poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 311 .



Cine pe cine?
scenariu [ Teatru ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [suicid_pe.iarba ]

2018-09-02  |     | 



CINE PE CINE




Toate decorurile și recuzita spectacolului sunt în scenă, la fel și toți actorii. Când se aprinde lumina toți încep să strângă. Intră prezentatoarea, vine în fața publicului și verifică sunetul, privește în față, își aranjaza hainele, apoi se întoarce să îi îndrume pe ceilalți să strângă tot. Când e aranjat totul, ea începe.
PREZENTATOAREA: (sunetul propriu de generic) Certitudinea 43! Acesta este postul de televiziune pe care îl urmăriți acum. Știri nebănuite, prezentatoare fără egal, egal fără plus sau minus, minusul este și el o formă de avantaj dacă adevărul se joacă de-a baba oarbă... la ce camera mă uit? Stânga, dreapta... aici. Certitudinea 43... aveți 43 de motive să fiți alături de noi. Astăzi vă prezentăm doar câteva. Vom începe în forță. Sunteți gata? Sunteți gata. Să începem, atunci, cu un scurt moment de scurtă publicitate! Lucrurile scurte ajută a depista lungimea... lungimea plus lățimea... ehehe... perimetru și matematică de gradul întâi... sau al doilea... sau poate...
Cineva îi face semn din spate să iasă.
Publicitate!
Iese.



RECLAMELE:
Scenă cu reclame consecutive și concomitente. Exercițiu de dicție și sincronizare.
După încheierea scenei, prezentatoarea vorbește despre armata română și despre progresele făcute de aceasta. Se oferă transmisiunea directă chiar din unitate.



PUȘCAȘUL MARIN
Pușcașul marin intră în biroul generalului.
PUȘCAȘ: Domnule general, e frig la munte...
GENERAL: Și?
PUȘCAȘ: Vreau să devin pușcaș marin.
GENERAL: (își dă șapca jos) Tu ești sănătos la cap?
PUȘCAȘ: Păi... ăsta e visul meu...
GENERAL: Mă, ție nu ți-e rușine?
PUȘCAȘ: Stați puțin...
GENERAL: Statul te hrănește și îți dă căldură...
PUȘCAȘ: Domnu’ general...
GENERAL: Te respectă în unitate, ai arme de ultimă generație...
PUȘCAȘ: Dar...
GENERAL: Îți oferă condiții, ești chiar și plătit...
PUȘCAȘ: Dom’...
GENERAL: Gura! Cine te crezi, mă? Cine vă credeți, mă? E armata lu’... ?
PUȘCAȘ: Nu vă luați de părinții mei!
GENERAL: Mă, tu n-auzi să taci? Ce naiba e, mă, cu societatea asta? Încotro vă îndreptăți, mă? Crezi că te trezești tu că vrei să fii pușcaș marin și gata, te trimitem la mare și îți dăm și ochelari de soare?
PUȘCAȘ: E visul meu, domnu’ general...
GENERAL: Fir-ar...! Nu mă enerva, Sofronie, nu mă enerva! Eu sunt nebun, dar să vezi când sunt bun!
Pauză și apoi:
PUȘCAȘ: Dați-mi măcar șansa să încerc...
GENERAL: Nu încetezi, nu?
PUȘCAȘ: O singură șansă...
GENERAL: Sofronie... mă, Sofronie, mă... Sofronie! Sofronie!
PUȘCAȘ: Da...
GENERAL: Sofronie!
PUȘCAȘ: Da...
GENERAL: Ia explică-mi, mă și mie, de ce vrei tu să te duci acolo, ia, zi-mi și mie, care e fază, că nu-mi dau seama deloc... chiar sunt curios!
PUȘCAȘ: Acum mă luați la mișto...
GENERAL: Mă, zici odată sau nu? Că te dau afară și gata cu Marea Neagră!
PUȘCAȘ: Gata, gata... imaginați-vă că sunt pe o navă performantă și că are și piscină...
GENERAL: De unde dracu’ piscină, Sofronie, crezi că pe timp de război tu ești în croazieră pe yacht?
PUȘCAȘ: Să ne imaginăm că statul achiziționează o astfel de navă... să ne imaginăm doar... deci avem o astfel de navă și că dumneavoastră sunteți generalul meu cu mine, acolo, și că înotați în piscină.
GENERAL: Eu?
PUȘCAȘ: Da, dumneavoastră.
GENERAL: Sofronie, ești dus...
PUȘCAȘ: Dar imaginați-vă odată ce vă zic!
GENERAL: Ok, ok, ok... gata, uite, mă fac că înot... uite...
PUȘCAȘ: Bun, înotați, înotați și... stați, că nu avem navă...
GENERAL: N-avem navă... Ignat, ia vino! Intră un soldat. Ignat, vezi că tu vei fi nava!
IGNAT: Ce voi fi?
GENERAL: Nava, mă, facem un scenariu aici, ne imaginăm ceva...
IGNAT: Cum să... fiu... navă, domnu... general...
GENERAL: Bă, tu n-auzi să fii navă?
IGNAT: (speriat) Gata, să trăiți!
Imită o navă.
PUȘCAȘ: Așa... deci suntem toți în navă (îl prind amândoi cu câte o mână)... și dumneavoastră înotați în piscină... n-avem piscină... dom’ general, mai chemați un soldat ca să avem și piscină...
GENERAL: Pafnutie, prezintă-te!
Intră Pafnutie.
PAFNUTIE: Da, să trăiți!
GENERAL: E o scenetă, vreau să fii piscină!
PAFNUTIE: Ce să fiu?
GENERAL: Piscină, ne imaginăm ceva, Ignat e o navă pe Marea Neagră și tu ești piscina de pe ea... Fă-te odată piscină, nu te mai uita așa!
PAFNUTIE: Gata!
Imită că e piscină. Generalul pune piciorul pe Pafnutie ca să însemne că e în piscină când înoată și cu o mână îl ține pe Ignat ca să însemne că e pe navă.
PUȘCAȘ: Bun... deci înotați dumneavoastră liniștit... așa... și eu vin și vă întrerup și vă zic: „Domnu’ general, pe malul mării se află inamicul. Lăsați-mă pe mine să tratez cu el!” Dumneavoastră refuzați inițial, că sunt cel mai inteligent soldat...
GENERAL: Ce ești?
PUȘCAȘ: Ne imaginăm... dar aveți încredere în mine, până la urmă, și mă lăsați. Eu îmi dau hainele jos (și le dă) și mă arunc în mare. N-avem mare...
GENERAL: Marean!
Intră Marean grăbit.
GENERAL: Ești Marea Neagră, culcat!
Speriat și nedumirit se preface că e Marea Neagră.
PUȘCAȘ: Așa... Înot ce înot și ajung pe plajă.
GENERAL: Cucuruz!
Intră Cucuruz.
GENERAL: Pune-te la picioarele lui Sofronie, fă ce zice el!
CUCURUZ: Da, să trăiți!
Imită plaja strigând „nisip!”.
PUȘCAȘ: Ajung pe plajă (pune piciorul pe Cucuruz) și în fața mea întâlnesc inamicul.
GENERALUL: Vladut, Creangă, Firidamea și Pecingine, la raport!
Intră cei patru.
GENERALUL: Voi sunteți inamicul!
TOȚI PATRU: Inamicul cui?
GENERALUL: Lui Sofronie.
Se reped toți patru la Sofronie și îi dau niște lovituri.
GENERAL: Bă, bă, bă, voi sunteți nebuni? E un scenariu aici, ne imaginăm doar. El a înotat în mare și ajunge pe plajă unde găsește inamicul, adică pe voi. Acum continuă el.
PUȘCAȘ: Deci ajung în fața inamicului și spun: „Mamă, ce caniculă e în august!”
GENERAL: (se închină) Deci ei nu te împușcă, nu zic nimic și tu ieși din apă și le zici că e caniculă...
PUȘCAȘ: Da, domnu’ general... ne imaginăm că rămân uimiți de curajul meu și decid să vadă ce am de gând... ca pe vremuri, știți? Cum veneau solii cu gând de pace... eh, așa vin și eu, doar că înotând. Bun! Și după ce zic eu asta, unul din ei zice „Da, frate, chiar așa...”. Ia zi, mă!
TOȚI PATRU: Da, frate chiar așa...
PUȘCAȘ: Voi numai la pachet vorbiți? Mă rog, și eu le zic „Bă, da’ ce proști sunteți...”.
GENERALUL: (nemulțumit din nou) Adică după ce că sunt blânzi cu tine, mai acceptă să îi faci și proști?
PUȘCAȘ: Da, că văd că sunt băiat bun și că vin neînarmat. Și le zic apoi „Veniți aici, ne atacați pe plajă, în loc să faceți și voi o baie și să stați la soare cu o bere rece în mână...” Ei stau și se gândesc puțin și încep să se dezbrace și să sară în apă.
Își dau mantiile jos și se aruncă peste Marean.
PUȘCAȘ: Atunci, unul de la presa internațională (intră un soldat scriind pe telefon, fără să fie chemat), care erau deja de față, postează online că noi am făcut pace și că ne scăldăm cu toții, populațiile țărilor noastre se bucură, președintele nostru se bucură (intră un alt soldat care se bucură) și semnează un tratat de pace cu președintele celeilalte țări (soldatul ia o foaie pe care o semnează și apoi trece de partea cealaltă și mai semnează o dată). Acum înțelegeți de ce vreau să fiu pușcaș marin?
GENERAL: Bravo... mai... Sofronie... ce să zic... o să... vorbesc și eu cu... superiorul meu... și va fi... încântat... de ideea ta... ce să le transmit?
PUȘCAȘ: Că... eu... n-am fost niciodată la mare... cu părinții mei. Că noi n-aveam bani de mare... alți copii se duceau, iar eu stăteam acasă și mă bucuram de copilărie uite așa, cu ce aveam... dar, chiar dacă nu am fost niciodată la mare, să-i spuneți că atunci când voi fi acolo, în sfârșit, să nu le dea prin cap altor țări să ne atace, că eu am soluție pentru orice tip de problemă!
La ȋncheiere, prezentatoarea vine și spune că ȋn seara asta avem o nouă rubrică a buletinului de știri, „Confesiuni” și le destăinuie o amintire din copilărie.




IISUS

În casă fetița se joacă, mama trebăluiește și are șorț, iar bunica mișcă pe undeva. Cei doi de la evidența populației ciocănesc ȋn gol.
EVIDENȚA 1: Cioc-cioc!
Nu se aude nimic. Bat împreună
ÎMPREUNĂ: Cioc-cioc!
ALEXANDRA: Mami, a bătut cineva...
MAMA: A bătut... Du-te tu, mamă, să vezi...
Se duce.
EVIDENȚA 1: (către EVIDENȚA 2) Ea e?
EVIDENȚA 2: Așa se pare...
Intervine mama.
MAMA: Cine e? (Către cele două) Bună ziua...
EVIDENȚA 1: Suntem de la... (arată în sus)
MAMA: (către Alexandra) Stai mai așa, mamă... (către cele două) Ce s-a întâmplat?
EVIDENȚA 2: Aceasta este fetița care are vârsta mai mare decât Iisus?
MAMA: (nedumirită) Da...
EVIDENȚA 2: Dumneavoastră știți, doamnă, că este interzis să fii mai mare decât domnul nostru Iisus Hristos?
MAMA: Iertați-ne... nu știam că...
EVIDENȚA 2: Cum nu știați, doamnă? Ați dat naștere unei fetițe mult mai mare decât Mântuitorul nostru, cum nu știați?
ALEXANDRA: Am patru ani jumate!
EVIDENȚA 2: Exact!
Intervine bunica.
BUNICA: Cine este, mamă? Bună ziua! Cine sunteți, măi, flăcăi?
ÎMPREUNĂ: Suntem de la... (arată amândouă în sus)
BUNICA: De unde?
ÎMPREUNĂ: De la... (arată, din nou, în sus)
EVIDENȚA 1: Mă rog! Nepoata dumneavoastră, mamaie, trăiește interzis.
BUNICA: Cum trăiește?
EVIDENȚA 1: Interzis... e mai mare decât Iisus... nu este permis...
BUNICA: Ptiu! Ferească... (către mamă) măi, mamă, da' ce naiba, n-ai văzut și tu ce faci, n-ai fost atentă?
MAMA: Spuneți-ne ce trebuie să facem...
EVIDENȚA 1: Ăăă... N-ar trebui să audă... (arătând către Alexandra)
BUNICA: Ia vino, mamaie, încoace, nu vezi că nu e bine?
ALEXANDRA: S-a născut pruncul Iisus?
BUNICA: Nu s-a născut, mamaie, încă, în seara asta...
După ce Alexandra e trasă deoparte:
EVIDENȚA 2: Știți că e Crăciunul... e nevoie să rămâneți însărcinată din nou cu fetița și să așteptați să se nască mai întâi Iisus...
BUNICA: Hâii...
MAMA: Aoleu...
EVIDENȚA 2: Ne pare rău, dar nu există altă cale.
BUNICA: Dar nu se poate să o treceți mai târziu în registrul ăla, al vostru?
EVIDENȚA 1: Nu se poate, mamaie...
MAMA: Sau să o acoperim cu o pătură, să nu o recunoască lumea pe stradă...
EVIDENȚA 2: S-a mai încercat asta, milenii întregi, n-a funcționat...
EVIDENȚA 1: Și oricum, Iisus ar recunoaște-o, el vede tot...
MAMA: Atunci, nu avem de ales... Alexandra, vino, mamă, să te nască mama mai târziu...
Vine.
ALEXANDRA: Mi-e frică...
MAMA: Nu ai de ce, mamă... mai bine acum în burta mamei, decât atunci când o să fie prea târziu...
O bagă sub bluză doar cu capul. După câteva clipe:
MAMA: Mi-e poftă de căpșuni...
BUNICA: Văleuuu... fata mea va avea o fetiță! Voi fi bunică, măăăiii!
MAMA: Vreau eclere... aș mânca eclere...
BUNICA: Ți-aduce mama de toate, fata mea, cât ai zice pește. Vai, vai, vai, ce bucurie...
MAMA: (către cele două) Nu mai e mult, să știți...
Se aude un țârâit. Evidența 1 duce telefonul la ureche.
EVIDENȚA 1: Nu mai contează acum, doamnă.... Iisus s-a născut deja. Puteți naște liniștită!
Bunica îi aduce ceva de mâncare. După ce o ajută să mănânce:
MAMA: Ahh... e gata... nu mai pot... Aaaahhhh....
BUNICA: Ce nume să-i punem?
MAMA: Aelxandra!
BUNICA: Alexandra...
Alexandra scoate capul de sub bluza mamei. Ceilalți se apleacă în fața ei.
Dupa scena, pe Heblu:
P: Haideți cu pancartele alea!
MAȘINIST: Ce pancarte?
P: Pancartele pentru aeroport, ce pancarte?
MAȘINIST: Da’ faceți, fraților, așa... că doar nu se uită nimeni acum la noi...
P: Ori o facem profesionist, ori nu o mai facem deloc!
MAȘINIST: Ce naiba o tot o lungim cu repetarea asta la nesfârșit?
MAȘINIST 2: Da, chiar, pe bune, care e faza?
P: Nu e nicio fază, am zis că ne pregătim, ne pregătim până la capăt...
MAȘINIST 2: Care capăt, Cosmina? Capătul cui, capătul a ce?
P: A nimic, aduceți mai repede pancartele alea!
MAȘINIST: Aduceți, mă, pancartele... haide!
MAȘINIST: Da, bine...




AEROPORTUL:
Scenă non-verbala care face trecerea de la o reîntâlnire a fraților la o căsătorie inopinanta, într-un aeroport.




TELEFOANELE


Mama calcă rufele și vorbește la telefon.
MAMA: Eu i-am zis, din partea mea poate să se joace cât vrea, numai să se țină de școală. Am dat-o la cursuri de engleză, la cursuri de înot, la pian, face dezvoltare personală, dezvoltare generală, dezvoltare unilaterală, dezvoltare separată, dezvoltare la comun, franceză, germană... știi cum e melodia aia... ”mi-am dat fetița la engleză și la pian”... eu dau atâția bani și ea mă bate la cap că vrea un câine... nu suport părul de câine! I-am zis! Orice, dar nu câine. Până una, alta, important e să se țină de școală...
Intră fetița. Mama continuă.
MAMA: La anul vreau neapărat să înceapă și niște meditații, să o trimit la București să ia lecții de canto, taică-su e trup și suflet pentru ea, de când vine acasă, până când pleacă.
Intră tatăl vorbind la telefon.
TATA: Știi ce te rog? Pune tu toate facturile într-un fișier word și trimite-i un mail lui Vlad. E din prima comandă, aia cu motorul Renault în doi timpi. Merci mult! Auzi? Încearcă, te rog, să o suni și pe Mirela să îi spui să le vireze banii celor de la Motoare Rapide.ro. M-au tot sunat, dar n-am timp de nimic, hai, te rog mult, da?
MAMA: Știi cât de mult o iubește? Se joacă cu ea, o plimbă prin parc, iar ea... e moartă după el...
Fetița se uită mirată la ei.
TATA: Cele două cauciucuri din spate... și vezi să verifici și pompa de ulei...
MAMA: Eu nu o scap din ochi nicio secundă... vreau să aibă de toate...
FETIȚĂ: Mamă...
MAMA: N-are, n-are niciun admirator, momentan...
TATA: Ajung și eu în 30 de minute...
FETIȚĂ: Tată, știi ceva?
TATA: Bună, Jimmy, cât îți trebuie?
FETIȚĂ: Raluca, tata... nu-mi trebuie nimic...
TATA: (către cel din telefon) Exaaact!
Îi dă 100 de lei fetiței și iese.
MAMA: Ei, diriginta e o femeie din asta de bani gata și strâmbă mereu din nas când vorbim cu ea, că pe ea nu o interesează... din punctul meu de vedere, fetița poate rămâne bine-merci un an de zile pe home-schooling.
FETIȚĂ: Mamă, vreau să îți arăt ceva...
MAMA: Stai puțin, Alină... ce zici tu scumpo?
FETIȚĂ: Vreau să îți arăt ceva...
MAMA: Acum? E urgent?
FETIȚĂ: E important.
MAMA: Alina, vorbim noi mai târziu... te pup, pa.
Fetița aduce o cutie din carton.
FETIȚĂ: Uite!
Mama se apropie.
MAMA: Ce e asta, Raluca?
Se uită la cutie, o răstoarnă, o verifică...
FETIȚĂ: Uită-te mai bine!
MAMA: O cutie goală? Ce-i asta, mai, mamă? N-are nimic în ea... ce e cu cutia asta?
FETIȚĂ: Nu e goală, mamă. Are un cățel în ea. E un cățel din ăla pufos, care nu lasă păr. Și care își face nevoile într-o tavă. Uite, îl vezi cum se joacă? Nu e foarte greu, nu? Dacă era greu, ai fi scăpat cutia din mână.
MAMA: Raluca...
FETIȚĂ: Aseară a venit la geamul meu și l-am băgat în casă. Nu aveam în ce să îl țin ca să nu facă păr și l-am băgat în cutia asta. Oh! Ai grijă mamă, lasă cutia jos, să nu se ia părul pe tine!
MAMA: Raluca, fata mea... nu a vrut mama să te supere... uite, hai să vorbim cu tati și să vedem cum facem...
FETIȚĂ: Nu sunt supărată, mamă, vreau să fii tu fericită.
MAMA: Îl sun acum... Alo, Carlițo, vreau să ne vedem urgent să vorbim cu Raluca. E... supărată...
FETIȚĂ: Nu sunt supărată...
MAMA: Alege tu un loc... Ok, ne vedem la restaurant. La Coco. Într-o oră.
Când ajung în restaurant ospătarul îi invită la o masă de trei persoane. Toți clienții au telefoanele legate de ochi, iar după așezarea la masă și le pun și părinții fetei. Fata servește un suc, în timp ce toți ceilalți vorbesc unii peste alții, iar cântărețul restaurantului fredonează ceva. După ceva timp ospătarul vine să le aducă nota.
TATA: Ah! S-a făcut zece... Hai să mergem să ne culcăm, că ne vom trezi devreme!

Imediat după scena aceasta, se aude pe întuneric:
DANI: Gata, eu plec acasă.
TEO: Acum?
DANI: Doar nu mâine.
TEO: Păi și Cosmina?
DANI: Cosmina... Cosmina să meargă acasă, că are de învățat.
COSMINA: Ce ziceți voi acolo?
TEO: Zice că pleacă...
COSMINA: Cine:
CRISTINA: Domnul Dani...
COSMINA: Hai, mă, Dani, iar?
DANI: Niciun iar... m-am plictisit, mi s-a luat, m-am sictirit, mi-e lene și mi se pare și o prostie... (ajunge în dreptul ei) ne învârtim pe aici, doisprezece oameni... nu știm care e faza... căram astea... frate... eu nu fac treabă acasă, când mă pune mama, și îți car ție tâmpeniile astea pe aici...
COSMINA: Poftim?
CAMELIA: Are dreptate... și eu plec...
ALINA: Mi-e foame.
STEFI: Și eu plec.
COSMINA: Haideți, fraților... am stat atâtea zile... pe bune, ce-o să zică doamna?
DANI: Ce doamnă, Cosmina? Dacă era vreo doamnă, venea... de unde atâtea doamne...
COSMINA: A zis că vine de data asta...
ANDA: Nu e nicio doamnă... știu eu... s-a dus la București, i se însoară băiatul.
COSMINA: Cine v-a zis, mă?
TEO: Se însoară frate-miu?
ALEXANDRA: Mama mi-a zis. E prietenă cu ea.
TEO: Și eu de ce nu știu?
MIRELA: Și mama. Iar frate-miu e prieten cu băiatul ei.
COSMINA: Mie nu mi-a zis nimeni nimic. Dacă nu mi-a zis nimeni nimic, înseamnă că nu se însoară nimeni.
DANI: (ironic) Nu, o să amâne pentru că faci tu jocurile astea pe aici.
COSMINA: Nu e niciun joc! Nu e niciun joc, ai înțeles?
DANI: Nu e niciunul. E sigur unul!
DIANA: Iar eu nu vreau să-l mai văd pe Liviu!
COSMINA: Cu Liviu ce mai e?
DIANA: Ne bate. Ne gâdila... vorbește urât... nu îl mai suportă nimeni...
Cosmina se uită spre ei.
TOȚI: Așa e...
Schimb de priviri.
COSMINA: Sunteți neserioși. N-aveți cuvânt....
TEO: Eu rămân, Cosmina, nu cred că se însoară frate-miu acum.
CRISTINA: Nici eu nu cred. Că se însoară. Rămân.
DANI: Ok. Faceți ce vreți.
Vreo 3-4 pleacă.
COSMINA: Vorbesc serios! Vreau să rămâneți... am nevoie de voi... noi toți... avem nevoie... unul de altul...
CAMI: Nu știu ce să zic... eu nu știu ce nevoi am...
ALINA: Eu știu că am teme, că am meditații... că într-o lună am examene... eu asta știu... îmi pare rău...
Mai pleacă vreo 3.
COSMINA: (cu disperare) Bine, nu există nicio doamnă!
Se întorc toți.
COSMINA: Nu există nicio doamne profesoară.
TEO: Cum adică nu există mama?
LIVIU: Taci, mă...
COSMINA: Nu există. N-are legătură cu nimic din ce facem, nu trebuie să ne pregătim pentru nimic... nu e nicio emisiune... e nebunia mea disperată... de a vă ține pe loc... nu suport, bine? Nu suport... nu suport să pățesc ca mama... să ajung la facultate cu regretul colectivului... cu regretul că nu-mi mai văd decât o dată la zece ani colegii mei de școală... v-am adus aici ca să fim împreună... ce proastă sunt, nu? Aveam impresia că o să fie așa mereu... dar... v-am mințit, nu există niciun deadline, nicio doamnă profesoară... a fost un joc pe care l-am făcut împreună, ca să fim cu toții aici...
DANI: Sper că glumești, nu?
TEO: Glumește, mama există... iar frate-miu nu se însoară, nu e atât de prost...
MIRELA: Da, mama ei există, am făcut româna azi-dimineață...
LIVIU: Tăceți, mă... Hai, domnu’ Dani, să mergem...
COSMINA: Tu unde pleci?
LIVIU: Nicăieri... dar plec... și așa nu mă suportă nimeni...
COSMINA: Nu e chiar așa...
LIVIU: Ba e. De când am spus monologul ăla, toți se uită așa... de parcă sunt vreun tâmpit... Oricum joaca asta nu mă reprezintă... mai găsești tu colegi care să se bage...
COSMINA: (în timp ce iar dau să plece) Doamne, ce se întâmplă.... vor să plece toți... auzi, cică e tâmpit... (țipă) Nu ești tâmpit, te iubesc! Te iubesc... nu ca oamenii mari, nu cu forma aia toxică de a iubi... ci ca un litru de apă care își găsește locul în sticlă... după ce se împinge pe marginile ei... atât...
DANI: (către Liviu) Da, mă, așa e la 14 ani...
TEO: De când ai tu toate sentimentele astea față de noi?
COSMINA: Eh..
TEO: Cred că toți ne simțim bine împreună, dar... nu ne-am pus problema așa...
COSMINA: Știu... vreau să fim împreună... vreau să fie totul atât de profund... precum e iubirea adulților în primele 3 zile...
MIRELA: Scurtă!
ALINA: Nebună...
ALEXANDRA: O minciună.
LIVIU: Nu e nicio minciună... Cosmina... eu m-am evaporat... ce facem?
TEO: Ce facem?
COSMINA: Știu eu ce facem...
Moment non verbal pe muzică. Apoi toți, cu fața către public, privind în zare.
CRISTINA: Măcar a fost frumos cât am venit aici...
ANDA: Ce frumoasă e viața la vârsta asta...
DANI: Așa eram și eu la 14 ani...
COSMINA: O să-mi fie dor de voi... o să ne mai vedem în pauze... poate la liceu...
LIVIU: Oare și adulții se uitau ca tâmpiții așa cum ne uităm noi acum?
TEO: Chiar... ce naiba e în față?
MIRELA: Un perete...
CAMI: Viitorul...
ALINA: Cam de parte viitorul ăsta... haideți să facem un pas...
Fac toți un pas.
ALEXANDRA: Încă unul...
Mai fac unul.
DIANA: Ce aproape e viitorul unora...
STEFI: Mie tot departe mi se pare...
DANI: Hai... acasă...
LIVIU: Am eu o idee...
DANI: Hai... acasă...
COSMINA: Ce idee?
LIVIU: Știi că mai aveam noi o scenă la urmă?
CRISTINA: Care, aia cu tricourile?
LIVIU: Aia...
COSMINA: Ce e cu ea?
LIVIU: Haideți s-o facem!
DANI: Noooo...
COSMINA: Vrei tu asta?
LIVIU: Da. Bă, da s-o facem... impecabil... fără greșeală. Să ne iasă brici!
TEO: Știi ce-ar fi culmea? Chiar să vină mama.
LIVIU: Ne concentrăm toți, ne amintim replicile... și o facem frumos.
COSMINA: Ca și cum ar fi un public în față...
LIVIU: Exact...
TEO: Ah, și să vină și cu frate-miu care să me certe că n-am fost la nuntă...
LIVIU: Ce ziceți, o facem?
DANI: Apoi plecăm?
LIVIU: Plecăm, mă...
COSMINA: Chiar vrea toată lumea:
TOȚI: Da...
COSMINA: Haideți!
LIVIU: Yes!






UNICORNII


PREZENTATOAREA: Bine ați revenit alături de noi, dragi telespectatori! Bineînțeles, suntem aici pentru dumneavoastră 24 din 24. Întrerupem reportajele pentru o informație de ultimă oră. Sunt Cosmina Martin și vă rog să rămâneți aproape! Cele mai importante stirin într-un mod profesionist, numai la CERTITUDINEA 43. Generic. O vorbă din străbuni spune că nu doar vremea se schimbă afară, ci și oamenii. Iată, doamnelor și domnilor, că și în zilele noastre este valabilă această zicală! Un fenomen nemaintalnit a avut loc zilele trecute în orașul nostru. Niște forme inteligente de viață, asemănătoare omului, au fost surprinse săvârșind anumite gesturi comune, lipsite de însemnătate sau, poate, total nepotrivite pentru societatea noastră civilizată în care trăim. Este grav și, de ce nu, periculos pentru fiecare dintre noi. Sunt zvonuri cum că ar fi vorba de niște tineri pentru că, știm cu toții, nu mai agitația specifică lor poate genera astfel de situații nesatisfăcătoare.
Intră unicornii.
PREZENTATOAREA: Dau legătura colegei mele Ioana...
REPORTER: Bună, Cosmina, și mulțumesc de legătură... într-adevăr, au reușit să străbată străzi, case, piețe, platouri de filmare, au străbătut chiar și... publicul... cred că e din ce în ce mai clar... confirmările noastre din teren certifică faptul că nu este vorba de un grup de tineri, ci de o herghelie de tineri... o herghelie de unicorni...
Unicornii încep să îmbrățișeze oameni.
REPORTER: Vai, dar ce se întâmplă acum? Unicornii au început să îmbrățișeze oamenii… poftim? Așa ceva în secolul 21? Cine mai folosește în ziua de azi o îmbrățișare? Poftim? Oare ce simt? Să aflăm chiar de la ei!
Merge către Unicornul roz cu tricoul pe care scrie ceva.
REPORTER: Dumneavoastră trebuie să fiți…
UNICORNUL CU TRICOUL ROZ PE CARE SCRIE CEVA: Unicornul cu tricoul roz pe care scrie ceva.
REPORTER: Am văzut bine, ați folosit o îmbrățișare?
UNICORNUL CU TRICOUL ROZ PE CARE SCRIE CEVA: Exact, ați văzut foarte bine. Suntem ultimii sau poate singurii care mai pun în practică această formă de apropiere… Este senzațional, puteți încerca.. când brațele vi se împreunează în jurul corpului celuilalt puteți simți ceva vechi, demult uitat…
REPORTER: Ce anume, emoția?
UNICORNUL CU TRICOUL ROZ PE CARE SCRIE CEVA: Dadada, emoția, mă țineți minte cum se înroșea toată lumea la față?
REPORTER: (serios) Vag, vă mulțumesc pentru interviu! Doamnelor și domnilor, vă mai amintit ultima dată când ați atins mâna cuiva? Da, sunt de acord, stimați telespectactori, nimeni nu-și mai amintește acest lucru… e de neacceptat ceea ce se întâmplă… uimitor că nu se face nimic să se oprească acest masacru… Se apropie de un alt unicorn. Nu vă supărați, nu vă e oarecum să agresați oamenii cu lucruri demult uitate?
UNICORNUL DE CIOCOLATĂ: Uitați-vă pe fețele lor… zâmbesc în direct… toți oamenii își ating mâinile de ale noastre…
REPORTER: Dar de unde a pornit toată treaba asta cu tot ce faceți?
UNICORNUL DE CIOCOLATĂ: Eu… sunt unicornul de ciocolată. Totul, pentru mine, a început la vârsta de 14 ani, când mama mea m-a trimis după borș și pâine și m-am oprit în loc. M-am gândit… e un moment bun să cumpăr de la alt magazin… am intrat în alt magazin și am luat altfel de pâine, iar cu restul am reușit să îmi cumpăr și ciocolată… doar că, în ambalaj nu era ciocolată, ci un parfum care m-a făcut să îmi fie dor de o ciocolată anume… ciocolata atinsă de oameni… de atunci, ating fiecare mână de om și mă bucur că duc mai departe amintirea oamenilor cu simț tactil…
REPORTER: Doamnelor și doamnelor, sunt de părere că autoritățile ar trebui să-și spună cuvântul. Nu se poate să continuăm în acest fel… oamenii se arată influențați de tot ce întâmplă, oamenii au lacrimi în ochi…
Unicornul curajos se apropie de reporter și îl îmbrățișează. Reporterul rămâne uimi.. Unicornul curajos preia microfonul.
UNICORNUL CURAJOS: Sunt unicornul curajos. Eu am curajul să fac primul pas când e vorba libertate. Nimic nu e mai frumos decât reamintești cuiva cât de interesante sunt lucrurile interioare. Mai importante sunt șosetele decât pantofii, bluzele decât gecile și pijamalele decât pantalonii de stofă… se poate să faceți asta și acasă… încercați oameni buni, veți avea o experiență de nemaivăzut… veți vedea că fiecare lucru ascunde un alt lucru mult mai călduros și mai încărcat… dau legătura colegei mele Cosmina!
COSMINA: Nu am fost niciodată colega unui unicorn! Refuz să mi se asocieze numele cu tot felul de apucați… e nevoie de un adevărat profesionist pe teren, exact în mijlocul incidentelor, Cosmina, ai legătura! Continuă. Își dă singură legătură mergând între unicorni. Mulțumesc foarte mult, Cosmina, într-adevăr, lucrurile arată oribil în această parte a teritoriului infestat de unicorni Cineva trebuie să facă ceva… cumva trebuie să punem capăt acestei scăpări de sub controlul adulților. Adevărații unicorni fără coarne. Scoate un fluier și fluieră. Unicornii se opresc pe loc. Doamnelor și domnilor, îmbrățișatul și atinsul palmelor poate fi văzut cu ochiul liber doar ziua. Noapte nu mai poate fi văzut nimic. Nici măcar propria față. Noaptea nu aveți decât să vă îmbrățișați și să vă rezumați la ceea ce simțiți. Le face semn unicornilor să trecă înapoi în drumul lor. Ea revine pe scenă și începe monologul.
Problema este că nu suntem sinceri, stimați telespectatori… nu suntem sinceri! Preferăm să așteptăm să iasă adevărul de undeva de unde nu se așteaptă nimeni, dar noi suntem cei cu tricouri albe… noi suntem cei care ascund totul pe dinăuntru, toate emoțiile uitate, toate stările îngropate și învechite în care nu mai crede nimeni și pentru care nu mai are nimeni timp să le scoată la iveală… ecranele ne hrănesc, conversațiile tastate ne consumă, iar luptele cine pe cine răzbat cei mai grei ani. Ne-au rămas emoțiile pe dinăuntru ca și cum ar fi niște tricouri albe care nu funcționează decât ca să avem ceva pe dedesubtul puloverelor. Dăm prea multă importanță încălțărilor și nu șosetelor, gecilor și nu bluzelor și pantalonilor de stofă în loc să dăm importanță pijamalelor. Am ajuns să ne temem de vară pentru că nu mai putem avea nimic pe dedesubtul tricourilor. Încotro, stimați telespectatori? Încotro? Intră toți în jurul Cosminei. Cosmina își dă jacheta jos, Anda îl are și ea dat jos. Asta ne întrebăm și noi. Și câtă vreme nu ne poate da nimeni răspunsul, preferăm să nu ne fie jenă să ieșim în față, să purtăm culoarea noastră preferată și să ne îmbrățișăm ori de câte ori avem ocazia. Nu încercați asta acasă, câtă vreme nu aveți un tricou alb binedefinit pe corpul dumneavoastră. Pericolul este eminent și este posibil să rămâneți uimiți pentru tot restul vieții. Noi credem în voi, unicornii adulți. Cu toții. Noi credem în voi, unicornii adulți. De mâine veți da mai multă importanță șosetelor și nu bocancilor, bluzelor și nu gecilor și pijamalelor în locul pantalonilor de stofă.





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!