poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3035 .



Interferențe
scenariu [ Teatru ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [marianpopescu ]

2014-09-09  |     | 




INTERFERENTE
Personaje :
Grigore Lupãu
Margareta (soția lui Grigore Lupãu)
Bendeleu Sorin
Mãdãlina (soția lui Bendeleu Sorin)
Polițaiul
Bãtrânelul
Tinerelul, Bãtrâna, Domnișoara
Decor: interiorul unui hipermarket. În prim plan, rafturi așezate perpendicular pe scenã, pe fundal rafturi paralele cu scena. Lume puținã la început, plimbându-se printre rafturi, apoi magazinul devine aglomerat.
Grigore:(vorbește la celular) Alo, te-am sunat...
Margareta:(prin telefon, dar se aude și în difuzoarele magazinului) Știu, ți-ai uitat lista.
Din plafonul supermarketului:
Crainica magazinului: 129 este rugat sa se prezinte la raionul de electrice, 129 la raionul de electrice, vã rog.
Grigore: Alo, nu te-aud prea bine, e gãlãgie aici, anunțã ãștia din magazin nu știu ce.
În continuare, spusele nevestei sale se aud amplificate în difuzoarele de fond ale hipermarketului.
Margareta: Alune de pãdure pentru o plãcintã, nu mai ții minte nimic, uitucule! Și-ai uitat și cardul.
Grigore:(nu-și dã încã seama, cã și vorbele lui rãsunã în tot supermarketul) Nu știi ? Eu i-au toți banii de pe card, cum mi-i bagã. Mi-e fricã sã folosesc cardul. Dacã te prinde vreun vagabond, te bate de trei ori, odatã când ți-l ia, odatã sã-i spui codul și-odatã cã n-ai bani pe el.
Margareta: Așa ești tu fricos Grigore, de când te-am luat, tot așa te știu.
Grigore:(în sfârșit se pare cã și-a dat seama cã ceva nu e în regulã) Auzi? Închide.(se uitã în toate direcțiile) Se întâmplã ceva, te sun eu.(apasã cu febrilitate pe taste)
Margareta: Mai ia și niște piersici mai moi, de compot. Parcã ai capul în nori, zãu așa!
Grigore:(ca pentru el) Ce-are telefonul ãsta ?! Ce se întâmplã ?! Margareta...
Margareta:(Se aude în tot magazinul) Ți-am mai spus cã tu de ce îmbãtrânești mai tare te țicnești !
Grigore: Ssssst,(în șoaptã) taci odatã, taci ! Închide, te sun mai târziu.
Grigore apasã disperat pe taste dar glasul nevestei sale se aude amplificat. Lumea se amuzã, câțiva cumpãrãtori l-au reperat și formeazã la o anumita distanțã, un cerc în jurul sãu.
Grigore:(ascunzând telefonul) Închide telefonul, imediat, nu știu cum, dar ne-aude toatã lumea din magazin.
Margareta: De-atâta bãuturã ce ai în cap de asearã, ți se pare cã te aude toatã lumea, cã te privește toatã lumea cã ești buricul pãmântului. Ce sã audã, cã ești un bețiv ? Asta știu deja toți.
Grigore: Margaretaaa...(Se uitã jenat în stânga și în dreapta, apoi dintr-odatã se enerveazã) Ce vã holbați? Â ? Hai, adunați de pe rafturi lãcustelor ! Omizilor ! Societate de consum ! N-ați venit sã mã vedeți și sã mã auziți pe mine și pe nevastã-mea, bãnuiesc. Hai vedeți-vã de treaba.
Crainica magazinului: Ne cerem scuze, a intervenit o micã problemã tehnicã pe care o vom remedia în cel mai scurt timp. Cumpãrãturi plãcute.
Margareta: Grigore, cu cine vorbești? Cu cine ești acolo?
Grigore: E prezentatoarea magazinului. S-a fãcut o microfonie tâmpitã, dragã. Ți-am mai spus, toatã lumea ne-ascultã ce vorbim acum, se aude în tot magazinul. Te rog încã odatã, închide Dumnezeului telefonul ãla !
Margareta: Nu închid deloc și dupã voce, e duduia cu care te-ai mai întâlnit sãptãmâna trecutã în parcare de douã ori, cicã, întâmplãtor. Sã nu-mi spui cã nu, Grigore! Zi ceva de ce taci? Dacã taci, e adevãrat. Mai bine spui tot.
Grigore: Ce duduie?! Fabulezi dragã!
Margareta: Ei lasã cã o cunosc dupã voce, frumos îți stã, ușuraticule, asta ca sã nu te fac ce ești de fapt.
Grigore:(printre dinți, încercând sã vorbeascã în șoaptã) Margareta... te rog... Nu arunca vreun epitet deplasat cã ne-aud toți de aici.
Margareta: Curvar bãtrân !
Grigore: Ohhh !
Margareta: Asta ești, am vãzut eu de mult cum îți fug ochii în stânga și-n dreapta la fetișcane, boșorogule !
Trântește telefonul de pãmânt și-l joacã în picioare.
Grigore:(liniștindu-se) Ce vã holbați toți? Așa sunt nevestele, geloase. (continuând sã-și calce telefonul în picioare, gâfâie, obosește, se oprește) Mulți dintre voi care vã uitați acum la mine, ați pãțit-o la rândul vostru. Singura voastrã rațiune de a trãi. Sã vã umpleți stomacul. Toatã ziua supermarket, prima grijã: burta sã fie plinã.
Margareta: (se aude în continuare amplificat, în tot magazinul) M-auzi sau vorbesc singurã ? Grigore !
Grigore: (Se uitã mirat la epava aplatizatã de sub tãlpi, îl ia, îl șterge din nou cu dosul palmei) Indestructibil !
Crainica magazinului: Stimați cumpãrãtori, ne cerem scuze încã odatã pentru acest minor incident tehnic.
Voce bãrbãteascã: (undeva în spate, înfundat) Opriți stația tâmpitelor, tãiați imediat sunetul! Veți fi puse pe liber toate, toate! Mi-e imposibil sa lucrez cu un astfel de personal! (se aud scânceli și bocete)
O voce femininã: De ce șefu’, ce ne puteți reproșa? Ce vinã avem noi?
Voce bãrbãteascã: Deci eu sunt vinovatul cã sunteți voi niște tâmpite și se aude în tot magazinul numai prostii.
A doua voce femininã: Nu mi s-a mai întâmplat pânã acum așa ceva! Pentru o rezonanțã de pe nu știu ce telefon, sa fiu datã afara! Nu e drept.
A treia voce femininã: Du-te dracu idiotule! Ne-ai angajat tu? Am dat examen pentru postul ãsta, nenorocitule! Îmi hrãnești tu copiii scârba dracu’ cu cine te-a pus șef?! Crezi c-am uitat cã m-ai întins în magazie pe baloturile de fãinã la schimbul doi? Ai impresia cã dacã nu am spus panã acum o sã mai tac?! Magazin de rahat!
Margareta: Grigore, mai ești acolo? Sã știi cã vin dupã tine sã vãd ce se întâmplã. Ce se aude la tine?
Grigore: E greu sã-ți explic, de fapt nu știu nici eu prea bine...
Margareta: Cred cã zaci pe dușumea mort de beat. Mai ai telefonul la ureche? Grigore, rãspunde!
Bãrbatul se sprijinã cu fundul de un raft, își șterge telefonul fãrã sa se grãbeascã, cu podul palmei încã odatã, se uitã stânjenit la cei din jur. Un bãtrânel îl apucã de mânã.
Bãtrânelul: Nu-ți face griji, toți am trecut prin momente penibile, toți avem neveste acasã. Femei! Nu trebuie sã te jenezi. Dacã ai puțin respect pentru propria cãsnicie vei trece ușor peste asta.
Grigore: Da, vorbe înțelepte.
Bãtrânelul: Uite exemplu, ușuraticul de ginere-meu. Nu se uitã cã are o floare de nevastã. Umblã cu mai multe târfe. L-am zãrit sãptãmâna trecutã cu una bãtrânã grasã și urâtã de nu vã puteți imagina. Și am aflat cã e și mãritatã. Iar ieri mi-a spus cineva cã se pupa cu alta!
Grigore: A mea n-are obiceiuri de-astea, e femeie de casã, nu se uitã nici în dreapta nici în stânga.
Bãtrânelul: Ce v-am spus?! Nevasta dumneavoastrã e o femeie hotãrâtã și care știe rostul casei, dupã voce am simțit-o. Dar lui ginere-meu, ce i-o fi trebuind sã întineze sfânta cãsnicie datã de Dumnezeu?! Unde sunt femeile de odinioarã? Despina, Chiajna, Elena Cuza, ehe...
Grigore: Numai Dumnezeu știe!
Bãtrânelul: Nu-ți face griji, mâine nu va mai ține nimeni minte ce a fost aici.
Grigore: (zâmbește, numai el știe cu ce efort, bãtrânului, se uitã stânjenit în jur) Nu știu ce sã spun. Îmi vine sã mã topesc de rușine! Sã fiu așa, în mijlocul atenției, pe teme personale ce țin strict de familia mea. Soția mea a fost,... ã, de fapt mai este și acum puțin supãratã. De asearã. Au venit pe la noi niște prieteni cam necivilizați, ce mai, a trebuit sa-i culcãm undeva. Unde se culcã musafirii? În sufragerie, normal. Iar nouã ce ne-a mai rãmas? Canapeluța din bucãtãrie. Mai avem, e adevãrat, o camerã dar acolo e fabrica noastrã de pufuleți, am luat o mașinã la mâna a doua, și scoatem și noi un ban de completare, la negru. Dãm la unul cu firmã sã-i vândã.
Bãtrânelul: Viața te învațã cã trebuie într-un fel sã te descurci.
Grigore: Iar în cadã nu pot sã dorm cã face nevastã-mea borș. Pânã dimineața m-as fi dizolvat dracu' !
Bãtrânelul: Borș! În cadã!
Grigore: Huște, mãlai, tãrâțe și leuștean. Ce-i drept nu ne spãlam trei zile în cadã sã nu deranjãm borșul, dar am prins-o pe nevastã-mea cã se mai spãla la subțiori, când n-o vãd eu. Iese un borș ceva mai acru, foarte bun!
Bãtrânelul: Ãla-i cel mai bun la gust. Și ai clienți?
Grigore: Daaa! De la șapte blocuri vin sã acreascã varza cu borșul meu. Cadã de-aia de fontã cu emailul luat!
Bãtrânelul: Bacterii nobile. Și cu mașina de pufuleți?
Grigore: Se plâng vecinii cã pute a ulei rânced, toatã scara. Dar le mai dãm gratis câte o pungã, duminica.
Bãtrânelul: Din ce-am observat, aveți o soție geloasã.
Grigore: În general nu e geloasã, pentru cã eu, vedeți și dumneavoastrã, sunt om la locul meu, trecut de prima tinerețe, deși nu par. Nu? Cât îmi dați? Spuneți așa, o cifrã.
Bãtrânelul: Pe undeva pe la patruzeci?
Grigore: Am treizeci și opt. Mã rog, arãt probabil și puțin rãvãșit acum, dupã o noapte de neodihnã cu gâtul strâmb. Oricum nevastã-mea, n-ar avea de ce sã fie bãnuitoare, nu? Uitați-vã la mine, mai sunt eu de aventuri?
Bãtrânelul: Da, așa este. Dar, ce-am observat, e și puțin încãpãțânatã, mã iertați cã vã spun, nu vã supãrați?!
Grigore: De ce sã mã supãr pentru cã așa e. Eu o cunosc mai bine, a moștenit de la maicã-sa.
Bãtrânelul: Cât ați insistat, n-a vrut sã închidã cu nici un preț, telefonul.
Grigore: Da, uneori e cãpoasã, dar nu o caracterizeazã. Ne înțelegem foarte bine.
Bãtrânelul: (Pare c-a vãzut pe cineva și încearcã sã scurteze dialogul și sã disparã) (vorbește puțin precipitat) Sunt sigur de asta. Acum vã rog sã mã iertați, inspirație la cumpãrãturi.
Grigore: La fel și pentru dumneavoastrã, mulțumesc pentru vorbele bune, vã salut.
Bãtrânul se pierde printre rafturi. Acest joc de du-te vino al cumpãrãtorilor ce traverseazã scena cu cãrucioare și coșuri de mânã, se deruleazã pe tot parcursul desfãșurãrii evenimentelor. Se apropie de Grigore un tinerel cu ochelari fumurii, în bermude și șlapi.
Tinerelul: Prietene, (îl bate ușor pe umãr) pe bune, cred cã ești scanat, interceptat și înregistrat de vreun serviciu. Ai matale o bubã-n cap, cã nu te luau ãștia la ochi degeaba. Ai grijã!
Grigore: De unde mã cunoști tu pe mine mãi flãcãule? Ia stai așa puțin. (Tinerelul se depãrteazã.) (ca pentru el) De fapt cine nu mã cunoaște în magazinul asta?! Am devenit vedeta magazinului!
Margareta: Cu cine vorbești acum? Cine e lângã tine Grigore?
Grigore: Oh, Doamne, iar a început.
Margareta: Iar te-ai îmbãtat Grigore?! Cred cã ai fãcut cinste la toatã gașca ta de derbedei, cum faci de obicei, de nu-ți mai rãmâne ban în buzunar. Nu ții seama cã stãm așa rãu cu banii! Am pãpat deja agoniseala de înmormântare a lui maicã-ta și-am intrat și în banii lui mãmica, a cotizat sãraca toatã viața, a pus bãnișor lângã bãnișor și-acum tu îi bei Grigore. I-ai bãut deja coșciugul. Îi bei acum și coroanele? Ce facem cu ea ? Ã ?
Grigore: Cât o sã ne coste s-o incinerãm, dragã ? Ce vrei, sã mai dãm bani și la preoți ? Niște hoți !
Margareta: Prãjește-o tu pe maicã-ta Grigore, și sã-ți fie rușine, de mãmica nu te atingi. Mã lași s-o înmormântez eu așa cum am pomenit, creștinește, cu preoți și cu pomeni, sã mãnânce și ea pe lumea cealaltã, cã pe lumea asta a avut parte doar de foame. Dacã lui maicã-ta îi place sã mãnânce jãratec, incinereazã-o. Mãmica o sã mãnânce copan cu orez și colivã cu nucã la desert, și-o sã bea și câte un pahar de vin dupã masã. Și-acum când bei, le mãnânci banii de veci la amândouã, nenorocitule! Cu toatã gașca ta de bețivani profesioniști. Unde te-am trimis eu Grigore, și în ce cârciumã ai nimerit tu ! Și în starea în care ești, ai curajul sã vorbești de mãmica. Sã-ți fie rușine, eu n-am vorbit niciodatã despre maicã-ta, când eram beatã. Și-am fost de-atâtea ori! Eu când sunt beatã ai vãzut, numai din bun simț și sã nu deranjez pe nimeni, pic latã cu fața în sus.
Grigore: Margareta, astea sunt probleme noastre de familie, ne aude toatã lumea! Tu înțelegi asta?
Margareta: Nu sunt așa proastã Gicule, cum mã faci tu de en ori pe zi, și nici naivã nu sunt, mai înțeleg și eu câte ceva. Dã-mi-l la telefon pe Bendeleu, cã i-am auzit glãsciorul, dã-mi-l imediat la telefon sã-i zic eu ceva, nu vorbesc urât cu el. Nu. Nu sunt nici mãcar nervoasã, (îi tremurã vocea de furie) fir-ar al dracu' de vagabond cu care te-ai înhãitat. Gata, m-am liniștit. Vreau doar sã am o vorbulița cu acest nenorocit. Dacã el are cãsnicia așa cum o are, vrea sã fii și tu în aceeași situație ?!
Grigore: (șoptește printre dinți) Nu sunt cu nici un Bendeleu, dragã, sunt la magazin și te aud toți, înțelegi?
Margareta: Foarte bine, are și pe mine cine sa mã audã, cã acasã n-ai urechi pentru mine.
Grigore: (uitându-se în jur) Cred cã a început sa le placã circul ãsta fãrã bani. Nimeni nu mai trece cu coșurile spre casele de marcat. Sunt din ce în ce mai mulți în magazin, cred cã și-au chemat și prietenii sã te audã, și asta numai datorita încãpãțânãrii tale de a nu închide odatã telefonul ãla nenorocit. Tu știi cã celularele sunt foarte periculoase? Ai auzit de malformații pe creier? Întreabã și tu. E foarte periculos sã vorbești mult la celular.
Margareta: Bãnuiesc cã în momentul de fațã îți faci semne cu Penteleu:"mã, cum s-o mai mințim noi pe proasta asta?!" Spune-i lui Bendeleu cã dacã nu vrea sã vorbeascã imediat cu mine, nu mai mã vede în casa lor. Grigore: Te rog Marga, nu mai spune nici un cuvânt din clipa asta, intrãm în istoria supermarketurilor. Margareta: Vrei sã ți-l aperi pe bețivul cu care te-ai înhãitat. Bețiv la bețiv. Adevãrul este cã nici el nici nevastã-sa nu au știut niciodatã sã-și creascã copiii, de-aia au ajuns Penteleii ãia mici, așa cum au ajuns.
Grigore: Pai cum au ajuns ? Ce vrei sa spui ? E o familie liniștitã cu care ne înțelegem foarte bine. El, funcționar onorabil la primãrie, mai picã ceva, ea o cumsecãdenie de fata, își vede de treaba ei, nu știu ce mai învârte ea acum, dar oricum, le merge banul la amândoi, nu sunt muritori de foame.
Margareta: Dacã sunt cu capul în frigiderele altora cum sã moarã de foame?! Dar nu la asta mã refer ci la educația plozilor. Ãla mare, Marcel, ții minte, când avea doi anișori și ceva? Se pișa pe perete în sufragerie și când îi spuneam lui mã-sa, uite mã ce face ãla mic al tãu, zicea, ei și ce? Nu-i așa cã-i drãguț? Ia uite ce bine știe sã-și ținã moața?! Așa îmi spunea nevastã-sa Mãdãlina. Și n-are rost sã-ți mai amintesc, cum au ajuns copii lor acum, cã știi și tu. Eu nu mai calc pe la ei mai ales cã ultima data mi s-a pãrut mie cã am cãlcat pe ceva moale și bãnuiesc eu ce-a fost, dar nu mai dezvolt.
Crainica magazinului: Ne cerem scuze încã odatã, defecțiunea s-a remediat, ne bucurãm cã vã avem în magazinul nostru la cumpãrãturi. (se aude undeva în spate, înfundat o)
Voce bãrbãteascã: S-a remediat pe dracu, cred ca o sã zbor și eu odatã cu voi, târfele dracu'. Dacã aflã cineva ce-a fost astãzi pe-aici...
O voce femininã: Șefu' de ce vorbiți așa ? Dacã se aude ce vorbim noi acum, în tot magazinul ?
Voce bãrbãteascã: Se aude numai gura lu' dobitoaca aia și a lui bãrbate-sãu, dupã ce trece pe la casã, am pus paznicii sã-l înșface și la politie cu el. Și ce-a putut sã ne facã încãpãțânata de nevastã-sa! Cum e sã fii tocat la cap, zi de zi, de o asemenea muiere? Iadul pe pãmânt ! Într-un fel mi-e milã și de prost.
Margareta: Mai mã auzi Grigore? Încã mai ești acolo? (Se aud bãtãi în receptor) Gicule! Alo! (în spate, înfundat)
Voce bãrbãteascã: Ce v-am spus, iar a-început a dracu’, nu-i mai tace gurița!
O voce femininã: Șefu', am o idee, sã oprim curentul și automat se oprește și stația.
Voce bãrbãteascã: Ca sã nu mai funcționeze casele de marcat ! Ți-a spus cineva cã ești proastã !
O voce femininã: (cu timiditate) Îmi mai spunea câteodatã... mãmica. (Grigore, pe vârfuri, zãrește de la distanțã ce-l așteaptã la ieșire. Își face socoteala, cât e înãuntru, e în siguranțã)
Bendeleu: Ce faci mãi, Gicule ? Îmi pare bine cã te vãd. Ție? (Nu-i vine a crede ochilor. E chiar Bendeleu.)
Grigore:(crispat, dând înapoi) Bunã Sorine, cum sã nu-mi parã bine? Ce sã fac, la cumpãrãturi. Tu?
Bendeleu: M-a trimis nevasta dupã pește cã-i dezlegare, pe urmã mã duc la stadion cu bãieții. Dar am auzit ceva la difuzoare. Parcã era vocea nevesti-tii. Au angajat-o ãștia la magazin? Cã nu-și gãsește de muncã de ani buni, din câte știu eu.
Grigore: Nu! Cum ar fi Margareta mea cu studii superioare, angajatã la supermarket, nu te gândești?! Am luat-o cu facultate. Nu vreau sã crezi cã bat apropouri, cum cã a ta n-are nici mãcar liceul.
Bendeleu: Liceul l-a fãcut. E adevãrat, la seral, dar l-a terminat și se cheamã cã la fãcut.
Grigore: Da? Mã rog, are deci un fel de liceu. Nu trebuie sã te simți prost din cauza asta. În cãsnicie, uneori te înțelegi mai bine cu o proasta fãrã studii.
Bendeleu: Proastã, ne-proastã aduce bani în casã, a ta cu facultãți, stã acasã toatã ziua și numai consumã.
Grigore: Oricum altfel stai de vorbã cu o masterandã, altfel cu una cu seralul. E adevãrat, alea deștepte te țin mai din scurt și nu le poți duce prea ușor de nas. Dar oricum, meritã. Ai cu cine schimba și tu o vorbã intelectualã. Îți pãtrunde în casã un aer academic. Margareta, cât e ea de inteligentã și de pregãtitã, auzi, sã devinã vânzãtoare! Mai bine am muri de foame amândoi decât s-o vãd vânzãtoare la supermarket. Și nici n-ar primi-o ãștia chiar dacã ar vrea ea, la ce studii are. I-ar umili pur și simplu la câte știe ! Le-ar rãni orgoliul, ar închide ãștia prãvãlia și s-ar apuca de agriculturã, cât e de deșteaptã ! Chiar și eu ca bãrbat cult, cum mã considerã toți, am terminat forajul la subingineri, îi fac cu greu fațã într-o discuție serioasã. De exemplu ce fac vedetele de la noi, în vacanțã ! Le știe domne pe toate, ce-au mâncat, cum se îmbracã, cu cine flirteazã ! Tot, tot ! Cã ãleia îi plac bruneți cu pectorali, cã aia s-a lipit de nu știu ce fotbalist într-un bar, reține tot ! Nu te pui cu ea ce culturã are. Pur și simplu te umilește!
Bendeleu: Dacã n-are altã treabã și stã toatã ziua la televizor, le știe!
Grigore: Ãștia de la magazin?! Vai de capul lor! Toți la un loc nu i-ar face fațã. Și altceva: știe ce-o sã spui mai departe, nu-mi dau seama cum face! Anticipeazã! Îți citește gândurile! Cã-ți spune cât de greșit este ce-ai vrut sã spui, când nici n-ai apucat sã gândești prostia. Pur și simplu te blochezi când îți dai seama ce gogomãnie era sã scoți pe gurã și cât de prost ești de fapt. Iar ea, cu suavitate, modestie și blândețe superioarã, nici mãcar nu te judecã, pentru cã nici tu nu judeci un hamster care se sperie de el însuși, într-o oglindã.
Voce bãrbãteascã(undeva înfundat) Ia auziți cum ne face porcul ãsta! Nu se poate, trimit polițaiul înãuntru.
Grigore: Ea nu știe cã se aude în tot magazinul, au ãștia o problemã tehnicã. Au apãrut niște interferențe.
Bendeleu: Numai la nevastã-ta apar interferențe de-astea!
Grigore: Eu n-o pot ține sã-și spunã pãrerea. Ce vrei, are un masterat și un anumit nivel, ca sã zic așa, mi-e puțin superioarã, trebuie sã recunosc.
Bendeleu: Zãu? Și ce masterat are ?
Grigore: În mediu, la Spiru Haret. Îți dai seama. Nu se comparã cu nici una de pe-aici.
Bendeleu: Ce-am reținut eu, spunea parcã ceva despre o persoanã, Mãdãlina, ori pe nevastã-mea o cheamã chiar Mãdãlina. Nu cumva era vorba chiar despre nevasta-mea ?
Grigore:(încurcat) Ei, sunt atâtea Mãdãline! Pai, de exemplu poate fi vorba de o colegã de facultate cu care a stat într-o camera de cãmin câțiva ani buni, pe când fãcea facultatea. O cunosc personal, chiar Mãdãlina se numea, erau douã Mãdãline, de le confunda și la examene.
Bendeleu: Și mai spunea nevasta-ta, s-a auzit în tot magazinul, cicã n-ar fi știut unu' Bendeleu, cum sã-și creascã copiii și culmea coincidenței, pe unul îl chema chiar Marcel, ca pe fiu-meu. Ce potrivealã ! Pe mine mã cheamã Bendeleu, pe bãiat Marcel, pe nevastã-mea, Mãdãlina, ca sã vezi cum s-au nimerit toate la nume!
Grigore:(încurcat) Tu poți crede acum ce vrei. Mie îmi rãmâi prieten oricum, dincolo de bârfele nevestelor. Bendeleu: Ei lasã, nu te simții stânjenit cã și nevastã-mea mai bârfește, ca orice femeie. Chiar și despre tine cel mai bun prieten și despre nenorocul tãu în cãsnicie. Nu-ți vine sã crezi cât bârfesc femeile și licențiate și nelicențiate. Dar eu mã fac cã n-aud. Prietenia noastrã o pun mai presus de sporovãiala asta josnicã.
Grigore: Da, cred. Dar, cã tot ai început, cam ce zice? Din curiozitate, nu de altceva.
Bendeleu: Ei. Știi și tu. Ți-am mai zis parcã, odatã. Și nu vreau pentru niște vorbe, sã stric o prietenie.
Grigore: Înseamnã cã a zis ceva grav. Sã știi, eu am o pãrere foarte bunã despre nevastã-ta Ludmila.
Bendeleu: Mãdãlina.
Grigore: Ããã, Mãdãlina. Ludmila a fost prima. Da. Aia blonduțã, frumușicã foc moldoveanca de pe centurã. Ce mai, i-ai schimbat profesia. Nu conteazã, viața merge-nainte. Ludmila e aia care te-a lãsat gol noaptea în casã? Ca sã nu le mai confund. Te-a îmbãtat bine, și ți-a tras și inelul de pe deget, când o mângâiai pe undeva.
Bendeleu: Ei lasã c-ai avut și tu Ludmile de-astea de te-au lãsat în fundul gol.
Grigore: Pe-a mea, o chema Olga. Așa, acum zi ce spunea nevastã-ta despre cãsnicia noastrã, cã-s curios.
Bendeleu: Numai ca sã arate cât de bine ne înțelegem noi în casã în comparație cu cãsnicia voastrã, nu altceva. De exemplu cum cã te-ai însurat și ai luat-o pe Margareta din autogarã cu o poșetã într-o mânã și o pãlãriuța de paie pe cap iar în rest cu mâna în fund.
Grigore: Îhî. Cu mâna-n fund. Pãi de unde știe ea amãnuntele astea? Cã nu le-am spus nimãnui, niciodatã.
Bendeleu: Chiar tu ne-ai povestit la ziua ta, când te-ai îmbãtat și te-ai bãgat sub pat cã e mai rãcoare și ai mai mult aer, așa spuneai, mai ții minte? Ne-ai ținut cu vorba pânã dimineațã, Ce femei ai avut, pe cine ai fi vrut și n-ai putut, știm tot.
Grigore: Îmi spui acum asta ca sã mã simt prost!
Bendeleu:Doamne ferește, ți-am spus pentru cã a venit vorba și m-ai întrebat. Atât. Ne-ai distrat pe toți, ce mai!
Grigore: Dar de ce nu mi-ați spus pânã acum?
Bendeleu: Ți-am spus a doua zi, dar nu mai ții minte la cât erai de mahmur.
Grigore: V-ați bãtut joc de mine.
Bendeleu: Am mai aflat și noi câte ceva. Prea te dãdeai cetãțeanul perfect. Oricum te-am retrogradat cu o categorie în ierarhia pe anul ãsta a ligii bețivilor profesioniști.
Grigore: Dar ori ce s-ar zice, spre deosebire de voi, pe Margareta am luat-o cu școalã. De-aia vã bãgați unghia-n gât toți. Nu m-atinge bârfa voastrã, sã știi.
Bendeleu: Da, singurul lucru pozitiv din toatã cãsnicia ta.
Grigore: Ce vrei ? Ori deșteaptã, ori bogatã, dar de frumoasã era datã dracu' de frumușicã.
Bendeleu: Când ai luat-o. Da, de ce sã nu recunosc, era frumușicã foc. Mai bãtrânã decât tine, cu vreo nouã ani, nu ? Dar frumușicã.
Grigore: Cine mã, Margareta? De unde ai scos-o pe-asta cu nouã ani? Nici șapte.
Bendeleu: Mã rog, eu așa știam.
Grigore: Dar acum nu se mai cunoaște, cã e încã frumușicã.
Bendeleu: Nu se mai cunoaște cã te-ai buhãit tu mai repede.
Grigore: Intenționat, sã nu mã mai bârfeascã lumea.
Bendeleu: Acum, cu vârsta, ce vrei? S-a mai dus din frumusețe, e și urâtã și se mai și îmbatã des. Și asta n-ar fi nimic dacã n-ai rostogoli-o la suta de kilograme pe care o are de ți-e și rușine sã ieși cu ea la teatru sau la operã cã trebuie sã ținã pe genunchi și spectatorul din stânga și pe cel din dreapta.
Grigore: Are așa... o viațã cam sedentarã, d-aia s-a îngrãșat puțin. Dar ce suflet are ! Ce inimã bunã! Gãtește la cinci pisici și la doi câini, mâncare în toatã regula și cu ingrediente.
Bendeleu: Pãi dacã n-are serviciu ce sã facã? Are grijã de câinii vagabonzi.
Grigore: Și nici mãcar nu-i cunoaște!
Bendeleu: Cum sã v-ajungeți cu banii, când cheltuiți pe bãuturã și gãtiți la câinii comunitari?
Grigore: Ei, nici așa. Dacã n-aș lãsa-o aș lovi-o în sufletul ei bun. Dar, mi-am adus aminte de ce mi-ai spus înainte, nu înțeleg ce motive are tocmai nevastã-ta sã mã eticheteze pe mine, împuțit.
Bendeleu: Cum adicã tocmai nevastã-mea, ce vrei sã spui?
Grigore: Pãi Mãdãlina nu-și vede jegul de douã degete de pe vasele de bucãtãrie și de pe aragaz? Cum puteți voi sã mâncați din vasele alea soioase, eu nu știu, și v-a înflorit igrasia în toatã bucãtãria. Apoi, iartã-mã cã-ți spun, îmi sunteți prieteni dar nu vã mai las sã-mi intrați în sufragerie dacã nu vã spãlați pe picioare.
Bendeleu: E glumã, nu?
Grigore: Nici o glumã! Mai bine vã spun în fațã decât sã mã îmbolnãvesc de hepatitã.
Bendeleu: Mã mir, eu știu cã nu transpir mai de loc la tãlpi. Nu mi-a spus nimeni asta pânã acum.
Grigore: Te rog sã mã crezi, las ușile și geamurile deschise toatã ziua dupã ce plecați. Pur și simplu mi-ați îmbâcsit covorul. Nu mai iese mirosul. De fiecare datã dupã ce plecați, mã apuc imediat sã nu rãmânã jegul de pe picioarele voastre, în fibrã, cã se întãrește.
Bendeleu: Ești puțin nervos.
Grigore: Da, sunt. Și tu și nevastã-ta parcã v-ați potrivit la... la...
Bendeleu: La jeg.
Grigore: Eh, tu ai spus-o!
Bendeleu: Vezi asta-i diferența dintre familiile noastre. Noi, de fiecare datã, ai vãzut, vã primim în casa noastrã cu mare bucurie, dar nu ne-am închipuit cã luați seama la farfurii și la mucegaiul de pe pereți. Spui asta cã mi-am exprimat pãrerea despre Margareta și te-ai supãrat. Acum îmi pare chiar rãu cã am deschis discuția.
Grigore: Dar nici tu nu trebuie sã te superi cã-ți spun. O fac pentru cã vã considerãm cei mai apropiați prieteni.
Bendeleu:(ironic) Da, se vede!
Grigore: De aceea îndrãznesc sã îți amintesc cã prima grijã a nevestei tale, de cum îmi trece pragul, este sã-mi cotrobãiascã prin cratițele de pe aragaz și prin farfuriile de pe masã. A fãcut un hobby sã-și bage nasul prin frigidere. Și asta împreunã cu tine. Nici nu intrați bine în casã, eu vã invit ca pe orice musafiri în sufragerie, voi, amândoi, ca la un semn, direct la frigidere. Parcã sunteți nemâncați de-o lunã.
Bendeleu: Doar nu-ți închipui cã de foame! Din purã curiozitate, ce-ați mai gãtit bun, sã mai schimbãm pãreri...
Grigore: Spune, noi de câte ori am venit la voi, am cãutat vreodatã prin frigiderele voastre?
Bendeleu: Ei asta-i bunã ! Dar cine nu va lãsat?!
Grigore: E o chestie de bun simț.
Bendeleu: Adicã noi suntem nesimțiți și vã lãsãm nemâncați.
Grigore: Ei n-o lua așa, dar sã știi și tu, acolo își ține omul bucãțica lui cea mai bunã. Pentru copil sau pentru suflețelul sãu, nu pentru musafiri.(ridicã din raft un salam uscat și gesticuleazã cu el) Orice gazdã, bucata mai bunã o pitește de musafiri și-o pãstreazã ascunsã acolo, sub pretextul ca-i mai rece și nu se stricã, de fapt gândindu-se cã nu s-ar pune într-o situație jenantã musafirul, sã caute tocmai acolo. Ei, cu voi nu ține șmecheria asta.
Bendeleu: Adicã ne bãgãm nasul peste tot.
Grigore: Da.
Bendeleu: Dar nu ne-ați zis nimic niciodatã.
Grigore: Ei, uite îți zic acum, odatã și odatã tot trebuia.
Bendeleu: Ne înțelegi greșit. De fapt am vrut sã vã arãtãm, cã ne simțim așa... în largul nostru, atâta tot.
Grigore: Cum adicã ?
Bendeleu: Sã vi se parã cã ne simțim ca acasã.
Grigore: Ahaaaa...
Bendeleu: Omul când se duce într-o casã strãinã și nu se simte în largul lui, devine crispat, tocmai asta am vrut: sã pãrem destinși ca între prieteni, sã nu pãrem stânjeniți.
Grigore: Aha ! (gânditor) Știi, sunt puțin uimit de explicația asta.
Bendeleu: Pentru voi, sã nu vã faceți griji cã am putea sã ne simțim prost dupã ce vã trecem pragul.
Grigore: Ne arãtați prietenia prin gesturi familiare cum ar fi cãutatul prin frigidere și bãgatul nasul prin cratițe.
Bendeleu: Nu înțelegi un gest. Dacã tu și nevastã-ta ați fi citit cartea "Bunele maniere de protocol a oaspetelui primit în casã", ați fii înțeles purtarea noastrã. Scrisã de-un rus, parcã?! Ãia au cele mai bune maniere.
Grigore: Daaaa.
Grigore: Așa ne-ați mâncat icrele de morun, fãrã pâine cã s-a nimerit sã n-avem pâine în casã. Le-ați înghițit pur și simplu goale.
Bendeleu: Mi-amintesc. Au fost groaznice fãrã pâine, te rog sã mã crezi. Și totuși le-am mâncat. Vezi, ce facem noi în numele prieteniei? Am închis ochii și-am înghițit lingurița cu icre negre, ca pe medicament.
Grigore: Ce lingurițã domne?! Era lingura aia mare, aproape polonic era.
Bendeleu: Pãi da, ca sã treacã dintr-odatã tortura gustului fãrã pic de pâine, sã nu mã mai chinui cu câte o lingurițã de șapte ori. Odatã și gata. Ca pe clorocalcin ! Dar și ãla-i mai bun.
Grigore: Da, da, da. Înțeleg cât v-ați chinuit amândoi. Și totuși erați zâmbitori.
Bendeleu: De protocol.
Grigore: Da, da. Mã gândesc cã deși aveați pufuleți la discreție ați preferat sã pãreți destinși, cu icre negre.
Bendeleu: Pufuleții constipã.
Grigore: Mãlai grișat, ulei ars de la mâncãruri, sare și mai e un secret.
Bendeleu: Ia zi-l.
Grigore: Ehe, ar trebui sã plãtești mult pentru asta.
Bendeleu: Hai cã m-ai fãcut curios !
Grigore: O materie organicã, naturalã... de dimineațã...
Bendeleu: Nu-mi pot imagina, cã faci asta !
Grigore: Prospețime și aromã, uite (atingând o pungã de pe raft) și ãștia iau de la mine.
Bendeleu: Și uleiul ãla ars și rânced zici cã le dã gust.
Grigore: Zici cã mãnânci trufe!
Grigore și Bendeleu au întors câte un cãrucior cu roțile în sus și mediteazã stând cu fundul pe el.
Bendeleu: Dar în ultima vreme bate vântul prin frigiderele voastre. Chiar nevastã-mea mi-a spus odatã, uite cât de rãu o duc și-ãștia. Au frigiderele aproape goale, unde sunt cârnãciorii ãia de oaie și brânza de burduf ?! Nici n-ai cum sã le arãți cât ești de destinsã ca oaspete doar cu o jumãtate de pachet de margarinã în frigider. Așa mi-a zis odatã. Noi tot sã ne chinuim sã pãrem prietenoși cu voi și sã pãrem cã ne simțim bine.
Grigore: Adicã destinși !
Bendeleu: Da.
Grigore: În schimb, voi țineți totul într-o ladã frigorificã de voiaj.
Bendeleu: Cã n-avem nevoie de mai mult.
Grigore: Pãi noi cum sã arãtãm cã suntem destinși la voi în casã ?
Bendeleu: Mergem pe principiul minimului necesar.
Grigore: Iar noi pe principiul, musafirilor dacã le e foame, sã meargã acasã. Și, ca sã fiu sincer, pãțiți, în ultima perioadã, am cam golit frigiderele când era vorba sã veniți pe la noi. Ideea neveste-mii, hai Gicule sã pitim salamurile cã iar vin hienele alea.
Bendeleu: Deci noi suntem un fel de hiene nemâncate.
Grigore: Ei, vã alintã și ea, așa, nu i-o luați în nume de rãu, în definitiv hiena e un animal drãgãlaș, cu boticul ãla al ei gingaș și plin de sânge! Și cu dințișori mulți, mulți și ascuțiți!
Bendeleu: Aha, acum îmi amintesc de ceva, și cred cã l-am bãtut degeaba pentru minciunã pe fiu-meu, când mi-a spus cã i-a picat în cap douã suluri de salam de pe șifonier și-o bucatã mare de de brânzã de pe lustrã, când a dat cu mingea. Credeam cã aiureazã.
Grigore: Deci el mi-a crãpat lustra cu mingea atunci! Și când ți-am spus, "cum sã facã fiu-meu așa ceva!".
Bendeleu:Mi-au povestit bãieții cum au jucat, din trei șuturi, cine dã jos brânza de pe lustrã. Dar nu l-am crezut!
Grigore: Aha. Mi-ați spart și lustra, mi-ați prãpãdit și brânza și mi-ați rupt și salamurile.
Bendeleu: Ei, ce vrei? Copii! S-au duelat și ei cu ce le-a picat în cap. A câștigat Marcel c-avea salamul mai uscat. Salamul de pe lustrã!
Grigore: Nu, salamul pe șifonier.
Bendeleu: Pe lustrã brânza topitã... pe bec, așa e.
Grigore: Ideea nevastã-mi, s-o pitim pe lustrã cã numai aici n-or mai gãsi-o nenorociții ãia, așa vã alintã ea.
Ei, eu zic sã uitam totul. Nu trebuie sã ne supãrãm pentru asta.
Bendeleu: Nu putem sã uitam chiar tot, cã te-am considerat prieten, mi-ai trecut pragul și acum nevastã-ta mã face împuțit la microfonul stației, asta nu se uitã Grigore. Câtã lume care mã cunoaște o fi în magazinul ãsta?!
Grigore: Ea nici nu înțelege prea bine ce se întâmplã aici, ea crede cã doar vorbește la telefon cu mine.
Bendeleu: Deci recunoști cã nevastã-ta chiar despre familia mea a vorbit. Nu poți nega la nesfârșit evidența.
Grigore: Dacã tu zici c-ai auzit...
Bendeleu: Amândoi am auzit. Și chiar așa fiind, nu o credeam pe Margareta un caracter atât de... conflictual.
Grigore: Așa am luat-o, și pe mine mã ponegrește pe unde apucã! Mã face bețiv, poate ai auzit, m-a fãcut și la stația magazinului, toatã lumea mã considerã acum un un bețiv. Eu bețiv?! Bere, da. De întreținere. Eliminã pietrele. Medicament. Doar cã nu se dã pe rețetã. Cu cât bei mai multe beri cu atât elimini mai multe pietre.
Bendeleu: Pãi, te joci cu boala !?
Grigore: Și mai vezi pe câte o gospodinã îngrijoratã și indignatã, "uite bețivul ãla picat în șanț", de unde sã știe biata femeie cã de fapt ești sub tratament. La perfuzie.
Bendeleu: Ce nu face omul pentru sãnãtate !
Grigore: Oricum nu beau mult, la a șasea halbã mã opresc chiar dacã aș mai bea vreo douã.
Bendeleu: Adicã faci o pauzã.
Grigore: Da.
Bendeleu: Și pe urmã le bei și pe-alea douã.
Grigore: Dacã fac pauza, o iau de la început cu încã șase.
Bendeleu: Vezi, pauzele te omoarã. Și ea te eticheteazã pe nedrept bețiv.
Grigore: Deși muncesc și aduc bani în casã mai mult decât aduce scorpia. N-am mai venit bãut de un an aproape, mai exact... în cât e astãzi ?
Bendeleu: În 13.
Grigore: (socotește în minte) Va sã zicã... da, de aproape de o lunã.
Bendeleu: Eh, ce mai e pânã la an ?!
Grigore: O iau ușor cu abstinența.
Bendeleu: Sigur, nu e bine dintr-odatã.
Grigore: Ce vrei, cine n-are nevastã nu știe cât trebuie sã te înfrânezi !
Bendeleu: Dar ai luat-o cu studii.
Grigore: Da, frumușica de ea. Și cu masterat, mi-a arãtat diploma la prima întâlnire. Diafanã, proaspãtã, crudã, vorba cristalinã, ce mai, mi-a luat mințile de prima datã.
Bendeleu: Foarte crudã, da! Dacã ea era crudã înseamnã cã tu erai sãmânțã!
Grigore: Câteodatã îi zic, ia mai pune-ți mãi pãlãriuța aia pe care o purtai în autogarã cã tare dulce erai cu ea.
Bendeleu: Dar ce fãcea cu diploma aia în autogarã? O arãta așa, la cu cine intra în vorbã?
Grigore: Nu mi-am pus problema. Autenticã. Spiru Haret cu frunzulițe pe contur. În rest, ca orice femeie, plusuri și minusuri. Cãsnicia nu iartã, îți aratã tot, îți prezintã nevasta așa cum e ea.
Bendeleu: Minusuri la nevastã-ta? Ei numai asta nu cred!
Grigore: Nu numai la nevastã-mea, toate nevestele fac asta, cum te vede mai slab, pune hamul pe tine ajutate de soacre și adio libertate, te cãlãresc cum le vine lor mai bine.
Bendeleu: Cã veni vorba, soacrã-mea mã vrea cu orice preț despãrțit de Mãdãlina. Mi-a spus în fațã. M-a luat într-o dupã masã, deoparte. Abia venisem de la serviciu, obosit mort, cã mai trecusem pe la bãieți câteva ore, știi? Numai de vorbele hoaștei nu aveam eu chef în momentul ãla !
Grigore: Și ce ți-a zis ?
Bendeleu: Mi-a zis, mã Sorine, fiicã-mea are impresia cã singurul lucru care o mai ține lângã tine...
Grigore: E inteligența !
Bendeleu: Nu! E ... altceva, înțelegi tu.
Grigore: Aha!
Bendeleu: Stau bine deocamdatã dar dã liturghie de trei ori pe sãptãmânã baba, pentru înmuierea sfintelor daruri bãrbãtești, i-am prins biletul pentru popã.
Grigore: Extraordinar!
Bendeleu: Dar din ce se roagã baba, parcã-i tot mai vânjoasã și pietroasã ã... lucrarea Domnului vreau sã zic. Știu cã Mãdãlina mea mã iubește cu adevãrat.
Grigore: Ai și de ce sã fii mândru. Încã mai ține treazã atenția bãrbaților.
Bendeleu: Cine Mãdãlina? Ai vãzut-o tu?
Grigore: Mi-a spus un vãr de-al meu, care a fãcut seralul cu ea, c-ar fi vãzut-o la o cafea cu unu de-i aduce lapte cu bicicleta dis de dimineațã. Fost popã și-a cumpãrat o vacã și trãiește de pe urma ei.
Bendeleu: A urmãrit vãrã-tãu treaba asta ?
Grigore: Da, își face drum pe la ușa blocului vostru când trece la chioșc, cã e vânzãtor de ziare. Și tot îl vede pe flãcãul ãsta c-o așteaptã. Îi dã laptele și intrã cu el în bloc.
Bendeleu: Îi carã laptele pânã la etaj probabil.
Grigore: Da, i-l carã timp de douã ore ! A stat omul din curiozitate și-a cronometrat. Nici n-a mai primit presa în ziua aia.
Bendeleu: O fi așteptat flãcãul sã vadã dacã ține la fiert.
Grigore: Da, vine cu laptele imediat ce pleci tu, ca o coincidențã. E mai tinerel, așa.
Bendeleu: Curios, n-am gãsit nici o sticlã de lapte prin casã și nici Mãdãlina nu mi-a spus. Dar tu-l cunoști?
Grigore: Mi l-a arãtat odatã. Cred cã-i place lui nevastã-ta tare mult laptele de la flãcãul ãsta.
Bendeleu Așa se duc banii din casã, pe lapte.
Grigore: Pãi la bani te gândești tu?
Bendeleu: Pãi la ce sã mã gândesc?! Bani tocați de neveste.
Grigore: Și la mine, aceeași situație! Am un gol la buget care din zi în zi se face prãpastie. Și sã nu-mi spunã mie Margareta, cã nu o ține cu banii din casã, pe maicã-sa. Sãptãmânal îi carã sacoșe de mâncare și îi dã bani. Tot timpul are cãrnuri la frigider baba, de zici cã a tãiat porcul.
Bendeleu: Învațã-o și tu, mamã soacrã, uite așa și pe dincolo, nu e bunã carnea la vârsta matale, cã te sclerozezi!
Grigore: Și mai și bea. Sã vezi, luna trecutã intru, și ce crezi ? Soacrã-mea cu o sticlã de coniac de-ãla scumpul, pe masã. Sticla bãutã jumãtate, cã ți-am spus, îi cam place vrãjitoarei sã tragã la mãsea voinicește. Și ei și
fiicã-si. De unde ai mamã soacrã coniacul, cã te plângeai de bani sãptãmâna trecutã, nu, cã am vândut un teren, și ãsta-i aldãmașul. De unde ? Toatã lumea știe cã e sãracã lipitã și cã n-are nici gãini prin curte, dar terenuri ?! N-are bani nici de dentist, cã-i pute gura... îi pute de nu te-apropii de ea la trei metri. Are doi colți stricați pe care nu vrea sã și-i scoatã, cicã înțeapã para și suge din gãurile lãsate de colți.
Bendeleu: Are baba tehnologie!
Grigore: Da. Panã i-o rãmâne unul în parã de se îneacã cu el. Mama soacrã. O respect și mã respectã.
Din tavanul magazinului, la difuzoarele stației:
Margareta: Ce-ai zis mã nenorocitule de mãmica? Pe mine m-ai fãcut scorpie, și pe mama, vrãjitoare. Pãi nu ajungi tu acasã Grigore?(Grigore iar dã cu telefonul de pãmânt) uite cã am auzit tot, n-am închis sã vad ce mai spui despre mine, nu mai ai ce cãuta acasã mã, sã te duci unde vezi tu cu ochii.
Grigore: Margareta, dar noi discutam lucruri generale, episoade de viațã.
Margareta: Ai fãcut-o pe mama vrãjitoare mã? Și bețivã?! Mai pupi tu ceva din moștenire?
Grigore: (cãtre Bendeleu) Moștenire. Douã rațe, o pisicã chioarã, și-o bojdeucã din chirpici plinã de șobolani!
Margareta: Pãi nu-i spun tot?!
Grigore: Uiți cã mai sunt și vrãjitoare bune și bețivane de mare caracter.
Bendeleu: Unde mai pui, sunt unele și culte!
Margareta: Cine-i ãla care s-a bãgat? Penteleu. Deci am avut dreptate.
Bendeleu: (luându-i telefonul din mânã lui Grigore) Doamna Margareta ați ghicit.
Grigore: Ți-am spus? Are o intuiție!
Bendeleu: Dar sã nu vã închipuiți prostii. Noi suntem la supermarket iar ce-ați auzit la Grigore e un tic verbal întâlnit la bãrbați, toți își fac nevestele scorpii în fața prietenilor, mai devreme sau mai târziu, e o forma de... de exprimare colocvialã, de aderare la gașcã, vreau sã zic, ponegrindu-ți în fața celorlalți, nevasta. Nu faci parte din gașcã dacã nu-ți bârfești consoarta. Poate sã fie ea îngerul pe pãmânt, trebuie pusã la zid. E mai mult un joc. Te simți mai liber, mai descãtușat. Nimic personal. Între prieteni e firesc, mai scapi și câte o vorbã d-asta.
Grigore: (vorbind în telefon) Tu știi cât țin la familia noastrã. Nu țin la mine cât țin la familie, Margareta.
Margareta: Deci am avut dreptate, bețivanilor.
Bendeleu: (luându-i telefonul din mânã lui Grigore) Îmi pare rãu pentru epitetul pe care ni l-ați pus.
Margareta: Te rog domnule Penteleu sã nu te bagi, e o discuție în familie. Eram sigurã cã v-ați întregit gașca de bețivani depravați din care face parte cu mândrie și bãrbate-meu, dã-i imediat telefonul lui Grigore.
Bendeleu: Sigur doamnã. Mã iertați c-am intervenit în discuție.(cãtre Grigore) Te omoarã asta acasã!
Grigore: (luând telefonul)O discuție la care asistã, întâmplãtor, tot supermarketul, parcã ar fi o farsã stupidã. Margareta: Ascultã mã, cheltui eu bani cu mama ?! M-ai vãzut tu pe mine cã-i dau bani?
Grigore: Nu... dar mi s-a pãrut cã lipsesc bani din casã.
Margareta: Ți s-a pãrut ! Îhî ! Dar maicã-ti nu i-am plãtit douã operații? Una de cataractã și una de hemoroizi? Și când și-a pus placã nu i-am plãtit-o tot noi cu mãsele scoase cu tot? Și pentru cã am plãtit, ne-a dat drept recunoștințã, nouã rãdãcini scoase, într-o pungulițã ? Cu salivã și puroi cu tot ! Am dat zece milioane pe colții stricați ai lui maicã-ta. Îi am și acum în vitrinã, dovadã pe ce-am dat banii! Ei bine, când vii acasã vei vedea tu ce te așteaptã, personal! (Plânge fals) Dacã ai știi cât de rãu m-ai supãrat! Am avut cu tine o cãsnicie...
Grigore: Margareta, te rog. Amintește-ți, am avut și perioade frumoase chiar mai multe decât cele anoste, iar cu Bendeleu, sã știi, m-am întâlnit întâmplãtor în magazin, a venit și el sã ia pește, la trimis consoarta cã-i dezlegare la pește. E chiar acum lângã mine.
Margareta: A auzit ce-am vorbit noi mai devreme ?
Grigore: Împreunã cu toatã lumea din magazin.
Crainica magazinului: Ne cerem scuze stimați cumpãrãtori, deranjamentul stației se va remedia în cel mai scurt timp. Vã invitã sã vizitați raionul nostru de congelate. Avem prețuri imbatabile la stavrid și pangasius în glazurã de gheațã. Vã mulțumim. (Într-un acces de furie, Grigore trântește din nou telefonul și-l calcã temeinic în picioare. Îl pune pe un raft și se depãrteazã. Se apropie cu pași hotãrâți de el un polițai.)
Polițaiul: Dumneata ești proprietarul mașinii 21 PH 514?
Grigore: Nu. Dar ce s-a întâmplat?
Polițaiul: Va rog sã vã legitimați. (Îi întinde actele. Mâna îi tremurã.) Dumneata domnule... Grigore, Grigore Lupãu, așa te numești, nu? Și stai pe strada Învãțãmântului...
Grigore: numãrul 44.
Polițaiul: Dumneata domnule Grigore poți dovedii cã nu ești dumneata proprietarul mașinii 21 PH 514?
Grigore: Cum sã dovedesc? Nu știu cum aș putea dovedi.
Polițaiul: Deci s-ar putea sã fie mașina dumitale pentru cã nu poți dovedi nimic.
Grigore: (moale) Pãi, stați puțin...
Polițaiul: N-ai învãțat ca nu ai voie sã parchezi pe locurile pentru handicapați? Dumneata ești handicapat?
Grigore: (indignat, nervos) Nu sunt... Dar nu-i mașina mea domne!
Polițaiul: Mai ușor când vorbești cu un organ în exercițiu. Deci nu recunoști, bun ! Carnet de conducere ai?
Grigore: Pãi la ce-mi trebuie dacã n-am mașinã ?!
Polițaiul: Scriem aici, lipsã carnet conducãtor auto. Faptele se-adunã.(inspectând coșul)Și pepenele asta mare, douã bidoane de apã, pește, plus câte mai ai în coș, vrei sã zici dumneata cã le duci în brațe pânã acasã? Bravo domn' Grigore, ai trecut la o fazã superioarã, induci în eroare organul care-și face datoria.
Grigore: Asta mã privește personal, vãd eu cum le duc. Dacã mi se par grele, chem un taxi.
Bendeleu:(rânjind) Îl duc cu mașina mea.
Polițaiul:(aspru) Pe dumneata nu te-a întrebat nimeni, te rog sã de depãrtezi. Ești prieten cu acest individ?
Bendeleu: Prieten, dupã cele aflate astãzi, poate e prea mult spus.
Polițaiul: Stai mai încolo cã ne iei aerul, te iau și pe dumneata, sã vedem ce știi despre... (uitându-se pe acte) despre Grigore Lupãu. (cãtre Grigore) Așa te cheamã? Sigur?
Grigore: Da domne.
Polițaiul: Și spui cã ești handicapat, ai?
Grigore: De ce sã fiu handicapat ?
Polițaiul: Cã te-ai așezat cu mașina pe locul marcat pentru handicapați.
Grigore:(puțin enervat) Nu înțelegeți domne cã n-am mașinã, n-am carnet, n-am handicap, n-am nimic?
Polițaiul:(cu superioritate) Am vrut sã verific dacã-ți contrazici declarația inițialã.(concentrându-se pe problemã) E ceva totuși suspect cu dumneata... domnu' ...
Grigore: Lupãu.
Polițaiul: Nu Grigore ?
Grigore: Nu. Lupãu e de familie.
Polițaiul: Aha. Și Grigore ?
Grigore: Nume.
Polițaiul:(depãrtându-se) Te dau prin stație, sã vedem ce infracțiuni ai mai fãcut mata, în afarã de cele de azi.
Grigore:(cãtre Bendeleu) Din senin a venit la mine.
Bendeleu: Dacã nu cumva a fost trimis chiar de ãștia de la supermarket.
Grigore: Așa am eu câte o zi, începe pe dos și tot pe invers îmi merge toatã ziulica.
Polițaiul:(apropiindu-se din nou) Stați aici amândoi, sã nu-mi dispãreți cã dați de dracu!
Grigore: Nu domnule n-avem de ce, doar nu suntem infractori.
Polițaiul: Deci nu fugiți numai ca sã nu pãreți infractori?! Dar de fapt chiar sunteți. Ei, vedeți voi pe dracu și pe tatã-sãu! (Polițaiul se îndepãrteazã câțiva pași și scoate din buzunar un telefon minuscul. În timpul ãsta, Lupãu ia telefonul lui Grigore de pe raft și-l apropie de telefonul polițaiului. Minunea se produce din nou. Vocea polițaiului se aude în tot magazinul. La început, acesta nu pare sã-și dea seama.)
Polițaiul: Auzi Petricã ? Ridicã-i-o imediat, dã-l în mã-sa, nu recunoaște nimic, de fapt ai vãzut vreun infractor nebãtut bine, sã recunoascã de la bun început ? Și nici nu iese cu banul. Nu, nu mi-a dat nimic, e chior. Sãptãmâna asta am avut parte numa' de-ãștia handicapați care se fac cã nu știu mersu'. (se aude un bruiaj)
Glasul lui Petricã: Mãscãrici ! Și tocmai câte unul d-ãsta te bagã la belea.
Polițaiul: A pãrut jicnit cã l-am fãcut handicapat, ehe, ãștia nici nu știu cât trebuie sã plãtești pentru asta, e un titlu de onoare sã fii handicapat. Lu' ãla, luna trecutã, ai vãzut, i-am luat mia de parai, dar i-au ieșit actele într-o sãptãmânã. Mergi pe mâna mea, mergi la sigur! Handicapat te fac. (totul se aude în toata hala magazinului. Polițaiul se uita la telefon, pare cã de-abia acum și-a dat seama), ce-i asta?
Glasul lui Petricã: Îi sparg si vreo 2 cauciucuri ciumetelui? Cum facem de obicei cu ãștia care n-au dat daru'?
Polițaiul: Ssst. Închide imediat. Sã nu mai scoți o vorbã. Te sun eu mai târziu.
Glasul lui Petricã: Cum? N-am înțeles cã sunt interferențe. Auzi, îl trimit la Bebe sã și le umfle. Cã ãla îi mai îndoaie puțin tabla, i-o mai pișcã cu acid pe dedesubt, îl aranjeazã, sã ținã minte c-a trecut pe la noi, ce zici?
Polițaiul: (scrâșnind printre dinți, încercã sã închidã telefonul, fãrã rezultate) Taci, taci dracu odatã, se aude peste tot, închide! (Deschide carcasa telefonului îi aruncã bateria, îi aruncã și cartela, aruncã și telefonul)
Glasul lui Petricã: Auzi șefu', mai ești pe fir? (vorbind ca pentru el) Bãi prost e și-ãsta! nu e în stare sã convingã pe unul c-a parcat la handicapați.
Grigore:(cãtre polițai) Așa, bateria, apoi arunci cartela, exact cum am fãcut și eu puțin mai devreme. Inutil. Te-am virusat și pe dumneata, frecvența e automat preluatã de stație. Au auzit toți. Polițai corupt scrie pe fruntea dumitale. Cât primește un polițai corupt? (Polițaiul se depãrteazã înjurând.)
Crainica magazinului: Stimați cumpãrãtori situația se datoreazã unor interferente nedorite, de aceea vã rugãm insistent, închideți telefoanele pe perioada când vã aflați în magazin, repet închideți temporar telefoanele mobile pânã la ieșirea din supermarket. Ne cerem scuze pentru aceasta neplãcere și mulțumim pentru înțelegere.
Se aude undeva în spate, prin stația hipermarketului :
O voce femininã: Ce facem, închidem tot magazinul ?
Voce bãrbãteascã: Pânã la urmã n-avem încotro ! Oricum vin si mâine sã-și facã plinul șobolanii ãștia, cã ceva tot trebuie sa roada ai dracu'! Poate se termina și șunca aia stricatã, cã are..., are aproape 7 luni, nu ?
O voce femininã: Împlinește anul. I-am pus alta eticheta nouțã.
Voce bãrbãteascã: N-a venit pânã acum nimeni cã i-au apãrut bube pe limbã.
O voce femininã: Și dacã vine ?!
Voce bãrbãteascã: Și ce vrei pãpușã, s-o plãtim noi ? Cașcavalul cu cozi de șobolan în el, cum l-au înghițit de nu s-a vãzut ? Excrementele de șobolan, mucegai nobil. (Se aude un bârâit si apoi liniște.)
Bendeleu: (cu ochii în tavan de unde vine sunetul) Bravo, așa mai aflãm și noi ce mâncãm!
Grigore: (cu ochii în tavan) Nici eu nu înțeleg ce se-ntâmplã în magazinul ãsta. Sã mai intri în supermarket!
În plan secundar apare polițaiul. De polițai se apropie cu pași hotãrâți bãtrânelul.
Bãtrânelul(indignat) Sã-ți fie rușine, polițist corupt, nu meriți sã porți insigna asta! A auzit toatã lumea cam cu ce treburi te ocupi dumneata. N-am cuvinte sã-mi exprim dezacordul cu faptele dumitale.
Polițaiul: (îndepãrtându-se, vorbind peste umãr, printre dinți) Vezi tataie sã nu mã înfurii și sã te legitimez, cã te iau la secție sã te fezandez și sã te frãgezesc puțin, vezi cã la vârsta matale nu prea se rezistã. Ai grijã !
Bãtrânelul: Mã ameninți domnule? Tot dumneata ai tupeul sã ameninți?
Polițaiul: Te joci cu focul moșulicã, eu te-ascult cã mi-ești simpatic dar pânã mi-o sãrii caisa. Hai mișcare, circulã liber ! Cât mai poți.
Bãtrânelul:(luându-se dupã el) Ați auzit ? Lume bunã, ați auzit cu toții cred. Tot dumnealui amenințã deși știm ce face. Nu-ți e rușine domnule? Am fost profesor de istorie atâția ani și nu m-a amenințat nimeni niciodatã. Am învãțat generații întregi de liceeni. Și pentru ce? Sã ajung la secție arestat de un organ profund corupt?
Bendeleu: Taci bre și astâmpãrã-te. Nu-ți stã bine cu placa în gurã?
Bãtrânelul: Lasã-mã domnule c-au auzit atâția oameni ce afaceri face. Și tot dumnealui amenințã. E scandalos!
Bendeleu: Eu zic sã nu-l enervezi cã te ia pentru tulburarea liniștii publice, liniștește-te !
Bãtrânelul: Uite unde a ajuns țara dacã n-avem conștiința rãspunderii faptelor noastre, ne e fricã sã spunem adevãrul în fațã unor organe (cãutându-și cuvintele) profund corupte ale statului, pe care tot noi le plãtim. Și pentru ce? Poftim! Ca pânã la urmã sã ne obișnuim sã fim tot timpul amenințați? (liniștindu-se) Mie nu mi-e fricã sã spun ce gândesc. A cuceri frica este începutul înțelepciunii.. Eu nu pot, cum zicea Malraux, sã rãmân cu brațele încrucișate considerând cã și rãul și binele se înscriu în fatalitate. Eu lupt, domnule!
Grigore: Aveți dreptate, foarte multã dreptate !
Bãtrânelul se așeazã cu fundul pe cãruț, sprijinit de un raft, pãrând cã-și trage cu greutate respirația.
Grigore: Ce? Vã e rãu? Suferiți cu inima domn' profesor?
Bãtrânelul: Da. Dar mã simt bine acum. Doar puțin obosit. Mã sprijin și eu de raftul ãsta (zâmbește) așa cum Matei Basarab s-a sprijinit de un stejar dupã lupta cu tãtarii care voiau sã-l înlocuiascã la tron cu Radu Iliaș. Ca pânã la urmã sã iasã victorios.
Din fundul scenei, o femeie privește de la distantã apoi se apropie cu pași hotãrâți. În jur de 30 de ani, masivã, are un ochi tumefiat, și pomeții ambilor obraji, vineți. E legatã la cap cu un bandaj. În mânã ține un telefon.
Grigore: Margareta! Ce-ai pãțit ?
Margareta: Nimic, nimic. (își desface bandajul și-l bagã în geantã)
Grigore: Vezi tu. Niciodatã n-ai încredere în ceea ce-ți spun. Ți-am zis cã sunt aici? Nici vorbã de cârciumã.
Margareta: Cu tine Grigore o sã am o vorbã specialã, dar sã ajungem mai întâi acasã. Hai sã ieșim.
Grigore: Nu ies nicãieri pânã nu închid ãștia magazinul. Nu vezi ce m-așteaptã dincolo de casele de marcat?
Margareta: Dar ce s-a întâmplat?
Grigore: Așteaptã sã mã umfle, c-am provocat dezordine în magazin dupã discuția prin telefon cu tine.
Margareta: Tot ce-am zis s-a auzit în tot magazinul? (Grigore aprobã din cap). Am zis cam multe, de unde sã știu?
Bendeleu: Doamnã Lupãu, nu vreau sã intrãm în polemici aici, știu acum pãrerea dumneavoastrã despre mine, și pentru cã nu știați cã vã ascult și eu, ați fost, sã zic așa, fãrã voia dumneavoastrã, sincerã.
Margareta: Adicã eu nu sunt sincerã de obicei! Asta vrei sã zici, nu? Și ție Grigore sã-ți fie rușine cã i-ai dat telefonul s-asculte ceea ce-ți spuneam la supãrare.
Grigore: Nu i-am dat nici un telefon, au auzit toți prin stație.
Margareta: Domnu' Bendeleu, aștepți probabil scuze din partea mea, eu îți spun așa: nu-mi pare rãu de nimic din ce-am afirmat și consider anturajul lui bãrbate-meu cu dumneata și cu alții ca dumneata, dã-u-nã-tor ! Înțelegi ? Pur și simplu îmi strici bãrbatul care are o anumitã educație în comparație cu a dumitale.
Grigore: Mulțumesc Margareta, dar nu trebuie...
Margareta: Acum însã, nivelul lui de moralitate e foarte jos. A ajuns un slujitor supus al bãuturii și moravurilor.
Grigore: Margareta! Te rog ! Nu-mi face scene. Cã sunt bețiv, deja te-au auzit toți.
Bendeleu: Doamnã, nu sunteți puțin cam asprã? Într-o cãsnicie trebuie sã existe respect și înțelegere! Dar și un grad de libertate ca la orice angrenaj. Toleranța zero înseamnã gripajul cãsniciei!
Margareta: Dacã mã vedeți aici înseamnã cã existã și înțelegere și iertare. Iar dumneata vorbește despre cãsnicia dumitale, nu de a mea cu Gicu.
Grigore: De ce mai ții telefonul ãla în mânã? Nici acum nu l-ai închis?
Margareta:(cu rãutate) Sã aud ce mai bârfești despre mine și despre mãmica! Te-am cãutat în toate cârciumile!
Bendeleu: Doamnã, eu v-am asigurat cã nu minte, ne-am întâlnit cu totul întâmplãtor aici.
Margareta: N-am încredere în cuvântul dumitale și ar trebui sã-ți pãzește pielea cã nevastã-ta ți-a luat urma, i-am telefonat și ne-am înțeles sã ne aducem acasã bețivanii.
Bendeleu: Și de fapt noi, cuminți, asigurãm hrana familiei! Pãi vedeți mãi doamnã?
Margareta: Și de unde știi dumneata cã m-am lipit de Grigore într-o autogarã? Ia sã te iau eu la întrebãri, acum.
Grigore: De la mine. Cicã eram beat. Cãutam aer proaspãt și spuneam tot. De ce nu i-ai dat afarã?
Margareta: Prea târziu, ne mâncaserã deja tot de prin frigidere. Și-am mai tras și eu cu urechea!
Bendeleu: N-a fost chiar așa, dar în fine! De fapt erați și dumneavoastrã beatã, leșinatã prin bucãtãrie și ne-ați distrat cu povestiri picante din viața dumneavoastrã sexualã tumultuoasã pe care ne-ați istorisit-o în amãnunt!
Margareta:(stânjenitã, nesigurã) V-am povestit și ... mai dincoace ?
Bendeleu: Nu, nu ! Numai din tinerețe.
Grigore: Cum adicã "mai din coace"?
Margareta:(moale, parșiv, lingușitor) Ei, asta e acum! Cum îndrãznești numai sã te gândești la așa ceva!
Grigore: Bine, bine, dar ce s-a întâmplat cu fața ta ?!
Margareta:(puțin jenatã) Ei, îți spun eu acasã! Povestea-i lungã.
Grigore: Te-a atacat vreun bețiv de prin cârciumile pe care le-ai colindat! Oh cât curaj ai avut pentru mine!
Margareta: (rușinatã) De fapt am vrut... M-ai supãrat foarte tare Grigore cu ce-am auzit mai devreme de la tine.
Și-am hotãrât... sã ne despãrțim, (mimând plânsul) în nici într-un caz între noi nu mai poate fi vreun dram de iubire, și nici mãcar o minimã înțelegere. (înțepat) De luna viitoare fiecare cu drumul lui Grigore.
Grigore: De ce de luna viitoare?
Margareta: Luna asta vreau sã vãruim casa.
Grigore: Margaretaaa !
Margareta: Și de unde ai cunoscut-o tu atât de bine pe colega mea de cãmin Mãdãlina, și eu nu știu nimic !
Grigore: Ei, am fost de vreo douã ori când te-am așteptat sã vii de la cursuri și mi-a fãcut o cafea. (se apropie de nevastã-sa) (șoptind) Am vrut s-o scot la capãt într-un fel cu Penteleu, sã nu creadã cã e vorba de tine. Cã ți-a tocat gura verzi și uscate despre ei, de nu te mai opreai.
Margareta: Încã o minciunã Grigore, mã înșeli și mã minți tot timpul. Am devenit naiva familiei. Gata, ne despãrțim!
Grigore: Margaretaaa ! (privind-o atent) Dar arãți de parcã te-a bãtut cineva! (se gândește o clipã) Oh, am înțeles, dacã mã gãseai la cârciumã beat, te-ai fi dus drept la poliție cã te-am bãtut. Așa este ?
Margareta: Și cã mai violat. Uite am și mușcãturi pe mâini.
Grigore: Incredibil ! Te-ai mușcat singurã !
Margareta: Nu sunt proastã bãrbate. Sã se vadã cã mușcãtura e invers? Am folosit proteza lui mãmica. Uite, (arãtându-i inclusiv partea dorsalã) m-ai mușcat ca turbatul (cu cochetãrie) pe toate pãrțile, parșivenie!
Grigore: (studiindu-i mâna) Vãd cã ești murdarã de varzã (miroase), hhhm, muratã cu carne de oaie, (se strâmbã) ce i-a rãmas printre dinți, uite, și puțin sos. A mâncat bine bab ... (tușește) mama soacrã, (adulmecã din nou mâna nevestei) Și-a tras și-un pãhãrel de tescovinã la sfârșit. Îhî!
Margareta: Sã-și clãteascã femeia gura dupã varzã. Ce mai are și ea prin casã, a pitit-o de tine cã aproape i-ai terminat-o! E bunã pentru ea cã-i scade tensiunea!
Grigore: Proastã înscenarea, uite (își deschide larg gura) ai uitat cã am doi dinți lipsã? Trebuie sã aparã la concluziile legistului treaba asta. Pentru viol trebuie sã iasã o probã beton!
Margareta: Ce? (înciudatã, uitându-se la mânã și verificându-și bãrbatul la mãsele, identificând semnele) Ãsta-i asta, ãla e aici. Da. Bineînțeles, așa faci tu întotdeauna Grigore, toate strãdaniile mele, mi le arunci în derizoriu.
Grigore:(rânjind) Și la ochi cu ce te-ai lovit nevastã ? Cã vânãtaia asta chiar pare naturalã.
Margareta:(spãșitã, zâmbind șters) Cu fereastra.
Grigore: (studiind-o) Da. Ptiu, te-ai lovit rãu ! În loc sã dai și tu cu o giurgiuvea de lemn, ai dat cu termopanul.
Margareta: Ce-am avut și eu prin casã! Nefericitã și tristã cum eram, n-am mai ales !
Grigore: Asta da. E o probã bunã. Par destul de reale vânãtãile. Dar ai dat tare !
Margareta: Am dat tare Grigore. (plângând fals) Cã nu m-ai mai bãtut și pe mine de mult, nu mã mai iubești ca altãdatã, nu mai ești gelos cum erai în tinerețe, (înãsprindu-și glasul) când mã rupeai în bãtaie. (visãtoare) (zâmbind cu pasiune) Ce bãtãi îmi mai dãdeai tu atunci! (înãsprindu-și vocea) De mureau de ciudã toți vecinii cât de mult mã iubești! Ehe! Ce vremuri! Acum, în ultima perioadã, o palmã, douã, și asta formalã!
Grigore: Exagerezi dragã, te mai iubesc și-acum.
Margareta: Nu se vede. Mã uit și eu așa pe la alții cum își mai snopesc, nevestele. Sãptãmânal. Temeinic. Cu rãspundere. Nemțește.
Grigore: Margareta, ce tot spui?!
Margareta: Mie nu mi-ai spus niciodatã, cu rãutate: "De ce s-a uitat ãla la tine așa, femeie? Ã? cã te snopesc din bãtaie!". Nici mãcar nu m-ai mai amenințat în ultima perioadã.
Grigore: Eu nu sunt ca ãia!
Margareta: Bineînțeles cã nu ești! (admirativ)(visãtoare) Adevãrați bãrbați, frumoși deștepți și geloși. Stau uneori așa, la fereastrã și privesc cu invidie nevestele vecinilor cum mã sfideazã, bãtute bine, cu ochii umflați dar cu un zâmbet de superioritate pe buze! Eu nu pot sã le arãt nici mãcar o umflãturã, o vânãtaie cât de micã, pentru cã tu nu ești în stare sã-ți etalezi gelozia.
Bendeleu: Doamnã, puteți intenta divorț și pentru cã nu vã bate destul! Prin logica faptelor, e clar, nu vã mai iubește. O femeie nebãtutã sãptãmânal înseamnã cã nu mai ții deloc la ea, i-ai pus șorțul de gât și ai transformat-o în gospodinã. Ce-i asta? Cãsnicie? Fãrã un scandal, douã pe sãptãmânã, sã sarã vecinii la geam!
Margareta:Nu știu, mã mai gândesc domnu' Benteleu. Sper sã-mi tragã o bãtutã bunã sãptãmâna asta,sã-l iert.
Bendeleu: Vezi Grigore ?! Tot femeia, iertãtoare, salveazã casa.
Grigore:(morocãnos) Vãd. Dar eu țin la ea!
Bendeleu: Pãi de ce nu-i arãți? O lași sã se batã singurã ? Ce bãrbat ești tu?
Margareta: Cu atitudinea asta a lui pasivã și non violentã, reușește sã strice o cãsnicie frumoasã.
Grigore: Dar cu violul cum ai aranjat nevastã?! Pe cine ai rugat sã te ajute pentru a regiza asta?!
Margareta:(spãșitã) Nu mi-a fost ușor. (înãsprindu-și vocea) Dar e probã și violul, nu-ți face iluzii cã scapi. În timpul înscenãrii am avut chiar remușcãri, sã știi! Dar m-am împãcat cu ideea cã trebuie sã te pedepsesc. Și cred cã o sã mai încerc înscenãri de-astea chiar dacã nu te reclam la poliție. Nu știu cum se face cã dupã scena de viol, fumez o țigarã și parcã te-aș ierta !
Bendeleu: Ca sã vezi cât ține la tine! Tot femeia iartã, ca sã fie bine în casã! Noi bãrbații nu știm sã apreciem.
Margareta: O sã te pedepsesc așa... de câte ori simt nevoia.
Grigore: Dar cu cine înscenezi tu toate astea Margareto?
Margareta: Ei... Am eu câțiva regizori foarte, foarte talentați. Au scenariu bun, corpul delict corespunzãtor și regizeazã foarte natural! Juri cã-i real! Și ca sã fiu eu sigurã cã totul e perfect, trag și vreo douã duble.
Bendeleu:(atent, cu privirea fixã într-un colț de magazin unde stã cu spatele tinerelul) Ce face ãla acolo?
Grigore: Ce sã facã, mãnâncã pe ascuns de pe raft, câțiva pufuleți de-ai mei! Dovada calitãții.
Bãtrânelul:(apropiindu-se) Numai Marin Sorescu se mai mândrea cã-i furã cititorii cãrțile din bibliotecã!
Grigore: Și ãsta fãcea pufuleți ?
Bãtrânelul: Scria cãrți. Tot o formã de supraviețuire.(Bãtrânelul încearcã sã se apropie de el, flãcãul dispare)
Bãtrânelul:(întorcându-se) De când îl urmãresc. E ginere-meu. Un pierde varã, un afemeiat, se ține cu una grasã. Vreau sã-l prind, cã fii-mea nu crede nimic. (Bãtrânelul se pierde din nou printre rafturi.)
Margareta: (cu glas nesigur) Tu îl cunoști pe flãcãu?
Grigore: De unde sã-l cunosc? L-am vãzut prima datã în magazin.
Bendeleu: Mie mi se pare cunoscut și nu știu de unde sã-l iau! (Tinerelul apare din nou la același raft. Pe lângã puști se strecoarã o femeie și-l prinde de mânã. Schimbã câteva cuvinte. Bãiatul se smucește și se pierde printre rafturi. Bãtrânelul urmãrește totul foarte atent, ascuns dupã un colț de raft. Femeia se apropie de cei trei)
Bendeleu: Mãdãlina, ce-i cu tine?
Mãdãlina: Bunã, la toatã lumea!
Margareta:(pupând-o) Bunã Mãdã. Îmi pare așa de bine cã te vãd!
Grigore: Sãrut mâna doamnã.
Bendeleu: Îl cunoști pe puștiul ãla? Parcã ai vorbit ceva cu el.
Margareta:(încurcatã) Nu, de unde sã-l cunosc? Mi s-a pãrut cã mãnâncã de pe raft și i-am zis vreo douã.
Bendeleu: Un golan !
Grigore: A vrut sã parã destins în magazin. Adicã sã nu parã crispat. A vrut sã arate cã se simte ca acasã.
Mãdãlina: Nu înțeleg ?!
Bendeleu: O ironie rãutãcioasã, dragã, îți povestesc eu acasã.
Margareta:(chicotind) Grigore al meu, ironic! Ce figurã de stil!
Bendeleu:(cãtre nevastã-sa) Dar ai pus mâna pe el, mi s-a pãrut un gest familiar!
Mãdãlina: Ca sã nu se sperie. Am vrut sã-i sucesc mâna la spate și sã-l predau poliției. Era unul pe-aici.
Grigore: Nu-i face nimic poliția, sã fii convinsã. (cu mândrie) Oricum, mânca pufuleții de-ai mei !
Bãtrânelul:(apare vorbind agitat) L-ați vãzut pe cel care mânca pufuleți? E ginere-meu. Un Casanova, un ușuratic. O înșealã pe fiicã-mea cu o duduie grasã și mult mai în vârstã decât el, mi-a spus un vânzãtor de ziare. Mã voi rãzbuna pe aceastã ciumã, numitã infidelitate omeneascã (mãreț) așa cum a fãcut-o Henry al optulea care și-a omorât din acest motiv, douã soții pe Anne și pe Catherine. Nu mai existã integritate moralã astãzi! Desfrâu fãrã bariere. (bãtrânelul se pierde agitat în magazin)
Mãdãlina: Bãrbate, am auzit cã ai zis ceva despre mine!
Bendeleu: (privind-o fix pe Margareta) Ai auzit greșit, eu nu vorbesc niciodatã despre familia mea.
Margareta: Azi e sâmbãtã, hai sã uitãm totul. Ce-ați zice sã veniți pe la noi pentru un pufuleț și un vin bun de la mãmica. Ce ziceți ?
Mãdãlina: Mãnâncã-ți singurã pufuleții cu bãrbate-tãu.
Grigore: Am unii cu pepene galben, o minune !
Margareta: Grigore, iar ești scârbos ?!
Bendeleu:(glumeț) Eu vin numai dacã mã lasã Mãdãlina!
Grigore: Sã uitãm tot ce s-a întâmplat, haideți sã facem una latã de douã zile. Dar de data asta dormiți voi pe canapeaua din bucãtãrie.
Margareta: Și copiii ?
Grigore: Îi lãsãm la mamai, sã nu mai spargã lustre sã le pice salamuri în cap !
Mãdãlina: Ziceam cã azi punem murãturile și facem zacusca de pãtlãgele, Sorine?
Bendeleu: Mai poate s-aștepte o sãptãmânã dragã, sã devinã mai zemoase.
Grigore: Dar cum ieșim de-aici, cã ne-așteaptã bodyguarzii?
Mãdãlina: De ce? Ce-am pierdut?
Bendeleu: Lasã cã-ți povestesc eu. (luând telefonul din mâna lui Grigore) V-arãt eu cum ieșim !
Printre rafturi trece o femeie vârstnicã vorbind la telefon. Bendeleu apropie telefonul de telefonul doamnei și dintr-odatã se aude puternic în tot magazinul.
Bãtrâna: N-o sã iasã niciodatã bine dacã nu pui și puținã levãnțicã în apa aia.
O voce:(la stația magazinului): Levãnțicã sau anghinare cã m-ai amețit, asta nu-i de șale, e pentru ficat.
Bãtrâna:(miratã) Dar ce se-ntâmplã?
Crainica magazinului: Rugãm, închideți telefoanele mobile pânã la ieșirea din magazin. Vã mulțumim.
Bendeleu apropie celularul de celularul unei tinere, de data asta.
Domnișoara:(se aude puternic în tot magazinul) Acum du-te repede la mãmica ta și spune-i c-ai fãcut-o.
Glas subțire de adolescentã:Taci fã, cã nu-i prima oarã! Dar de data asta a fost altfel, nici nu-ți închipui cum e!
Domnișoara: Oprește-te puțin cã se-ntâmplã ceva. Parcã vorbim la stația magazinului. Au anunțat în magazin sã-nchidem telefoanele, sunt bestiali cretinii ãștia ! (se aud la stație din ce în ce mai multe voci ce se întretaie)
Crainica magazinului: Magazinul se va închide, vã rugãm sã vã îndreptați spre casele de marcat. Mulțumim.
Bãtrânelul: L-ați mai vãzut pe individ? Nu știu cum l-am pierdut dintr-odatã! E și amanta-sa pe aici. Se întâlnesc pe dupã rafturi.
Mãdãlina:(fãcând brusc un pas în spate) Du-te spre ieșire tataie cã s-a închis magazinul, n-ai auzit?
Bãtrânelul: Da, da. S-a închis. Dar unde o fi dispãrut așa dintr-odatã, domne! Parc-a intrat în pãmânt zãu așa. Dacã o prind pe femeia asta care destramã cãsnicii, fac omor!
Mãdãlina:(puțin speriatã) E nebun omul ãsta?!
Bendeleu se pierde printre rafturi apropiind telefonul de telefoanele celorlalți. Se ia dupã el Grigore și bãtrânelul.
Grigore:(cãtre Mãdãlina și nevastã-sa) Hai, acum e momentul sã ieșim fãrã sã fim observați.
Margareta: Venim. Duceți-vã voi înainte.(Din ce în ce mai multe voci se contopesc ca un fundal sonor puternic.)
Crainica magazinului:(peste vocile tuturor) Magazinul s-a închis, vã rugãm poftiți spre casele de marcat. Ne cerem încã odatã scuze. (Curentul pâlpâie și se oprește, se-aprind doar luminile de siguranțã.)
Mãdãlina: A existat colega asta a ta Margareta într-adevãr, sau e o nãscocire a lui bãrbate-tãu?
Margareta: Mi-a fost prietenã bunã. Mi-a spus așa, fato, nu scãpa ocazia, ia-l: e inginer, aduce bani în casã și pe de altã parte e și prostãnac, poți face ce vrei din el. Și uite c-a avut dreptate. Dar de unde știi tu de Margareta cã n-ai fost aici?
Mãdãlina: Când m-ai sunat, eram deja în magazin sã mã vãd cu cineva și-am tras și eu cu urechea la discuția voastrã.
Margareta:(zâmbește) Auzi, ãla era tipul de care mi-ai zis? Acum m-am prins.
Mãdãlina: Da. Nu cred cã și-a dat cineva seama cã mã cunoaște, nu? I-am spus sã iasã repede din magazin cã e bãrbate-meu înãuntru. Cã și al meu m-a pãcãlit, zicea cã se duce la meci și pe urmã la o bere cu bãieții. Dar m-am pomenit cu prostu-n supermarket. Și-a amintit cred, cã i-am zis zilele trecute, dacã are drum, sã ia pește, și-a vrut sã-mi facã o surprizã. Și chiar era sã-mi facã o mare surprizã.
Margareta: O nevastã trebuie sã exploateze la maxim viciile și hobbyurile bãrbatului.
Mãdãlina: Ce ne-am face fãrã ele!
Margareta: Ai vãzut? Socru-sãu, cã-i necinstește odrasla. De ce bãrbat au noroc toate proastele, fato!
Mãdãlina: Stai sã-i dau un telefon sã-l anunț cã moșu-i pe urmele lui și vrea sã-i ia beregata!
Margareta: Oprește-te. Dacã se-aude în tot magazinul?
Mãdãlina: Oricum în vacarmul ãsta nu s-ar înțelege nimic. Dar tu îl cunoști?
Margareta: (zâmbind cu subînțeles) Hm, nu, nu îl cunosc. De unde sã-l cunosc?!
Mãdãlina: Hai zi !
Margareta: Aflã cã lãptarul tãu e și regizorul meu.
Mãdãlina:(se încruntã, apoi zâmbește) A dracu pielea pe tine! Nu dau eu de ceva bun sã nu te lingi și tu pe degete.
Margareta: Suntem douã, nu-i mai bine sã o facem cu programare?
Mãdãlina: Nu, eu beau lapte zilnic! (Amândouã râzând, se pierd prin fundalul scenei) (Cortina).

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!