stau ºi ronþãi clãtite
a cui e mãduva asta dulce?
pare sã întrebe, cu obrazul lãþit pe geamul clãtitãriei, aurolacul cu ochi vineþi si aripi care curg neglijent pe sub puloverul mai tocit în dreptul pieptului
cum de nu putea recunoaste ce face i-se intreba inima
cu mâinile deasupra capului mima moartea cireºelor, apoi le scotea sâmburii imitând muºcãtura buzei de sus
cand ea imita ciresul cel mai mare
Această poveste este închisă și nu mai acceptă contribuții.
