confuzie
parcã n-am fi noi
eu din cearã albastrã tu din cearã albã
eu din nesomnul nopþilor tale
tu din tãmâierea neliniºtii mele
mainile noastre nu sunt atat sigure
mai hotarate decat noi ne-o iau inainte
iubindu-se...
parcã n-ar fi rãmas nimic
ziua din miez de nucã, noaptea coji de suflet
doar câteva ºoapte spuse vameºilor iubirii
doar destrãmare în ochii ce-ºi mint mântuirea
a fost ca un nor alergat de un vînt
va fi ca o toamnã mai uitatã de zeii ce încã mai numãrã
de la - la + infinit
pe degetele de la mâna destinului
Această poveste este închisă și nu mai acceptă contribuții.
