cortina
aºtept sã se termine aplauzele
rãceala din mine
ca arºiþa frige
si ochii-si intind navoadele
pana in adancul sufletelor
ce roșie mi-e fața și ea, cortina,
se strânge-ntr-un colț tremurând ca și mine
emotie,furtunii si iubire
începe piesa de teatru,
ea îºi intrã în rol atât de bine.
dar gândul ei - chiar dacã el o sãrutã - e tot la mine.
scena e decoratã
într-un cer infinit albastru
bãrbatul e parcã o aurorã-mbujoratã
ea, e mãreþul astru
ea e maretul astru
ea, maretul astru
ea, maretul astru
a primit din culoarea cortinei bujori
a primit din culoarea cortinei bujori
iar piesa de teatru începe
era tarziu si era curata
si poti afla de ce linia este curbata
iar femeia o zeita instelata
iar femeia o zeita instelata
iar femeia o zeita instelata
ea, o lebãdã care își cântã ultimul cântec
ea, o lebãdã care își cântã ultimul cântec
ea, o lebãdã care își cântã ultimul cântec
ea, o lebãdã care își cântã ultimul cântec
își pune întrebãri fragmentate de emoții. de n-ar uita textul iar ea de l-ar iubi.
de atingeri celeste,valsand
de atingeri celeste,valsand
cand ea cu mainile amandoua de gatul lui sta agatata
ºi verdele violet i se prelinge-n culþul gurii
încremenit biatã statuie frivolã
de emoții și iubire
cu fluturi lipiti de tampla cualtii falfaind in stomac
doi pasi mai face apoi cade
îmi pare rãu dar aº pleca de-aici
spectatorii masã inertã de mãști
iar pe piept, lângã decoraþii, trandafirul
ºi femeia rãdãcinile lungi ale unui pãmânt cu comori
ce păşeşte spre uşa din mine
Dar mã trezesti
Dar mã trezesti
Ce vorbesc aici...?! Îmbujorul e o bãrbãtoasã aurorã!
femeia parcã nu mai e
ºi femeia o ramurã fermecatã
privește atent prin tãcerea din mine
ce se prelinge pe vertebrele ei roºiatice
ce se prelige pe vertebrele ei roºiatice
vãpãi s-o îmbrace în spirit s-o ridice în sine spectacolul lumii sã spargã un soare în tine de doiul infitul sã creascã
sunt fulger de iubire ºi scena mã-npresoarã pe-un text de zori de ziuã sau de gârbov crepuscul tot una-n vrejul vieþi ce smerit ne toarce-n arcadã Dumnezeu
aplauzele îl chemã sã-și spunã piesa
ca doua puncte de lumina, joaca geometria iubirii
ca doua puncte de lumina, ei joaca geometria falsei iubiri
ma simt ca un sihastru
de acel "ceva" despre care nu stie daca este adevar sau viziune extatica
ce duce departe destine
și...piesa începe.
de atâtea duceri aminte ºi piese neterminate
proiectatã straniu pe cerul polar
timpul îmi taie pãrul-n pere coapte
cu lacrimi in ochi se-ntinde
o floare de sange, o urma de astru
în perspectiva falsã, pictatã pe fațã
de un copil stangaci desenata.
cu mâna stângã, de un copil desenatã
gândește la ea și la ce urmeazã a fi înțeles din iubire
rãsãrind dintre funii ºi lãmpi
BCBodnărescu Vasile- Carol
10 contribuții
SHSorina Hăloiu
9 contribuții
MCMarta Cremeny
5 contribuții
PCpetre ioan cretu
4 contribuții
AAAlexa Alexandra
4 contribuții
Sstela
4 contribuții
MCMaria Elena Chindea
4 contribuții
ACAnca Elena Cojocaru
3 contribuții
DGDorin George
3 contribuții
CCconstantin cristescu
2 contribuții