Comentariile membrilor:

=  o simfonie a mortii moderne	Bogdan Groza [18.Jan.05 12:37]
un text scris de o noua Maria parca, mai moderna, mai directa, mai imprevizibila. Versurile curg bine, cu o improspatare a limbajului, mai apropiat de zilele noastre. nu mai e acea Marie sentimentala, visatoare, romantica ci una ancorata in realitatea imediata, in care "săruturile trișează gesturile" devenind, niste "segmente bahice" care le fac neatragatoare. finalul incununeaza textul acesta despre moarte cu versuri menite parca sa te trezeasca, sa te oripileze, sa te faca sa simti ca traiesti intr-o lume plina de ticalosii. "sufletul într-o cură psihanalitică freudiană refulat sexual ca zeu al medicinei citea neîncrederea pe față subordonat prezicerilor trimite semne... " Un text nou in repertoriul Mariei dar cu atat mai valoros si interesant, cu cat modul de abordare si constructie a poeziei e diferit.
=  simfonia schimbarii	Dara Blu [18.Jan.05 12:50]
initial, citeam si nu imi venea sa cred...nu o mai regaseam pe Maria cea senina, visatoare, diafana...m-am dus cu gindul la o tristete dura si ingrozitor de profunda si m-am intristat si eu citind din nou, vad o alta Maria, o Maria care a pasit peste un prag, iesind din lumea ireal de senina, hotarita sa infrunte angoase, temeri, calcindu-le in picioare, ridicandu-se mai puternica si mai constienta de sine insasi. Avem de a face cu o Marie, pe care fin ne-au prezis-o halucinatiile anterioare, o Marie care surprinde intr-un mod mai mult decit inedit, si care, personal, imi place.
=  zvon , gest , semn ... destin	Mircea Iosub [18.Jan.05 14:08]
Hmmm , primele 6 versuri fac parte din repertoriul obisnuit al Mariei , atmosfera este aceeasi `necuprindere` romantica a unor infinituri care scapa unor imagini precise sau aceesi intimitate zborului (ascendent sau descendent). Poate ca punctul cheie sta in - sărutul (care) trișează gesturile . De aici , imaginile incep sa curga intr-o simfonie , cu partituri mai dure , dar si cu multe fraze ce simuleaza intrebarea/cautare . Daca uvertura ne contopea in problematica , daca partea centrala ne-a cutremurat ca un scherzo in traire pura , finalul duce tensiunea mortii din planuri transcendentale catre abisalul personal ... primul este ca un "zvon" , al doilea este un "gest" , iar ultimul ni se prezinta ca un "semn". Simfonia destinului suntem noi , intai ca o promisiune , apoi traindu-ne propria viata , pentru ca intr-un final sa fim numai interpretarea "prezicerilor" propriului suflet.
=  * transcendente	Mircea Iosub [18.Jan.05 14:14]
cutremurul m-a dus prea departe cu gandul ... prefer sa cititi "transcendente" , desi nici "transcendentale" nu este gresit , dar muta campul de discutie : posibilitatea mortii , a cuprinderii ei in stramtoarea interiorului nostru ... ... mai bine ma opresc aici.
=  Raceala?	Daniel Dinescu [18.Jan.05 14:43]
Si eu sunt destul de mirat sa o vad pe Maria sub aceasta forma, dar, intr-adevar, ma si incanta, in acelasi timp, sa vad ca se poate si asa. Totusi, remarc o mica greutate in a citi textul si o raceala ce am simtit-o in el, dar, probabil, aceasta o fi si tinta textului, ca 'simfonie a mortii'... e rece si on the inside, caci afara ninge... La multi ani cu intarzierea celui ce a fost plecat si tot binele din lume, Mariuca! :) Cu drag, Daniel
=  hai sa vorbim despre moarte	dana stanescu [18.Jan.05 20:16]
Tu zici mereu ca nu te superi niciodata. Oricum am trimis mai devreme buzduganul, asa ca stii la ce sa te astepti. Maria, in mod normal eu nu deschid un text cu un asa titlu sau nici macar nu trec de primele versuri. Dar cand e vorba de cineva pe care il cunosc, normal ca citesc cu atentie. Si in cazul asta m-au apucat dracii. Hai sa iti vorbesc despre moarte : -in 3 zile am aflat ca doua prietene au tumoare. Amandoua sunt tinere, ~36 ani~ au copii. Una se opereaza joi. -azi au ingropat o fetita . a fost bolnava. O prietena era suparata ca nu i-au inchis gura frumos. -un tata si-a lasat baiatul fara un picior intr-un accident. Din sold. -era sa cada un grilaj de fier in capul unor copii. O minge de fotbal. -o fetita bolnava de diabet isi face injectiile cu insulina singura, in burtica. E un ingeras blond cu ochii albastri. Mie mi se rupe inima numai cand ma gandesc. Mai continui ? Ne colcaie viermii sub piele de la primul strigat, ca sa vorbesc in tonul versurilor tale. Mergem umar la umar cu ea in fiecare clipa. Si totusi cat de frumoasa e viata ! si cat o iubim si cat ar trebui sa ii multumim pentru ce ne ofera in fiecare zi. Pentru cele marunte si pentru cele mari. As putea sa scriu o multime de lucruri despre asta, filosofeala, cum o numesc eu. As putea sa iti brodez aici numai floricele, dragalasenii etc. Poate altadata. Eu simt nevoia sa te scutur. Stiu cata nevoie am eu de asa ceva atunci cand sunt deprimata. Toti avem perioade mai bune si perioade mai rele. E normal, e ciclic, are explicatii fiziologice si psihologice. Hai sa iti spun ce fac eu sa ma pun pe picioare. Plang, doamne cat bazai pana mi se umfla ochii si ma doare capul de nu mai pot ! Ma inchid in casa si nu raspund la telefon . Dar in acelasi timp simt nevoai sa vorbesc si sa ma plang si sa imi plang de mila. Ascult Janis Joplin si o las pe ea sa urle in locul meu. Imi vine sa imi spun povestea la straini. Uneori chinui pe cine nu trebuie. Alteori scriu in jurnal , las o ora, 2 si apoi citesc si mi se face rusine . Trucuri personale care sa ma ajute sa ma ridic. Spui ca nici tu nu te mai intelegi. Ia o hartie si scrie, fara metaforele, direct si sincer : -cine sunt eu ? -nu imi place la mine … -sunt nefericita pentru ca… -ma simt -as vrea -nu am …etc etc etc Maria, stii cat de norocoasa esti ca ai parcuri, ca ai biblioteci, ca ai prieteni. Nu mai lasa gandurile sa iti faca rau. Plimba-te, zambeste cuiva de pe strada, schimba perdelele cu unele oranj in lipsa soarelui care e de vina pentru depresiile de iarna, gateste pentru prieteni, familie, papa ceva bun, fa-ti un cadou, asculta muzica ta, rasfata-te… Ce pacat ca Iasi-ul ala e prea departe. Te-as bate la cap pana ar trece toate si nu ai mai scrie asa prostii. Mai e nevoie sa mai scriu ‘cu drag ?’
=  decembrie in pirg de vara	Dana Stefan [18.Jan.05 20:42]
e doar un sertar deschis in sfarsit cu curaj. tu nu poti acoperi gropile tale cu paie, mariuco. eram sigura ca odata si odata vei reusi sa hotarasti sa sari peste. nu exista altfel de odata si odata. alaturi de tine sunt cei ce au calitatea de a ramane, ma invata poemul tau. nu pot gandi altfel! pentru ca unul dintre cei de linga tine, sunt eu.
=  asta poezie!!!	Alexandru Dan-Alexandru [18.Jan.05 21:41]
este unul din putinele texte de pe acest site pe care il admir in intregime. ii admir chipul, dimineata, nesfarsirea si decembrie da, ma abonez la pagina de decembrie
=  Vă îmbrățișez pe toți cu palmele împreunate în rugăciune!	Maria Prochipiuc [19.Jan.05 09:38]
Bogdan – o nouă Marie ? Dacă tu spui eu nu încerc să te contrazic, adevărul este că nici eu nu mă recunosc ca aș fi pe aici, nu am forțat nimic ca să ies din starea de romantică și mult prea senimentală, interpretarea ta se apropie într-un fel de realitate. Iți mulțumesc de cuvinte, unori au o importanță vitală ! Dara – și eu mă citesc și nu cred, intuiția ta a ajuns acolo de unde a pornit acest text, iar acele halucinații erau tot o stare a unui anumit moment. Eu nu compun, sunt doar stări care mă macină și dacă am acestă posibilitate încerc să mă desprind ușor, încet ca să nu-mi stric echilibru. Mulțumesc pentru frumusețea cuvintelor tale! Mirceaaaaaaaaaaaaa – de cînd nu ai mai fost tu pe la textele mele? Mi-ai adus aminte de începuturi. Să știi că am prins în căușul inimii tot ce ai scris tu aici, fiindcă ai trecut dincolo de mine, ai simțit și ai reflectat mesajul…și puteai să nu te oprești fiindcă nu știi cât bine mi-ai adus. Nu spun mai mult și știi tu de ce! Daniel – Maria sub această formă, da așa este, cred că beneficiez de un echilibru extraordinar, îmi ascund cu grijă tainele de ochii celorlalți, dar acum să spun că am cedat? Nu! Nu e ceva fabricat, e o starea acumulata și am răbufnit. Îți mulțumesc de urări! Dana – e adevărat că nu numai spun că nu mă supar, dar așa este! Și stii de ce nu mă supăr? fiindcă din prea mult orgoliu am pierdut prietenia cuiva drag și am încercat din răsputeri să refac și nu s-a mai putut, de atunci mi-am zis că nu mă voi supăra niciodată pe nimeni. Prefer tristețea sufletului. Da, tot ce mi-ai scris e o lecție de psihologie, iar tu acum ai sărit peste text, poate dacă ai fi făcut abstracție cine a scris textul poate reușeai să vezi dincolo de cuvinte. Tu ai fost directă cu mine, vezi ce înseamnă să te obișnuiești cu cineva într-un anumit fel nu concepi să-l schimbi, sunt așa cum m-ați descifrat și în alte scrieri, se mai schimbă și Maria! Îți mulțumesc dragă prietenă ( îți pot spune așa?) pentru gândul tău protector, dar mai ales pentru că mi-ai auzit strigătul în noapte. Și totuși ’’versurile’’ acestea au o valoare? Danaluiștefan – așa este! e doar un sertar deschis nu știu dacă numaidecât cu mult curaj, ci poate mai mult din slăbiciune. În următorul text voi vorbi de auriu, de roșu și de negru, parcă prin imaginea asta ai prezis ce urmează. Îți mulțumesc suflet curcubeu! Alex-Alex – candoarea sufletului tău a descoperit frumosu chiar și acolo unde totul e pe negru. Îți mulțumesc dragă prietene! Aș vrea și eu să rămân în decembrie veșnic, chiar dacă sufletul îmi plânge, dar e de bine!
=  st	Vlad Catalin [20.Jan.05 09:34]
Ma uimeste poezia ta.. E altfel. Iti daruiesc si eu cateva versuri, ca sa raman pe domeniul poeziei.. Si cum sub tampla mea fierbinte, O lume veche-mi reinvie, Nu cate-au fost imi vin in minte, Ci cate-ar fi putut sa fie... OG
=  Nu cate-au fost imi vin in minte,Ci cate-ar fi putut sa fie...	Maria Prochipiuc [21.Jan.05 12:46]
Sorine - mă uimește faptul că tu nu mă uiți și vii în momentele cele mai dure ale mele, așa ca un balsam pe o rană, îți mulțumesc dragă prietene!