= Ce iti doresti si ce nu iti doresti | razvan rachieriu [31.Oct.14 10:01] |
E bine că îți dorești o mulțime de lucruri, căci posesia lor atrage bună-dispoziția, chiar dacă unele din dorințe sunt comune cu ale iubitului, însă cele mai importante vise, tangibile sau nu, se leagă de fericire și sănătate. Ce nu-ți dorești sigur, ar fi, pe lângă multe altele, să fii traversată de boală, să nu mai scrii poezii, să se destrame iubirea, să fii devastată de timpul care și-a pierdut ușurătatea și continuitatea, și care atrage după el plictisul și deprimarea, care eliberează un urlet ca un talaz prăvălit peste ființă. | |
= un tichet dus | Dorina Șișu [31.Oct.14 15:55] |
suntem pe marginea unei realități care se îngână, greu de înțeles, cu fantasticul. mulți vor contesta dorința ta, chiar și viața ta. mulți te vor judeca. tu continui să-ți dorești să nu-ți mai dorești nimic. stai așa, năucit de-atâta umanitate bolnavă și te adâncești în praful judecăților de parcă ți s-ar cuveni cu adevărat. totul a devenit prea direct. la limită nu mai putem spune că se află nimic. totul există dincolo de limită. iată valoarea timpului nostru: un tichet de dus pe culmile disperărilor. nu-i nimic, acolo vom merge împreună, dar separați prin moleculele proprii. vă mulțumesc, domnule Rachieriu, pentru dialog! | |