poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5747 .



Logodnicele
scenariu [ Teatru ]
piesa de teatru tragi-comico-absurda

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mari ]

2006-03-14  |     | 




Logodnicele




Personaje:


Andrei Colbescu – student în ultimul an
Ioana Vulcănescu – studentă la aceeași facultate cu Andrei Colbescu, logodnica lui; o fată foarte frumoasă, elegantă, căreia îi plac admiratorii cu toate că nu recunoaște.
D-l Golescu-Loverian – decan, om în vârstă, urât, îndrăgostit de Ioana Vulcănescu
Grațiela Rocăneanu – asistentă universitară, o femeie extrem de bine făcută și de urâtă, destul de tânără, cam 27 de ani, foarte agresivă cu ceilalți, dar timidă față de logodnicul ei
Adina Streche – amanta rectorului
Daniel Monotolache – student la Construcții, iubitul Grațielei Rocăneanu, un om slab ca o așchie, foarte timid
Rectorul
Tina Morse – vestitoare profesionistă și „încurcă-lume”
Câțiva studenți







Actul I
Decorul este unul dintr-o sală de clasă obișnuită. Acțiunea se petrece la facultate.

Scena I
GRAÞIELA ROCÃNEANU și un student
GRAÞIELA ROCÃNEANU (se uită nervoasă peste un proiect): Nu e bine!
Studentul (inexpresiv): Da, doamn’ profesoară!
GRAÞIELA ROCÃNEANU (gesticulează) : Nici aici nu e bine!
Studentul (și mai inexpresiv) : Da, doamn’ profesoară!
GRAÞIELA ROCÃNEANU (din ce în ce mai nervoasă): Vezi că și aici ai de modificat!
Studentul (total absent): Da, doamn’ p’fsoară!
GRAÞIELA ROCÃNEANU (țipă): Mă crezi proastă?
Studentul (devine expresiv): Da, doamna profesoară!
GRAÞIELA ROCÃNEANU scoasă din sărite, nu mai are cuvinte,îi indică ușa cu mâna.
Intră Andrei Colbescu
ANDREI COLBESCU (dezorientat, o vede pe profesoară scoțând scântei din priviri de mânie): M-ați chemat? (se uită în jur, pe pereți, evită să dea ochii cu ea, de parcă ar fi făcut ceva rău)
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Da, domnule Colbescu. Te-am chemat pentru referatul pe care l-ai făcut foarte bine și foarte captivant, iar profesorul tău mi l-a recomandat. Vrei să-l publicăm în revista școlii?
ANDREI COLBESCU (mirat) : Referatul meu?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Da, referatul despre legătura dintre comunicare și dragoste, dintre tăcere și dragoste. E una dintre cele mai bune lucrări pe care am citit-o până acum.
Apare IOANA VULCÃNESCU. IOANA VULCÃNESCU se duce direct la profesoară și întrerupe discuția.
IOANA VULCÃNESCU (distrată) : Doamna profesoară, pe dumneavoastră vă căutam. Putem să ne luăm și noi azi o zi liberă? E abia prima zi și nu avem nimic de făcut, nu-i așa?
GRAÞIELA ROCÃNEANU (nervoasă, dar încercând să se stăpânească, vrea să plătească o poliță) : Nu, rămâneți!
IOANA VULCÃNESCU (nu bănuiește nimic): Haideți, doamna profesoară! E primăvară… Ne plimbăm și noi pe sub castani, ne adunăm cu toții la o ceainărie… (ca o soluție extremă, dar nu foarte bună): Vă invităm și pe dumneavoastră, dacă doriți… (se uită disperată la ANDREI COLBESCU, speră să facă el ceva).
ANDREI COLBESCU (intervine râzând) : Da, doamnă Rocăneanu… (face cu ochiul către IOANA VULCÃNESCU). Doar suntem studenți! E cald, e bine! N-avem noi chef de ore… Știți, că doar ați fost cândva ca noi. Nu vă place să iubiți cu înfocare?
GRAÞIELA ROCÃNEANU (tresare, dar apoi revine; mai înverșunată, categorică): Nici nu mă gândesc! (se îndreaptă spre ușă; către IOANA VULCÃNESCU): Să nu care cumva să chiuliți! (apoi, pe un ton calm, mieros chiar, lui ANDREI COLBESCU): Dar cum rămâne cu referatul, domnule Andrei Colbescu?
ANDREI COLBESCU: Păi, nu știu ce să vă spun… Vedeți…
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Nu fiți modest. Îl publicăm, nu-i așa?
IOANA VULCÃNESCU: Referatul lui Andrei?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Da! E unul dintre cele mai bune! Spre deosebire de cel al domnișoarei Vulcănescu de la grupa V…
IOANA VULCÃNESCU mânioasă
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Îl publicăm, deci! (iese)
IOANA VULCÃNESCU: Ce nesuferită?!
ANDREI COLBESCU: Și ce amorfă! Ca un pietroi din ăla pus în mijlocul apei, ca un aisberg de care se lovesc toate vapoarele temerare.
IOANA VULCÃNESCU: Nu putea să tacă din gură! Dar, hei, mă bucur pentru tine… (îl sărută). Te iubește? (o spune ca să-l tachineze).
ANDREI COLBESCU: ?!
IOANA VULCÃNESCU (se apropie de ANDREI COLBESCU ; în șoaptă): Și? Ieșim azi pe undeva? La Cișmigiu, la teatru, la discotecă la Bavaria…
ANDREI COLBESCU: În Regie? Nu… E prea multă agitație. Aș vrea să mergem la un film împreună. Am rezervat deja bilete.
IOANA VULCÃNESCU (bucuroasă): O, da? Să nu-mi spui că la Stăpânul Inelelor?
ANDREI COLBESCU: Ești o ghicitoare bună. (se fălește) Am o iubită inteligentă! (o sărută).
În ușă apare DAN MONOTOLACHE.
DAN MONOTOLACHE (timid): Scuze.. Domnișoara Rocăneanu.. Are ore… aici?
IOANA VULCÃNESCU (indiferentă): Da, da! Are. (dezamăgită că o să înceapă ora): Vine imediat. În câteva minute.
ANDREI COLBESCU: Deci, ne vedem la 6 și jumătate.
IOANA VULCÃNESCU: Îmhi! E ok! La 6 și jumătate.
ANDREI COLBESCU dă să iasă
IOANA VULCÃNESCU: Auzi, anunță-i și tu pe ceilalți să vină în clasă. Spune-le că facem cursul.
ANDREI COLBESCU: Le spun. (Iese)
IOANA VULCÃNESCU (se uită pe pereți ,îl studiază mai bine pe intrus, după care devine chiar interesată de el): Iertați-mi indiscreția! Dumneavoastră sunteți cumva logodnicul domnișoarei Rocăneanu? V-am văzut împreună pe stradă de câteva ori.
DAN MONOTOLACHE: Da. Eu și domnișoara Grațiela Rocăneanu avem o relație extrem de interesantă și de deosebită.
IOANA VULCÃNESCU (pentru ea ): Îmi dau seama… (către DAN MONOTOLACHE): Si ați venit să o scoateți cumva în oraș sau să o invitați undeva?
DAN MONOTOLACHE (surprins de indiscreție): De ce mă-ntrebați?
IOANA VULCÃNESCU (nervoasă) : Pentru că noi nu vrem să facem ora, de-asta! Și domnișoara Rocăneanu nu vrea să ne-nvoiască.
DAN MONOTOLACHE (timid): Domnișoara Rocăneanu e una din cele mai bune femei din lume. Probabil ați supărat-o cu ceva… Mă-nțelegeți… și-apoi, să știți că nu m-ați nimerit. Eu am venit doar să-i dau un pachet.
GRAÞIELA ROCÃNEANU (intră ): A… (teatrală): Dan! Nu mă așteptam să vii așa repede! Mulțumesc mult! (cu invidie către IOANA VULCÃNESCU): Aici sunt niște cărți din care o să vă dau lucrare dacă nu veniți mai repede la oră!
Vin și ceilalți studenți. Gălăgie, zarvă.
Student1: Facem ora! E nașpa!
Student2: Da… Când ți-e lumea mai dragă… Grasa și umflata aia o să se umfle și-o să se tot umfle…
Student3: Și abia la vară o să se dezumfle, da’ noi terminăm anul, so… nasol!
Ceilalți studenți râd. Se opresc din râs când o văd pe profă în sală.
GRAÞIELA ROCÃNEANU le zâmbește disprețuitor.
Student1 (încurcat): Bună ziua, doamn’ profesoară!
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Bună ziua!
Student2 (la fel de încurcat): Bună ziua!
GRAÞIELA ROCÃNEANU dă din cap a „bună ziua” și le face semn să se așeze mai repede.
DAN MONOTOLACHE e foarte indignat de purtarea studenților, vrea să spună ceva. GRAÞIELA ROCÃNEANU îl conduce spre ușă.
GRAÞIELA ROCÃNEANU (cu vădită satisfacție de a scăpa de el): Când ne mai vedem?
DAN MONOTOLACHE: Păi, diseară?! La 7 e Stăpânul Inelelor la cinema și mă gândeam, dacă vrei, să.. mergem?!
GRAÞIELA ROCÃNEANU (vrea să inventeze o scuză): Da… dar știi… că e o problemă. Am de corectat tezele ăstora, să le aduc mâine.
DAN MONOTOLACHE (bine dispus): Poate vrei să te ajut cumva?
GRAÞIELA ROCÃNEANU (cedează): Nu, mersi. Mai bine vino să mergem la film. E mai distractiv.
DAN MONOTOLACHE (fericit): Deci, la 7, da?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Cred că la 6 și un sfert e mai bine. Că până ajungem noi la cinematograf…
DAN MONOTOLACHE (pentru el): Parcă pentru film o scot în oraș… (către GRAÞIELA ROCÃNEANU ): Așa rămâne, la 6 și un sfert.

Scena II

GRAÞIELA ROCÃNEANU și Studenții
Studenții așteaptă gălăgioși în bănci. GRAÞIELA ROCÃNEANU se așază la catedră, ia catalogul și face prezența. E extrem de nervoasă după schimbul de replici pe care l-a auzit între studenți.

GRAÞIELA ROCÃNEANU : Catrinoiu!
Studentul1: Prezent.
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Ionescu!
Studentul2: Prezent.
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Popescu!
Studentul 3: Prezent.
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Vulcănescu.
IOANA VULCÃNESCU: Prezentă.
GRAÞIELA ROCÃNEANU (răutăcioasă) : Deci, ai reușit să-i anunți pe ceilalți!
IOANA VULCÃNESCU (o înfruntă): Da, după cum se vede! Da’ de ce mai întrebați?
GRAÞIELA ROCÃNEANU (fără nici o legătură cu discuția anterioară; satisfăcută, simțindu-se răzbunată): Să vă spun că dăm o testare?!
Studenții: Doamn’ p’fsoară… Știm c-am făcut-o de oaie.. da’ a fost o glumă…
Studentul1: Și e prima zi…
Studentul2: Nu ne-am văzut de-o săptămână. Nu-i așa că vă era dor de noi? Că nouă ne era dor de dumneavoastră…
Un zâmbet ironic apare pe colțul buzelor studenților.
Câteva bătăi în ușă. Intră decanul, domnul Golescu-Loverian.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (vesel, energic, spre GRAÞIELA ROCÃNEANU de la catedră): Ioana Vulcănescu!
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Da, domnule decan! (arată spre IOANA VULCÃNESCU din prima bancă).
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: V-o răpesc vreo 30 de minute.
GRAÞIELA ROCÃNEANU (încearcă să-și ascundă mirarea): Desigur. (Îi face semn Ioanei că poate să plece. IOANA VULCÃNESCU iese cu decanul).
Studenții (bănuiesc ceva): Oauuu…
GRAÞIELA ROCÃNEANU (indignată): Liniște!
Studentul1: Trădare, trădare, da’ s-o știe și el!
Studentul2: Adică ce, Andrei să pice de prost?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Scoateți o foaie de hârtie… Gata? Scrieți o compunere pe tema „Mister/Misiss Perfect într-o relație”. Din acest moment jumătate de oră.
Sună clopoțelul. Studenții lasă lucrările pe catedră, după care pleacă. GRAÞIELA ROCÃNEANU rămâne singură. Stă pe gânduri.
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Să ies diseară cu Dan?
TINA MORSE (intră neobservată): Normal, dragă, normal! Cum adică să ratezi o ocazie ca asta!?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Tina?! Ai venit de mult?
TINA MORSE: Nu, nu! Am trecut pe aici să-mi iau diploma de licență. Și m-am gândit să te văd.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (intră, cu ochii în niște situații și rapoarte. Când își ridică ochii o vede pe TINA MORSE): Domnișoara Morse! Ce surpriză! (către IOANA VULCÃNESCU care a venit în spatele DOMNULUI GOLESCU-LOVERIAN): Un diamant care ne-a luminat facultatea cu cunoștințele sale. Cu ce ocazie pe la noi?
TINA MORSE (deloc încântată) : În vizită pe la prieteni, domnule decan!
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (dă din cap a înțelegere ) : A, da! La domnișoara Rocăneanu.
TINA MORSE (scurt) : Întocmai!
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: V-o prezint pe domnișoara Vulcănescu. O studentă strălucită. Un alt briliant pe care facultatea nu vrea să-l piardă în negura timpului, fără să-l pună să ne strălucească puțin și pe noi.
GRAÞIELA ROCÃNEANU , IOANA VULCÃNESCU, TINA MORSE sunt mirate, contrariate.
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Domnișoara Vulcănescu mi-a rămas datoare cu o lucrare pe care colegii de grupă tocmai au predat-o.
IOANA VULCÃNESCU: O dau acum, dacă sunteți de acord.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Nu, domnișoară. Dumneavoastră aveți de făcut traducerea asta din străinătate. (Se uită admirativ și ciudat la IOANA VULCÃNESCU).
TINA MORSE: Domnișoara Vulcănescu are nevoie de liniște, nu-i așa?
IOANA VULCÃNESCU (încearcă să scape): Și de un dicționar de la bibliotecă. Mă duc să-l iau.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Nu, nu, domnișoară! Dumneavoatră concentrați-vă pe traducere. Vă aduc eu dicționarul.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN iese. TINA MORSE și GRAÞIELA ROCÃNEANU ies și ele uimite.

Scena III

IOANA VULCÃNESCU își scoate foile, se uită la ele dar e nehotărâtă. Nu are chef să înceapă traducerea. Își aduce aminte că are de dat un telefon. Scoate celularul, se joacă puțin cu el, după care se hotărăște să sune. E neliniștită.

IOANA VULCÃNESCU : Alo? Andrei?... Da, ești acasă? Auzi, iubitule, ce zici dacă mai faci o vizită până la facultate… Da, știu că tocmai ai plecat de-aici, dar mi-e dor de tine… Nu poți… Nici peste vreo zece minute, douăzeci așa?... Nici! Ai de făcut teme?... A, da…Nu mi-ai spus de referat! Þi-l publică, spune-mi când! Să iau și eu numărul ăla al revistei…. Nu știi nici tu?...A, da! Doar atunci ați discutat… Bine, iubire… Te mai sun azi? Sau, mai bine sună-mă tu!... Sună-mă tu, da? Bine… Ne vedem la 6:30. Abia aștept. Pupici! Pa…
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN aude convorbirea. Intră cu dicționarul în mână.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (încearcă să fie calm): Dumneavoastră aveți un prieten, domnișoară?
IOANA VULCÃNESCU (surprinsă de întrebare): Da, domnule decan! E vreo problemă?
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN stă pe gânduri, dezamăgit.
IOANA VULCÃNESCU: Întrebați de parcă n-aș avea voie.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (în disperare): Știi… domnișoară… Ioana… eu te iubesc!
IOANA VULCÃNESCU e de-a dreptul bulversată.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (continuă): Þin la tine ca la ochii din cap, mor după tine… Mi-ești dragă. Mă gândesc zi și noapte cum să fim împreună. Ești lumina ochilor mei.
IOANA VULCÃNESCU (protestează) : Dar… aveți soție, aveți copii! Ce-o să zică lumea?
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Lumea?...Aiurea! Lumea e o prostie! Doar nu ți-e teamă de lume, domnișoară?
IOANA VULCÃNESCU: Ba da. Și-apoi, eu am prieten. (Răspicat). Nu sunt disponibilă.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN:Uită-l! Cine-ți poate oferi un viitor mai bun decât un om realizat, cum sunt eu?
IOANA VULCÃNESCU: Vorbele astea mă sperie.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (cade în genunchi): Porumbițo, ești frumoasă ca o ramură de măslin din Atena. Dacă vrei numai să dai o șansă relației noastre, care va fi cea mai frumoasă din câte ai avut parte…
IOANA VULCÃNESCU (se depărtează): Nu știu, domnule decan. Dumneavoastră aveți o vârstă… un statut… Nu vă permiteți aventuri c-o studentă.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (se ridică, își dă seama c-a fost caraghios): Vârsta? Mă crezi bătrân? Mă vezi un boșorog care umblă-n baston? Mi-a sărit cumva o doagă? Oare nu sunt cel mai frumos profesor pe care l-a avut vreodată facultatea? Și crezi că ce simt acum e doar pentru o aventură? Eu sunt dispus să las copii și familie și dumneavoastră… Mă jigniți, domnișoară!
IOANA VULCÃNESCU: O astfel de relație n-o să meargă niciodată!
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (nervos): Adică mă refuzați, domnișoară! Dar , mai vedem noi, domnișoară! Mai vedem noi!
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN iese trântind ușa. După el, pleacă din sală și IOANA VULCÃNESCU neliniștită, îngândurată.

Scena IV

Intră GRAÞIELA ROCÃNEANU și TINA MORSE.

TINA MORSE: Și-așa, dragă, vreți să vă vedeți diseară la film?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Da, dar… nu știu cu ce-o să mă-mbrac. Dacă e prea frig! Sau dacă e prea cald?
TINA MORSE: Te porți ca o adolescentă, drăguță! Fii atentă. Dacă te place, trebuie să reziste la test.
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Ce test?
TINA MORSE: Un test pe care o să i-l dai… Și-o să-i pui și notă, ca la școală!
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Ai, măi Tina, doar noi avem o relație serioasă!
TINA MORSE: Întocmai. Watch me! În seara asta poartă-te urât cu el!
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Cum să mă port urât?
TINA MORSE: Asculta-mă, dragă! Dacă te iubește, acceptă. Așa le-am făcut și eu bărbaților mei. La toți, drăguță, la toți!
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Și dacă nu mă iubește, atunci ce fac? Cum crezi că o să mă despart de el? Ce, ai impresia că eu schimb bărbații ca pe șosete, ca tine?
TINA MORSE: Scumpo, ori te părăsește acum, ori o face mai târziu… e totuna. Deci, n-ai ce pierde.
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Lasă asta! Spune-mi mai bine cu ce să mă-mbrac!
TINA MORSE: Cu ceva urât și ieftin!
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Nu!
TINA MORSE: Ba da, drăguță! Pune-l să-ți ia ceva interesant, că te-ai plictisit de toate vechiturile pe care le ai acasă. Să-ți facă, așa, un cadou mai mic… Să vezi dacă ține.
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Da’ n-are bani, săracu’. E student! La Construcții!
TINA MORSE: Sigur, sigur. Am văzut că fumează și bea și merge prin cazinouri. Și zici că n-are bani. Fii serioasă scumpo!
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Tina, da’ îl iubesc. Nu pot, înțelegi?
TINA MORSE: Dacă-l iubești și tu cum ține copilașu’ de el la tine… mă lipsesc!
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Adică ce vrei să zici, că nu ține la mine?
TINA MORSE: Dacă ține? Nu știu… Întreabă-l pe el, să vezi ce-ți răspunde.
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Dar e un băiat bun și învață bine, o să aibă un viitor mare, are card , are mașină… M-a dus la munte pe cheltuiala lui, a plătit masa la restaurant 2 milioane… Nu mi-a cerut un ban! Așa că de asta ce mai zici?
TINA MORSE: Doar nu te-aștepți să te invidiez, dragă! Ar trebui să vezi că se folosește de tine!
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Vorbești prostii! Mai bine zi-mi cu ce să mă-mbrac… Și nu mă mai lua peste picior cu chestii de-astea!

Scena V

Intră DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN

DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Domnișoară Rocăneanu… Bine că te-am găsit! Să o pici la examen pe domnișoara Vulcănescu, a făcut cea mai proastă traducere pe care am văzut-o! Și-a bătut joc de noi! Nu mă așteptam la un asemenea comportament! E revoltător!
GRAÞIELA ROCÃNEANU (mirată, dar reținându-și zâmbetul): Da, domnule decan. Oricum nu știe nimic. Și n-a știut niciodată.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN :Vezi, cu-atât mai bine! (aparte): N-o să spună nimeni că eu m-am amestecat în asta…
TINA MORSE (în șoaptă către GRAÞIELA ROCÃNEANU ): Ce-a pățit?
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (o zărește pe TINA MORSE): Domnișoara Morse, văd că n-ați plecat încă…
TINA MORSE: Stăteam de vorbă cu prietena mea.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Da, așa-i. v-am deranjat. Cum e la redacție la Ultima oră?
TINA MORSE: Acum la-nceput e greu fiindcă acomodarea cere timp, domnule!
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Dar îți place, Tina, nu-i așa?
TINA MORSE: Oricum n-am ce face, dragă!
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Da… Þin minte când am venit și eu ca profesor prima dată… Toți mă priveau cu suspiciune… Dar uite că i-am învins. Am fost ca un Mihai Viteazul pe câmpul de luptă. Le-am tăiat capetele. Și am ajuns decan. Până când istoria se va repeta, adică prin destinul tragic o să-mi taie mie capul… Eh… Am îmbătrânit, nu-i așa?


GRAÞIELA ROCÃNEANU : Nu, deloc!
TINA MORSE: Adică… nu se vede!
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Păi da! Doar tinerii ăștia îngâmfați nu sunt în stare să recunoască! (iese satisfăcut).
TINA MORSE: Ce l-o fi apucat?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Cred că e îndrăgostit.
TINA MORSE: De „Briliant”, dragă?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Probabil. (Își amintește.) L-am cunoscut azi pe Andrei Colbescu al tău. Aveai dreptate… E tare da’ …e Lefter Popescu.
TINA MORSE: Nu ți-am spus eu! Altfel îl lăsai naibii pe Mototolache ăla de la Construcții, scumpo! Ascultă-mă pe mine! Testează-l! Þine, ține; nu ține, nu ține!
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Dar îl iubesc pe Dan, Tina!
TINA MORSE: Sigur că da! Și marmota… învelea ciocolata-n staniol, scumpo! Îl iubești cum te iubește și el, de nevoie. Tu ai relații să treacă anul, el are bani. Simplu! Testează-l!
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Azi ești nesuferită!
TINA MORSE: Sunt o prietenă sinceră, dragă. (Se uită la ceas.) E târziu. Trebuie să plec. Distracție plăcută la film și sună-mă! Vreau să-mi povestești!



Actul II

O stradă de lângă parc. E noapte. Sunt aprinse becurile.


Scena I

ANDREI COLBESCU (se uită îngrijorat la ceas): Unde e? (se plimbă nervos).
Sosește IOANA VULCÃNESCU
IOANA VULCÃNESCU: Am întârziat, știi… Cu orele astea, abia-abia scapi de la școală.
ANDREI COLBESCU: Iubi, ce zici? Am aflat de referat când o să-l publice…
IOANA VULCÃNESCU (tristă): Da?! Când? (întreabă mai mult pentru că așa-i normal).
ANDREI COLBESCU: În primul număr de pe anul ăsta. O să apară și-un articol de-al d-lui Golescu-Loverian… Îți dai seama, articolul meu cu-al decanului?
IOANA VULCÃNESCU începe să plângă.
ANDREI COLBESCU (îngrijorat): Iubi, ce s-a-ntâmplat ? Ai pățit ceva?
IOANA VULCÃNESCU: Știi… d-l Golescu-Loverian mi-a cerut să ne-ntâlnim.
ANDREI COLBESCU (surprins, dar nu indignat) : ?!
IOANA VULCÃNESCU: Mi-a spus că mă iubește și că e în stare să renunțe la familie.
ANDREI COLBESCU (stă câteva secunde pe gânduri): Când e ordin, cu plăcere!
IOANA VULCÃNESCU: ?!
ANDREI COLBESCU: Când regele sau decanul poruncesc te supui. E ca în armată. Ordinele se execută, nu se discută.
IOANA VULCÃNESCU: Adică e mai bine să am o aventură, nu? Adică tot timpul ăsta n-ai ținut nici o secundă la mine! Adică am fost cea mai mare proastă că ne-am logodit… Asta ai vrut să spui, nu-i așa? (Plânge cu sughițuri.)
ANDREI COLBESCU (înduioșat): Iubi, stai așa… Calmează-te! Hai s-o luăm altfel!
IOANA VULCÃNESCU îi aruncă o privire disprețuitoare.
ANDREI COLBESCU (calm): Dacă îl refuzi, ce-o să se-ntâmple?... O să te pice, nu? Si o să pierzi bursa, corect? Si o să mă pice și pe mine că sunt prietenul tău… Si ce rezolvi cu asta?
IOANA VULCÃNESCU: Măcar tu trebuia să fii de partea mea!
ANDREI COLBESCU: Dar sunt… Stai o clipă, că sunt chiar de partea ta. Nu tu ai nevoie de bani ca să mergem în vacanță? Nu tu trebuie să iei neapărat bursă ca să obții finanțele? Ne despărțim pentru câteva luni și ai numai avantaje. Iar eu te aștept… Simplu, nu? Si pragmatic.
IOANA VULCÃNESCU: Pe undeva ai dreptate… Dar, tot nu pot să fiu atât de falsă?!
ANDREI COLBESCU: Falsă?... De ce? El te vrea, tu nu-l vrei, îi vrei numai avantajele lui. Fiecare are de câștigat. Și, în plus, eu te aștept, să știi… Îți repet, te aștept!
IOANA VULCÃNESCU: Hai să mergem la film, vrei? Hai să schimbăm subiectul pentru seara asta… Măcar în seara asta. După aia ne mai gândim împreună, da?
ANDREI COLBESCU o sărută pe frunte, apoi se iau amândoi de mână și ies din scenă. Þinuta ei e demnă, el pare s-o protejeze, dar în același timp o ține ca și cum nu dorește decât să o susțină până la momentul oportun, după care ar urma s-o părăsească.

Scena II

TINA MORSE e nervoasă, intră în scenă.

TINA MORSE: Du-te dracului, Grațielo! Adică tu îi spui decanului toate prostiile și mă faci să roșesc pentru că tu n-ai fost în stare să fii șefă de promoție? Dacă ți-ai dorit, cine nu te-a lăsat să-nveți singură, dragă? Adică, după ce toceai tone de pix să-ți socotești mediile, ai avut o relație cu decanul! Aha… Adică de-aia m-a părăsit decanul pe mine, nu? E bine! Mai vedem noi! (Scoate telefonul și formează numărul IOANEI VULCANESCU .Sună ocupat. Mai încearcă o dată. În sfârșit, prinde legătura.)
TINA MORSE: Alo? Domnișoara Vulcănescu, nu-i așa? Știu…Sunt o prietenă… Nu, nu pot să vă spun cum mă cheamă… Domnișoara Grațiela Rocăneanu îl iubește pe logodnicul dumneavoastră… Ce îl iubește, e moartă după el, domnișoară! Dacă vă spun?... E moartă… Dar e cam geloasă!... Pe dumneavoastră, desigur. Știe, normal că știe că sunteți logodnica lui… O s-aveți probleme la facultate… Nu mint, zău așa că nu mint!… Plângeți, domnișoară?... A, probabil că ați aflat că și domnul Golescu-Loverian vrea să vă pice la examen!... Bănuiați? Da… Să nu vă mai sun… Bine, domnișoară! Altă dată nu vă mai anunț nimic… Dacă sunteți așa de inteligentă și bănuiți totul… (închide nervoasă)
TINA MORSE: Ce ți-e și cu tineretul ăsta… Vrei să le faci bine și ei nu ascultă . (Se uită pe stradă, i se pare că-i vede pe GRAÞIELA ROCÃNEANU și DAN MONOTOLACHE, se retrage să spioneze); Relație plicticoasă… S-au întâlnit bolovanca și monotolul… Pe bune dacă mint!



Scena III

DAN MONOTOLACHE: A.. ai primit scrisoarea?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : A.. a fost romantic, Dan… „La 3 sunt în supermarket. Vin să te iau la 5. Dk tb ceva, . (în locul imaginilor, actorul va face semnele „ sună-mă”și „te sărut”).
DAN MONOTOLACHE: Tu… te simți bine, sănătoasă, draga mea?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Bine, mulțumesc, dragul meu!
DAN MONOTOLACHE: Părinții tăi sunt bine, sănătoși, draga mea?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Bine, mulțumesc dragul meu.
DAN MONOTOLACHE: Frățiorii, surioarele tale sunt bine și ei, draga mea?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Bine și ei, dragul meu.
DAN MONOTOLACHE: Bunicii tăi sunt și ei bine, sănătoși?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Bine cu toții, dragul meu!
DAN MONOTOLACHE: Si acum să-ți mai zic ceva, draga mea?
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Bine, mulțumesc, dragul meu.
DAN MONOTOLACHE o sărută pe GRAÞIELA ROCÃNEANU .
GRAÞIELA ROCÃNEANU (îl respinge nervoasă; urlă: ) Pe stradă, Dane, pe stradă?!
DAN MONOTOLACHE (încurcat): Păi…
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Hai odată, că pierdem filmul. În loc să o faci și tu, așa, romantic, ca până acum… adică în sala de cinema, tu?! Move!
DAN MONOTOLACHE se uită la ea speriat. E prima oară când o aude țipând. O ia de braț si sunt pe punctul de-a părăsi scena.

Scena IV

Înainte ca cei doi să iasă, apare TINA MORSE.

TINA MORSE (batjocoritor): Pe unde umblați porumbeilor? Noaptea, nu…
GRAÞIELA ROCÃNEANU : Mergem la film, Tina!
TINA MORSE: A, da… Să faceți năzdravanii pe-acolo… Las’ ca știu eu, dragă!
DAN MONOTOLACHE zâmbește timid.
GRAÞIELA ROCÃNEANU (fără chef): Să știi că ne grăbim. Oricum cred că suntem în întârziere…
TINA MORSE : Să mă suni după ce te-ntorci, scumpo! Să tragem o bârfă, așa ca-ntre prietene! (face cu ochiul.)
DAN MONOTOLACHE se uiăt rușinos. Zâmbește cu timiditate.
TINA MORSE: Și ăsta e prietenul tău, nu? (Întinde mâna către el.) Tina Morse, că Grațiela n-a făcut prezentările.
DAN MONOTOLACHE (ii strânge călduros mâna): Dan Monotolache, student.
TINA MORSE: Da’ de ce ești așa timid, puișor? Te mâncam cumva? (Râde.)
DAN MONOTOLACHE: Așa sunt eu (roșește) … o fire mai retrasă. Sunt un introvertit.
TINA MORSE: Da, cunosc, cunosc. Cu voi e greu să vă adaptați, dragă, da’ după-aia… (face ochi dulci)
GRAÞIELA ROCÃNEANU (geloasă, îl ia de braț pe DAN MONOTOLACHE): Hai să mergem, Dan!
DAN MONOTOLACHE: Da, Grațiela… (aparte, dezamăgit:) Să nu ratăm filmul…
TINA MORSE: Pa, turturelelor!... Vizionare plăcută!
DAN MONOTOLACHE și GRAÞIELA ROCÃNEANU ies, ținându-se de braț.
TINA MORSE: E simpatic tipu’, Motolache… Dar e gata dintr-o lovitură. Trebuie doar să-l iei puțin mai tare și-atât. Cedează repede. (vede un taxi, face semn, se urca în el și pleacă.)
Pentru câteva momente scena rămâne goală. Se întunecă foarte tare.


Scena V

IOANA VULCÃNESCU(cântă): Barca pe valuri plutește ușor, / Dar cine îngână un cântec de dor? Pa, ra, ra, ri, ra, ra, ra, ra, ra, ram.. Pa, ra, ra, ra, ri, ra, ra, ra, ra, ra, ram… (e îmbujorată la față)
ANDREI COLBESCU o ia încet, vrea s-o conducă acasă.
IOANA VULCÃNESCU(sughiță, e puțin amețită): E cea mai tare noapte pe care-am petrecut-o până acum. (Vrea să-l sărute pe ANDREI COLBESCU.) Ultima noapte cu tine. (Începe să plângă.) Ultima… De mâine ne despărțim…
ANDREI COLBESCU: Nu dramatiza! Privește jumătatea plină a paharului. Relații cu profii, burse, cunoștințe noi… O groază de oportunități de care poți să profiți.
IOANA VULCÃNESCU: Dar eu nu pot s-o privesc decât pe cea goală. Sunt o pesimistă, Andrei.
ANDREI COLBESCU: Îți promit că-ti trece. Începutul e întotdeauna cel mai greu, acomodarea.
IOANA VULCÃNESCU: Deci tu tot voiai să scapi de mine!
ANDREI COLBESCU: Iubi, cred că ai ceva probleme! La ora asta visezi… Hai acasă!
IOANA VULCÃNESCU: Nu, nu! Pe cine ai? (Plânge iar.) Pe cine?
ANDREI COLBESCU (o așază pe bancă): Gata, gata! Dac-aveam pe altcineva te părăseam de mult, iubi! Uite… Au apărut stelele. Ce stele frumoase avem pe cer, iubi! Privește-le!
IOANA VULCÃNESCU(se uită-n tavan): Arată-mi carul mare!
ANDREI COLBESCU (ii indică o direcție cu degetul): E frumos! Dar să privești luceafărul de dimineață!... E steaua noastră, iubi! E steaua îndrăgostiților. Planeta Venus, știi? Planeta asta care se reflectă și dă cea mai frumoasă stea de pe cer.
IOANA VULCÃNESCU: Hai să stăm s-o vedem, Andrei! Să fie semnul nostru. Al despărțirii și-al uniunii viitoare…
ANDREI COLBESCU: La steaua care-a răsărit…
AC, IOANA VULCÃNESCU: E-o cale-atât de lungă/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă.// Poate de mult s-a stins în drum/ Prin depărtări albastre/ Dar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre// Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie/ Era, pe când nu s-a zărit/ Azi o vedem și nu e.// Tot astăzi când al nostru dor/Pieri în noapte-adâncă/ Lumina stinsului amor/ Ne urmărește încă.
ANDREI COLBESCU (melancolic): E… Eminescu!
IOANA VULCÃNESCU: Cel mai mare poet! Știa el că nu exista dragoste împlinită pe pământ. Totul e o iluzie! M-auzi, Andrei, e o iluzie!
ANDREI COLBESCU: Ioana, ce atâta lipsă de curaj!... Te știam mai bărbată! Te-ai moleșit de tot, ce naiba! Parc-ar fi venit sfârșitul lumii.
IOANA VULCÃNESCU: A venit! (Iar plânge.)
ANDREI COLBESCU scoate o batistă să-i șteargă lacrimile. IOANA VULCÃNESCU o respinge.
ANDREI COLBESCU: Uită-te la luna asta minunată! Ea n-a plâns niciodată că nu își are soarele ei… I-a plăcut să fie singură. Și e o crăiasă. E mai frumoasă decât 1000 de sori. Și are miliarde de slujitoare, de stele și ele singure. Sunt ca amazoanele cu regina lor. Apar din senin și dispar la fel de brusc.
IOANA VULCÃNESCU: Dar eu nu vreau să fiu Luna! Eu vreau doar să fim împreună…(Oftează.)
ANDREI COLBESCU: Și dacă unul din noi pleca la capătul pământului, ce te făceai? Sau dacă eu muream? Adică vrei să mă faci vinovat pentru suferința ta! Și pentru alegerea ta, la urma urmei. Nu te obligă nimeni la nimic!
IOANA VULCÃNESCU(își duce degetul la buze): Taci! Să medităm…
Urmează o lungă pauză. Tăcere. Ea e încremenită cu capul pe pieptul lui. Începe să se lumineze de ziuă. Deasupra lor apare Luceafărul.
ANDREI COLBESCU: Privește!... A venit să ne protejeze.
IOANA VULCÃNESCU(dezamăgită că s-a luminat): Da… O să ne păzească legământul… (brusc se trezește): Jură! Jură că o să m-aștepți până termin relația cu decanul.
ANDREI COLBESCU: Jur! Că e și luceafărul de față. (Strigă:) Luceafărule!!! Să nu ne lași.
IOANA VULCÃNESCU: Și eu jur să nu iubesc pe altcineva decât pe tine! Așa… Acum să ne sărutam.
ANDREI COLBESCU și IOANA VULCÃNESCU se sărută.
ANDREI COLBESCU: Ești mulțumită? Ãsta e legământul nostru?
IOANA VULCÃNESCU: Ãsta e! Să ne iubim unul pe altul toată viața. Să nu uiți asta, Andrei! (Începe iar să cânte:) Barca pe valuri plutește ușor/ Dar cine îngână un cântec de dor? / O nu, nu e Dunărea, nici valul nu-i/ E doar lopătarul și cântecul lui. (strofa se repetă dar fără cuvinte.)
ANDREI COLBESCU și IOANA VULCÃNESCU încep să valseze pe melodie o perioadă de timp. După care se așază melancolici pe bancă, ținându-se de mână. S-a luminat de-a binelea. În jurul lor au început să apară oameni și măturători de stradă. Melodia încă se mai aude foarte încet. Cortina cade.




Actul III


Scena I

În biroul DOMNULUI GOLESCU-LOVERIAN. O masă pe care se află un telefon, un scaun.

DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Cu alte cuvinte, v-ați răzgândit, domnișoară! Sunteți disponibilă!
IOANA VULCÃNESCU: Da.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Și dacă v-aș spune acum că eu nu sunt disponibil? Dacă v-aș spune că mi-am găsit între timp pe altcineva?
IOANA VULCÃNESCU: Atunci discuția ar fi încheiată, domnule decan. Situația ar fi cât se poate de bine rezolvată.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Dar nu am, domnișoară! Și pentru că nu am și știu că ai venit aici nu din dragostea ce mi-o porți, voi accepta propunerea. Vei fi aventura mea de-o vară.
IOANA VULCÃNESCU tace
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Însă atât! Reține… Aventură și nimic mai mult!
IOANA VULCÃNESCU speră ca decanul să spună ceva; nu știe ce să mai rostească.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (in aceeași situație): Si să nu te aștepți că, dacă ai o aventură cu decanul, vei primi note mai mari! Nu voi permite în nici un fel traficul de influență.
IOANA VULCÃNESCU: Dar ce vă face să spuneți asta, domnule decan?
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Faptul că prima dată m-ați refuzat… nu sugerează nimic? Ești o persoană ciudată, domnișoara Vulcănescu. Întâi mă faci să stau în genunchi pentru iubirea ta, apoi, brusc, vii și-mi spui că te-ai mai gândit, că ai vrea să ai o relație cu mine, dar atunci ai fost luată prin surprindere.
IOANA VULCÃNESCU: Și altcineva în locul meu n-ar fi rămas mut de uimire?
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Probabil, dar orice om respectabil nu ar fi dat o secundă înapoi. Eu am principii, domnișoară, am principiile mele atât de bine fundamentate, încât nu aș da nici o clipa înapoi de la o aventură. Dar nu! Dumneata eziți, refuzi, aștepți să fii amenințată că vei pica examenele…
IOANA VULCÃNESCU: Să înțeleg că m-ați pica dacă nu aș accepta, domnule Golescu-Loverian!
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Dar nu e de la sine înțeles? Ce om întreg la cap n-ar face-o? Ce om ar ierta-o pe cea care l-a determinat să se umilească? În genunchi, in genunchi am căzut pentru iubirea ta și nu ți-a păsat o secundă. M-ai privit cu dispreț, de parcă eu eram vinovat că ești frumoasă de mi-ai luat mințile!
IOANA VULCÃNESCU: Orice om greșește, domnule decan! Si mie îmi place de cel mai frumos profesor din facultatea asta, care s-a luptat la sânge să obțină fonduri și fără dumneavoastră, nici un student nu ar fi fost aici. V-am refuzat, da! Credeam că vă iubesc ca pe un tată, dar iată că e mai mult decât atât.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Vorbe, domnișoară. Cuvintele astea să le spui unui prost. Totuși nu uita că sunt un om capabil. Am un doctorat, iar asta ar trebui sa-ti spună mult!
IOANA VULCÃNESCU: Nu contestă nimeni că nu sunteți capabil. Dar dragostea mea pentru dumneavoastră a înflorit ca ramura de cireș pe timpul iernii, s-a aprins ca focul cel viu în vreme de furtună, iar inima mea și întreaga-mi ființă plâng cu lacrimi de crocodil.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Diseară cred că ești „disponibilă”, nu-i așa? Ne vedem la 7 în fața facultății. Ieși pe ușa din spate. Încă nu vreau să se afle de relația noastră. Îți dai seama că e reputația mea în joc.
IOANA VULCÃNESCU: Am curs la 7.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Ce-mi pasă? Caută de te-nvoiește! Zi-le că te doare măseaua, că ți-e rău, doar te pricepi mai bine ca mine la a minți decât aș face-o eu vreodată.
IOANA VULCÃNESCU(plânge): Am să-ncerc. Nu știu dacă voi reuși, domnule decan.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Nu reușești diseară, relația noastră nu va exista niciodată! (Sună telefonul de pe birou.) Cu bine, domnișoară! Să ne vedem la 7.
IOANA VULCÃNESCU iese.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (răspunde la telefon): Alo? Da… Eu sunt… Domnul Rector… Să poftească… Vai de mine! Se poate? Sunt în birou… Desigur, desigur.. Cu fata dumneavoastră… Am înțeles! (Râde. Închide telefonul)

Scena II

Rectorul: Bună ziua, decane! (Întinde mâna ca între bărbați. DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN îi apucă mâna și se salută. Rectorul e bine-dispus.)
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Bună ziua, domnule rector! Ce onoare… Ce plăcere! Cu ce ocazie pe la noi?
Rectorul: E… uite! Eram in trecere si m-am gândit să-ți fac si eu o vizită… Așa… s-o cunoști si tu pe copilița mea cea drăgălașă.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN ii sărută mâna domnișoarei ADINA STRECHE.
ADINA STRECHE: Bună ziua!
Rectorul: Nu-i așa că e cea mai frumoasă de pe pământ? (râde)
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Da, desigur, sunteți minunată, domnișoară!
Rectorul (către ADINA STRECHE): Îngerașul meu, poți să-mi aduci și mie flaconul de medicamente din mașină? Mi-e teamă să nu fac o criză de diabet… Știi tu!
ADINA STRECHE iese, nu înainte să afișeze un zâmbet acru.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN și Rectorul sunt singuri.
Rectorul: Dragă, uite ce-i! Am și eu nevoie de un prieten pentru asta mică. Eu o țin de câteva luni și… știi tu, lumea a cam început să intre la bănuieli. Mă gândeam dacă poți să ai tu grijă de ea o perioadă… După aia, vedem noi… mă-nțelegi? Îmi faci un mare, mare serviciu…
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (rămâne perplex): Dar…
Rectorul: Știam eu că pot conta pe tine. Deci… mă-nțelegi da? Câteva luni, până o calmez și pe nevasta-mea. I-am explicat o dată ca Adinuța a venit pentru un proiect, a doua oară pentru o temă, apoi pentru niște fonduri… Devine prea evident! Cu Adinuța să ai mai multa grijă. E cam simandicoasă, mititica, da’ dacă știi s-o stăpânești… Mă-nțelegi, nu?
Intră ADINA STRECHE.
ADINA STRECHE: Uite-ți medicamentele tale idioate! (țipă) Auzi tu, pentru ce m-a trimis el până la mașină… Pentru un flacon! Pentru un amărât de flacon să mă deplasez eu, să cobor eu 5 trepte până la garaj! (Se calmează brusc.) Încă n-ai făcut criza? (începe să râdă; un râs prostesc.)
Rectorul (o justifică): ÎI place medicina, mititica! Și vrea să studieze totul pe viu… Aseară a vrut să intru cu mașina în rabla aia de la politie, să vadă și ea ce urmări pot să am de la accident. Deci… ne vedem luni, da. Promit că n-o să uit!
Rectorul o ia de braț pe ADINA STRECHE și ies împreună.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN rămâne încremenit in urma lor. După ce pleacă cei doi, își face cruce, scuipa în sân și se pregătește să părăsească scena.
Caută cheile dar nu le găsește.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (nervos): Unde naiba le-am pus? (Iese trântind ușa.)
Scena rămâne pentru puțin timp goală.

Scena III

Intră Tina Morse

TINA MORSE: Domnule decan, bună ziua! (Intră grăbita ca și cum n-ar vrea să stea mult și de aceea nu observă că biroul e gol. După ce își dă seama, începe să scotocească în dreapta și-n ștanga cu privirea:) Domnule decan?... Domnule Decan?!... Nu-i nimeni! Da’ unde dracului or fi dispărând toți? Când ți-e lumea mai dragă, pleacă!
Studiază cu atenție câteva obiecte și hârtii de pe birou, după care se așază pe scaunul decanului. Începe să se foiască pe el, încântată, imaginându-se în postul de decan al facultății.
TINA MORSE: Ce viață au câte unii, dragă? Ore ioc, sau oricum foarte puține, bani destui, muncă aproape inexistentă, studente care să-ți aducă o cafeluță caldă…
Ușa se deschide și apare DAN MONOTOLACHE.
DAN MONOTOLACHE (face o figură ciudată, nu se aștepta să o vadă pe TINA MORSE în birou): Dumneavoastră decan?
TINA MORSE (vrea să joace scena): Da, eu! Nu înțeleg ce vă mira atât de mult, domnule Monotolache!
TINA MORSE: Păi… decan… un bărbat…
TINA MORSE: Și eu sunt prodecan! Decanul a plecat în concediu pentru câteva zile și m-a lăsat pe mine în locul lui. Simplu, deși văd că nu vă vine să credeți! Dar să trecem peste asta. În fine, pentru ce-ați venit?
DAN MONOTOLACHE (intimidat, abia își găsește cuvintele):Domnișoara… Rocăneanu… O caut pe domnișoara Rocăneanu.
TINA MORSE: Și dacă nu-i aici?
DAN MONOTOLACHE: Mi-a spus c-o să fie… Că la ora asta termină programul!
TINA MORSE (se uită la ceas): Mda!.. Probabil, dar tocmai a plecat. Ați pierdut-o, domnule Monotolache! Și, să vă vând un pont! Nu o mai așteptați astăzi! Cred că a și uitat de dumneavoastră. Are o întâlnire mult mai importantă… Cu decanul?!
DAN MONOTOLACHE: Nu se poate… Chiar dumneavoastră mi-ați spus că decanul… e in concediu!
TINA MORSE: Nu are a face! Credeți că nu putea să vina pe la facultate să o ia?
DAN MONOTOLACHE: Măcar… Nu are importanță! Îi transmiteți dumneavoastră că am căutat-o? (vrea să plece)
TINA MORSE: Plecați, domnule Monotolache? Așa de repede? Dar mai stați măcar un minut!... Vă fac o cafea… Beți cafea? Vă servesc cu o țigară! Fumați?
DAN MONOTOLACHE (luat prea repede, se fâstâcește): Nu… mulțumesc. Fumez doar in compania prietenilor, iar cafea nu beau niciodată.
TINA MORSE: Iar eu nu vă sunt prietenă? Vai! După tot ce v-am spus, ca să vă feriți, să știți în cine să aveți încredere? (falsă) Sunteți un om dur, domnule Monotolache!
DAN MONOTOLACHE (încântat, o ia ca pe un compliment): E… mult afirmat dur… poate doar mai exigent cu ceilalți.
TINA MORSE: Și o iubiți? O iubiți pe domnișoara Rocaneanu chiar dacă ea nu va iubește?
DAN MONOTOLACHE (tresare): Cine-a zis că nu mă iubește?
TINA MORSE: Haideți, domnule Monotolache, prietenele cărora li se fac confidențe știu mai bine…
DAN MONOTOLACHE (trist, timid, dezamăgit): V-a mărturisit ea că nu mă iubește?
TINA MORSE: Numai eu vă țin partea! Doar eu îi mai amintesc din când in când că uite., dragă, are card, are mașină, ți-a plătit masa la restaurant, măcar de asta să ai grijă de el… Tu nu te gândești la bietul om cât suferă? Dar nu, domnișoara Rocăneanu e o insensibilă! Voia să vă dea un test să vadă dac-o iubiți. Eu am convins-o să renunțe! Zic: nu se poate, scumpo, aveți o relație serioasă. Cu toate testele tale mi-am pierdut toți bărbații dragi mie (plânge teatral) de i-am schimbat ca pe șosete..
DAN MONOTOLACHE: Îmi… pare rău pentru relațiile dumneavoastră.
TINA MORSE: Vă pare rău? Vă e milă de mine, o biată nenorocită? Adică vreți să fim împreună? O, domnule Monotolache, sunteți un înger, sunteți cel mai mare om pe care l-a cunoscut omenirea: mai inimos decât Robespierre în persoană, mai înțelegător decât însuși Napoleon în relația lui cu Josephina… Sunteți cel mai iubit dintre pământeni.
DAN MONOTOLACHE: Eu…
TINA MORSE (îi astupă gura): Nu trebuie să spuneți nimic! Am înțeles mesajul…Vă mulțumesc, vă mulțumesc de o mie de ori! (îl sărută)
DAN MONOTOLACHE (o respinge, o imită pe GRAÞIELA ROCÃNEANU , energic): În birou, domnișoară, în birou? Nu găseați un loc mai romantic?
TINA MORSE se retrage înspăimântată. Nu se aștepta la o astfel de ieșire.
DAN MONOTOLACHE (încearcă să se explice): Așa mi-a spus mie, domnișoara Rocăneanu că nu trebuia să o sărut pe stradă… A fost… a fost romantic!
TINA MORSE (încurcată): Da! Deci o iubiți, domnule! Nimic nu o să v-o scoată din minte! Vă place la ea grăsimea aceea care-atârnă sau buzele care mușcă sau relațiile cu care vă ajută să treceți anul…
DAN MONOTOLACHE (nervos, sufocat de mânie): Nu vă permit… O ofensă… grozavă! Să știți! O să-i comunic… Și… tocmai m-am răzgândit: rămân cu domnișoara Rocăneanu! (Se ridică și pleacă.)
TINA MORSE (rămâne pe gânduri): Eh… Nu mi-a ieșit! Am scăpat porumbelul! N-am întins bine lațul! (iese)

Scena IV

GRATIELA ROCANEANU și ANDREI COLBESCU intră împreună în biroul decanului. GRATIELA ROCANEANU are un teanc de foi, de dosare în mână, referate de la studenți.
GRATIELA ROCANEANU: Deci, te-ai hotărât să publici referatul, nu? Să vadă și domnul decan ce student strălucit ești!
ANDREI CCOLBESCU (zâmbește politicos): Da, da!
GRATIELA ROCANEANU: Ești modest, domnule Colbescu! Alții, dacă s-ar afla în această situație, nu ar ști cum să se laude mai tare!
ANDREI COLBESCU: Sunt un om normal! Un student ca toți ceilalți. Nu am nici o calitate în plus, dar nici un defect în minus.
GRATIELA ROCANEANU lasă foile pe birou, se apropie de ușă, închide ușa pe interior.
GRATIELA ROCANEANU: Așa… Acum nu ne mai deranjează nimeni! (Are părul prins în coadă, și-l desprinde. ANDREI COLBESCU o privește ciudat, o măsoară din cap până-n picioare.)
GRATIELA ROCANEANU (direct): Te iubesc! Vreau să fim împreună!
ANDREI COLBESCU: Și logodnicul dumneavoastră?
GRATIELA ROCANEANU: Îl părăsesc în clipa asta, dacă vrei! Depinde de tine… (Se îndreaptă spre ANDREI COLBESCU, își descheie câțiva nasturi de la bluză, apoi îl sărută.)
ANDREI COLBESCU (se ferește, totuși cu patimă): Și eu vă iubesc!… Dar…
GRATIELA ROCANEANU: Nu pot să cred! Există un „dar” când lucrurile sunt atât de simple!
ANDREI COLBESCU: I-am promis logodnicei mele că vom fi împreună… Am făcut un legământ.
GRATIELA ROCANEANU: Legăminte! Aiurea! Doar nu crezi în povești cu zâne și cu căpcăuni! Nu vine nimeni să te tragă de mânecă pentru ce nu l-ai respectat! Doar actuala logodnică, cea care va deveni ex-.
ANDREI COLBESCU (o sărută, apoi se retrage brusc): Nu, nu se poate…
GRATIELA ROCANEANU: Acum ce mai e?
ANDREI COLBESCU (se simte vinovat): Luceafărul!... Am jurat pe luceafărul de dimineață, planeta Venus, planeta îndrăgostiților! Cum pot să nu respect toate astea?
GRATIELA ROCANEANU: La fel cum nu ți-ai respectat nici acum promisiunea! Corect, nu?
ANDREI COLBESCU: Dar nu e bine!
GRATIELA ROCANEANU: Cine ești tu, să stabilești binele și răul? Sunt relative… Astea sunt cunoștințele elementare de filozofie!
ANDREI COLBESCU: Totuși avem o conștiință…
GRATIELA ROCANENEANU: Care ține de Dumnezeu! Iar tu nu te ferești de El, ci de planeta Venus! Care, paradoxal, nu poate să-ți facă nimic…Așa că, give up!
ANDREI COLBESCU (devine din ce în ce mai pătruns): Nu!
GRATIELA ROCANEANU: Ești un prost!
ANDREI COLBESCU: Știu!... (O mai sărută o dată. Vrea să plece, dar ușa e încuiată.)
GRATIELA ROCANEANU (îl împinge în ușă, el se ferește): Voiam să ne fie de despărțire! (Oftează. Ia cheile și deschide ușa.)
ANDREI COLBESCU pleacă.
GRATIELA ROCANEANU se mai aranjează puțin, după care iese și ea.

Scena V

Intră decanul.

DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: O să vină și domnișoara Vulcănescu și-o să-i explic… Cu două nu merge sub nici o formă! Nu cu două! (înspăimântat): Mi-ajunge strechea!...
IOANA VULCÃNESCU (bate la ușă): M-ați chemat?
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Da, intră, domnișoară și închide, te rog frumos, ușa!
IOANA VULCÃNESCU se conformează.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Nu ne mai vedem diseară și nici altădată. Nu ne mai vedem niciodată.
IOANA VULCÃNESCU nu înțelege schimbarea de comportament.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Am găsit pe altcineva, domnișoară! O femeie extrem de inteligentă, de blândă și care e dispusă să facă orice sacrificiu pentru mine! S-a terminat.
IOANA VULCÃNESCU: Înțeleg!... (vrea sa-i dea o lovitură)
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Nu încerca să înțelegi ce-a fost, fii doar fericită că n-o să te pic examenul că m-ai refuzat… Este singura concesie pe care o fac! Și e pentru prima și ultima oară.
IOANA VULCÃNESCU(joacă la cacealma): Așa deci… Ne despărțim! Atunci nu mai pot să mă duc să-i arăt rectorului dovada că ați vrut să vă folosiți de mine..
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN: Rectorului să-i spuneți despre noi?
IOANA VULCÃNESCU: Da, rectorului! Am fost chiar ieri în audiență. Mi-a promis că o să vă trimită pe cineva în control!
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (bâiguie): În control, în control… (tresare) M-ai nenorocit, domnișoară! (scos din minți) Ieși afară! (strigă ca un nebun) Ieși afară!!!
IOANA VULCÃNESCU se consideră răzbunată și pleacă.
DOMNUL GOLESCU-LOVERIAN (pune mâna pe telefon; formează la rectorat): Alo? Domnule Rector… Golescu-Loverian sunt… Da! …În legătură cu Adina Streche… Nu se mai poate!... Îmhi… De ce! Cum de ce?... Am pe altcineva, domnule! Am pe altcineva!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!