| + "trebuia să îi fiu doar colivie" | ioana cheregi [27.Feb.05 01:44] |
| Nu era nevoie de un titlu atât de ciudat ca să intru să citesc un text semnat Virgil Titarenco, dar trebuie să recunosc că am fost foarte curioasă ce se ascunde aici. am descoperit o poveste despre singurătăți simbiotice care aproape m-a durut în coșul pieptului sufocându-mă. am descoperit o colivie de carne învățând glasul de pasăre ca pe un limbaj al propriei inocențe. poemul este subtil gradat într-un suspans ce-și dezvăluie cheia în ultimul vers. Virgil, cred că știi, un asemenea poem nu putea trece pe lângă mine. este poemul meu de azi. Felicitări! cu drag, ioana. | |
| = Tego pt.Virgil | STANICA ILIE VIOREL [27.Feb.05 05:02] |
| un final care duce la o intorsatura: eu una vad intr-un cuib, alta intr-o colivie o idee frumoasa pe care as lasa-o doar cuib- ceea ce sugereaza protectie,ci nu dominare. "despre orbire ne destăinuiam unul altuia adesea în cumințenie de copii așteptînd cu mîinile întinse" aceste versuri intind puritatea la maxim, atat de mult incat mi "se face pielea de gaina"...frumos ai zis. "să nu mă întrebați despre moartea ei trebuia să îi fiu doar colivie"...la aceste versuri as renunta...poate in jurul lor se poate naste un alt poem. Tego | |
| = mulțumesc, ioanan și tego | Virgil Titarenco [27.Feb.05 08:56] |
| ioanan, e poate unul din acele texte despre care nu sînt vinovat decît că l-am scris. mulțumesc tego, da ai foarte mare dreptate, e o mare diferență între ceea ce este un lucru și ceea ce ar fi trebuit să fie. merci de trecere. | |
| = As vrea sa intreb... | Anghelina Andreea [27.Feb.05 11:24] |
| "iubea lumina albă întotdeauna la fel într-o alungire a chipurilor despre orbire ne destăinuiam unul altuia adesea în cumințenie de copii așteptînd cu mîinile întinse acel lucru ce nu poate veni decît dinafară își făcuse cuib sepulcral în coșul pieptului meu" tare as vrea sa te intreb ,totusi, despre moartea ei... | |
| = Mare adevar | Albu Vladimir [27.Feb.05 18:54] |
| "nu ne fusese dat să ne putem înțelege cuvintele să nu mă întrebați despre moartea ei trebuia să îi fiu doar colivie"... acest fragment m-a adus in stare mirifica de "bou la poarta noua" :))... foarte bun finalul si cata dreptate mai ai. | |
| = Tunelul | Alexandra Mihalcea [28.Feb.05 01:49] |
| Ciudat cum am nimerit tocmai aici, dupa ce am recitit "Tunelul" lui Sabato... Sau poate ca tocmai din cauza asta mi se pare ca seamana atat de mult... Nu stiu. Stiu doar ca la asta m-am gandit cand ti-am citit poemul, asa ca eu n-am sa te intreb de moartea ei, pentru ca am dedus-o... Si mai stiu ca ti-as fi dat o steluta daca as fi avut cum. | |
| + Cuib sepulcral | Ghinea Nouras Cristian [02.Mar.05 17:46] |
| Virgile, uite care-i treaba: stau în redacție, în fața computerului, am ochii roșii și o durere de cap cruntă, așa, ca de închiderea ediției. Partea proastă este că, în loc să mă retrag spre "castel", însoțit de un mic grup de "oșteni" credincioși, am decis să te vizitez, atras de titlul ăsta teribil: "cianotica pasăre cheală". Știindu-mă incapabil de prea mari eforturi intelectuale la ora asta, am zis să mă abțin măcar de la comenttarii, dar demonul nesăbuinței mi-a dat ghes să continui. Fie ce-o fi, sper să ierți banalitățile pe care o să ți le înșir, în lipsa unei critici cât de cât inteligente. Vreau să-ți spun că de mult nu am mai citit un poem așa bine articulat, o așa inspirată întrupare a ideii de gol, de singurătate. O metaforă de la cap la coadă, punctată de sintagme remarcabile, precum "își făcuse cuib sepulcral în coșul pieptului meu/ cianotica pasăre cheală" sau "inima stilizată în ridurile măștii". Iți trebuie curaj să scrii azi o astfel de poezie, când "mereu altfel" este cerința obligatorie celebrității de 15 minute, atât de vânată de noii versificatori teribili ai mileniului. Final magistral, ce-aș mai putea spune? Iartă-mi aberațiile, știu că prozatorii n-ar cam trebui să-și dea cu părerea la poezie, este o impietate. Totuși, cu umilință, îți acord o stea transoceanică. | |
| = mulțumiri | Virgil Titarenco [04.Mar.05 22:07] |
| Andreea, despre moartea ei, poate altă dată... :) maestre Vladimir, dacă zici dumneata... oricum mulțumesc de cuvinte... Alexandra, mulțumesc, cuvintele sînt uneori mai mult ca stelele... maestre Nouraș, probabil că ar trebui să o iei mai ușor cu efortul că mai avem nevoie de tine. În ce privește "noii versificatori teribili ai mileniului", încercăm să le supraviețuim sau să conviețuim. E loc pentru toată lumea. În ce privește curajul, uite că am să renunț la modestie și am să spun că nu m-a părăsit încă. De aș avea măcar talent pe cît curaj am. :) Și de ce nu, prozatorii pot fi buni critici ai poeziei. Oricum sub textele mele ești binevenit. | |