| = andreea | Carmen Mano [24.Feb.05 11:37] |
| "spune-mi din ce parte a tacerii carari carari spre mine-mi tu" in poezie, nu mai esti de mult timp la "primul pas":) da, imi place cu drag | |
| = și următorul... | ioan peia [24.Feb.05 14:22] |
| Începând de la acel superb „Descântec”, în care există o strofă reprezentativă:: Cuie bat în crucea nopții Strălucesc muguri-mi, copții, Unu-n doi spre zece curg Eu lui zori, el mie-amurg… strofă în care se disting, deopotrivă, ecouri din Blaga, Barbu și Arghezi, ecouri brodate pe o canava de sorginte populară; trecând, apoi, prin “La început a fost o zi”, poemă care vrea să sugerez, încă din titlu, paleogeneza și palingeneza unei iubiri nemărturisite, dar îndelung așteptate și în care “sărutări dorm” în “cripte” iar ochii lui au “izuri de elene scripte”( ceea e este deosebit de sensibil și rafinat spus) , cum și “carnea”, care are, și ea, un iz, dar de “mitologică poveste”, plasând actul inițiatic al evocării într-un teritoriu hierofantic, în care totul plutește în aburii unei indeterminări misterioase; remarcând, tot aici, gestul divinatoriu prin care, folosindu-se de amuletele sonore ale numelui celui invocat - “litere atele/ patru din patru/ crucea mea” – slujitoarea templului încearcă actualizarea respectivei indeterminări; continuând cu o “Conjurare”, care este un fel de prelungire a incantației rostite sacru, în “sunete argintii de sistrum”, pentru a înlătura efectul inhibatoriu al rațiunii, și a obține “pacea mateloților fenicieni”, într-o lume în care “liniștea stâncii/ naște ore”(formidabilă alternativă de reinventare a timpului!), spre recuperarea nedisturbată a “înțelepciunii de început”; urmând cu “Primul pas…”, ce pare a fi o împlinire a descântecului, Cel-Invocat coborând, pare-se, din templele lui insonore – “din ce parte a tăcerii/ cărări-cărări/ spre mine tu” – către Cea-Care-Invocă: “înfăptuiește-mă/ uitându-mă eu”, ceea ce sugerează ideea sacrificiului de sine, având, drept semn de identificare întru împlinirea Lui, “luna în vârful degetului arătător”; ei bine, încheind acest scurt periplu prin teritoriile lirice ale Andreei, care ține să infirme aparența că ar avea o structură exclusiv ofensivă și acidă, - undeva, în intima ei alcătuire, ființând o sibilă gravă și grațioasă, - nu putem să nu remarcăm rezervele indubitabile de șarm poetic, de surprinzător talent pe care… epigramista noastră năbădăioasă începe a le da la iveală, de o vreme încoace, alcătuire în care subterane fluide necunoscute îi frământă lumea secretă a sinelui… Andreea va fi, probabil, o frumoasă surpriză lirică! E’hezu! | |
| = Carmen, Ioan... | Anghelina Andreea [25.Feb.05 20:24] |
| Carmen, nultumesc, intotdeauna draguta, cum te stiu...:)cu placere te citesc si eu, drag, Ioane, frate draga, ce-ti veni, ca uite, am ramas muta de ieri, de cand citii si nici acum nu mi-am revenit inca...da' asa, intre noi fie vorba, tu chiar crezi ce-ai zis mai sus?! :))ca eu nu...:)) da' tare-ti multumesc...:) | |
| = E'hezu | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| Subtila aparitia ta, te chemi din esente, decantezi de impuritati liricul fapturii tale, iei primul pas spre cel de dinainte. născuți de două ori în ritm cu patru timpi atât de-atât prea roșu E’hezu… Syril, eu facusem un prim pas ieri, lasasem un comm dar cred ca l-a luat vintul. Sau umbrele? Sau umbra vintului. Am revenit sa mai las o data o urma. Nespulberata. Drag, Ela | |
| = Elei...pasi spre... | Anghelina Andreea [25.Feb.05 21:17] |
| Multumesc, scumpo, nu stiu ce-a fost cu comul, presupun ca probleme tehnice, si azi au fost ceva, si daca mai durau, ma imbolnaveam, sunt deja agonisto-dependenta...:) dar si daca nu treceai pe aici, oricum, imi esti si-ti sunt aproape, drag, Carmen | |