poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1663 .



Tragedia Apollon_Actul 4_Scena 4
scenariu [ Teatru ]
Fațetele vieții și morții sau Între pacea sufletului și infern

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pitagora1 ]

2014-03-25  |     | 



- continuare -

ACTUL 4
Iubirea dintre Apollon și Cassandra, iubire împlinită, binecuvântată de zei, cu doi gemeni.

Scena 4
Cassandra, Apollo, Priam, Hecuba, Apollon, Alcor, Hidra, Medeea

(Cassandra nu mai vede în fața ochilor decât pe Apollon, în timp ce Apollo nu mai înțelege nimic)

Cassandra
(își spune în gând)

Iubesc cu adevărat
Iubesc nemăsurat
Iubesc în sfârșit
Iubesc și sunt iubită
Visul mi s-a împlinit
Vreau să fiu fericită.

Apollo
(o vede confuză și i se adresează)

Iubita mea ce s-a-ntâmplat
Căci nu te recunosc
Parcă ai fi vântul turbat
Mă simt întors pe dos.
Nu mă mai vezi nicicum, mai mult
Îmi ocolești privirea
Nu a trecut timp de când sunt
Singur cu amăgirea.
Ce s-a-ntâmplat de nu mai ești
Așa cum ai promis
Noi am jurat să fim onești
Mai ai ceva de zis?

Cassandra
(i se adresează lui Apollo)

Mărite zeu, eu te respect
Dar chiar nu pot mai mult
Căci deodat` a apărut
Cel ce-i mai mult suspect
De a fi destinul meu, așa a fost să fie
Te rog Apollo nu fi trist, e lege dată-n veșnicie.
Eu te-am iubit în felul meu
Dar chiar nu am crezut zău
Că poate fi să îmi apară
Străfulger mare-n suflet
În gând și chiar în pântec
Că am uitat de soț și țară.
Parcă a fost descântec
Sau boală grea să apară
A mai rămas doar cântec
Și o iubire amară.
Și-a băgat cred dracul coada
Nu mai pot înțelege
Că mă arunc chiar ca năroada
În brațele caduce.
Știu c-am jurat credință ție
Atunci când m-ai format
Ca să ajung prezicătoare, fie
Eu în genunchi îți cad.
De mă poți ierta, vei fi
Eternul pentru mine
Iar de nu, te rog nu zăbovi
Ia-mi sufletul cu tine.

Apollo

Sunt prea rănit și te iubesc
O știe Universul
Cum aș putea să te rănesc
Cum noi ne-am înțelesu`?
Te las dară în legea ta
Divinul să te judece
De nu ai vrut să fii a mea
Ai unde a te duce.
Privește-ți calea cum ți-e bine
Ce pot eu a mai face
Căci decât chin în doi, cu tine
Mai bine îți dau pace.
Nu dragostea trupească este
Supremul pe Pământ
Și ține minte o poveste
Eu nu iubesc plângând.
Supremul meu în Univers
E mult mai sus de tine
Căci dragostea nu e un vers
Cu rimă doar când îți este bine.

Cassandra

Îți mulțumesc și tare aș vrea
Tu să mă fi înțeles
Să mă privești de vei putea
Ca pe un pas ce-i șters
De pe orbita ta străluce
Pe care o așterni
Pe emisferele caduce
Ce-s tot ca două perini
Pe care le apropii, când
Nu ai unde te duce
Dar le arunci, rând după rând
Când încep să te încurce.

(Cassandra îl îmbrățișează prietenește pe Apollo, în semn de recunoștință a dezlegării sale)

(Cassandra se retrage la un moment dat în camera ei, alături de Medeea, căreia îi împărtășește cele întâmplate, starea sa și îi cere sprijinul moral)

Cassandra
(către Medeea)

Acum că știi ce s-a-ntâmplat
Medeea tu gândește bine
Ce aș putea să schimb pe dat`
Te rog, te rog tu spune închinăciune.

Medeea
(către Cassandra)

Te înțeleg, dar este greu
A crede că-i adevărat
Ceea ce s-a-ntâmplat cred eu
E lucru necurat.
Nu poate fi pe loc iubire
Atât de pătimașă
Nu pot să cred că este bine
A te lăsa vrăjmașă
La el instinctul de moment
La starea de iubire mare
La ceea ce e imanent
Doar dracul are cale.
Ce vei voi să faci e drept
Îți aparține ție
Dar sigur nu e înțelept
Să crezi în clipa vie.
Căci nu există-n lumea asta
Izbânda de-o secundă
Decât atunci când uiți năpasta
Ce-a fost în calea-ți ludă.

Cassandra
(către Medeea)

Nu știu cum totul se va sfârși
Nu mai am pic de stare
Mă las dar dusă de ei pașii
Pe care-i am în cale.
De va fi bine, am învins
De nu, îmi port ispita
Și voi avea ochiul închis
Când va veni sortita
Pe care o voi accepta
Oricum va fi să fie
Nimeni în lume nu va regreta
Ce mi s-a-ntâmplat mie.

Cassandra
(își ia la revedere de la Medeea și vorbește în șoaptă, deplasându-se către movilița-naltă)

Așa a fost să fie
Când totul este bine
Toți sunt alături ție
Dar ce te faci când vine
Necazul peste suflet
Nimic nu te mai scapă
Îți trebuie un descântec
Ca să nu “intri la apă”.

(conform înțelegerii, Cassandra se retrage pe acea moviliță-naltă, odată cu lăsarea serii, unde îl întâlnește pe Apollon, ce este însoțit evident de Alcor, iar Hidra „îi ține de cald” la piept lui Apollon)

Cassandra

Iată am venit
Precum fu promisiunea
Nu știu ce am gândit
Dar a mea devoțiunea
M-aduce tot aici
Căci nu pot înțelege
Parcă-s scoasă din minți
Ești mai presus de rege.

Apollon
(în timp ce o strânge în brațe și o sărută cu foc)

Ești viața mea chiar de aici
Dar chiar și după moarte
Te rog pe tine să nu uiți
Că-ți sunt pe veci aproape.
E soarta noastră pământeană
E dar Ceresc și dar Divin
De nu va fi să fie hrană
Eu tot la tine mă închin.

Cassandra
(într-o stare de surescitare lăuntrică metafizică)

Cum poți să te închini la mine
E blastfemie, e urgie, nimic nu e din tine.
Cine te manipulează?
Cine viața îmi ghidează?
Crezi tu oare în izbândă
Ce o duce dracu hâda`?
Nu crezi oare că putem
Să ieșim din acest blestem?
Sau de ție îți convine
Nu te gândești și la mine?

Apollon
(la sfatul Hidrei, încearcă să o liniștească și
să îi alunge gândurile negre)

Cum crezi tu, iubita mea
Că eu singur aș putea
Să mai rezist în viață
Fără a ta iubire hoață
Pe care eu o ador
Chiar de ar fi și să mor.
Ești iubirea vieții mele
Ce-am cules-o dintre stele
Una a fost căzătoare
Și mi-a dat iubirea mare.
Tu ești tot și nu mă las
Până nu te port în glas
În suflet și în credință
Dar și-n trup și în ființă.

(noaptea s-a revărsat peste Palat, iubirea a fost mare, iar doi gemeni au fost rodul acesteia, Cassandra și Helenos )

Corul
(se aude pe fundalul grădinii regale, a regelui Priam)

Seara s-a lăsat
E liniște peste regat
Domnițele foșnesc
Semn că se iubesc.
***
Cu fiecare clipă-n noapte
Zorile-s mai aproape
Te regăsesc în fiece șoaptă
Vai cât ești de nedreaptă.
Căci fericirea e aproape
Doar tu nu o zărești
Te regăsesc în mii de șoapte
Eși viața mea cea din povești.
***
E noapte tot profundă
Sufletele-s adormite
Somnul stă și inundă
Mâine vor fi din nou fericite.

Un soldat
(retrăgându-se acasă pe lângă Palatul regal)

Mâine este o nouă zi
Sunt din nou cu tine
În al nopții întuneric
Nouă ne va fi bine.
Te trezești în plină noapte
Stelele-s pe cer
Mai e mult până la moarte
Și eu tot mai sper
Că va fi o zi mai lungă
Doar să îmi ajungă
Pentru iubirea ce ți-o port
Vreau să fim mereu un tot.


- va urma -

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!