Ochiul de piatra
Se parea ca nu ne mai stim decit mirosul
si chiar si acesta se amesteca dimineata
In ceasca de cafea pe masa murdara
la drum de seara un orb mirosea ultimul apus portocaliu
cersind umil langa glezna ta uitata pulsand
cercuri de fum indigo
tocesc mocnit porii imbibati in pacat
se parea ca toate se amestecau in urma umbrei tale
ascunsa in ochiul meu de piatra
Ochiul meu e oglinda inimei mele
iar ochiul tau se revarsa in mine si el
suntem o sfera pusand albastru
un ochi de piatra suntem , cu miros de otel.
Si iarasi imi pun ceasca in fata
sa ne privim pierduti prin ape reci de munte
acolo unde nu ne va ajunge privirea ultimului ochi de piatra
Această poveste este închisă și nu mai acceptă contribuții.