= revolta personajelor | Adriana Lisandru [07.Jul.09 21:12] |
sătui de fabule pe seama lor și de poeții ce-i aveau la mână, cei doi l-au mituit pe păzitor și-au aruncat morala... în fântână. domnule Norea, sper să nu vă supărați că un profan ca mine dă buzna în altarul epigramei...:) | |
= Adriana | Dan Norea [07.Jul.09 21:35] |
...altceva voiam să spun. Dar interpretarea ta mi se pare excelentă și foarte bine realizată. De altfel, știam demult că ești o poetă talentată. Nu treci granița din când în când, pentru variație și un pic de distracție ? Catrenul neagă cu cinism Tot ce am învățat în școală; Se pare că-n capitalism Orice morală-i imorală. P.S. Dan mă cheamă :) | |
= Îndrăgostiții n-au nevoie de cuvinte | Gârda Petru Ioan [07.Jul.09 22:17] |
Furnica s-a amorezat De greieraș de-o săptămână Și s-a zvonit deja în sat Că se-ntâlnesc... pe la fântână. | |
= Nelu, asta era prima variantă pentru concurs | Dan Norea [07.Jul.09 22:22] |
Fabulă capitalistă Furnica s-a asociat C-un greieraș, plin de antren, Iar drept portar au angajat Surpriză! Chiar pe La Fontaine. | |
= Plauzibil | Gârda Petru Ioan [07.Jul.09 22:36] |
Presupun că ai ales altceva pentru că asta n-ar fi fost chiar așa o surpriză mare. Pe cine să fi ales, în fond? Ai mei se pregătesc să-l aleagă drept naș. | |
= În Poartă stă Brâncuși.... | Virginia Popescu [08.Jul.09 12:53] |
Furnica s-a asociat C-un greiere, plin de antren, Iar drept portar au angajat Un biet poet... pe La Fontaine. (Dan Norea) Mare veste-aduc acuși, Că în Poartă stă Brâncuși... Iar furnica, am aflat, De sculptat s-a apucat. | |
= Nelu, Virginia, Adriana | Dan Norea [08.Jul.09 17:23] |
Nelu, nu prea înțeleg ce e cu nașu'. Virginia, văd că i-ai rezervat lui Brâncuși postul de Marele Portar al Neamului. La fel de bine îi poți spune Marele Mesean, Marele Colonist, Păsărarul Măiastru... :) Adriana, cum să-mi pară rău că te-am dus în ispită ? Dimpotrivă, aș fi încântat :) Ai ocazia să treci granița chiar astăzi. Până la ora 20 poți trimite o epigramă la concursul lansat de Calimero. | |
= Nașu | Gârda Petru Ioan [08.Jul.09 17:27] |
Mă refeream la personajele mele care se întâlnesc la fântână. | |
= Furnica de azi | Sorin Olariu [09.Jul.09 00:01] |
O furnică duce-n spate Un grăunte jumătate, Doi șomeri europeni Și cinci... politicieni. | |