinia ta de a nu mai lungi | |
| = felicitari, Elina | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| "“Normali” – mă tot întrebi ce cred eu că înseamnă. Normali sînt aceia a căror anormalitate nu se vede cu ochiul liber. Normali sînt cei pe care îi privesc pe geam deschizîndu-și umbrelele în dimineața asta care pe mine nu mă duce nicăieri. Și-acum poftește de mă închide la furioși!" si "Pe mine cine m-a întrebat dacă accept să moară?… Nici un om, nici un altul, nu poate să-mi umple golul ăsta. Îmi pare rău pentru H.; el se străduiește, își dă silința, însă nu a înțeles că, pe lîngă că eu nu i-o pot cere, nimeni nu se poate substitui altcuiva. Ce stupid! Albastrul pătrunde sub linia de la covor în dungi strîmbe. Ocolesc. Pragul-șarpe, covorul-hartă, omul-iepure, căldura-lipici. Litera-durere." Ar mai fi, ar tot fi. Laura, și această continuare mă convinge, ca și "scriitoraș" și redactor-editor (nu aici), să te susțin mai departe în ale cărții. Nu numai că a continua cu aceeași inspirație ar fi un succes, ci te-ar face să te cuprinzi întreagă în tine însăți. Daca dorești, caută pe pag mea adresa și vom comunica pe mai departe. Felicitări, draga Elina! (de vrei sa continui aici, de vrei să te oprești aici, de vrei să te scrii mai departe în jurnal... merită să reflectezi cu deschidere către tine și ceilalți) Drag, Ela | |
| = ela, multzam | Laura Aprodu [10.Mar.05 14:51] |
| ela, ti-am trimis deja doua vorbe prni mail ca sa ai adresa mea si iti multumesc de invitatia de a-ti scrie. iti voi urma sfatul de mai continua nitel proza de mai sus. desigur, pe tema asta o sa ma mai sfatuiesc si cu tine. exista o linie a textului, un plan care nu e suficient de mult dezvoltata. dar despre amanunte o sa iti scriu pe mail dupa ce imi vei raspunde. | |