poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2876 .



Cine are diploma mai roșu colorată?
scenariu [ Teatru ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sonia.stapan ]

2014-09-23  |     | 



Scena 1:
Decor: Camera de gardă a unui spital de psihiatie
Personaje: O.
Medicul de gardă


O. : Aud voci! Apocalipsa este aproape, îmi spun ele!
Medicul de gardă: Dacă le-ai auzi, le-ai crede reale. Nu ai declara că auzi voci!
O. : Vedeți, dna doctor, le aud de atâta timp, încât nu mă controlează, dar, în același timp, știu că sunt decompensat și am nevoie de (întrerupe brusc firul ideilor) nu, apocalipsa, nu încă, n-o merităm, mai avem de suferit, (revine la tonul anterior) o „revizie” a medicației
Medicul de gardă (cască): Bine, semnează foaia de internare!


Scena 2:
Decor: Curtea interioară a spitalului, gratiile sunt scoase în prim plan
Personaje: O.
O tânără ce nu pare a avea mai mult de 19 ani, privește în gol, fumează mecanic o țigară, nu observă nimic în jurul ei.

O. : Dumnezeu aruncă zaruri care arată întotdeauna șapte-nouă!
Tânăra (surprinsă, cât timp roștește replica, iese din letagia totală, șoptește aproape tremurat): „Prețul vieții este tocmai acela de a învăța că nu prețuiește nimic”, o zicea Schopenhauer.
O.( cu o perversitate disimulată în glas): Și, mai mult decat atat: ,,Moartea este pentru specie ceea ce somnul este pentru individ”, tot Schopenhauer.
Tânăra (revine la letargie): Ai dreptate! Mă duc să mor și în seara asta! Noapte somni-ferică!
(O. rămas singur) (îngândurat): O observ de o săptămână, de când sunt aici! Astea au fost primele ei cuvinte adresate (accentuează) oricui! Nici măcar n-a plâns sau făcut alte acte de „rebeliune” care i-ar fi adus niște brățări atașate de stinghiile patului. Mai avem timp să vedem cum îmi duc la bun sfârșit acel „modus-operandi” pentru care mă internez constant!

Scena 3:
Decor: Cabinetul de consultații al medicului tinerei
Personaje: Tânăra
Medicul curant – un bărbat cam la 30 de ani

Medicul (moale și empatic):Cătălina, știu că ți-e foarte greu să accepți trauma prin care ai trecut....
Cătălina (după o pauză, în care începe să plângă, plină de furie): Chiar știți? Astea-s cuvintele stas ale oricărui medic, mai ales ale voastre psihiatrilor, care credeți că le știți pe toate! (Se repede să iasă afară din cabinet)
Medicul (brusc): Cătălina, (se calmează) e alegerea ta, dacă vrei să pleci din cabinet dar ține minte: „Nu aparțin nimănui și aparțin întregii lumi: erați în el înante de a intra și veți fi când veți ieși”
Cătălina (confuză): Diderot, asta scria pe pe castelul din „Jacques Fatalistul”.
Medicul (blând): Ia loc, Cătălina! Hai să ne scoatem suflecăm mânecile până la coate și să punem așii din mânecă pe masa asta, așa cum e ea, perforată de cariile moliilor dramelor miilor de pacienți care s-au perindat în cabinetul ăsta. Mai e loc de încă o mărturisire sinceră!
Cătălina (sarcastică): „perforată de cariile moliilor”, vă mai credeți și poet, dle doctor. Și încă unul suprarealist! Sunt convinsă că aveți acasă un teanc de poezii pe care nu le-ați arătat nimănui și alegeți meseria asta mediocră în care singura consolare e vreun rând dintr-un îndreptare de psihiatrie, ceva de genul „Schizofrenia se remite total într-un procent de 1%.” Cred că numai așa puteți adormi în nopțile de gardă, cu motto-ul ăsta în minte (și mai sarcastică): și când nu sunteți de gardă, cu o poezie scrisă la repezeală și prost.
Medicul (pe un ton moale și împăciutor): Te înșeli, Cătălina, în ambele cazuri. Nici nu scriu poezii, nici nu mă consolează statistica despre schizofrenie. Dacă vrei să știi, lupt împotriva ei, așa cum am luptat când voiai să pleci din cabinet! Cu toate armele!
Cătălina (râde): Ha, ha, ha...și ce arme aveți în fața celei mai dramatice și stereotipizate afecțiuni psihice.(își reia tonul serios) Mai mult, cea mai de temut boală, mai rea chiar și decât cancerul. Măcar, atunci când ai cancer, mori! Când ai schizofrenie, nici nu trăiești, nici nu mori!
Medicul (la fel de împăciutor, aproape tandru): Uite, Cătălina, ești aici de două săptămâni, sub observație – în măsura în care ne permite tehnica. O să-ți arăt armele mele (se duce la dulapul care era în spatele Cătălinei, preț de câteva secunde caută ceva și revine cu un dosar gros): Uite, asta e fișa ta de observație plus anamneza. O să-ți spicuiesc din ea: „C. Cătălina, în vârstă de 20 de ani, studii superioare în curs, în domeniul artelor, se internează în stare de confuzie totală în urma unei tentative de viol, de care a scăpat fugind desculță și dezbrăcată pe străzile orașului. Serviciul 112 a fost alertat de un trecător care a văzut-o.” Poate îți amintești sau nu! Mai departe: „Aparținătorii legali o descriu ca pe o fată citez care n-a văzut niciodată lumea. Noi i-am spus să mai iasă din casă, ea cu teancul ei de cărți și notițe. Noi ne așteptam la una ca asta, e și foarte frumoasă, închei citatul”
Cătălina (brusc se întristează): Nici nu știu pentru ce să sufăr mai mult! Pentru tentativă sau pentru retrograzii de părinți ai mei! Deși, într-un fel, au dreptate. Am pierdut contactul cu exteriorul, iar el, exteriorul a (face o pauză) a încercat să mă contacteze. (din nou, ironică) Ar ieși o poezie bună din versul ăsta: „m-am rupt de exterior/ el a încercat să mă rupă/ a reușit doar să-mi desfacă baretele sandalei/desculță mă întreb mă întorc la exterior/ sau îmi pun în vitrină sandalele/ca pe un trofeu al fugii/”
Medicul: Cătălina, nu e cazul să fii ironică, mai ales în ce te privește. Dacă îți pui întrebarea asta înseamnă că ai scăpat de orice prefix „schizo”-frenie,-idă,-tipală.
(ușa se deschide și năvălește O. )
O. (vizibil agitat): Spitalul va lua foc! Lăsați-ne să plecăm! Eliberați ferestrele! (îi aruncă o privire cu substrat Cătălinei)
Medicul (calm): Asistentă, 20 mg de Haloperidol, intravenos și infirmieră, niște noduri zdravene
(Până a se executa asistenta și infirmiera) O. (brusc calmat): Știința voastră e calea regală spre hazard. Dle (face o pauză) doctor, n-ai reușit decât să-mi dai dreptate!
(Intră asistenta cu o seringă în mână și infirmiera cu legăturile comandate de medic, îl însoțesc pe O. în afara cabinetului)
Cătălina (începe să tremure, se rigidizează, se așează pe jos în poziție fetală): Șșșșiiiii dadadacăă aaareee dreeeptaaaateee?
Medicul (pe un ton părintesc) Ai un atac de panică. O să-ți revii după ce îți administrez un calmant (deschide ușa cabinetului) Asistentă, pentru Cătă (se corectează repede) pentru domnișoara C. , trei tablete de Anxiar de 1 mg, administrare orală. O lăsați să se linișteașcă. Are voie să facă ce vrea după ce își revine. Poate chiar să revină la consultație, numai să aștepte rândul!


Scena 4 (după câteva zile)
Decor: Aceeași curte interioară a spitalului
Personaje: O.
Cătălina

O.: (malițios): Cum ți-a fost atacul de panică? Mi-a părut destul de călduț! L-aș numi mai degrabă, anxietate indusă de conștientizarea adevărului (accetuează) fals pozitiv al (sarcastic) psihiatriei revelate! (Emfactic): Încă aștept mulțumirile de rigoare! Mai simți și tu că trăiești (și mai malițios) altcumva decât prin pasagerii masculini care îți țin patul rece în nopțile de ne-spital!
Cătălina (apatică, părând a ignora provocarea lui O.): „Să-ți bați joc de atacul simțurilor tale ca de executarea unui furt îndreptat împotriva ta prin tine însuți”
O.: (izbucnește în râs): Pentru o studentă la Arte, te credeam mai variată și mai diferențiată! Același Schopenhauer, ca un lait-motiv sec, sec și anemic. (sarcastic) Servește de-aici (malițios) domnișoară (și mai sarcastic) artistă, dar (pe un ton aparent respectuos) moralistă (râde) de hârtie (face o pauză) de igienă (corectează repede) de hârtie reciclată pentru a nu-ți ofensa părut lung și (aceeași pauză cu înțeles) continuarea cred că o știi, dacă tot îți place atât de mult cel care i-a servit ca subtext fiosofic (gânditor, intenționat pare a nu găsi expresia potrivită) cum să-l numesc, poetului național? poate (pauză) sifiliticului căruia posteritatea i-a exponențializat (aceeași pauză) muzele genitale (râde aproape isteric). Veronicăi i-a plăcut mai mult comedia dramaturgului complet decât lirica contaminată de efuziuni sentimentale gratuit (acceași pauză) cum să nu-ți jignesc timpanul de mătase? gratuit-neputincioase (izbucenște într-un râs malefic) muhahaha
Cătălina (enervată) Stop! Stop! Stop! (începe să recite impecabil),,Privitor ca la teatru/Tu în lume să te-nchipui:/Joace unul și pe patru,/Totuși tu ghici-vei chipu-i,/ Și de plânge, de se ceartă/ Tu în colț petreci în tine/Și-nțelegi din a lor artă/Ce e rău și ce e bine/ (...) Alte măști, aceeași piesă/ Alte guri, aceeași gamă,/”
O. (vizibil amuzat) Hai să-ți recit și eu! Un pic de rău de bine (recită) nu nu nu în fața altarului/vechii fluturi în clasica lor formă/de dublă substanță albă/din măduva spinării/au iertat-o pe lo-li-ta/lo-li-ta-nu-poa-te-fi-cas-ni-ca-me-dio-cră/un scriitor rus experimentând/limba engleză/a deviat-o pe lo-li-ta/de la dublul destin/din măduva spinării/sub pretextul/nimfo/lo-li-ta/patiei//pentru cei care nu-nțeleg/rușii începând cu dostoievski/ar fi trebuit să fi citit/poemul invectivă/și să-și lapideze/echinocțiul inegal al moralei/aceea pentru care sunt atât /de grandomani//și echinocțiul era în octombrie/ care a fost de fapt noiembrie// (iritat) da, Lolita, fă-te casnică, lasă-ți arta în cratiță, trăiește pudibond, deși toți știm că e coadă în fața budoarului tău (țipă) dar să nu te plângi când îl vei fi întâlnit pe „Amantul doamnei Chatterley”
Cătălina (țipă la rândul ei): Destul! Destul! Spune-mi, de ce, pe cine și cum minți? (ridică tonul și mai mult) Spune-mi!
O. (calmat): Pe rând! De ce – la sfârșit! Pe cine (râde) ești mai ascuțită decât te credeam și ca să-ți răspund (accentuează) mint societatea prin însăși cuvintele ei, i le întorc ca un bumerang și, ea la rândul ei, în obtuzitatea ei, îmi spune întotdeauna adevărul, printr-un barometru de confuzie și acatalepsie; confuzie, acatalepsie și infuzie de abulie. (foarte direct, aproape isteric) tăiați, tăiați, da, am spus, abulie, te complaci și resemnezi în abulie, Cătălina, te complaci în moralități cărora le-a expirat termenul de garanție, când ai vervă; da, vervă nu numai de gheișă, ci și de zeiță. Le-ai da clasă tuturor puștoaicelor Barbie lustruite cu varul auto-suficienței (revine la tonul anterior) cum mint? aici e simplu, numai și numai prin adevăr, așa cum încerc de-o oră, să-ți bag adevărurile despre tine în creierul ăla care-și imaginează că serotonina și acidul gama-amino-butiric e singurul adevăr care îi este permis (afectat) înțelegi, fato, ești mai mult decât pastilele ălea colorate pe care le înghiți, gândacii din spitalul ăsta ar trebui să le ingurgiteze și să se transforme în niște bomboane skittles...
Cătălina (își acoperă urechile și începe să strige) Destul, destul! (ca și cum ar recita)m-au întrebat despre culoarea etichetei peste codul de bare al singurătății mele ludic le-am ales pe toate roșu și pulsul nu mai avea aritmia unui tgv purpuriu și biopsia indica numai vreo două leucocite în plus negru și brusc nu mai aveam nicio vină repet m-au întrebat iar când mi-am părăsit singurătatea a trebuit s-o plătesc în arginți de oglindă sferică într-o oglindă sferică singurătatea are întotdeauna alte nume alte etichete (pleacă speriată)

Scena 5 (după o săptămână)
Decor: Cabinetul de consultații al medicului
Personaje: Cătălina
Medicul

Medicul (bucuros): Ai făcut progrese remarcabile! Te-a ajutat și psihoterapia și mai ales, te-ai ajutat foarte frumos! Gata, îți semnez externarea și uită de locul ăsta!
Cătălina (surprinsă) Deja? (simulează bucuria) Era și timpul! Mulțumesc pentru tot, dle doctor!
Medicul (încurcat) Cătălina, așteaptă! (pe un ton ce nu mai suferă amânare) În timpul ăsta, m-am îndrăgostit de tine, iartă-mă că îți spun, dar e adevărul! Aș vrea să ne vedem după de te externezi! (Entuziasmat) Mâine, chiar! Avem atâtea de povestit (brusc, se apropie de ea și o sărută tandru)
Cătălina (fără nicio reacție, iese din cabinet)

Scena 6 (după câteva ore)
Decor: Salonul de bărbați în care O. era singur
Personaje: O.
Cătălina

Cătălina (îndrăzneață și provocatoare, se dezbracă instantaneu de pijamaua spitalului): Te invit!
O. (în aparență indiferent, o privește, o întoarce din profil, cu spatele, o privește în continuu) Ești foarte frumoasă! (se dezbracă și el) De când te așteptam, Cătălina!

(după câteva ore, O. și Cătălina stau întinși, dezbrăcați și îmbrățișați pe spatul de spital)
O. (disimulând, ca și cum n-ar fi știut): Erai virgină!
Cătălina(sec) Da. (tandră, moale în voce, aproape adormită): Mâine mă externez, am auzit că și tu! Unde ne vedem?
O. (aproape nu-și poate stăpâni perversitatea): Unde vei dori, Cătălina!
(intră medicul și îi surprinde)
Medicul (stupefiat) Ceeeeeeeeeeee?
(iese imediat)
O. și Cătălina (la unison, râd cu poftă)

Scena 7: (a doua zi, la prima oră)
Decor: Sala de administrație a spitalului
Personaje: Medicul
Ceilalți membri ai conducerii spitalului

Medicul (sec) Iată demisia mea! Aștept aprobarea! La revedere!

Scena 8: (câteva ore mai târziu)
Decor: Curtea interioară a spitalului
Personaje: O.
Cătălina

O. (serios): ,,Capriciile născute din amor sunt ca licuricii: ne atrag cu fanteziile cele mai vii, ne bagă-n mocirlă și apoi dispar.” (indiferent) Cred că știi cine spunea asta! (sarcastic) Trupul tău a fost păcerea mea! La revedere!
Cătălina (perplexă): Ăăăă (strigă) Asistentă, urgent, îmi prelungesc sejurul aici! (începe să lovească cu furie gratiile)
(intră asistenta)
Asistenta: Chiar mă miram că ai fost prea cuminte! Și nici n-ai gustat mirosul hamurilor (strigă) Infirmier, o pereche de legături! Dintre cele mai strânse!

Scena 9 (alt spital)
Decor: Camera de gardă a unui spital de psihiatie
Personaje: O.
Medicul de gardă


O. : Aud voci! Apocalipsa este aproape, îmi spun ele!
Medicul de gardă: Dacă le-ai auzi, le-ai crede reale. Nu ai declara că auzi voci!
O. : Vedeți, dna doctor, le aud de atâta timp, încât nu mă controlează, dar, în același timp, știu că sunt decompensat și am nevoie de (întrerupe brusc firul ideilor) nu, apocalipsa, nu încă, n-o merităm, mai avem de suferit, (revine la tonul anterior) o „revizie” a medicației
Medicul de gardă (cască): Bine, semnează foaia de internare!

Scena 10
Decor: Salonul Cătălinei.
Personaje: Cătălina

Cătălina (legată de pat, demnă): „Amorul este compensația morții”, înțelept o mai zicea Schopenhauer!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!