poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3087 .



Balada timpului ce plânge
scenariu [ ]
actul I

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [NICOLAE_SIRIUS ]

2003-09-21  |     |  Înscris în bibliotecă de Nicolae Tudor





Personaje:
Gregor -Împăratul
Relina - Soția Împăratului
Soldatul fără nume
Oramov -Rivalul...
Papace -Violonistul
Gogore -Scribul
Pengo - Pictorul
Sedom -Bătrânul
Arat -Preotul
Patrin - Vistierul
Dalario -Avocatul
Garot - Generalul
Almon -Ghicitorul în palmă
Oront - Administratorul
Trei servitoare
Doi soldați
Orchestra de cameră


ACTUL1

Trei uși și două ferestre fac legătura dintre o cameră de zi (dotată cu o bibliotecă, o clepsidră, un ceas enorm, două fotolii, o canapea, un dulap, o scară interioară, un bar plin cu diferite băuturi, o masă) și palatul din care face parte.

Scena 1

Relina, Gregor.

Relina: (Melancolic.) Privesc pe fereastră și, în loc să văd ce-i afară, văd ce-i pe holul alăturat. Și dacă merg pe holul alăturat și privesc afară, nu văd mai mult decât ce-i într-o cameră alăturată, și dacă…

Gregor: (Rece.) Și cei de-afară vor să vadă cum arată interiorul acestui palat.

Cineva bate la ușă. Relina se uită spre Gregor. Ușa este deschisă încet. Oramov intră lăsând ușa deschisă.

Oramov: (Voios.) Maiestate... (Gregor nu răspunde. Se ridică de pe fotoliu. Face câțiva pași. Se oprește în fața clepsidrei. Privește tăcut.) Maiestate!

Relina: Maiestatea Sa nu se simte bine...

Oramov: Cum lipsesc puțin, lucrurile iau o altă întorsătură. (Gregor se întoarce și se așează pe fotoliu.) Maiestate... Astăzi, Papace... L-am adus să vă cânte! L-am adus cu toată orchestra.

Gregor: (Surprins.) Cu toată orchestra?

Oramov: Astăzi numai cu orchestra mică. Orchestra de Cameră. (Face semn orchestrei să intre.) Și l-am adus și pe pictor. (Pengo apare-n ușă ținându-și șevaletul în brațe.) Știu că o dată-n an are și el o zi liberă, dar mi-am îngăduit, firește, cu plăcere, să-l folosesc și-n această zi. (Râde.) Să nu vă vină să credeți...

Gregor: Să cred ce?

Oramov: Să descopere cum plânge timpul... Parcă nu-mi vine să...

Gregor: (Întrerupându-l.) Cine a descoperit...?

Oramov: Papace! Chiar ieri!... Astfel l-aș fi adus să vă cânte chiar în prima zi de an...

Gregor: Cum plânge timpul!? (Se ridică de pe fotoliu și-i face semn pictorului să-și așeze șevaletul lângă fereastră.)


Oramov: Dar plânge peste tot la fel? (Gregor se uită la el, surprins.) Pe Papace l-am întrebat... dar n-a prea putut să-mi dea un răspuns cum aș fi sperat.

Relina ia din bar o sticlă de coniac din care își umple un pahar, bea un pic și rămâne pe gânduri.


Pengo: (Face o plecăciune.) Încîntat!

Relina: (Lasă paharul de coniac pe marginea ferestrei și se uită spre
Pengo.) Încântat de ce? (Pengo rămâne cu capul plecat. Relina apropiindu-se de șevalet.) Și de ce nu vezi, poți fi tot la fel de încântat. (Se-ntoarce să-și ia paharul de coniac de pe marginea ferestrei dar se împiedica în rochia-i lungă și doar atinge paharul, vărsându-l.)

Gregor: (Se-ndreaptă spre Relina, dar în ultimul moment se-ntoarce pe călcâie și ia din rafturile bibliotecii un clopoțel de argint pe care îl sună de trei ori. Trei servitoare apar, înghesuindu-se, în pragul ușii.) Aveți nevoie de invitație specială? (Servitoarele rămân cu capul plecat.) Maiestatea Sa a ajuns să se servească singură, căci nimeni nu-i pe-aproape, să-i ofere la nevoie un pahar de vin. (Servitoarele rămân în aceeași poziție.)

Oramov: (Încet.) Asta da, tragedie! (Gregor își întoarce privirea spre Oramov.) N-ar fi rău să le oferiți un loc în Orchestra de Cameră.

Gregor: (Nervos.) Exact. Să ne arate cum plânge timpul. (Servitoarele tresar.) Și, dacă tot știți cum plânge timpul, nu vă rămâne decât să știți și pe cine-l plânge.

Oramov: (Arătându-se bucuros, în timp ce se-ndreaptă spre servitoare.) Fără-ndoială că știu.

Gregor: Accept că timpul pe mine mă plânge... dar de când mă plânge voi știți?

Servitoarea 1: (Ridicându-și privirea.) Tocmai pe Maiestatea Voastră? ("Tocmai pe!" recita Oramov, încet, ca să nu fie auzit.)

Gregor: Dacă nu pe mine, atunci timpul pe cine ar mai putea să plângă?

Oramov: (Adresându-se șoptit servitoarelor.) Și pe mine mă plânge timpul!

Servitoarea 2: Nici pe... nu vă plânge.

Oramov: Atunci plânge în van?

Servitoarea 1: Cum să plângă...

Gregor: Scripcare!

Papace: La Ordin...!

Gregor: (Întrerupându-l.) Explică-le ce-ai descoperit ieri!

Papace: (Încurcat.) Tocmai lor?

Gregor: Tocmai!

Papace: Dar ele nu pot înțelege acest lucru.

Gregor: Atunci, ele ce caută aici? (Gregor sună clopoțelul de argint de două ori și Oront intră, fără să mai sune la ușă.)

Oront: La Ordinul...

Gregor: (Întrerupându-l, în timp ce arată spre servitoare) Care-i rolul lor aici?

Oront: Contele Marut mi-a cerut...

Gregor: Să nu știe contele cine și de ce e ales aici?

Oront: Cred că știe.

Gregor: Și rolul tău nu-i de a verifica dacă știe ce zice că știe?

Oront: Maiestate...

Gregor: Întreabă-le dacă știu cum plânge timpul. Întreabă-le!

Oront: (Încercând să fie calm.) Hai să ne punem în situația lor...

Gregor: (Nervos.) Eu, în locul servitoarelor?

Oront: N-am zis în locul servitoarelor, Maiestate. Îmi cer iertare... Am zis să ne punem în situația lor.

Gregor: Chiar mai grav!

Oront: Maiestate... pentru o singură greșeală...

Gregor: N-a fost o greșeală. Că ai fi avut grijă să n-o faci!

Oramov: A fost o insultă cu premeditare și cartea zice ce zice!

Oront: Ce zice cartea?

Oramov: Zice că...

Gregor suna clopoțelul de argint o dată și cineva apare în ușă făcându-i semn lui Oront să-l urmeze.

Oront: (Disperat.) Maiestate! (Gregor ia loc pe fotoliu privind în jur neliniștit.) Maiestate... (din pragul ușii) timpul nu plânge!

Oramov: (Închizând ușa servitoarelor.)
E Oront cel ce nu știe.
Timpul plânge. Plânge-ncet!
Și e el ce nu știe, cine-l plânge în secret.
Dacă vreți să nu vă plângă și pe voi,
cântați încet, cu orchestra
și ne spuneți cine e cel plâns, secret.

Gregor: Scripcare!

Papace: La Ordin... Ma...

Gregor: (Întrerupându-l, în timp ce arată spre orchestra de cameră.) Cântă-mi ce-ai descoperit ieri.

Papace face o reverență și se îndreaptă tăcut spre orchestra de cameră.

Oramov: (Turnându-și vin într-un pahar, începe să cânte.) "E prima zi din an… (Ia servitoarele, pe rând, de mână, și le așează în fața orchestrei.) E ziua mea, e ziua ta."


Gregor sună clopoțelul de argint de patru ori și Gogore apare în fața ușii, cu un braț de dosare.


Gogore: La Ordinul Maiestății…

Gregor: Ce-i cu dosarele astea?

Oramov: Eu i-am dat să lucreze în noaptea de An Nou. (Lui Gogore). Pune-le de unde le-ai luat!

Relina iese.

Oramov: (Apropiindu-se de Gregor.) Nu demult un mare dirijor m-a invitat să dirijez Orchestra Albastră.

Gregor: (Surprins.) Orchestra Albastră?

Oramov: O orchestră ce cânta numai la funeralii.

Gregor: Funeralii?

Oramov: Numai la acele funeralii unde nimeni nu plângea.

Gregor: Nimeni?

Oramov: În timpul ceremonialului invitații puteau dansa, puteau vorbi în șoaptă, puteau aplauda orice femeie frumoasă ce venea sau pleca obosită acasă.

Gregor: Dar funeraliile aveau loc ziua, ori noaptea?


Relina întredeschide ușa, vrea să intre, dar rămâne pentru câteva momente ascultând și se retrage.


Oramov: În amurg… și după. Mureau aici și răsăreau în partea cealaltă. O adevărată ceremonie. Cele mai alese băuturi erau servite.

Gregor: Interesant.

Relina: (Intrând încet.) Trebuie chiar în prima zi de an să ascultăm o melodie așa de tristă?

Gregor: E ceea ce Papace a descoperit că mi-ar fi trebuit și-acum îmi cântă.

Oramov: (Îngrijorat.) O, Maiestate, cum interpretați lucrurile...

Relina se plimba de colo-colo, agitată.

Gregor: (Incet. Relinei.) Tu ești tânără. Înțeleg. Ascultă, însă, un lucru de-a dreptul fascinant... Oramov, doar ce mi l-a povestit.

Relina: Precis, despre...

Gregor: Âștia de care mi-a vorbit acum, mor aici și răsar în partea cealaltă.

Relina: (Apropiindu-se de pictor.) Aș vrea să...

Pengo: Maiestate...

Gregor: Lasă-l să termine ce-a început.

Relina: Sau să înceapă din nou ce-a terminat.

Toate cele trei uși ale camerei sunt deschise în același timp. Doi soldați intră pe una din ușile din partea stângă a camerei, aducând cu forța un bătrân. Gregor sună din clopoțelul de argint o dată, scurt. Relina iese pe ușa din partea dreaptă a camerei. In timp ce ușile sunt închise, Gregor rămâne în aceeași poziție. Oramov se apropie de orchestră cântând.

Soldatul 1: Maiestate!...

Gregor: Ce s-a mai întâmplat?

Soldatul 1: L-am găsit pe insula tristeții.

Soldatul 2: Vorbea.

Gregor: Lăsați-l să vorbească, dacă vorbește singur.

Soldatul 2: Vorbea în fața unei pietre.

Gregor: Nici ăsta nu-i un lucru rău.

Soldatul 1: Dar în spatele pietrei era o vale.

Gregor: Și?

Soldatul 1: Ca orice vale, răsună.

Gregor: Aha! (Privește spre Gogore, care a și început să-și noteze.) Și-n spatele ei cine era?

Soldatul 2: Un deal.

Gregor: Deal, deal, sau...

Soldatul 2: Deal. Dar pe vârful lui era o rocă.

Gregor: (Vexat.) Și?

Soldatul 1: In spatele acelei roci era un alt bătrân.

Gregor: Unde-și găsesc bătrânii locul să se ascundă!

Soldatul 1: Dacă ne îngăduiți, vă redăm exact ce vorbeau.

Gregor: Păi ce, dealul și roca au fost importante din tot ce mi-ați spus până acum?

Soldatul 2: Maiestate, îngăduiți-ne, mai întâi, să-l aducem și pe celălalt bătrân.

Gregor: Nu-i nevoie, acum. Mai întâi spuneți-mi ce vorbeau.

Soldatul 1: “Imaginează-ți... În timp ce jucam șah cu un general, tâmpitul...”

Gregor: (Intrerupându-l.) Gura! (În depărtare se-aude un clopot.) N-auzi sunetul de clopot?!

Sedom: (Minunându-se.) Ce muzică!...

Gregor: Gura!

Sedom: De-altfel, e liniște...

Gregor: Gura!

Sedom: A, sunt prietenii mei ce mă plâng!

Gregor: (Punându-i mâna-n gât.) Numai un cuvânt în plus și te-am și...

Sedom: Dar tu de ce vorbești?

Gregor: (Trântintu-l pe bătrân la pământ și strângându-l de gât.) Nimeni, niciodată, n-a îndraznit...

Sedom: Eu îndrăz...

Soldatul 2: (În timp ce Gregor îl strânge pe bătrân și mai tare de gât.) Să-l ucidem?

Gregor: (Ridicându-se) Nu (Sunetul clopotului se-aude din ce în ce mai încet. Gregor se-apleacă asupra bătrânului și privește cu mare atenție în ochii lui. Se ridică și-i face semn pictorului să se apropie. Pengo vine repede.) Ce vezi aici? (Pengo desface pleoapele bătrânului și mai mult și vrea să spună ceva.)

Soldatul 1: Maiestate, putem continua?

Gregor: Nu! (Arătând spre Sedom.) Duceți-l lângă șevalet. (Adresându-se pictorului.) Un pictor adevărat are puterea să dea viață chiar și unui lucru abstract. (Întorcându-se spre Soldați.) Continuați!...

Soldatul 1: “Imaginează-ți... În timp ce jucam șah cu un general, idiotul...”

Gregor: (Așezându-se-n fotoliu.) Mi-ai mai spus odată acest lucru.

Soldatul 1: (Continuând.) “...idiotul s-a prins să trișeze.”

Gregor: Cine a spus acest lucru?

Soldatul 1: (Arătând spre Sedom.) Bătrânul... pe care l-am adus aici.

Gregor: Aha!... Ridică mâna dreaptă în timp ce-mi redai ce-a zis bătrânul.
Soldatul 1: (Ridicând mâna dreaptă.) "Eu mâ gândeam așa...Nu prea eram concentrat pentru acea partidă, fiindcă știam că oricum o voi câștiga."

Gregor: Aha...

Soldatul 1: “El, însă, nu știu ce-a crezut despre mine, dar s-a prins să-mi fure un munte și-un deal.”

Gregor: (Curios.) Aha!

Soldatul 1: “Am pretins că nu-l observ iar el, crezând că mi-a mai prins un moment de neatenție, a-ncercat să-mi fure și Marea cea Mare din partea de est a imperiului pe care încă-l aveam.” (Pauză. Relina întredeschide ușa din partea dreaptă a camerei și ascultă. Gregor privește soldatul cu o intensă curiozitate. Soldatul observă acest lucru și, cu o oarecare emfază, continuă.) “Atunci l-am somat! Și cu o singură lovitură de spadă l-am dat mat!”

Gregor: De necrezut!

Soldatul 2: ”O...“

Gregor: (Surprins.) Ce ți s-a-ntâmplat?

Soldatul 2: (Bâlbâindu-se.) Nu mie... celuilalt bătrân.

Gregor: Ridică mâna stângă pănă la tavan, când îmi redai ce-a zis acel bătrân.

Soldatul 2: (Ridicând mâna stângă.) “O, eu, în timp ce jucam parido* cu un soldat ce furase hainele unui mareșal, vânând retrocedarea unui ducat ce, simplu, fusese imperiului meu anexat, am văzut în gândul lui cum apa tuturor mărilor se-nvolbura neîncetat și cum numai el- mareșal! -dădea ordin tuturor vapoarelor să ancoreze sau să pornească în larg, pregătind în acest fel un război ce-ar fi vrut să-i aducă o faimă fără egal.”

Gregor: De necrezut!

Soldatul 2: (Cerându-i din privire aprobarea de a continua.) “Jucam liniștit...”

Gregor: Aha!

Soldatul 2: “Când apele din gândul lui au secat... văzând cât de mare îmi este tehnica, s-a dezis.”

Gregor: (Gregor se ridică... și face câțiva pași. Relina se retrage.) Aha!

Soldatul 2: “Pierzând speranța pe care și-o făcuse visând și, văzându-se din nou în realitatea mizeră ce era patria lui, s-a aruncat la picioarele mele pentr-un muc de țigară.”

Pengo: (Venind înspre Gregor.) Maiestate! Maiestate!

Gregor: Ce s-a întâmplat?

Pengo: Bătrânul... Bătrânul...

Gregor: (Apropiindu-se de Sedom.) A adormit?

Pengo: Nu! Nu s-a mai trezit...

Gregor: Nu s-a...

Pengo: Priveam încântat în ochii lui... Se vedea o vale, se vedea un deal, trei râuri izvorau din marginea dealului, trei fecioare se scăldau în ele și cântau.

Gregor: (Surprins. Relina apare din nou în ușă, ascultând.) Nu-nțeleg... Fecioare?

Pengo: Făceau baie și cântau.

Gregor: Ce cântau?

Pengo: “Trecerea timpului, trecerea timpului e singura adevărată și sigură.”

Gregor: Și bătrânul de ce-a murit?

Pengo: Nu l-am întrebat.

Gregor: Idiotule! Precis l-ai deochiat. (Întorcându-se spre scrib.) Spune-mi cum mor cei deochiați.

Gogore: (Ia din bibliotecă o carte pe care o răsfoiește.) Imediat, Maiestate.

Oramov: (Relina intră și îi spune ceva lui Oramov, dar foarte încet, încât nu se aude în scenă.) Nu cred. (Relina continuă să vorbească, tot la fel de încet.) Nu cred! (Relina iese. Oramov o urmează, încercând să-i șoptească în grabă ceva.) Nu cred...

Gregor: (Soldatul tușește. Gregor se-ntoarce spre el.) Când l-ai auzit vorbind (arătând spre bătrân) era noapte sau zi?

Soldatul 1: Era în amurg și puțin după.

Gregor: Oramov! (Pauză.) Oramov!

Oramov: (Intrând repede.) Ce s-a întâmplat?

Gregor: Bătrânul...

Oramov: Ce-i cu el?...

Gregor: Nu te uita la mine, uită-te la el! (Îi face semn lui Papace să se apropie. Papace se apropie, ascultă, face o plecăciune și printr-un semn discret, în timp ce iese, invită Orchestra de cameră să-l urmeze.)

Oramov: Nu mai e?

Gregor: Ce să nu mai fie?

Oramov: Bătrânul, ne-a părăsit?

Gregor: Doar ce mi-ai spus c-ai dirijat Orchestra Albastră...

Oramov: (Speriat.) Am...

Gregor: L-ai mai văzut?...

Oramov: (Ca pentru sine.) Cine să fie?

Gregor: Sau el...

Oramov: Numai o dată în gândul meu l-am văzut.

Gogore: (Citind dintr-o carte.) “O vale inundată de iarbă, un șarpe, un măr și o femeie oferindu-i o cană de apă e ultima imagine ce-i rămâne adânc pe retină celui de-a pururi plecat.”

Gregor: Gogore, ți-ai pierdut mințile! E, ceea ce mi-ai citit acum, din Cartea Morții?

Gogore: (Apropiindu-se.) Întocmai, Maiestate.

Gregor: Nu te apropia, că te aud și de la distanță. (Pauză.) Detaliază-mi...

Gogore: (Speriat.) Tot la dedeochi, cartea explică: “Valea-i adâncul sau locul de odihnă, șarpele e cel care te poartă-ntr-acolo. Mărul e dealul pe care nu mai poți să-l urci, iar femeia, ce-ți oferă o cană de apă, e imperiul ce te va plânge mereu, dacă, desigur, ai fost împărat.”

Gregor: Deci, e adevărat ce mi-au raportat soldații.

Soldat 2: Cum am fi putut să mințim, Maiestate!

Gregor: Gura!

Oramov: (Aplecându-se peste bătrân și privind foarte atent în ochii lui.) Nu-i nimic mai mult decât întuneric... (Se ridică și se așează pe un fotoliu.)

Pengo: (Aplecându-se peste bătrân și privind în ochii lui.) Aici (arătând) e o vale. Aici e un deal...

Gregor: (Fără să se apropie de bătrân.) Eu nu văd nimic.

Oramov: (Adresându-se lui Pengo.) Cum arăta acea vale?

Pengo: Verde.

Oramov: (Vine din nou lângă bătrân, utiându-se tot mai atent în ochii lui.) E ceva mov, aici.

Gregor: (Apropiindu-se de bătrân, în timp ce Oramov și Pengo îi fac loc. Își scoate din buzunar o lupă prin care privește.) Nu-i nici verde, nu-i nici mov. E așa cum ar trebui să fie. (Scribului.) Ce altceva ai spus că mai e...

Gogore: (Tremurându-i cartea în mână.) Un șarpe, un măr... și...

Gregor: (Întrerupându-l.) Ai răbdare să verific.

Gogore: (Ca pentru sine.) Numai de-ar fi toate de găsit...

Gregor: Ai citat, corect, Gogore, sau mi-ai spus ce ți-a trecut ție prin cap?

Gogore: Maiestate... nu mai eu știu cu câtă grijă...

Oramov: Maiestate, soldații, și-au făcut datoria...

Gregor: Știu. Dar pune-i într-o celulă, până-o să vedem de ce-a murit bătrânul. (Oramov face un semn amical soldaților care-l urmează, zâmbind.) Unde-i șarpele, Gogore?

Gogore: (Scăpând cartea din mână.) Nu știu, Maiestate.

Gregor: (Lui Pengo.) “Am văzut o vale, am văzut un deal. Trei râuri izvorau din marginea dealului. Trei fecioare se scăldau în ele și cântau." Unde ai văzut toate acestea, Pengo?

Pengo: În ochii bătrânului. Maiestate. Am și schițat...

Oramov intră pe ușă, încet. Se oprește în fața barului din care ia o sticlă de vin. Se-ntoarce cu spatele și bea repede, pe nerăsuflate.

Gregor: Și eu de ce văd în ochii lui trei sulițe și Luna și Pământul și Soarele căzute în ele?

Pengo: (Speriat.) Maiestate...

Gregor: Gura! (Lui Gogore.) Caută, Gogore (ridicându-se) unde trebuie, și spune-mi de ce-a murit acest bătrân. (Lui Pengo.) Arată-mi ce-ai schițat. (Pengo aduce o schiță pe care Gregor o privește cu atenție.) Ce-i asta???

Pengo: (Bâlbâindu-se.) Ma... Ma... Maiestate.

Gregor: (Nervos.) Ma... Ma...

Gogore: (Luând câteva cărți din rafturile bibliotecii și citind la întâmplare.) Luna. Soarele. Pământul...

Oramov: (Vorbind ca pentru sine, după ce mai ia o gură de vin.) Și trei sulițe.

Gogore: (Citind în continuare.) “Dacă ar fi vorba de o singură stea, ar fi poet.”

Gregor: Caută, Gogore, ce trebuie, că nu vreau încă să te pierd. (Lui Pengo.) Cheamă-l pe Oramov.

Pengo: (Cu privirea înspre Oramov.) Ma...

Oramov: (Întrerupându-l.) Doar ce m-am întors, Maiestate (Lăsând repede, jos, sticla de vin.) Chiar la acest lucru mă gândeam, Maiestate, că nu se poate să nu fie adevărat.

Gregor: (Surprins.) Ce să nu fie adevărat?

Oramov: Cu Luna, cu Pământul, Cu Soarele...

Gregor: Pengo, cheamă-l pe Papace. (Lui Oramov.) Unde-s soldații?

Oramov: Unde ați ordonat, Maiestate.

Papace: (Intrând urmat de Pengo.) La ordinul...

Gregor: (Întrerupându-l.) Ce știe Oramov și eu nu știu?

Papace: Nu știu, Maiestate.

Gregor: Nici tu nu știi ce știe!

Gogore: Maiestate, dacă-mi îngăduiți... (Gregor îi face semn să aștepte.)

Gregor: (Privind înspre Oramov, Papace și Pengo.) Trei sulițe! Dar cine să poată să înțeleagă acest lucru?

Gogore: (Venind cu o carte deschisă spre Gregor. Gregor le face semn lui Oramov, Papace și Pengo să iasă.) Am găsit, Maiestate....

Gregor: De unde știi tu, Gogore, c-am văzut eu, în ochii bătrânului, Luna, Soarele, Pământul...

Gogore: (Cu cartea tremurându-i în mână.) Maiestate, cartea zice: “Luna e valea, Soarele e mărul, Pământul e șarpele, iar sulițele...”

Gregor: Știu eu unde-s... Cheamă-l pe Pengo! (Gogore iese și se întoarce împreună cu Pengo. Lui Pengo.) Se mai scaldă fecioarele în acele trei râuri?

Pengo: Maiestate...

Gregor: (Întrerupându-l.) Adu-l pe Oramov. (Pengo iese și se întoarce cu Oramov.) Gogore! Nu te uita pe pereți, caută mai departe.

Oramov: E ceva neclar, Maiestate?

Gregor: (Arătând spre bătrân.) Mi-ai spus că l-ai văzut numai o dată în gândul tău.

Oramov: Da, Maiestate.

Gregor: Călătorea pe mare sau pe uscat?

Oramov: Nu călătorea, Maiestate. Stătea pe o stâncă tocmai în vârful unui deal.

Gregor: Gogore, tu mi-ai citit că celor deochiați le rămâne în adâncul ochilor o vale inundată de iarbă, un șarpe, un măr și o femeie ce oferă o cană de apă.

Gogore: Da, Maiestate.

Gregor: Nimic nu-i clar! (Pauză.) Cheamă-l pe Almon! (Gogore iese. Gregor îi face semn lui Oramov și Pengo să iasă. Gogore se întoarce cu Almon.)

Almon: La ordinul...

Gregor: (Întrerupându-l.) Spune-mi (arătând spre Sedom) care a fost viața acestui om.

Relina deschide o ușă laterală și ascultă.

Almon: (Uitându-se în palma mâinii stângi a lui Sedom) Fiecare din noi își are timpul vieții scris în palmă. (Arătând...în timp ce vorbește.) Începe de aici, de jos, fără nici o primejdie. Ajunge departe. Dar până acolo sunt multe alte drumuri, multe răscruci...

Gregor: (Neliniștit.) Lasă răscrucile...

Almon: Ajunge la un drum ceva mai important, dar nu se oprește. De-aici însă începe să facă multe popasuri, uitându-se-n urmă cu regret.

Gregor: (Puțin agitat.) Lasă popasurile...

Almon: (Incet.) Aici se-arată de parc-ar trece ca de pe-o margine de râu, c-un pas enorm, tocmai pe marginea cealaltă.

Gregor: (Nervos.) Lasă răscrucile, popasurile și marginile de râu, că mor până ajungi să-mi spui de ce-a murit acest bătrân.

Almon: Da, Maiestate.

Gregor: Cum, da, idiotule!

Almon: Iertare, Maiestate.

Gregor: Repede, învățăcelule, că văd că nu știi să descifrezi...

Almon: Toate drumurile ajung aici.

Gregor: Unde?

Almon: Aici e-o mână ce parcă le cuprinde, sugrumându-le.

Gregor: Eu nu văd nimic.

Almon: Aici, Maiestate.

Gregor: (Scoțând o lupă din buzunar și privind prin ea.) Tot nu văd acea mână...

Almon: E, Maiestate, și dacă această mână nu l-ar fi sugrumat, acest bătrân ar fi putut să-și continue drumul până la capăt.

Gregor: (Privindu-l atent.) A cui mână să fi fost? (Gregor se clatină. Almon îl prinde de umeri și îl ajută să se așeze pe fotoliu.) A cui mănă să fi fost?

Almon: Nu știu, Maiestate.

Gregor: (Rezemându-și capul de marginea fotoliului.) Dar cum o mână poate să întrerupă un drum...

Almon: (Aproape șoptit.) Nu știu, Maiestate.

Lumina se stinge încet. Pauză. Vocea lui Oramov se aude din spatele ușii.
"Timpul plânge, plânge-ncet.
Dacă vreți să nu vă plângă și pe voi
cântați, cu orchestra, și ne spuneți
cine e cel plâns, secret."

Orchestra începe să cânte aceeași melodie.
Lumina se aprinde, dar e palidă ca în amurg. Gregor e în aceeași poziție ținând ochii închiși. Ca un ecou se aude vocea lui Gogore: "Maiestate, v-am citit din Cartea Morții."


Scena 2

Același decor.

Gregor, Segom.

Lumina se stinge încet. Gregor îl trântește pe Sedon la pământ, strângându-l de gât.



Scena 3

Același decor.
Gregor, Almon.


Almon: Toate drumurile se strâng aici. E o mână care parcă le cuprinde.

Gregor privește tăcut. Lumina se stinge încet.


Scena 4

Același decor
Gregor.

Gregor: (Țipând.) E mâna mea? (Trezindu-se. Se uită în jur speriat. Lumina se stinge încet. Gregor închide ochii.)


Scena 5

Același decor.

Gregor, Papace.

Lumină obscură. Papace intră-ncet. Se oprește-n pragul ușii. Face o reverență. Gregor îl privește tăcut. Zgomot, în spatele unei uși pe care Papace a intrat. Amândoi privesc în aceeași direcție. Gregor îi face semn lui Papace să deschidă ușa. Papace merge până la ușă, dar înainte de a o deschide se uită spre Gregor, ca și cum ar mai avea încă o dată navoie de confirmarea lui. Papace deschide ușa și, după ce privește pe hol câteva momente, se-ntoarce, închizând ușa.


Papace: A fost o umbră de femeie.

Gregor: (Mirat.) Umbră de femeie?

Papace: Poate a fost Maiestatea Sa, Relina.

Gregor: Dar spui că numai umbra i-ai văzut-o...

Papace: Da, Maiestate.

Gregor: (Oftând scurt.) Iar eu nu i-am văzut umbra niciodată. (Pauză.) Ce să fie cu ea la ora asta pe hol?

Papace: Cu gândul la Maiestatea Voastră, cred că nu poate dormi.

Gregor: Nici eu nu pot dormi. Am început să-mi visez copilăria.

Lumina se stinge.



Scena 6

Același decor.
Gregor.

Ropot de ploaie torențială. Un fulger luminează întreaga cameră. Gregor doarme profund. Vântul se aude-ncet...


Scena 7


Același decor.
Gregor, Papace.

Lumină difuză. Papace intră încet, închizând ușa cu grijă în urma lui.

Papace: (Șoptit.) Un soldat era cât pe-aci să dea buzna în palat.

Gregor: (Trezindu-se.) Da', ce, n-are somn?

Papace: Zice că a văzut marea arzând.

Gregor: E nebun! Și tu pentru asta ai venit?

Papace: Nu, că soldații de gardă l-au și arestat.

Gregor: Așa-i trebuie...

Papace: Acum țipă să fie executat în palat.

Gregor: Și la ce-i folosește...?

Papace: Vrea să fie înmormântat asemenea împăraților.

Gregor: Nebun!

Papace: Așa zic și eu... Dar Oramov m-a forțat să-i cânt ca și cum soldatul ar fi fost mort și funeraliile ar fi avut loc în palat.

Gregor: Și tu?

Papace: Nu i-am cântat ca unui împărat, dar Oramov n-a putut să facă diferența.

Gregor: Numai lucruri ciudate!

Papace: Așa zic și eu.

Gregor: (Căscând.) Spune-le solaților de gardă (închizând ochii) să-l mai aresteze o dată...

Lumina se stinge.


Scena 8


Același decor.

Gregor.

Lumina crește în intensitate, treptat. Gregor se trezește și se uită la ceas. Ia de pe masă clopoțelul de argint și sună din el de cinci ori. Papace bate la ușă, intră și face o reverență.

Gregor: Istoria lumii o să se schimbe în curând, Papace.

Papace: (Surprins. Pregătindu-și răspunsul încet.) Cum să nu se schimbe, Maiestate, dacă așa doriți.

Gregor: (Frecându-se la ochi.) Nu mai pot dormi. (Pauza scurtă.) Și visez... visez. (Apropiindu-se de Papace.) Visez, când dorm. (Uitându-se la Papace de parcă l-ar acuza de ceva.) Oramov ce visează? (Pauză scurta, în care Papace pare că se pregătește să răspundă.) Sau nu mai visează?... Poate visează Pengo în locul lui. (Papace vrea să spună ceva, dar înghite-n sec.) Să nu aibă visele nimic de spus?

Papace: (Încet. Viclean. Pe un ton misterios.) Eu doar ce-am visat o mână ce-mi bătea în geam. O mână, tremurând ca un ram. Și după ce mâna nu s-a mai văzut, un ochi a apărut în geam luminându-mi camera de parcă ar fi fost luna.

Gregor: Poate a fost luna...

Papace: Nu, că luna ar fi răsărit sau ar fi apus, într-un târziu, dar acest ochi a început să plângă continuu, formând în juru-i, încet, un lac. Acolo, însetat, un bătrân a venit să bea apă. Dar n-a băut, dându-și seama că-s lacrimi.

Gregor: (Curios.) Și?

Papace: Până să plece mai departe-nsetat, Maiestatea Voastră a sosit. I-ați arătat ceva bătrânului și el a început să râdă. Atunci i-ați pupat mâna. Nu mă dojeniți, fiindcă aceasta a fost numai în vis. Dar înainte de a vă despărți, bătrânul v-a mulțumit spunându-vă că vă așteaptă...

Gregor: I-am pupat mâna?

Papace: Maiestate, a fost numai în vis.

Gregor: Și i-am spus că o să-l vizitez?

Papace: După semnul făcut se-nțelegea că vreți să-l vizitați.

Gregor: Ce semn i-am făcut?

Papace: Mai întâi ați arătat cu mâna înspre Maiestatea Voastră și apoi, ca pe-un steag de prietenie, v-ați fluturat mâna înspre bătrân.

Gregor: Dar unde locuiește acest bătrân?

Papace: S-a făcut să nu-mi apară-n vis acest lucru.

Gregor: Cine să fie acest bătrân? (Pauză.) Ultimul bătrân pe care l-am văzut e cel pe care, ieri, l-au adus soldații aici, cu forța.

Papace: Nu semăna la trup cu cel din vis.

Gregor: Nu semăna?

Papace: Dar la voce, da.

Gregor: Nu crezi că greșești?

Papace: Nu greșesc. Maiestate.

Gregor: Poate greșești.

Papace: Maiestate, imediat ce m-am trezit din somn, m-am prins să scriu o uvertură spre a vă putea reda astăzi, într-o formă muzicală perfectă, ceea ce-am visat.

Gregor: La dracu! Numai asta n-o auzisem.

Papace: Am adus deja partitura.

Gregor: Vreau s-o văd! (Papace desface partitura muzicală. Gregor devine puțin agitat, lovind sacadat, cu degetul, partitura.) Unde-i vocea mea?

Papace: Maiestate, e dificil să vă arăt, aici...

Gregor: Și-atunci?

Papace: Vă cânt la vioară.

Gregor: Și mai e vocea mea?

Papace: Nu vă-ngrijorați, Maiestate.

Gregor: Cum să nu mă îngrijorez? (Papace își fixează vioara.) Să-mi spui când e vocea mea... (Întrerupându-l imediat ce începe să cânte.) A cui voce a fost acum?...

Papace: Vocea bătrânului.

Gregor: (Curios.) Ce zice...

Papace: Că-i un râu negru...

Gregor: Așa a fost în vis?

Papace: Da, Maiestate.

Gregor: Să nu-nscenezi ceva...

Papace: Nu, Maiestate.

Gregor: (Papace se prinde să cânte.) A cui voce a fost acum?

Papace: Tot vocea bătrânul.

Gregor: Ce-a zis?

Papace: Că izvorăște de la temelia templului.

Gregor: Ce izvorăște de-acolo?

Papace: Acel râu.

Gregor: Exact ca-n vis?

Papace: Da, Maiestate.

Gregor: Dar de ce nu-mi povestești și-mi cânți la vioară?

Papace: Nu poate fi tot la fel de frumos.

Gregor: (Făcându-i semn să continue.) A cui voce a fost acum?

Papace: Tot a bătrânului.

Gregor: (Puțin agitat.) Numai el vorbește?

Papace: Nu, Maiestate.

Gregor: Ce altceva a mai zis?

Papace: Că cineva încearcă să arunce limbile ceasului în acel râu.

Gregor: Așa-i în vis?

Papace: Exact, Maiestate.

Gregor: A cui voce a fost acum?

Papace: A fost refrenul.

Gregor: Și cine a vorbit?

Papace: Tot bătrânul.

Gregor: (Agitat.) Eu când vorbesc?

Papace: Acum, Maiestate.

Gregor: Ce zic?

Papace: Vorbește! Vorbește!

Gregor: Așa-i în vis.

Papace. Da, Maiestate.

Gregor: Mai povestește-mi o dată visul.

Papace: O mână a bătut în geam...

Gregor: Așa-i în vis?

Papace: Da, Maiestate.

Gregor: Bătrânul a zis asta?

Papace: Nu.

Gregor: Eu am zis.

Papace: Nu.

Gregor: Atunci cine a zis...

Papace: Asta-i numai o imagine, Maiestate. E ce mi-a apărut în vis, mai întâi.

Gregor: (Vexat.) Nu mă interesează!

Papace: (Încurcat.) Maiestate, au fost multe imagini ce-au precedat...

Gregor: Nu mă interesează! Spune-mi numai de unde am început eu cu bătrânul să vorbesc.

Papace: De unde bătrânul spune că-i un râu negru.

Gregor: Asta deja mi-ai cântat-o!

Papace: Care izvorăște din marginea templului.

Gregor: Și-asta mi-ai cântat!

Papace: (Încurcat. Privind arcușul viorii.) Maiestate...

Gregor: (Întorcându-i spatele.) Cât timp am discutat cu acest bătrân?

Papace: V-ați întâlnit în amurg și v-ați despărțit după miezul nopții.

Gregor: În amurg? (Pauză.) Ieri a fost o întâmplare faptul că la acea oră soldații mi l-au adus cu forța pe acel bătrân, care, așa cum ai văzut, a-ncercat o ușoară detașare de legile prescrise de mine, în palat. Altfel, în amurg, ies la plimbare. (Ironic.) Oricum, tu spui că nu semăna cu cel din vis. Dar vocea lui, așa cum te-ai străduit să-mi cânți la vioară, e aceeași cu vocea celui ce ți-a apărut în vis. Se poate?

Papace: (Încet.) Pe acest bătrân, l-ați mai văzut vreodată, Maiestate?

Gregor: Nu! L-au găsit soldații vorbind, așa cum n-ar fi trebuit s-o facă...

Papace: Și el cum și-a motivat...

Gregor: Ce motivare! Întâmplarea a făcut ca atunci când a fost adus în fața mea, clopotele de la biserica din spatele palatului, anunțând o slujbă oarecare, să-i dea prilejul să se minuneze de parcă ar fi ascultat cea mai frumoasă muzică...

Papace: Și nu l-ați lăsat să se minuneze?

Gregor: Nu.

Papace: Și ce-a mai zis bătrânul, Maiestate?

Gregor: Ascultând aceeași muzică înălțătoare a început să spună că e liniște și, după, că prietenii lui îl plâng.

Papace: Și-atunci i-ați pupat mâna?

Gregor: (Sărind ca ars.) Pupat? (Înecându-se.) Pupat, mâna? (Apropiind-se furios de Papace.) I-am pus mâna-n gât... că nu mai tăcea! Tu n-ai văzut, asta?

Papace: Cântam atunci, Maiestate, și n-am auzit decât "Da', tu, de ce vorbești?"

Gregor: Ce cântai?

Papace: Cum plânge timpul.]

Gregor: Înseamnă că din cauza ta a murit.

Papace: (Speriat.) Cum, așa ceva...

Gregor: A murit bătrânul așa ca din senin?

Papace: Ce-am cântat a fost pentru Maiestate Voastră.

Gregor: De ce să-mi cânți mie cum plânge timpul! (Pauză) Pentru bătrân ce-ai cântat?

Papace: Bătrânul, a fost adus aici, întâmplător.

Gregor: Cântă-mi din nou acel cântec. (Papace așezându-și vioara cu grijă începe să cânte.) Ce zice vioara?

Papace: Tu, trup ce te rostogolești...

Gregor: (Privindu-l atent.) Unde?

Papace: (Aproape disperat.) Tu trup ce te rostogolești în pragul morții.

Gregor: Și spui că nu i-ai cântat bătrânului...

Papace: Așa-i cântecul, Maiestate.

Gregor: (Ironic.) Sunt convins că așa e cântecul, că doar tu l-ai compus!

Papace: Dar eu i-am cântat Maiestății Voastre.

Gregor: De ce? Ce,a eu am fost cel pregătit de moarte?

Papace: Nu, Maiestate.

Gregor: Atunci? Pentru bătrân ce-ai cântat?

Papace: Am cântat și pentru el, dar fără vreo intenție...

Oramov: (Intrând fără să bată la ușă.) M-ați chemat, Maiestate?

Gregor: (Privindu-l aspru pe Oramov.) Adu-l pe Pengo.

Oramov iese. Se-ntoarce, repede, împreună cu Pengo.

Pengo: (Face o plecăciune.) La ordinul Maiestății Voastre!

Gregor: Îți aminteti ce-ai văzut ieri în ochii bătrânului ce-a fost adus de soldați, aici, cu forța?

Pengo: Da, Maiestate.

Gregor: "Trei fecioare se scăldau și cântau..."

Pengo: (Surprins.) Da, Maiestate.

Gregor: Ce cântau?

Pengo: Ceva foarte trist.

Gregor: (Lui Papace.) Vezi? (Întorcându-se spre Pengo.) Exact, ce cântau?

Pengo: "Trecerea timpului, trecerea timpului e singura adevărată și sigură."
Gregor: (Întorcându-se spre Papace.) Vezi? (Lui Pengo.) Crezi că acel cântec a avut vreo influență nefastă asupra bătrânului?

Pengo: Fără-ndoială...

Gregor: Clar. Spune ce crezi că a putut acel cântec...

Pengo: (Aproape recitând.) Să-l facă pe bătrân să-și vadă ultimele clipe-n gând, ca pe-o imagine sortită să-i arate cum drumul i s-a-nchis.

Gregor: (Lui Papace.) Vezi?

Papace: (Disperat.) Maiestate... Nu vioara-i cea care aduce sunetul de moarte-n dar!

Gregor: (Lui Oramov.) Adu-l pe Gogore.

Oramov iese.

Gogore: (Intrând împreună cu Oramov.) La ordinul...

Gregor: (Întrerupându-l.) Ce ar putea să reprezinte trei fecioare care se scaldă și cântă?

Gogore: (Ia o carte din rafturile bibliotecii din care începe să citească.) "O femeie ce-ți oferă o cană de apă..."

Gregor: (Nervos.) Caută ce trebuie!

Gogore: Da, Maiestate.

Gregor: Repede!

Gogore: Când trei fecioare îți apar în cale și nu știi pe care s-o alegi...

Gregor: Nu-i vorba de măritiș, Gogore. Ieri, în acest palat a murit un bătrân și noi încă nici nu știm de ce.

Oramov: (Îi face un semn discret lui Papace, arătând spre Gregor.) Poate a fost sugrumat, Maiestate.

Gregor: (Întorcându-se spre Oramov.) De cine?

Oramov (Prinvindu-i cu înțeles pe cei din jur și întorcându-și privirea spre Gregor.) Poate s-a sugrumat singur.

Gregor: Știu că unul din noi e vinovat, dar să vedem cine-i...

Gogore: (Răsfoind repede. Oprindu-se cu ochii atintti asupra lui Gregor.) Am găsit. (Citește.) Când trei fecioare se scaldă și cântă...

Gregor: Vezi și ce cântă...

Gogore: Când trei fecioare se scaldă și-ți cântă trecerea timpului la ce altceva să te mai aștepți?

Gregor: (Lui Papace.) Vezi? La ce altceva să te mai aștepți?

Papace: Maiestate, am cântat la vioară.

Gregor: (Îndreptându-se spre fereastră. Oramov îi face semn lui Papace să nu se teamă.) Ce-i legea... O mână de cuvinte. (Pauză.) Și cine face această lege? (Întorcându-se.) Toate pedepsele pe care le-am aplicat au fost strict legate de legile aprobate aici în palat. Și cui i-a păsat dacă cel acuzat a fost și vinovat?

Oramov: Așa-i, Maiestate!

Gregor: (Urlând.) Și-acum, când cu toții am văzut cine e vinovat...

Oramov: Așa-i, Maiestate.

Gregor: (Lui Pengo.) Ce-ai pictat tu ieri, e chiar frumos. Dar poți și să arăți că te-ai slujit de artă spre a aduce dovadă...

Pengo: Dovadă?

Gregor: (Facându-i semn s-aducă pânza de pe șevalet.) Dovada c-ai reprezentat prin artă un caz dramatic.

Papace: (Apropiindu-se de Gregor.) Maiestate, poate au fost servitoarele...

Gregor: Unde?

Papace: Eu știu că pe retina celui dispărut rămâne ultima imagine... Aici au fost trei servitoare și nu...

Gregor: (În timp ce Pengo aduce șevaletul în fața lui Gregor.) Ce zici, Pengo?

Pengo: (Tresare.) Eu... eu... eu... am văzut trei fecioare...

Papace: Și servitoarele au fost în număr tot de trei.


Gregor: Și-asta-i o posibilitate. (Lui Gogore. Ironic.) Vezi ce se întâmplă când servitoarele ajung să te plângă.

Gogore: (Citind din aceeași carte.) "Când visezi trei servitoare..."

Gregor: Crezi că bătrânul visa...

Gogore: (Vinovat.) Nu, Maiestate.

Gregor: Caută cum ai învățat!

Gogore: "Când servitoarele ajung să te plângă, ești ca și mort."

Gregor: (Lui Pengo.) Tu ai pictat servitoarele, că virgine n-au fost pe-aici...

Pengo: (Șocat.) Maiestate...

Gregor: Minte cartea?

Pengo: Nu minte, Maiestate.

Papace: (Căzând la picioarele lui Gregor.) Atâta înțelepciune, Maiestate, mă uimește.

Gregor: (Lui Oramov.) De ce le-ai dus pe servitoare în fața orchestrei să-i cânte bătrânului trecerea timpului?

Oramov: Maiestate...

Gregor: Nu mi-ai spus tu că odată l-ai văzut în gândul tău?

Oramov: Am spus.

Gregor: Înseamnă c-ai știut cine-i și ai căutat momentul potrivit să te răzbuni. (Lui Gogore.) Servitoarele știu când ucid?

Gogore: (Citind dintr-o carte la întâmplare.) Când servitoarele nu se supun...

Gregor: Caută ce trebuie!

Gogore: (Citind dintr-o altă carte.) Când servitoarele te trișează...

Gregor: Nu mă interesează ce fac ele cu tine.

Gogore: "Servitoarele știu..."

Gregor: Ce?

Gogore: Că atunci când te plâng ești ca și mort.

Oramov: Maiestate, îmi pare totul absurd.

Gregor: Ce e absurd?

Oramov: Faptul că odată acest om mi-a apărut în gând nu spune nimic, nimănui.

Gregor: De ce nu mi-a apărut mie în gând? De ce nu le-am dus eu pe servitoare în fața orchestrei să cânte cum plânge timpul, exact când a fost el aici?

Oramov: Absurd! Prefer aceeași pedeapsă, dacă sunt vinovat.

Gregor: Nu tu l-ai adus pe Papace să-mi cânte cum plânge timpul? Nu tu ai spus că servitoarele știu pe cine plânge timpul? Tu ai venit pregătit.

Oramov: Maiestate, ne-ndepărtăm de subiect. Sunt eu vinovat de moartea bătrânului, când toți cei din jur...

Gregor: (Ironic.) Cine-i în jur? Papace? (Privindu-l pe Papace foarte atent. Papace rămâne nemișcat. Gregor îi întoarce spatele și sună o dată din clopoțelul de argint. Cineva deschide ușa larg.) Cine-i Papace?

Oramov: (Disperat.) Papace! (Papace nu-l privește.) De ce te-am adus eu astăzi aici?

Gregor: (Apropiindu-se de Oramov.) E așa cum ai vrut.

Oramov: Cum am vrut...?

Gregor: Ca fiecare, în momentul în care e acuzat, să fie singur și neajutorat.

Oramov: Pengo! Și tu ai văzut... (Pengo privește în jos, vinovat.)

Gregor: Cine ar putea să spună că Pengo nu-i aici? Dar e adevărat?

Oramov. Papace!

Gregor: (Înaintând spre Oramov.) Acum e cel mai important moment al tău...

Oramov: (Revoltat.) Spre a vorbi de crimele ascunse pe care știu cine le-a comis?

Gregor: Nici chiar atât! (Lumina se stinge încet. Cineva intră pe ușă și-l prinde de umeri pe Oramov, scoțându-l afară, cu forța. Gregor râde satisfăcut, în timp ce se așează pe fotoliu.) Și parcă nici n-a fost!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!