M.E.G.D.
Mergem buimac pe trotuarele acelui oraº necunoscut. Cãutam ceva. În adîncul inimii mele era un fel de dorinþã bezmeticã dupã acel lucru. Ciudat era cã nu ºtiam exact de caut. ªtiam însã cã în clipa în care îl voi gãsi, îl voi ºi recunoaºte. Trecem pe lîngã clãdiri înalte ºi lugubre. La un moment dat m-am oprit brusc. Parcã înfiorat. Am întors capul spre dreapta ºi mi-am dat seama cã în sfîrºit am gãsit. Deasupra unei uºi mari din lemn negru lucios scria cu litere sãpate în marmurã: M.E.G.D. Oare ce însemnau aceste litere?
Am incercat sa deslusesc intelesul lor, dar nu mi-au venit in minte
decat explicatii banale... Si totusi, sa fie acesta Mormantul Enigmei
Gonite Dimineata? Si daca da, cine era aceasta Enigma?
Da, chiar, cine era aceastã enigmã? Am atins mânerul rece de alamã al uºii. Mi-a venit sã rîd din senin. Inexplicabil. Mi-am revenit. Am privit în stânga, în dreapta, ºi am apãsat mânerul. În clipa aceea…
... Din prag m-a izbit o luminã albãstruie, consistentã si stranie. Nu vedeam nimic. Nici o miscare. Si, la un moment dat, in fata mea se desprinse, din albastrul acela compact, s-a desprins o silueta... Cine esti? am întrebat eu, ezitând...
Prin barba imi curgea alene un suras bezmetic
iar nuantele roz ale rochiei tale iti etalau clipele
intens crescute in carnea vremelniciei sentimentului
ce il purtai in pantec bortoasa de sensuri demult uitate
Si-atunci mi-am amintit unde mai vazusem silueta aceasta si am inteles de ce, brusc, vorbeam de unul singur, de parca mai era cineva in camera aceea rece, albastra... Enigma...
Totusi nu se poate... eu... pantecul meu... aici, acum... Silueta imi facu semn sa intru.
Pasii mei lasau urme adanci in carnea pietrei. Ma impiedicam in ganduri si cu greu imi stapaneam lacrimile. De ce? De ce sa plang? Cine era Enigma aceasta, pentru mine?
Am grãbit pasul când silueta era în pericol sã se topeascã în misterul ceþos dintre monoliþi. Întunericul scãdea ºi creºtea în ritmuri numai de el ºtiute, iar eu începeam sã simt începutul unui blestem în suflet, aºteptând - înnegurat ºi apãsãtor - sã mã striveascã.
Ma apropiam si lumina devenea aproape vie. Ii simteam atingerea, ii auzeam fosnetul. Din loc in loc umbre fugare se ascundeau in umbre si mai intunecate. Eram acolo si parca cineva imi invata pasii un drum fara intoarcere. Cine era Enigma spre care ma indreptam?
Ma apropiam si lumina devenea aproape vie. Ii simteam atingerea, ii auzeam fosnetul. Din loc in loc umbre fugare se ascundeau in umbre si mai intunecate. Eram acolo si parca cineva imi invata pasii un drum fara intoarcere. Cine era Enigma spre care ma indreptam?