= welcome. | Traian Rotărescu [08.Apr.09 23:04] |
Viorel, mă bucură, sincer, prezența ta aici; chiar nu mai știam cu ce te ocupi în afara rarelor emisiuni de divertisement (strict în domeniul televiziunii) deși am urmărit, sporadic, câteva "lumi" ale lui Gaiță. Sigur e că m-am numărat printre cei ce te-au regretat în timpul "escapedei" tale din Sua, la vremea respectivă. so, once again, bine-ai venit în/pe acest mediu virtual:) referitor la porc, dintr-un "robingo" brencian (deh, concurența VIP-urilor) am reținut sigur că reprezintă zeul amazonian al prosperității; before that știam că și chinezii-l consideră simbolul al bogăției- de unde, pușculița pe care ne bayăm în vremuri de criză :) Își doresc să stăpânești mai bine pe viitor Î-ul din A (răgÂieli, stÂrnească, cÂștigat) și (dar aici intervine "ochiul" poezistic) micile typosuri care, desigur, nu stânjenesc cătuși de puțin verva-ți de cronicar: "zi pas dacă nu ȘTII. Te mai citesc. | |
= Traiane, nu trage, sunt eu Lăscărică! | Viorel Gaita [09.Apr.09 14:36] |
Traiane, mulțumesc de primire, dar să știi ca mediul ăsta virtual nu- mi este chiar așa de străin. Sunt membru poezie.ro din 2002. Vorba bancului cu șoricelul și elefantul: “eu am mai fost și bolnav” Dacă nu m-ai remarcat, înseamnă că nu ți-am trezit interesul. Oricum, pentru mine, poezie.ro a reprezentat un colac de salvare de care m-am agățat și cu ajutorul căruia am putut să-mi păstrez cât de cât limba română în cei opt ani cât am locuit în Canada. Îți mulțumesc pentru semnalarea typos-urilor. O să se resolve și asta atunci când îmi voi instala tastatura românească. Să auzim de bine. | |