poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3067 .



Tăcerea băncii
scenariu [ Teatru ]
Tragi-comedie contemporană într-un act

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Stejan ]

2013-11-05  |     | 





Personaje:

1. Fata
2. Orbul
3. Hoț 1 (Bărbat 1)
4. Hoț 2 (Bărbat 2)
5. Băiatul cu ziarele
6. Conductorul
7. Femeia cu lactate


Acțiunea se petrece pe peronul unei autogări. Opțional, acțiunea se poate muta într-un spațiu public apropiat de gara sau autogara unui oraș mic. O sală de așteptare sau un peron, în care se află o bancă. Pe parcursul piesei, spațiul nu se va schimba.


Scena 1.
(Bărbat 1, Bărbat 2)
(Pe peron se află doi bărbați. Unul din ei are un geamantan vechi în mână. Îl pune jos.)


Bărbat 1: Dacă e greu, îl car eu de-acum.
Bărbat 2: Nu-i așa de greu, îl duc eu.
Bărbat 1: Hai să vedem cât e de greu, cu-adevărat? He, he.
Bărbat 2: He, he. Că bine zici. Aici?
Bărbat 1: Păi, da. Suntem în gară, aici nu-i aproape nimeni. Și oricum, oricine ar apărea, nu poate bănui că geamantanul nu-i al meu, de exemplu.
Bărbat 2: Da, dar acum este al nostru, nu?
Bărbat 1: Normal. Deschide-l!
Bărbat 2: Boarfe, boarfe. Aha... Ia uite ce-avem aici... (scoate o casetă argintie)
Bărbat 1: Verighete, două, patru...
Bărbat 2: Ceas de de aur, cu lanț.
Bărbat 1: Caseta-i de argint?
Bărbat 2: Așa pare. Acuma chiar nu pot să o scot, să mă uit dacă are inscripție, că ar da de bănuit.
Bărbat 1: Și banii? Ia numără-i acolo în geamantan.
Bărbat 2: Nu-s mulți. Ah, cincisprăzece lei.
Bărbat 1: Șmecher bătrânul. O fi evreu, că ăștia au grămezi de aur vechi.
Bărbat 2: Ne-am scos.
Bărbat 1: Ce-o fi vrut să facă, acolo, pe șine?
Bărbat 2: Dar ce-ți pasă? S-o fi oprit să se cace.
Bărbat 1: Poate-l calcă trenul.
Bărbat 2: Ei, na. Să-l calce trenul!? Dar cine-i prost să stea să-l calce trenul? Important este că ne-am scos. Uite aici, ce marfă adevărată!
Bărbat 1. Fifty-fifty?
Bărbat 2. Fifty-fifty! ( dau cinciul)
Bărbat 1: Direcția Brașov! Avem tren în vreun sfert de oră. Știu eu acolo o casă de amanet unde nu îți cere nici buletin, nimic. Dacă nu, la țigani.
Bărbat 2: Bine, profesore! Cu marfa asta, eu m-aș duce direct la București. De ce la Brașov?
Bărbat1: Am agățat o fraieră din Brașov pe net, poate dormim amândoi la ea. Femeie, somnic, haleală... Boierie, frate! Poate mai găsim și pe-acolo ceva de furat...
Bărbat 2: Atunci, Brașov să fie!
Bărbat 1: Auzi, conferențiare, trebuia să amanetăm ceva și aici, că ne trebuie bilete la Brașov.
Bărbat 2: Mergem cu nașul. N-are rost să mai pierdem vremea pe-aici.
Bărbat 1: Ok, cu nașul să fie! Tu vorbești cu el!

Scena 2.

(Bărbat1, Bărbat 2, Băiatul cu ziarele.)

(Băiatul cu ziarele trece pe peronul celălalt.)

Bărbat 2: Hei, valetule, ai vândut ceva?
Băiatul: N-am vândut nimic, nu e lume la ora asta.
Bărbat 2: În zece minute să-mi vii aici cu banii: dacă nu ai cel puțin 50 de lei, te snopesc de nu te vezi. Uită-te la ceas, exact 10 minute să fie. Ai înțeles?
Băiatul: Am înțeles. Deși...
Bărbat 2: Gura și treci la treabă! În clipa asta! Dispari! (Băiatul pleacă.)
Bărbat 1: Chiar crezi că o să-ți aducă banii?
Bărbat 2: Dacă nu-mi aduce, îl bat de-i sună apa-n cap. Să învețe minte și să prindă frică de Conferențiar.
Bărbat 1: Dacă zici tu...
Bărbat 2: Pe ăștia dacă-i lași, te mănâncă ei pe tine. Zicea că vrea să meargă la ceva cursuri și că se lasă de vânzare. Păi cum, să-mi pierd eu o sursă de câștig? Nu-l las, nici să respire. Cât îs aici, eu sunt tata lui. Mie-mi decartează banu`.
Bărbat 1: Bine măi! Banul tău e banul tău!

Scena 3.
(Bărbat 1, Bărbat 2, Conductorul)
(Apare Conductorul.)

Bărbat 2: Bună ziua, nașule!
Conductorul: E noapte în gară, din câte știu. Și mai știu că nu sunt nașul tău sau al vostru, dacă voiați să insinuați ceva...
Bărbat 2: Nu vroiam să insinuăm nimic, decât că o bericică, un pachet de țigări și-o cafeluță... v-ar prinde bine la ora asta, nu ziceți?
Conductorul: În primul rând sunt în timpul serviciului, în al doilea rând nu consum nimic din ce ați spus iar în al treilea rând, aveți grijă că aici, la 20 de metri e Poliția TF și oferirea de mită se pedepsește. Cumpărați-vă bilet! Altfel, nu merge cu mine.
Bărbat 2: Noi am vrea să mergem la Brașov dar nu ne ajung banii...
Conductorul: Vedeți să nu vă audă polițistul, că atunci chiar nu o să vă ajungă banii. Și oricum, este supracontrol pe tren, așa că nu m-aș risca pentru nimic. Dacă nu aveți bilet, nu urcați în trenul ăsta. Nu pe barba mea!
Bărbat 2: Și totuși dacă vă plătim când ajungem...
Conductorul: Fără bilet, nu călătoriți. Eu sunt șeful în gara asta. S-au schimbat vremurile. S-a terminat cu nașii. Salarii mici, reduceri de posturi, controale și supracontroale. Am o familie, nu mă joc eu cu munca mea, pentru un ciubuc de trei lei. Mergeți la casierie, vin imediat.
Bărbat 2: Am înțeles! Are întârziere trenul?
Conductorul: Da. Aproximativ 20 de minute.
Bărbat 2: Trăiți, domnu` șef! (Conductorul se îndepărtează și iese din scenă). Al dracului să fii!
Bărbat 1: Cu nașul, ziceai?
Bărbat 2: Chiar n-am chef să insist. Dacă-i băgam banii în buzunar, precis n-ar fi refuzat. Dar de unde bani? Cu 15 lei nu ne-ar fi lăsat. Ar trebui să-l caut pe valet, să-l scotocesc de bani. Precis a produs ceva sumă în noaptea asta.
Bărbat 1. Nu știu dacă ne putem baza pe asta.
Bărbat 2. Și-atunci?
Bărbat 1. Atunci, dă-mi o verighetă. O rezolv eu. Mă întorc în cinci minute.

(Hoțul 2 caută în geamantan, scoate o verighetă și i-o dă celuilalt.)

Bărbat 2: Mă duc să-l caut pe valet. Ne vedem în cinci minute la bancă.
Bărbat 1: Bine, conferențiare.

Scena 4
(Fata, Conductorul)
(Cei doi pleacă. Pe peron apare fata. E îmbrăcată într-o rochie albastră. Are o jachetă încheiată peste rochie. Poartă o poșetă. Se uită la ceas, apoi se așează pe bancă. Apare și conductorul.)

Fata: Bună seara! Aș avea o întrebare. Trenul cu direcția Brașov, vine la ora stabilită sau are întârziere?
Conductorul: Are întârziere de aproximativ 20 de minute. În curând va fi anunțat.
Fata: Mulțumesc!
Conductorul: Dacă vreți să luați bilet, acum merg la casierie.
Fata: Nu doresc. Aștept pe cineva.
Conductorul: A, păi mai aveți...
Fata: Nu-i nimic, aștept cu plăcere!

Scena 5
(Fata, Băiatul cu ziarele, Hoț 2)
(Conductorul pleacă, apare Băiatul cu ziarele)

Băiatul: Bună seara! Pixuri, calendare, brelocuri, mascote, ziare... Doriți?
Fata: Mulțumesc, nu doresc nimic!
Băiatul: Un ziar, un rebus, suddoku...
Fata: Nu, nu doresc!
Băiatul: Mai este mult până vine trenul. Ca să nu vă plictisiți...
Fata: Nu mă plictisesc!
Băiatul: Mergeți la Brașov?
Fata: Nu.
Băiatul: Păi, de ce?
Fata: Pentru că dimineață trebuie să merg la serviciu, nu am cum să merg, deși atât de mult mi-aș dori...
Băiatul: Dați un telefon și spuneți-le că sunteți bolnavă.
Fata: Ah, nu. N-aș face asta. Nu e frumos să minți. Apoi, nici nu are cine să mă înlocuiască, așa că nu am cum.
Băiatul: Atunci spuneți-le, ”vreau o zi de concediu”, nu se poate nici asta?
Fata: Nu.
Băiatul: Dar unde lucrați, de sunt reguli așa de stricte?
Fata: La școală. Sunt profesoară de română.
Băiatul: Vai, ce frumos! Așa de tânără și profesoară.
Fata: Fiecare, cu meseria lui.
Băiatul: Acolo la școală unde predați, cred că toți copiii sunt îndrăgostiți de dumneavoastră.
Fata: Ei, nu e chiar așa. La școală, învățăm, nu ne ocupăm cu dragostea.
Băiatul: Da dar iubirea e atât de importantă...
Fata: Eh, așa e...
Băiatul: Dacă mi-aș schimba ocupația, probabil m-aș face profesor de iubire.
Fata: Nu crezi că e deplasat...
Băiatul: Nu! Cred că ar fi perfect normal ca în școli să fie predată și materia asta. Altfel, copiii cresc fără să o învețe, ajung mari și o parte din ei devin infractori. Și infractorii îi terorizează pe oamenii mai slabi decât ei. Și ajung să aibă putere. Ajung chiar să facă politică, o vorbărie goală, după care să ia mulți bani. Unii din ei. Infractorii mărunți, fură de prin gări sau de prin buzunarele oamenilor și apoi îi mai și pocnesc pe oamenii care își văd de treabă, numai așa, din senin. Și le cer taxă de protecție, de parcă i-ar putea proteja de ceva. E o parte urâtă a vieții, asta. Dar dacă am preda iubirea în școli, generațiile următoare ar învăța-o iar lumea ar deveni mai buna, cu oameni care știu ce înseamnă să iubești și să nu-l pocnești pe cel care vrea și el să câștige un ban cinstit.
Fata: Da, vorbind la modul ideal...
Băiatul: La modul ideal, sigur.
Fata: Nu cred că există mulți infractori de genul celor despre care ai vorbit.
Băiatul: Ba există foarte mulți. Cei mai răi sunt hoții de buzunare. Apoi, proxeneții, apoi valutiștii, apoi șefii cerșetorilor, apoi mafia drogurilor, apoi aurolacii și boschetarii... apoi cuțitarii, apoi ăia cu păcănelele, apoi ciubucarii cu mașini, apoi tiriștii, curvele, copiii de curve și băutorii de spirt, blatiștii, vânzătorii de marfă contrafăcută, aurolacii, pedofilii, criminalii...
Fata: Acum îmi vorbești despre infractori și despre oamenii viciați...
Băiatul: Da. Și dacă ei ar trăi cu un gram de iubire în suflet, o iubire cinstită, pentru semenii lor, atunci toată lumea ar fi mai bună. Despre această iubire vorbeam, dacă ați crezut altceva, vă rog să mă iertați.
Fata: E în regulă. Da, cred că e și o problemă de principii, de credință. Religia ar fi cea care te învață să iubești, să faci bine și să te comporți moral. Iar această materie se predă deja de ani buni, în școli.
Băiatul: Ce frumoasă sunteți! Oare, să presupunem, prin absurd, o fată așa frumoasă ca dumneavoastră s-ar putea îndrăgosti de un băiat ca mine?
Fata: Dificilă întrebare!
Băiatul: Știam eu. Și totuși, de ce nu? Eu nu am două mâini și două picioare? Uită-te la mine, ce ochi am, ce buze... sunt urât?
Fata: Nu ești urât, într-adevăr, dar...
Băiatul: Dar ce?
Fata: Tocmai pentru că ai două mâini și două picioare ar trebui să te intereseze mai mult de tine. Cu cele două mâini și două picioare ai putea munci, să-ți găsești ceva de lucru, ca toți oamenii civilizați.
Băiatul: Păi, ce-aș putea lucra eu altceva?
Fata: Nu știu, ce pregătire ai?
Băiatul: Liceul de Industrie Alimentară.
Fata: Păi vezi, ai putea fi un bun bucătar, un chelner, un ospătar. Poate, un brutar! Patiser?
Băiatul: Bucătar. Îmi place să gătesc, când am unde.
Fata: Și-atunci?
Băiatul: Dacă aș fi bucătar, de exemplu, aș putea să-mi găsesc o iubită ca tine?
Fata: Ai avea mai multe șanse. Acum, te rog, du-te și vinde-ți ziarele. (fata caută în poșetă, scoate o scrisoare și începe să citească).
Băiatul: Am să le vând, aici lângă tine. Dacă vrei, am să tac.

(Fata nu spune nimic. Hoțul 2 se apropie.)

Scena 7
(Băiatul, Fata, Hoț 2)

Băiatul: Dacă mă întorc în două minute, vă găsesc tot aici?
Fata: Da!

(Apare Hoț 2)

Hoț 2: Aici erai? Ai mai vândut ceva sau pierzi vremea pe-aici?
Băiat: Nu sunt clienți. E noapte.
Hoț 2: Mai ai 5 minute. Vezi ce faci. 50 de lei, ai înțeles?
Băiat: Am înțeles ce nu înțelegi tu. Că nu am cum.
Hoț 2: Valeaaaa....

Scena 8
(Orbul, Fata, Femeia cu lactate.)

(Hoț 2 pleacă. Apare Orbul. E ostenit. Dă cu bățul și nimerește banca. Se oprește. Adulmecă. )

Orb: Liliac sau lăcrămioare! Întotdeauna confund aromele acestor flori de primăvară. Bună seara! Aș putea să mă așez aici?
Fata: Bună seara! Desigur. Liliac.
Femeia cu lactate: Brânză! Brânză bună de vânzare.
Fata: Nu vrem, tanti!
Orb: Da, liliac.
Femeia cu lactate: brânză eco!
Orbul: (spre femeia cu lactate)Nu, doamnă! (spre fată) Se pare că întârzie trenul...
Fata: Da, douăzeci de minute.

(Femeia cu lactate iese.)

Orb: Călătoriți, aveți bagaje?
Fata: Doar pe mine mă am, ca bagaj. Și o poșetă mică. Dumneavoastră?
Orb: Nici eu nu călătoresc. Cel puțin nu acum, câtă vreme nu mai am bagajul. Interesant, unii oameni se au pe ei și își ajung lor iar alții îndeasă amintiri în bagaj și nu-l mai au decât pe acela. Adică nici pe acela nu-l mai au la un moment dat.
Fata: Sunteți bine? S-a întâmplat ceva?
Orb: Mi-a fost furat geamantanul, cu bijuterii în el și cu amintiri de la soția mea, care a murit acum un an. Viața fără familie e atât de tristă, domnișoară. Fără perechea pe care sperai să o ai alături, până la adânci bătrânețe. Nedrept, nu? Dar cred că știți și dumneavoastă asta.
Fata: Cum a fost furat?
Orbul: Eram undeva mai jos, pe linia ferată.
Fata: Veneați spre gară?
Orbul: Am ieșit să mă plimb.
Fata: Pe linia ferată?
Orbul: Da, pe linia ferată! M-am aplecat puțin, am lăsat valiza jos, apoi am auzit niște pași care se apropiau, după care, pașii au fugit în direcția gării. Când am căutat geamantanul, nu mai era. Apoi am venit și eu în direcția gării, până am ajuns aici.
Fata: Dar ce făceați acolo, pe șine?
Orbul: Cred că am vorbit destul de clar. Am ieșit să mă plimb.
Fata: Pe șine?
Orbul: Domnișoară, haideți să vă întreb și eu acum, ce căutați singură, noaptea aici? Călătoriți?
Fata: Nu.
Orbul: Atunci?
Fata: Am să vă răspund. Dar mai întâi vreau să vă întreb dacă pot să vă ajut cu ceva.
Orbul: Cu nimic!
Fata: Păi, haideți să anunțăm poliția.
Orbul: Nu anunțăm nici o poliție. Am să-mi găsesc geamantanul și singur. Credeți-mă, noi nevăzătorii, adică orbii, cum spuneți voi avem mai multe simțuri decât oamenii normali. Iar dacă ar fi ca eu să fiu un organ de ordine, atunci aș fi un superpolițist. Simt că bagajul meu e aici, aproape. Simt că îl voi găsi. E aurul familiei mele, verighetele noastre... Simt lucruri, domnișoară, mai bine decât le-ai vedea dumitale cu ochii tăi și cu perechea ta de ochelari pe nas. În scurt timp îmi voi recupera absolut singur geamantanul.
Fata: Dar cum?
Orbul: Nevăzătorii, orbii cum le spuneți voi, au un al treilea ochi în frunte, care se deschide și care vede toate nuanțele din sufletul omului. Simplu, după inflexiunile vocii. După sunetele care ies din obiecte sau din gurile oamenilor. Nenorociții aceștia de orbi, cum le spuneți voi au o altfel de relație cu obiectele din jur. Voi le vedeți. Noi, le ascultăm, le simțim spațial forma, le ascultăm vibrația. Cu totul altfel decât niște oameni normali.
Fata: Și despre mine, ce-mi puteți spune, atunci.
Orbul: Ești o tânără frumoasă dar tristă. Ai familie?
Fata: Nu, din păcate am pierdut-o și pe mama acum câțiva ani. Da, am fost tristă, chiar foarte tristă. Însă în momentul acesta sunt fericită.
Orbul: Ești foarte îndrăgostită!
Fata: De unde știți?
Orbul: Din dramatismul vocii tale. Iubirea e durere. ”Amore et dolore”. Iubirea e suferință, păcate și căință... Chiar și bărbatul pe care îl aștepți te-a făcut să suferi atât de mult încât ai devenit o anemică. O femeie palidă, fără culoare.
Fata: De ce spuneți asta?
Orb: Pentru că așa e!

(Tăcere. Fata încearcă să-l contrazică, încearcă să zică ceva dar se tot răzgândește.)

Orb: Crezi că o să vină?
Fata: Cine?
Orb: Iubitul tău!
Fata: De unde știți?...
Orb: Ți-am spus!
Fata: Bineînțeles că va veni. Nu se pune problema... Dar dumneavoastră... așteptați...?
Orb: Eu caut pe cineva.
Fata: Aici, în gară?
Orb: Exact aici. Aici, după cum spuneam, îmi voi găsi bagajul și-l voi duce cu mine. Într-o mare călătorie.
Fata: Și dumneavoastră păreți trist.
Orb: A, nu. Nu sunt trist. Sunt doar puțin precipitat. Nu sunt mai trist decât în altă zi. Nici măcar emoționat nu sunt.
Fata: Vă pregăteați să mergeți la Brașov?
Orb: Nici vorbă! Brașovul e aproape. Eu urma să merg mai departe... foarte departe. Cu bagajul meu și e-adevărat, cu trenul de Brașov.
Fata: În cazul ăsta, bine că v-a fost furat bagajul și acum sper să aveți dreptate și să-l recuperați. Ca să nu vă plimbați decât până acasă. Nu depaaaarte. Foarte departe!
Orb: Domnișoară, ce profesie are iubitul dumneavoastră? E vreun artist, cumva?
Fata: E pictor.
Orb: Și i-ați pozat nud?
Fata: Niciodată. Ba mai mult, nu i-am pozat vreodată. Nu m-a pictat niciodată. Nu știu de ce. Deși, mi-aș fi dorit. Dar asta e, nu i-am spus niciodată. Probabil i-am sugerat, nu știu...
Orb: Nu vă necăjiți, imaginile din memorie sunt mai importante decât imaginile reale, concrete.
Fata: Așa e, însă mie totuși mi-ar fi plăcut să am o amintire măcar de la el. (tăcere, fata oftează)
Orb: Trenul staționează aici doar cinci minute. Dumneavoastră ați venit după el la gară sau doar să-l vedeți în trecere?
Fata: Am venit să-l văd. Intr-un minut, maxim două îl găsesc, apoi, trei minute voi sta cu el, îl voi privi în ochi, după atâtea luni, îi voi simți inima cum îi bate alături de a mea, îi voi simți îmbrățișarea... Dacă asta voiați să știți...
Orb: Credeți că va veni?
Fata: (pe ton nervos) Bineînteles că va veni!
Orb: Vă plictisesc?
Fata: Nu. Doar că nu știu ce să vă mai spun.
Orb: Nu-mi spune nimic. Știu totul. Ca și banca aceasta pe care stăm și care a asistat la mii și milioane de povești din gara asta, dar pe care nu le spune nimănui. Un martor care știe tot și tace. Am să vă las cu gândurile dumneavoastră. Am să tac și eu ca o bancă într-o gară. V-am iritat destul. De-aici încolo, cu dumneavoastră, domnișoară, am să practic ”tăcerea băncii”.

Se aude trenul

Fata: Vine trenul. Mă iertați. Poate ne mai vedem. La revedere!
Orbul: Precis o să ne reîntâlnim. Si RE-vedem, cum spuneți dumneavoastră. Succes!

Scena 9
(Orbul, Băiatul)
(Fata pleacă. Apare Băiatul)

Băiat: Pixuri, calendare, brelocuri, mascote de vânzare. Ziare, reviste...
Orbul: N-ai ce să-mi vinzi, băiete. Iluziile sunt în tren. Vin și pleacă. Mai bine citește-mi niște titluri din ziar.
Băiatul: Să vă întreb ceva.
Orbul: Întreabă-mă!
Băiatul: Ce credeți, o fată frumoasă, blândă, educată, ar putea iubi un om frumos și blând, poate nu atât de educat ca și ea?
Orbul: Ar putea! Orice se poate pe lumea asta. Fă-i pe plac, băiete. Intreab-o ce-i place și fă ce spune ea. Cu ochii închiși. Ca un orb. Cu ochiul minții deschis, cu sufletul care-i ascultă povestea. Iubește-o ca și cum te iubește banca asta pe tine, călătorule, în tăcerea ei. Alătură-te ei.
Băiatul: Vă mulțumesc! Și eu credeam la fel. Ziarele zic așa: ”Protestele de la Roșia Montană continuă”, ”Ipoteză șoc în cazul băiatului sfâșiat de câini”, ”Gigi Becali masat în pușcărie”, ”Toamna aduce scumpiri la gaz”, ”Un virus necunoscut a făcut patru victime”, ”Medicii ies din nou în stradă”...

Scena 10

(Orb, Băiat, Hoț 2, Femeia cu lactate.)
(Hoț 2 apare în scenă.)

Hoț 2. Ce faci aici? Lectura presei, ai? În picioare! Scoate tot! (Băiatul se conformează) Întoarce buzunarele! ( Hoț 2 îl percheziționează și găsește niște bani mărunți) Cu ăștia, ce-i? Atât? Azi n-ai produs nimic dar ce facem aici? Ne împrietenim cu clienții, dăm marfă gratis, că suntem generoși, nu? Na, porcule, generozitate! Na!

( îl pocnește pe Băiat peste spate apoi îl lovește sub centură. Orbul se ridică în picioare. Întinde bastonul și dă de geamantan. Îl atinge cu mâna și apoi îl ia în brațe. Orbul scoate un fluier și începe să fluiere tare de tot. )

Femeia cu lactate: Ouă proaspete! Ouă bune de vânzare. Le dau ieftin!

Orb: Hoțiiii! Polițiaaa! Hoțiii!

(Femeia cu lactate iese.)

Scena 11

(Hoț 2, Orb, Conductorul)
(Apare Conductorul.)

Conductorul: Ce se întâmplă aici?
Orb: Hoțul ăsta, care îl bate pe băiat, mi-a furat geamantanul. Cheamă Poliția.
Conductorul: Așa deci? Bănuiam eu că ceva nu e în regulă cu voi. Stai așa! ( îl ia pe hoț de mână, îl imobilizează și îl scoate din scenă) Domnu` polițist, veniți aici, repede. Am prins un infractor. (cei doi ies din scenă)
Băiatul: Mulțumesc, domnule!
Orb: N-ai pentru ce, băiete! Știam eu că geamantanul meu e pe-aici, pe-aproape. I-am dat și eu câteva bote peste spate.

(Orbul abia respiră. Se așează pe bancă.)

Băiat: Vă e rău? Stați așa. Liniștit. Să vă aduc un pic de apă?
Orbul: N-ar strica! M-am ostenit, nu glumă.

Scena 12

(Orbul, Fata, Băiatul)
(Băiatul iese în grabă. Orbul abia respiră, pe bancă. Apare fata. Are un aer extrem de trist, abia își trage picioarele după ea. Privirea în gol. Trece pe lângă bancă, fără să-l privească pe orb. Când depășește banca, Orbul o sesizează.)

Orb: Domnișoară!
Fata: Da.
Orb: Vă rog, haideți puțin aici, pe bancă. Nu vă rețin mult, promit.

Fata merge spre bancă. Se așează lângă Orb, absentă

Fata: De unde-ați știut că sunt eu?
Orbul: Lăcrămioare! Mirosul inconfundabil de lăcrămioare...
Fata: Liliac...
Orbul: Liliac, voiam să spun, da. Inconfundabilul liliac...

(Tăcere adâncă.)

Orb: Am avut dreptate! Știu! Nu vă necăjiți, toate trec...
Fata: De unde-ați știut?
Orb: Ei, de unde? Am știut, draga mea. Înntocmai cum am știut că-mi voi recupera geamantanul, aici în gară. Între timp, uite, l-am și recuperat. Erau doi hoți, i-am dat pe mâna poliției. Pe unul l-am și pocnit. (mândru)
Fata: Sunteți grozav! (plină de admirație) Niciodată n-aș fi crezut că un domn, așa ca dumneavoastră are să poată să prindă doi hoți și să-și recupereze și geamantanul. Chiar e... remarcabil.
Orbul: Dacă vreți, puteți să-mi povestiți. Sunt un bun ascultător.
Fata: (trage aer în piept, oftează, apoi turuie) Am așteptat în fața cișmelei aproximativ o jumătate de minut. Apoi am urcat. Am căutat în tot trenul, vagon după vagon, compartiment după compartiment. Nu era nicăieri! Nu era! Mi-am verificat rapid telefonul, emailul, nimic. Nici un semn. Eu nu pot să-l sun, știți el, cum sunt artiștii, mai excentrici, urăște ideea de telefon. Nu are telefon mobil și nici fix, măcar. Lui îi place să corespondăm. Am vorbit atât de rar și de puțin la telefon...
Orbul: Că nu a venit, nu e cel mai rău lucru de pe pământ.
Fata: Cum nu? Că nu a venit, semnifică faptul că totul a fost o minciună.
Orbul: Pot fi lucruri mai rele decât faptul că nu a venit. Precis o fi avut un motiv întemeiat.
Fata: Mi se pare de neconceput să nu fiu anunțată, într-un fel sau altul, dacă ar fi intervenit ceva. Nu pot accepta faptul că nu e un om de cuvânt. Iar decă este așa și văd bine că este, înseamnă că pur și simplu nu însemn nimic pentru el. Că iubirea noastră la distanță a fost un joc prostesc de-al lui. O problemă frivolă. O vanitate masculină, orgoliu josnic și nimic mai mult. Că toți anii aceștia, el m-a mințit întruna. Iar toată încrederea pe care i-am acordat-o a fost trădată acum. Cât de proastă sunt! Cât de naivă!
Orbul: Nu sunteți proastă, domnișoară. Poate ușor credulă, dar nu...

Apare băiatul. Îi dă apă Orbului. Orbul bea. Fata își continuă discursul.

Fata: Să iubesc un om construit din minciuni? Chiar atât de simplu este el? Un om netrebnic, dependent de a-i face pe alții să sufere! Nu, nu părea asta. Nu pot înțelege. Nu înțeleg...

Băiat: Domnule, haideți să vă mai citesc câte ceva din presă!
Orb: Băiete, nu știu dacă e momentul acum... Uite, domnișoara e tristă. I s-a mai năruit un vis. Un vis nebun...
Băiat: Tocmai de-aceea, haideți să revenim la realitate. Să căutăm ceva frumos, pentru domnișoara... Aici, la pagina de ”Cultură”... Așa... Premieră la Filarmonică... Un colaj de poezii... oh, dar nu-s frumoase, prezentări de carte, Cenaclul Satiricon. Mai departe... ia uite, domnișoară, un tablou frumos. Fata din tablou, uite, chiar seamănă cu dumneavoastră. Să vedem ce scrie... ”In memoria, artistul Constantin Nicolau! (fata își scapă poșeta pe jos) Vai, dar chiar seamănă perfect cu dumneavoastră. Și e îmbrăcată în albastru... (fata îi smulge ziarul. Citește. E tulburată, vizibil. Încremenește.)
Fata: Nu, nu se poate! Nu e adevărat!
Orbul: Pictorul Nicolau? Dumnezeu să-l odihnească! Ce om extraordinar! Eram prieteni de câțiva ani buni. Ah, domnișoară, acum înțeleg. Îmi pare rău! Dumneavoastră sunteți fata în albastru! Urma să vă cunosc luna aceasta, în 23 când vă aniversați ziua de naștere. Constantin mi-a trimis un tablou și numărul dumneavoastră de telefon. Urma să vă contactez pe data de 23. L-am întrebat de ce nu vi-l trimite personal și mi-a spus că ar vrea să vă cunosc și să-i spun ce simt în legătură cu dumneavoastră. Era tentat să-și cumpere o casă aici. Îmi pare rău!
Fata: Nu pot să cred!
( Fata își descheie jacheta, își face vânt și i se dezvăluie o burtă de femeie însărcinată. Băiatul o privește lung)
Orbul: Da, se pare că avea motiv întemeiat să nu fie în tren.
Fata: Ce-am să mă fac acum? ( Femeia se prinde de burta însărcinată)

Scena 13

(Aceiași, în plan depărtat. Hoț 1, Conductorul)
(Apare Hoț 1. Apare și Conductorul după el)

Conductorul: (către Hoț 1) Prietenul dumneavoastră e ceva mai încolo, m-a trimis să vă chem și pe dumneavoastră. Haideți vă rog cu mine!

(Hoț 1 iese cu Conductorul.)

Scena 14

(Orbul, Fata, Băiatul)

Fata: Nu pot să cred, Dumnezeule! Ce-am să mă fac acum?
Orbul: Veniți cu mine. Tabloul e la mine acasă. Hai și tu băiete, am nevoie de cineva care să-mi mute mobila și multe altele prin casă...
Băiatul: Bine domnu`, vin! Aș putea să vă fac o supă de găluște și o fâriptură cu piure și salată de crudități... Vreți?
Orbul: N-am mai mâncat o friptură de hăhă... Dumneavoastră ați mâncat, domnișoară?
Fata: Iau o masă pe zi, micul dejun, la cantină... Azi n-am putut mânca nimic.
Femeia cu lactate: Lapte proaspăt, domniță. V-ar prinde bine un pic de lapte. Nu vreți, îl dau ieftin.
(fata duce mâna la geantă, apoi se răzgândește)
Orbul: Mi se pare mie sau sunteți așa mai zdravănă de fel?
Băiatul: Domnule, domnișoara e puțin însărcinată. Dar nu-i nimic. E atât de frumoasă...
Fata: Doamne, cât de mult l-am iubit!
Orbul: Și el v-a iubit, domnișoară! Și el v-a iubit!
Fata: Aș putea să păstrez tabloul?
Orbul: Desigur. E al dumneavoastră! Era foarte îndrăgostit de dumneavoastră.
Fata: Nu pot să cred!
Orbul: Să credeți! Pentru că e la fel de adevărat, precum e adevărată tăcerea acestei bănci. Și încă ceva. A făcut zeci de tablouri portret cu fata în albastru. Nu v-a spus niciodată dar dumneavoastră erați muza lui!


(Cei trei ies din scenă. Orbul o apucă de brațul stâng pe femeie. Băiatul, stângaci, trece de partea stângă a Orbului, îl ia de braț. Apoi trece de partea dreaptă a femeii. Apoi, pendulează între cei doi, până la ieșirea din scenă. După 3 secunde, Băiatul se întoarce, merge la femeia cu lapte și cumpără marfă de la ea. Apoi fuge să-i prindă pe cei doi din urmă. Femeia cu lapte stă pe bancă și vociferează.)

Băiatul: O sticlă dați-mi și niște ouă. Mai aveți brânză? Dați-mi bucata aia!
Femeia cu lactate: Na, țucu-ți sufletu`!
Băiatul: Ii bine așa?
Femeia cu lactate: Bine, fecioraș.

(Băiatul le cumpără și fuge după cei doi, să-i ajungă din urmă)

Femeia cu laptele: (își aranjează marfa în sacoșă) No, tulai Doamne, ce-i și cu domnii ăștia de la oraș. Că nu știi ce le trebe. Când ai crede că vor să cumpere, nu cumpără. Când n-ai crede nimic, atunci vin și-ți iau marfa. No, că n-au bani, săracii! Că zice că-i sărăcie mare în țara aiasta. No, așe,! Amu mă pot duce la cuscri. Auzi neică, ”tăcerea băncii”. Ce vorbe or mai fi și astea? Numai ei le-or ști. No, las` că bine-a fi!

Heblu.

Sfârșit

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!