| = Sarut miinile | Mosoianu Adrian-Gabriel [10.Jan.05 14:27] |
| Afinitatile stilistic-ontologice cu tizul Angela Marinescu nu va fac decit cinste. Cruzime, luciditate, denudare, poezia ca avorton (copil malformat, ilegitim, diform si MORT al sensibilitatii naturale pervertite estetic de injectiile cu SINE si cu propriile trairi aplicate narcisic propriului EU) impodobit de sarbatoare, fetis alcatuit din propriile viscere , "viata pulsind intr-un borcan de fildes". Sarut miinile. | |
| = Dumnezeu este vocea aceea mica de care se agata frica | Jianu Liviu-Florian [02.Oct.05 19:06] |
| Ce nu mi-a plăcut: "își pipăie moartea ca pe un sex murdar"; "copilul izbucnește ca o broască aflată la prima vomă"; aici nu este vorba de șocul imagistic, ci de gratuitatea unor imagini voit construite șocante. Nu îți recomand această cale, chiar dacă îți va aduce mulți fani. Ce mi-a plăcut: "Gustul de pe limbă: gustul de a dori să-ți bei mama în fiecare clipă." "Dumnezeu este vocea aceea mică prin care o femeie pipăie cu buzele umede creștetul unui prunc. " Toată poezia mi-a placut, cu primele observații valabile. Felicitări. Este o poezie foarte frumoasă. | |
| + mic tratat psihanalitic | Mae Stanescu [20.Jan.05 16:44] |
| nu stiu exact unde incepe poezia si unde se termina, dar impacteaza si ma poarta prin tot felul de emotii; este un text deosebit si il recomand ca atare; | |
| = un sistem poetic format | Serban Axinte [30.Jan.05 22:46] |
| Foarte bun acest text. Chiar m-a impresionat. Suna patetic dar asa este. Un poem curat, bine construit, cu pauze de respiratie plasate strategic. Imi aminteste putin de Cristian Popescu ( doar la nivel tematic). Anumite cuvinte aparent "nepoetice" (nu cred ca exista asa ceva) functioneaza foarte bine in context. Risti mult si asta imi place. Se vede clar un sistem poetic bine inchegat | |
| = Angela, cu admirație, Ela | Ela Victoria Luca [23.Sep.05 01:23] |
| As face o incursiune psihanalitică a poeziei tale, Angela, însă simt că îmi greu în acest "aici și acum" să cuprind doar în cuvinte comentate spațiile intermediare în care tu străvezi mortiferul dizolvând vitalul dintre mamă-copil, acolo unde agoniile primitive își cântă prăpădul și Dumnezeu nu este decât o proiecție și protecție de sine. Construcția ta este admirabilă prin spațialitate. Locurile tale albe, în care ne lași să ne înșiruim liber scenariile fantasmetice, angoasele, figurabilități întrerupte, "vocile noastre mici", ale fiecăruia, și chiar tăcerile noastre. Aș reda masa aceea compactă din mijlocul poeziei tale, aș reda-o întreagă, fiindcă nu o pot transforma în obiecte fragmentate, însăși poezia fiind o întrepătrundere de imagini abisale parțial vizibile, cu greu reprezentabile. "Să-ți legeni copilul ca pe un ștreang de care vei atîrna în clipa aceea, pentru care viața este doar acompaniament muzical. Să te ștergi cu copilul la ochi și să-l vezi cum descrește între mîinile tale precum un bulgăre de zăpadă. Să te lași înghițit de copilul care crește în jurul tău ca un cîntec de înfiripat limita. Să te îneci în propria salivă ce se scurge din uterul născător de cuvinte. Să nu mai auzi decît vocea aceea mică de care se agață axa sinelui." Acum îți voi lăsa Spațiul. De-aș fi putut, ti-aș fi dat o stea. Admirație, Ela | |