Atelier Literar

fix lângã panoul cu nu cãlcaţi inutil pe ape oricum interdicţiile sunt doar începutul cine vrea sã nimereascã prãpastia dintr-o singurã încercare este ori lipsit de imaginaţie ori nu a

Doamne, cine a sădit în mintea și inima mea ideea de a lupta cu acest Goliat, căruia Tu nu-i cunoști forța. Invârt praștia cuvintelor să-l

viața ca o casetă derulată cu creionul încerc să ajung la blues-ul în care tu te prefaci mirată că te-am invitat la dans viața ca o moartă întinsă în mijlocul camerei sunt un tip ordonat îi tai

Dacă ar avea toate steagurile o culoare Aș vrea să fie albe Albul copilăriei mele Alb ca cearșaful Întins de mama pe pat În prima noapte a vacanței de vară Alb ca perdeaua Din camera mare Sub

M-am dus să-mi vindec verdele de sete, Sorbeam din ochi, nu se turna-n pahare, Mi-a dat să beau o salcie cu plete, În timpul liber era scriitoare Veneau la hanul ei din lumea toată Drumeți în zbor

„Nu știi, mamă, vreun descântec, Ca să mă prefac în cântec? Viața să-mi fie ușoară, Ca o zi de primăvară; Viața să-mi fie frumoasă, Ca o zi bună de coasă; Să nu știu ce-nseamnă dor, Să nu știu

tăcerea plânge tu amesteci cafeaua cu lacrimile care nu mai spun nimic degetele se desprind doar să mai ridice toarta ceștii de pe care s-a prelins o picătură de lichid prea dulce mă privești

Când facem primii pași în acest joc al umbrelor, totul e un fior dincolo de râu. Pașii sunt mici. Ochii ni se deschid mari, ca o lupă de argint, să caute taina mâinilor care ne veghează — acele

culoarea nu își găsi refugiu în ochii tăi ne consumă lent eu o mângâi discret de parcă prin rezonanță s-ar găsi ieșirea sclipitoare din lume. picătură cu picătură infinitul se scurge printre

Dacă ar fi să compun un poem de sorginte social-filozofică — un string, o fiță, o caramea, o halviță — nimic n-ar fi mai potrivit, mai carnavalesc, mai de efect imediat decât să vorbesc despre

Aseară era întunericul atât de adânc Încât, în parcare, mașinile păreau, Sub linia orizontului, boturi De animal de pradă care Așteptau tremurând. Le-am privit din fereastra îngustă A nopții în care

Ceea ce privim nu este ceea ce vedem, Ci este numai o înfățișare a necuprinsului Pentru care nu avem îndeajuns gol ca să-l trăim. Este întinderea de care am fost cuprinși Înainte a ne fi ales să

off coloana osoasă a lumii prin care ai alergat desculț și ți-ai șters tălpile moi de fiecare dată când murea vreun poet mi s-a oprit în gât disc peste disc os din os le scoți lent prin pielea mea

pe pielea ei se cocea grâul din nou macii înfloreau arșița pârjolea urmele când chipu-i devenea tot mai rumen nesăbuit mușcai pâinea din carnea focului proaspăt scoasă! și parcă o simțeai la

ochiul varsă un strop de sare pământului, încetează să-mi văruiască pielea cu pleoapa sa. arborele își caută perechea după cum mușcă vântul. zeii după pofta caninilor de sfâșiere. eu îmi întind

Conștiința dintre cărămizi și asfalt cu șoapte radio din zgomot alb eram în haine vechi prin târg. Privește-mă în războiul izolat cu iubirea răpusă din piept, eram în zdrențe de vis

se întâmplă totul stau pe margine ca o ursitoare lângă fătul care urmează să se nască oare ce să-i cumpăr, ce culori i-ar sta bine pe umeri ca să fie plăcut ce nume să-i pun, cu ce să-l hrănesc în

ca o cămașă pătată găsită la ghena de la marginea pădurii de cuvinte, se agață de piele și nu te mai lasă. Sunt emoțiile triste, balene ucigașe ce mușcă din liniștea ta, ascunse într-un submarin cu

te-aș invita să împărțim secunda să mușc din ea cu gura plină iar tu să-mi torni pe jumătate veșnicia în căușul palmei stângi și-n dreapta împrumută-mi te rog îmbrățișarea care ni se

dacă aș fi știut să citesc semnele timpului dacă aș fi intuit ce vremuri anapoda mi-au fost pregătite încă înainte de a mă naște m-aș fi târât la picioarele Domnului și m-aș fi milogit cu toată