poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2754 .



Orbul meu păienjeniș de vorbe
scenariu [ ]
In memoriam Gheorghe Crăciun

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adim ]

2007-02-01  |     | 



NOTÃ :

Pe Gheorghe Crăciun l-am cunoscut în urmă cu 25 de ani. Pe atunci lucram la Casa de Cultură a Municipiului Brașov și am avut ideea înființării unui Cenaclu literar. Am invitat, pentru aceasta o serie de tineri condeieri care - bună inspirație din partea mea - urmau să fie reprezentativi pentru Generația 80. Printre aceștia : Alexandru Mușina, Andrei Bodiu, Gheorghe Crăciun, Caius Dobrescu, Simona Popescu, Marius Oprea.Ei au dat acestei inițiative numele de "Cenaclul 19".
I-am purtat, de atunci, o profundă prietenie, stimă și prețuire lui Gherghe Crăciun, omul, scriitorul și teoreticianul.
Câțiva ani mai târziu, am scris textul de mai jos, după primele sale două romane. Am realizat un spectacol pe marginea acestui scenariu, l-am regizat și am jucat unul dintre roluri, cel al Bătrânului. La premieră a fost atunci prezent Gheorghe Crăciun și a apreciat reprezentația. În toamna anului trecut am avut inițiativa reluării acestui spectacol, mai ales că Gheorghe Crăciun era acum cunoscut și se situa în prima linie a scriitorilor români postbelici. Spectacolul urma să se joace la București, poate pe scena sălii Atelier a Teatrului Național. I-am spus acest lucru lui Gheorghe Crăciun care s-a bucurat de reluare. Cu el, în apartamentul său, unul dintre interpreți, actorul Zoltan Octavian Butuc, a lucrat textul, aducându-i ultimele retușuri pe care autorul romanelor le considera necesare. Am ținut apoi legatura cu el. Mă întreba cum merg repetițiile, dorindu-și să fie prezent la premieră.
Premiera va avea loc, dar în absența lui Gheorghe Crăciun. Sau ne va privi din cer, bucurându-se încă odată, ca un prieten adevărat.
Dumnezeu să-l odihnească și să-i rezerve un loc central în stal!





O R B U L M E U P Ã I E N J E N I Ș

D E V O R B E


( O Viziune a Lumii Simultane )



de Adrian Munteanu


după romanele “ Acte originale, copii legalizate “ și

“ Compunere cu paralele inegale “


de Gheorghe Crăciun




DISTRIBUÞIA :

Vlad Ștefan

Luiza Ștefan

Octavian Costin

Bătrânul




O fereastră de dimensiuni mari, în planul doi, central, domină scena. Pare suspendată în gol. Pe două practicabile, în stânga și în dreapta ferestrei, la adâncimi diferite în planul scenei, sunt așezate un șevalet cu un tablou și respectiv un colț semnificând spațiul de lucru al unui scriitor.

Personajele intră în scenă pe timpi diferiți și nu o vor mai părăsi, indiferent dacă, pentru spații mai mari de timp, nu au replică.

Pauză de câțiva timpi.



Vlad : Mergeam pe stradă și trăiam acolo literatura propriei mele vieți.
De parcă viața mea nu m-ar interesa decât pentru a face din ea o povestire.
Dar eu nu știu să povestesc. Nimic interesant. Doar cioburi și fărâme.
Revenind în oras – o dorință acută pe care nu o știam : să privesc cum se schimbă
culorile toamnei, să rătăcesc la-ntâmplare pe străzi, să inspir aerul tare al ploii, picături în cădere peste oameni și case, pe banda de asfalt și pe ființa singuratică a mai multor copaci.
A puncta ceea ce ne scapă de obicei din vedere. AMÃNUNTUL cu firesc și VIAÞÃ.
Important pentru imaginea încă nedefinită a zilei de azi.


Bătrînul : Odată ea mi-a povestit. La început Octavian, fiu-meu, îi spunea :
„ De câte ori ne întâlnim sunt numai zile frumoase „

Luiza : Prea puțin timp trăim sub aura unei blânde înfiorări :
Uite, îmi place textu` ăsta:
„ Cel pe care-l iubesc
mi-a spus că are nevoie de mine
De aceea
îmi port de grijă,
îmi cercetez cu atenție drumul
și mă tem de fiecare picătură de ploaie.
Să nu mă doboare. „


Octavian : Sunt pe stradă și văd un terasament, niște șine și macaraua
mobilă, cu trotuar dislocat, copaci înalți deasupra curților. Ne
întoarcem de la gară. Și băiețașul și el adormit de mult în ceea ce
am îmvățat să spun „pătuț”, sub plăpumioara lui și pe pernuța lui
și...
Eu acum în spate, mereu în spatele lor, mereu la urmă. Ele,
soție și cumnată. Ne despărțin de ea, rămânem noi, femeie și
bărbat, cărucior cu copil. Simțim deja mai mult că mâinile
îngheață de tot, însă mai e puțin.
Apoi ea singură. Femeie cu copil. Eu, bărbatul, tot mai în
urmă, mai în urmă...pierdut.
O răceală vâscoasă și umedă, de iarnă.


Vlad : ( citește dintr-un carnețel ) : 19 noiembrie. Pielea este organul de simț
cu cea mai mare suprafată. Trupul e îmbrăcat de piele. Celelalte
organe de simț sunt acoperite de piele. Pielea e, în anumite
situații, însuși trupul. Trupul e principala unitate de măsură a
universului nostru. Prezența în expresiile limbii vorbite a unor cuvinte referitoare la trup, care denumesc părți ale lui, este
semnul unei viziuni despre lume care a fost prea puțin studiată.
Trupul măsoară, convertește, apreciază, explică. El este
numitorul comun al gândirii. Raportându-se la eu lumea se
raportează, în primul rând, la existența lui fizică. ( de revenit
asupra acestor observații )

Vlad : ( voce pe bandă, în timp ce în scenă se îndreaptă spre șevalet )
M-am decis să-mi recitesc carnetul, de la un capăt la altul. În
așteptare. Cât voi avea timp. Poate e cel mai bun lucru. E un
carnet simplu, de buzunar N.I.I. 298 pe 76 –K, preț 1 leu. Asta e
tot ce scrie pe coperta lui. Înăuntru e scrisul meu, sunt însemnă-
rile mele. Am scris dspre ce m-a impresionat pe moment.
Mai târziu mi-am dat seama că impresiile mele n-au fost
întotdeauna de cea mai bună calitate. Dar asta nu schimbă
nimic. Eu scriu în continuare.

Bătrânul ( tușește, ca să-și facă simțită prezența ) : Că-n ziua de azi nici o
ușă măcar nu mai sună așa cum sună lemnu. ( se apropie de
Octavian ) Ce mai faci, mă băiete ?

Octavian : Ce să fac, măi tatule ? Mă bucur că te văd.

Luiza : Ia te uită ! ( găsește niște hârtii. Către Vlad ) Abia fusesem
repartizată. Începusem, cât de cât să disting elevii după
nume și fizionomii. Într-o oră am rugat copiii din clasa a V-a
să scrie pe o foaie de hârtie întrebarea . Ce înseamnă a trăi ?
La care să răspundă fiecare din mintea lui, fără teamă, ca și
cum nici n-ar fi la școală. Să-i fii văzut : m-au privit mai întâi
cu uluire, neîncredere și oarecare veselie, apoi s-au codit cât
s-au codit, și-au încrețit frunțile, și-au ciufulit creștetele
greu încercate de această problemă logică și ontologică și, în
cele din urmă ( arată spre foi) au scris cum au putut și au
crezut. ( citește ) :
„ a trăi înseamnă adică eu sunt bine sănătos și trăiesc mult „ ;
„ a trăi înseamnă că omul își câștigă pâinea singur, dar dacă e
mort nu-și mai câștigă pâinea „ ;

„ a trăi înseamnă că te vei distra și ai viață „ ;
„ a trăi înseamnă a învăța la școală, a merge la servici, a face
diferite lucruri cu mâna „.

Octavian : Așa-i că-i vânt afară ?

Bătrânul : O fi, o fi-nceput. Când am plecat eu din pădure nu era, cât am
venit încoace n-o bătut. S-o fi pornit acum.


Pe bandă se aude vocea unui copil (Tea) :

Tea : Într-o primăvară, o prepeliță, aproape moartă de oboseală – că venea
de departe, tocmai din Africa – s-a lăsat în zbor într-un lan verde de
grâu, la marginea unui lăstar „.

Vlad : Poți să ai în minte un desiș de copaci încă tineri și să spui
„pădurice „ , să nu știi că există și celălalt cuvânt. Tea, fetița noastră,
nu avea de unde să-l cunoască și-l întâlnea prima oară, în povestirea
aceea pe care i-o citeam în fiecare seară, înainte de culcare.

Luiza : Nu scrie nicăieri că n-ar fi bine să le citești copiilor, înainte de
Somn, povestioare triste, construite didactic, cu finaluri povață. Da ei nu i-a plăcut, nu se sfârșea frumos.

Vlad : Ce e aia frumos ? Trebuia s-o întreb.

Tea ( pe bandă) : „ după ce s-a odihnit vreo câteva zile, a început să adune
bețigașe, foi uscate, paie și fire de fân și și-a făcut un cuib pe un
mușuroi de pământ, mai sus, ca să nu i-l înece ploile, pe urmă șapte
zile de-a rândul a ouat câte un ou, în tot șapte ouă mici ca niște
cofeturi și-a început să le clocească „.

Luiza : Pentru noi e mai simplu, ai terminat și gata. Când ai închis cartea, dai de lumea reală.
Te trezesti dupa pre si postnatal ca serviciul tau nu mai e ceva sigur. Bani! Da, bani
pentru tot! Pampersi, lapte, uneori doica, iar daca te uiti la tine (desi nu mai e necesar
pentru ca toti din jur te vad la fel) tu ai incetat a mai fi femeie. Deodata esti MAMA.
Nu conteaza ca te-a prins la 25, 20 sau 36 de ani. Feminitatea ta s-a transformat brusc
in maternitatea sau maturitatea sau, si mai clar, matuternitatea ta.


Vlad : ( aparte ) Ceva se demolează și ceva se distruge, ceva există și ceva se
scrie. Cuvintele apar de peste tot și-n materia lor mă înăbuș, aer
irespirabil, un asalt de citate. Lumea se intoxică de sintagme și
creierul s-a bandajat în fașe, s-a infectat de straturi de limbaje și
sensuri, trupul s-a tatuat de propoziții. Doar talpa piciorului ce mai
poate să treacă, să străpungă ceva.

Octavian : ( se detașează de cadrul inițial. Către Vlad ) Sunt prietenul tău.
Aveam dreptul să-ți spun. Cel care trăiește așa, în nimicuri, o face
în virtutea propriei comodități și delăsări și a unei lipse
de fermitate și perspectivă față de viitor. Lasă-i pe alții să te ia în
serios, servește-le gogoși, lasă-i să creadă asta dacă asta le place.
Și pune-te pe treabă !

Vlad . Pentru gloria artei, nu ?

Octavian : ( amintire ) Lumea noastră de atunci. Repartizați amândoi într-un
sat. Profesorul de desen și inginerul silvic. Păduri, dealuri și
pietre.

Vlad : Momentele noastre de criză. Clipe de bucurie. Fericire măruntă. Peste toate, însa, tăria
ta. Erai un scriitor format. Octavian Costin. Increderea ta in ce scriai. Imi cereai ceva
ce nu eram pregatit sa fac.

Octavian: Lasa-ma! Îndepărtarea ta de pânza desenată era un lucru cert.

Vlad : Ești singurul vinovat pentru asta. Mă provocai, mă șicanai. Nu mă lăsai în pace nici o
clipă. Îmi plăcea ce scriai, cum scriai, însă nu m-a convins atunci. Scrisul mă speria.
Apoi duminica aceea, foarte clară în minte. Furia cu care m-am așezat în fața colii albe.
Eu – obisnuit cu coli mari, panze prinse-n rame, deodata in fata unui desert format
A4... Da.. apoi deodata.. liniștea finală, împăcarea cu lumea. Zău, n-am uitat nimic
După plecarea ta, atunci, un fel de vegetare. Moral foarte scăzut, viață la gradul minus,
înțelegi ?

Octavian : Dar ți-am scris. Recunosc, o făceam ironic, sec, în doi peri. A fost
o terapie răbdătoare. Atunci mă împărțeam între Filip al meu,
cel mic, și tine. Realitatea și gândul.

Vlad : : Acum știu că atunci eu încă trăiam ca un adolescent întârziat. Brusc aruncat acolo,
m-am apărat stângaci și fără siguranță. Un tip naiv, distrat și cu capul în nori. Mai mult,
suspendat intre pictura si scris.
Ti-amintesti? Imi faceai teoria ratarii! Spuneai: trei ani de-acu inainte n-ai cum sa scapi
de-aici. Satu` asta o sa-ti manance ficatii. Si fara ficat _ s-a dus dracului arta.

Bătrânul : ( către Octavian) Ascultă, mă băiete, am mai multe să-ți spun. Eu
știu că v-ați certat. Mie îmi pare rău. Să nu zici că nu-ți vine și ție
greu. Că e greu, mă, e greu să nu mai ai pe nimeni. Pe la mine mai
vii așa, din când în când și io văd că tu vii de urât. Da să nu mai
ai nevastă și să știi că și copilul ăla n-are tată, spune și tu ce
treabă-i asta ? Mă, io te-am înțeles că ai dreptate, păi io știu ce-i
femeia mai bine...

Luiza : ( citește din extemporale )
„ a trăi însemnă să avem cu ce ne îmbrăca, cu ce să ne încălțăm, ce
să mâncăm „ ;
„ a trăi înseamnă a duce o viață liberă „ ;
„ a trăi înseamnă a vorbi, a mișca, că dacă mori nu ai gândești
și cât trăiești gândești „ ;
„ noi trebuie să trăim, trebuie să mâncăm curat nu mizerabil „

Vlad : Luiza, amintește-ți de anul acela când ne-am cunoscut,
când ne-am îndrăgostit și când iubirea mea devenise un text pe care
ți-l scriam la nesfârșit. Nu-ți păream nefiresc ?

Luiza : Mă amuza și mă pasiona în același timp. Știam că scriai aproape
zilnic. Jurnalul unui om îndrăgostit. Să fii scăpat o zi nepusă pe hârtie
era o catastrofă.

Vlad : Tu erai mai lucidă sau poate mai șireată. Spuneai „ literatură „ dar
nici tu nu credeai.

Luiza : Credeam. Dar credeam altceva. Nu scriai texte de cucerire,
nicidecum, ci de clarificare.

Vlad : O depărtare de noi – limbajul. Sigur o depărtare. Vorbirea e comună,
monotonă, fără nimic solemn. Nu puteam să-ți declar decât locuri
comune, anoste și banale, asta simțeam atunci. De aceea-ți scriam.

Luiza : Ipostazele noastre de atunci, acum privite rece, cu un ochi înghețat.
O distanță în timp. Nu ne mai recunoaștem. Ne dispensăm de noi,
cei trăind în trecut. Vrem să fim cei de azi. Nu simți același lucru ?


Tea pe bandă : „ în locul zilelor mari și frumoase au venit zile mici și
posomorâte, a început să cadă bruma și să se rărească
frunza lăstarului „.


Vlad : Uneori mi se pare că ea nu s-a schimbat. Dar absolut deloc. Si ca dragostea noastra la
fel e si acum. Intreaga, libera si nebuna. Dar cata nostalgie fara rost, fara leac.
Amintiri de neșters, nu-i așa ? Ce rămâne de azi ? Povestea prepeliței și a puilor săi?
Sau alte cuvinte neînțelese de Tea? Ce rămâne de azi ? O pagină cu nori ? Perorația mea
despre scris pe motive știute? Un plic mare cu proze pentru prietenul meu ? Ce rămâne
de azi ? CE RÃMÂNE DE AZI ?


partea a doua


Bătrânul : Ai grijă,mă băiete ,mă, ai grijă ! Tu te aprinzi ușor și nu mai vezi,
nu mai vrei s-asculți. Ei, acu a trecut, ce-a fost a fost. Femeia e
parșivă și greu de priceput, te vinde și te cumpără un-doi ! N-a
fost cazu la tine, că nu te-a înșelat, n-ai ce să-i reproșezi. N-aiba
s-o ia de viață. Da voi ați fost prea cruzi. Tineri și fără minte.
Credeați că tot ce zboară se mănâncă. Iubirea trece și ea prin
stomac și fără bunăstare, fără un dram de cheag, ce viață mai e
aia ? Numai cu pupături și giugiuleli și stat în pat nu se face o
casă. Trebuie să fim și practici, asta-i treaba. Ãsta e adevărul, nu
ăla din romane, gărgăuni și prostii.

Vlad : ( citește din carnet ) Ce poate asigura una și aceeași casă de comenzi :


- dezinsecții
- deratizări
- bătut covoare
- spălat, călcat
- mijlociri vânzări-cumpărări imobile
- traduceri din limbi străine

Bătrânul : ( lui Octavian) Copilul de iubește, Octave. Mă-sa mi-a zis și ea cât
întreabă de tine și de ea ce mai zici. O văd întotdeauna că
așteaptă să-i spun tot ce știu. Cum lucrezi și ce faci, că ești bine
și ai ce-ți trebuie, ce-mi spui și tu mie, și că ți-e dor de copil și
despre cartea aia că tot spui că vrei să faci ceva ce nu s-a mai
făcut, tot îi spun.
E păcat de Filip, mă Octave, la el nu te gândești ? Eu te-am
înțeles, dar când e la mijloc un copil, atunci se schimbă totu. Ea
m-a rugat, Octave, să-ți vorbesc, poate că vrei s-o vezi sau co-
pilu măcar. Și ea zicea că poate vă întâlniți aci, tu ce răspuns îmi
dai ?

Vlad : ( citește din carnețel) N-am înțeles niciodată această problemă a subiectului. Nu i-am
priceput niciodată pe căutătorii de subiecte, pe cei care declară că au ceva în lucru, o
întâmplare, un fapt zguduitor si interesant. Asta însemna că o bună bucată din viața
noastră nu are pur și simplu o semnificație demnă de atenție, ce merită a fi cunoscută.

Si-atunci cum ramane cu moartea unuia care ti-a marcat existenta, om fara de care-ai
fi devenit poate putin altul. Sau ce te faci cu toti anii aia care trec observand, din cand
in cand ca ” Uau! E joi si uite intram in toamna. A mai trecut o vara fara vara si fara
amintiri. De cand n-am mai facut o fotografie? Sau de cand nu m-am mai surprins in
vreuna razand cu gura pan`la urechi? ”


Luiza : ( citește ultimele extemporale)

„ a trăi eu cred că trebuie să fim foarte bine și să ne îngriji și să ne ferim de microbi „
„ a trăi însemnă că omul are un suflet, că el merge și face orice
vrea, iar după ce moare nu mai poate „
„a trăi înseamnă a păstra viața și a fi vesel totdeauna „
„ a trăi înseamnă a nu fi puturos „


Vocea fetiței pe bandă

Tea : Știi cum a apărut viața pe pământ ? Când nu era nici un om, nu era nici un microb. Puteai să mănânci
nisip și nu mureai, puteai să mănânci coji de ouă șu nu mureai, puteai
să mănânci hârtie și nu mureai. Ba nu, de hârtie mureai.....


Luiza : ( cu privirea spre Vlad dar monologând) Ne privim îndelung, în
tăcere. Tot ce era de spus s-a spus de mult. Așa se pare. Sau ne
vorbim din ochi.

Vlad : ( idem) Și atunci am privit-o numai în albăstrimea de zenit a pupilei,
dar ochiul ei tăcea. Și atunci am privit-o cu spaimă, ca un om care
moare. În șanțul sidefiu din colțul ochiului descopeream un loc prin
care lacrima putea să izbucnească întreagă pe obraz. În strâmtoarea
aceea aș fi vrut să adorm.

( Pauză între ei. Apoi rupere și trecerea la un dialog firesc )

Luiza : Ce ai de gând ? ( arată spre un teanc de manuscrise ) I le trimți sau
nu ?

Vlad : Sigur. Voi scrie și o scrisoare. Voi face un pachet și-l voi lega cu
sfoară și am să notez : conținutul hârtiei. Valoare : 1 leu. Dar n-am
să scriu nici „texte”, nici „nuvele”. Voi folosi vocabularul poștei, un
sistem de valori uzual. Voi fi un conformist. Voi arăta cât costă hârtia
folosită. Exact ce mi se cere. Fără literatură. Mai ales fără asta.

Luiza : Auzi?! Cum ți se pare ție ideea unei cărți cu dublu autor ? Pictorul si un scriitor.
El - consacrat! Octavian Costin si Vlad Stefan?! Te ascunzi sub umbrela lui...
Te folosesti de prietenia voastra intr-un mod abject. Orgoliu fara limite.
Hai, spune, cum le veți asambla, pe ce criterii ?

Vlad : ( aude întrebarea dar formulează ce vede ) Aici se taie ața cu foarfeca
de unghii și se cos nasturi verzi.
( vocea lui pe bandă) Desigur, voi vorbi. Va veni și răspunsul, nu fi
nerăbdătoare ! Dar despre zăpada anunțată la radio și-n ziare,
despre alergătura prin oraș și cadoul pentru colega ta, despre cheful
de mâine și Tea pe care vom lăsa-o la un unchi și despre călușeii
încă o zi amânați, despre toate acestea, spune și tu, despre toate
acestea să tac ?

Luiza : Nu știi ce vrei.

Vlad : Ba da. Alegerea a fost făcută de mult.

Bătrânul : ( spre Vlad) Slavă Domnului, nu ieșisem încă la pensie, nu mă
hodorogisem, nu ajunsesem să-mi lege femeia șireturile la pan-
tofi.

Vlad : Așa e, tatule, încă nu erai la pensie.

Bătrânul : Uite ce m-am gândit eu. Iarbă tot nu ne trebe, de-o vacă nu
ne-ajunge. Hai să punem cartofi sau chiar sfeclă ! Creștem și noi
un porc. Păi nu vezi că nu mai poți răzbi, nu mai poți să te-ajungi !

Octavian : ( din locul lui înspre care va veni pe parcurs și Vlad ) Da.
Insistam să scrii. Asta era salvarea . Singura cu putință. Știam,
simțeam asta.

Vlad . Dar nu mă simțeam în stare. Mi-era frică ? Poate că mi-era frică.

Octavian : Þi-am spus atunci că ești un personaj fără scăpare.

Vlad : Asta m-a îndârjit. Am simțit lovitura, am strâns tare din dinți și-am încetat să-ți
răspund la scrisori. Trebuia să aștept. Să adun, să simt ca nu mai pot. Duminica
aceea....

Octavian : Þi-am declarat război. Scrisul ca terapie, ca salvare, scrisul ca
sfărâmare a dogmei că exiști pur și simplu.

Vlad : Da, asta m-a îndârjit. Să fac cu neputință imaginea aceea din textul
tău. Și bucuria de a câștiga, de-a te fi învins.

Octavian : Violent și nebun.


Vlad : Când te privești într-o oglindă spartă în mai multe bucăți ce se țin
la un loc prin constrângerea ramei, ai cu totul alt chip. E al tău și nu
e, ți-e cunoscut și nu. Îmi închipui o carte compusă din spărturi, din
astfel de bucăți.


Din acest moment, cel patru personaje vor rosti replicile independent unul de celălat, dar într-un continu crescendo.

Luiza : Lumea e și în mine și afară și mă agăț de ea.

Octav: Credeam că principala vinovată e ea. Dar în tot ce fac descopăr firea mea
suspicioasă, nehotărâtă.

Bătrânul : Să nu ai tu părinți pe care să-i mai vezi ?

Vlad : Să ne salvăm tăcând. Vorbind prin graiul ochilor, al gestului, al inimii.


Luiza : Totul trebuia inregistrat. Trebuia sa ramana. Altfel ce rost mai avea? Altfel ce rost
mai aveam, mai bine spus.

Octav : Cel care trăiește așa, în nimicuri, o face în virtutea propriei sale comodități și delăsări

Bătrânul : Și fă cumva să ne-o prezinți și nouă, s-o vedem, s-o cunoaștem, că vorba aia, de !

Luiza : Ne dispensam de noi, cei traind in trecut. Vrem sa fim cei de azi.(IESE)

Octav : Piesă pentru topoare și pădure. Să culeg sunete.(IESE)

Bătrânul : Ce brazdă e aia ! N-o poți tăia cu sapa, n-o mai macină cuiele grapei.(IESE)

Vlad : Trăim în schema vieții. Suntem trăiți de scheme deși le refuzăm, le contestăm și
credem că noi nu.

(din acest moment, Vlad continuă, într-un marcat dialog cu publicul)

Vă liniștește cu ceva respirația voastră gâfâitoare, șovăitoare și oare mai cum? Această
punere la punct a oricărui fior de nobilă demnitate umană ? Pe mine nu. Sau poate că pe ei
cumva îi. Lor oare ce le ? Și nouă de unde și de când ni se ? Și vi se ce ? Cum îți câștigi
zilele ? Sau ce mai faci ? Concediu _ unde? Sau ce masina-ti iei? Sunt multe lucrurile alea
nefăcute care te mai fac să zici ceva ?
Nu mai pun întrebări. Nu mai pun între bare nimic. Să-și imagineze fiecare un spațiu cosmic uzual, după poftă, domestic. In incinta aceasta.

Blochez aici senzațiile acestei liniști, simplicități, plăceri și bucuria de a trăi, a exista, a contesta tristețea, a ființa, a fi în țara de pace a conștiinței mele, spărgând atenția distribuită
în compartimente .
Singurul lucru la care mă aștept, e ca în orbul meu păienjeniș de vorbe, să se prindă
odată lucrul însuși ; se va înscrie și se va descrie singur.
Va avea cineva șansa asta ?
Am avut-o și noi și-am pierdut-o ?

(ploaie.Vlad se desprinde brusc și deschide decis fereastra uriașă din fundal. Pe bandă un râs de copil, prelungit și tonic, venind dinspre afară înspre înăuntru.
Sau poate invers.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!