Comentariile membrilor:

+ Vocalelor tânjind un vis să-mi prindă	Maria Prochipiuc [25.Jan.05 13:12]
În casa sufletului tău voi intra și voi poposi acolo și mă voi înfrupta din prinosul zilei de astăzi, doar oglinda o voi da la o parte să reclădesc zidirea din ea și să te întorci la tine prin ani, prin anii tăi, dar mai ales prin anii ei. Clepsidră atinsă în treacăt de frunzele zilelor, iar vocalele tânjind să prindă visul într-o frumoasă dedicație. De-ai obosit oprește timpul într-un AZI și împărtășește misterul celei care împlinește vârsta atâtor amurguri câte răsărituri au fost și vor veni…
=  Am uitat darul!	Maria Prochipiuc [25.Jan.05 13:37]
Darul meu pentru Nichita cu urarea de: La mulți ani !
+ da	Camelia Petre [25.Jan.05 14:40]
O poezie deosebita, dincolo de gestul dedicarii... Un poem care reuseste sa surprinda doua stari sufletesti, prin nobletea si finetea versului demn de invidiat. Autorul ne introduce in atmosfera poeziei, fara ocolisuri. De la inceput ni se dezvaluie trairea emotiei de a o revedea , emotia ultimului ei cuvant “Intri în casă. De felină-i pasul, Ca și cum ziua s-a oprit în tindă…” de la acel “nu te iubesc!” imaginile cad intr-o alta stare sufleteasca, de pustiu, de gol si lacrimi crude… si toate acestea spuse nu simplu si direct, ci prin versul si emotia trairii… Felicitari! La multi ani, draga Nichita Victoria! Ma bucur mult ca esti asa de iubita, meriti!
=  Maria, Camelia	Adrian Munteanu [26.Jan.05 09:40]
Maria - și eu o văd pe Nichita într-un veșnic răsărit. Ai prins aici vibrația interioară care m-a și determinat să-i dedic acest sonet, cu toată prietenia mea. Camelia - foarte expresiv și complet comentariu, pentru care îți mulțumesc. Ai făcut, în acest fel, ca un gest pornit din suflet să nu treacă neobservat. De ar ajunge să-l citească și Nia...
=  sensibila poezie..	Ena Cocor [02.Oct.05 19:06]
Imi place mult ce-ai dedicat alesei tale pe care o consideri subtila si agila precum "De felină-i pasul"! "Apoi mirarea. Mă privești în față Și spui șoptit, dar totuși te auzi :" revoca ca fiind parca aievea aparitia celei asteptate, a carei nedumerita discretie se face bine sesizata. In final m-a coplesit emotia iubirii ranite tradata de nedoritul : "Nu te iubesc !": "Curg lacrimi mari pe-obrajii fără viață. De secole și astăzi mai sunt uzi." Foarte sensibila poezie, considerand-o onorata pe aceea careia ii este dedicata. Sincere felicitari!