poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7705 .



Ég Dett Niður
scenariu [ ]
(mă prăbușesc) sau cum se poate rata finalul în 6 tablouri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lemuria ]

2007-01-23  |     | 



Spectatorii au fost aduși într-un tren de marfă. Surîd cu eleganță. Bărbați, femei albe, doi copii cîrlionțați, cu cizme de ploaie. Ei au găsit niște bălți pe marginea drumului și sar stropindu-i pe toți din jur. Fain. Zi necunoscută.
Vor înainta spre clădirea lungă, cenușie. Dezafectată. Copiii au rămas în urmă sărind în bălți. O mamă îi strigă. Ei nu o aud. Imaginea se defocusează pe ei. O mamă se uită cald în obiectiv, cu gura întredeschisă. Miroase a păr ars. O voce ca fără cuvinte, îndepărtată.
Toți intră în hala cea lungă. Nu sunt ferestre. Neoanele sunt dispuse sporadic sub tablourile umane – astfel publicul parcurge drumul cînd în plină lumină, cînd în întuneric.
Katarina Oblovna (poate să nu fie interpretată de Katarina Oblovna. E îmbrăcată într-o rochie cu volane, foarte scurtă, transparentă, i se văd picioarele îmbătrînite, vineții. Pe cap poartă o perucă, în dezordine, transparentă. Vopsită puternic în obraji. Ochii seamănă cu luna inexistentă). Ea nu va rosti nimic doar va vorbi tăcut în acelați timp cu vocea de care se apropie. Joc de expresie. Spectatorii merg după ea. O ating pe umeri, o descalță și, uneori, ea pătrunde între ei.

:Cînd am născut-o pe Katarina, nu m-am gîndit la ce ar putea urma. Doar se scurgea lichidul ăla din mine, ca și cum s-ar fi scurs toată apa din ființa mea.

Tablou uman 1: Fecioara întinsă în paie, pruncul doarme, vîntul adie ușor peste niște magi în auriu. În spate peretele halei își schimbă încet culoarea. Neonul aproape se stinge.

Din public, o femeie cu pîntec flasc, cu o lacrimă penibilă în colțul ochiului, se oprește/cade/moare.

:Fetiței mele îi plăcea să-ți ducă păpușile fără picioare într-o roabă. Le cînta într-o limbă pe care o înțelegeam cu greu și le pieptăna. Așa cum făcea în fiecare noapte cînd, în camera goală, îmi cînta și mă pieptăna. În fiecare zi îmi creștea părul, ignorant.

Tablou uman 2: Același culcuș de paie. Pletele tînărului ard în liniște. O copilă care l-a iubit nu se mai recunoaște. Un manechin e îmbrăcat cu o fustă pe arcuri. Copila tremură.

Un tînăr cu trench-coat și pălărie trasă pe frunte se oprește/cade/moare.

: S-a îndrăgostit. (Pauză) Erau frumoși. Ea nu se gîndea niciodată la el. Băiatul ne aducea cadou cîte o pasăre în colivie. În fiecare zi, alta. Făcusem o colecție însemnată. Aveam de toate culorile și cînd nu cînta una, cîntau alte cinci. Mi se părea ca într-un paradis cu antene foarte înalte. Simțeam cum mă îndrăgostesc. (Pauză). Sau se însera.

Tablou uman 3: Eva privește în perete, trăgînd jaluzelele mereu. Cad niște mere. Un bărbat mimează crucificarea. Mai încolo, un magazin cu pălării, o fîntînă și călugărițe scăldîndu-se.

Un domn și o doamnă se desprind dintre ceilalți, cu un zîmbet halucinant, se opresc/cad/mor.

: Apoi a plecat să lucreze într-un magazin cu pălării, lîngă o fîntînă pe lîngă care treceau doamne cu pantofi roșii și gulere negre. Eu, de cînd a plecat, întorc mereu ceasul și intru de pe o ușă pe alta. Sunt atîtea în casa asta. Nu mă plictisesc niciodată. Niciodată.

Tablou uman 4: Cotoare de măr atîrnă din tavan. Prostituata stă îngenunchiată. Fața i se acoperă încet.

Cîțiva se opresc/cad/mor.

:E ora șase... Ba nu, nu... e opt. Am început să nu mai văd așa bine... E șase, șase, sunt șase. Mă aplec. E mișcarea pe care o fac la ora șase. (Se apleacă. Pauză). Și dacă nu era șase? Am auzit că a plecat într-o țară foarte îndepărtată, Katarina. Katarina mea. Într-o vreme a mai trimis scrisori. Le puneam pe toate la rînd, pe podea. Nu au fost multe. Sper să-i fie bine acolo. N-am înțeles niciodată ce-mi scria. Trebuie să întorc ceasul. Așa.

Taboul 5 nu există, se trece direct la tabloul uman 6: Cineva bate din palme.

Spectatorii se opresc / cad/ mor.

Katarina Oblovna intră în ultima cameră. Lumina pătrunde din afară. Pe televizor e chipul ei: cînd am născut-o pe Katarina, Katarina mea, nu m-am gîndit că va fi atît de frumos împreună. Se așază lîngă ecran). Tu stai lîngă televizor și taci, apele se scurg din tine, se preling pe jos, pe tot cîmpul pînă la acea linie de cale ferată. Vine un marfar cu spectatori, ultimii.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!