poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4742 .



Sfincșii Carpaților. Cărți în piatră, cinste cui nu v-a scris!
scenariu [ Teatru ]
Piesă în două acte. Un prim act-pact juvenil

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2010-08-19  |     | 



Personaje:

Octavian
Noru
Petronela
Cosmina
și figurantul Ursică



Moto: “S-a ajuns acum ca 60% din suprafața Parcului să fie retrocedată unor cetățeni. "Noi nu știm ce decid prefecturile și ce este legal sau nu. Cât privește terenul de la Vârful Omu, nu avem nici măcar idee despre ce este vorba. Oricum, Parcul este în pericol de a rămâne fără anumite zone din cauza revendicărilor de teren", spune directorul Parcului, Horia Juncu. În ce privește aceste tranzacții, în anii trecuți retrocedările de pe platourile montane au făcut obiectul unor anchete ale procurorilor anticorupție prahoveni, dar rezultatele concrete întârzie să apară. S-au vehiculat atunci nume grele, dar lucrurile s-au oprit undeva la jumătate.” (republicanul.ro)


Piesă în două acte

Un prim act-pact juvenil


(Scena înfățișează două corturi și un foc, pe-o coastă de munte, sub Sfinxul de la Bratocea. Se lasă încet seara, pietrele încep să ardă și e o tăcere pe care numai brazii din jur o rup cu foșnetul crengilor. Cei patru excursioniști sunt bine echipați de la magazinul Decatlon. Se străduiesc să uite de greul ascensiunii de peste zi a Ciucașului. Se apropie apusul soarelui. Octavian îi arată Petronelei partea de sus a Sfinxului și schițează contururile pe o planșă. Și-a pus șevaletul cărat mereu în rucsac în fața Sfinxului și-i compară acum aripile cu cele cioplite din piatră africană, mai puțin desfăcute, de la Gizeh. Cum aude aceasta, Noru vrea să se urce până pe vârful aripilor, însă Cosmina îl ceartă imediat și-l determină să stea liniștit.)

COSMINA: Vrei să te măsori cu Sfinxul Ciucașului? Numai o dată să se cabreze, să ne zguduie bine un cutremur de prin Buzău și să te văd atunci cum te menții pe aripile lui de piatră…
NORU: Și aici e o Vale a Regilor! Poate că acest Sfinx a fost regele omenirii pe vremea tracilor uniți cu sciții. Iar egiptenii, grecii și l-au adjudecat. De ce nu mă lași, Cosmina, să-l întreb de sănătate?
COSMINA : Uite, ai dreptate, chipul îi degajă un aer foarte regal, cu fruntea îndreptată către tot cerul acesta albastru. Gura îi stă pecetluită. Pieptul bombat arată că-i mai mult vultur decât leu, om sau șarpe. Se pregătește să-și ia zborul... Nici nu-i pasă că-i vei pune pe umeri și pe aripi hățurile frânghiei ca să te cocoți cât mai sus în spinarea sa.
NORU: Nimic nu-i mai frumos. Nici Sfinxul de pe Omu, pe care statul român îl pierde și va fi împrejmuit în curând cu sârmă ghimpată. Un stat mai tâmpit ca acesta nu există pe Glob! Cui vrea i se retrocedează câte ceva. Și e în vigoare ilegala retrocedare în alte părți. Dacă primăriile nu pot da pretendenților unde au avut ei teren, clădiri, atunci li se dă unde vor. Cu ce drept? Măcar să mă urc pe Sfinxul de la Bratocea, dacă pe Omu nu pot de mașini ori de motociclete și ATV-uri.
OCTAVIAN: (întrerupându-se puțin din schițarea Sfinxului român): Pe aici e mult mai greu să se-aburce toți snobii. Își rup coatele și genunchii afaceriștii. Dar hai să lăsăm astea. Propunem o temă spre dezbatere. Să discutăm despre viitorul cărții la noi. Pentru că brazii aceștia s-au cam săturat să fie tăiați, să fie făcuți cărți aspectuoase, să intre în stive prin librării și să fie ocoliți de cititorii ce nu-și mai permit luxul procurării noilor opere tipărite. Cum putem tuspatru să-npiedicăm această risipă de brazi?
PETRONELA: Am eu o idee. În curând, doar peste câțiva ani ar putea să se concretizeze, mai întâi în lumea tinerilor artiști. Din viață, fraților, numai din ce trăim, fără retușări, schimbări, să scriem nonșalant! Să dăruim fără s-așteptăm răsplată, foloase materiale. Să dăm ceea ce creăm ca pâinea caldă, precum simiții ori covrigii cu stafide ori mac, pe la metrou, pe la piață, în biblioteci și-n parcările cabanelor…
NORU: Da n-ar fi rău. Nu vom tipări nicicând vreo co-per-tă specială, nu vom multiplica de-o mie de ori vreun e-xem-plar.
COSMINA: Și mie-mi surâde de la început, de când mă chinuie talentul, acest anonimat – fără stand personal la Bookfest, Gaudeamus, fără participare la concursuri literare și fără acordarea trufașă a unor autografe-n librării.
OCTAVIAN: Știți cu cine seamănă lumea literaților din România? A celor tămâiați, traduși deja pe bani din subvenții naționale în țări străine unde nu se citesc deloc?
CEILALÞI (deodată): Cu cine?
OCTAVIAN: Seamănă cu needucații care continuă să mâzgălească pagini întregi pe Sfinxul de pe Vârful Omu, prin peșterile amenajate ori ba. Ia gândiți-vă. Nu-i de vreo zece ani cam același lucru? Scriitorii mai vechi se citesc între ei. Unii mai tineri, dar care scriu înrăit, fac la rândul lor găști, nefiind luați în seamă de primii. Dar nici de cei care nu le-au înghițit de la bun început unele inepții, unele originalități despre care n-au habar c-au fost fumate deja. Se spune despre ei că n-ar avea suficientă cultură și se-apucă să publice. Pretinsa critică de-ntâmpinare asupra textelor se ofuscă. Alteori le bagă-n seamă numai ca termen de comparație calitativ inferior producțiilor marilor artiști îmbătrâniți.
NORU: De nu mai plătim pentru copertări niciunei edituri, iar acestea o să dea chix, reeditând pentru comenzi mici, încet-încet toată instanța critică o să se coboare smerită ca s-aleagă și vorbele de pe stradă.
COSMINA: Va face aceasta pentru a nu tăcea definitiv, pentru a-și exercita în continuare oficiul, gustul, flerul pe care publicul i le-a arătat și mai trebuie câteodată ascultat.
PETRONELA: De-acum, să nu-ți faci un nume cu mare căutare! Că o să-mparți pe gratis ideile și mărgăritarele...
OCTAVIAN: Un nume omagiat prin reviste nu-i activ.
NORU: Pentru că lumea criticii-i mai parșivă decât o haită.
OCTAVIAN: Fă-ți nume de poet într-un mod mai subtil, la care accesul ar putea fi și limitat, pe gradele de competență a lecturii, pentru că s-ar găsi câțiva incompetenți ce-ar încălca taina confidențelor făcute-artistic. Incompetenți hilari, cărora li se va-nchide poarta-n nas, în modul cel mai respectuos.
COSMINA: Abia atunci critica tuturor va putea fi selectată just și lăsată s-acționeze foarte obiectiv.
PETRONELA: Poetule, vei dărui pictate din mână-n mână bucățile de cărți, cărți care să fie savurate – amărui, sărate, acre, dulci… Genurile și speciile se vor încrucișa, iar lectura se va debarasa de prejudecăți, lăsând moștenire hotentoților editurilor ochelarii de cal.

(Pauză pentru cinare

Apare un urs. Tuspatru tinerii dau mai întâi în lături, îngroziți. Apoi revin, când văd privirea șovăielnică a fiarei, gata să se retragă discretă în pădure. Tot Noru are îndrăzneala să-i arunce o ciozvârtă de carne. Ursul se întoarce. Mănâncă. Ca spectatori ai invitatului lor, Cosmina, Petronela, Noru și Octavian încep să se fotografieze. Ultimul dintre ei insistă, vrând să-i surprindă toate mișcările trupului și mai ales colții, după ce înghite și mușcă din nou.)

OCTAVIAN: Măi, Ursică, să-ți mai arunc și eu vreo două mese de-ale mele, niște conserve de vită… Te văd flămând tare… Ia uită-te, Noru, tu voiai să te duci pe vârful de munte, dar a venit duhul Sfinxului de la Batrocea la picioarele tale. Întreabă-l, dacă tot l-ai invocat, dacă se bucură deplin de libertate și ozon…
NORU (după o scurtă interogare a lui Ursică, prin sugestie): Îmi spune că e de fapt femelă. A avut până acum cinci rânduri de pui. N-au supraviețuit decât șapte pui, care sunt acum urși meseriași, prin zonele învecinate.
COSMINA: Da, păi cum, ți-ai amintit și tu de feciorii Vrâncioaiei... Hai, nu ne mai duce cu zăhărelul... Ursică, ia arată-i tu dacă ai ceva mai greu în pantalonii tăi de piele!

(Și aruncă înspre Ursică o creangă uscată, care-i cade înainte. Fiara nu prea reacționează, continuând să mestece cu ochii întrebători la minigrupul ce-l ospătează. Cosmina se apropie și îi întinde o ciocolată de cinci sute de grame, “Cuvertură Cacao Ana”, pe care Ursică o preferă imediat și lasă halca baltă.)

COSMINA: Hai, duhul muntelui Ciucaș, vorbește-ne acum, te rugăm!
PETRONELA: Nu ne lăsa singuratici, pe versantul necunoașterii a ceea ce ne-așteaptă pe noi artiștii, fii călăuză, fii bun duhovnic și învață-ne tablele legii trace, adică să facem artă, să ne-arătăm artiști fără a mai folosi tipărirea pe lespezile imprimantelor, xeroxurilor de ultimă tehnologie, încriptarea asta neroadă a cuvântului viu!

(Sătul deja, Ursică se duce până la un brad imens. Își ascute ghearele, mozolite atât de la carnea afumată, cât și de la ciocolata de menaj, scoase mai înainte c-un sfert de oră din geanta frigorifică. Apoi își bagă până la cot brațul drept, scoțând ceva rotunjit din scorbura altui copac maiestuos, care-i un cer bătrân. Cu laba și botul rostogolește în fața celor patru tineri o placă de piatră. Face un semn de plecăciune. Atinge piatra sfântă cu fruntea. Exact precum cea de-alături, a sfinxului de la Bratocea, primind mereu binecuvântarea cerului însorit sau înstelat.)

OCTAVIAN: ()()()()()!... Cosmina, te-a ascultat! Știe atâtea Ursică…
COSMINA: Nu-i de mirare. Am citit că pe-aici în Ciucaș era un puternic centru spiritual al geților. Iar scrierea de pe lespedea aceasta rotunjită precum pietrele de râu e c-un alfabet și basoreliefuri miniaturale foarte ciudate, cu idiograme precum hieroglifele de la Luxor… Numai Ursică știe ce e scris în ea. Cercetătorii lingviști, de la Jean-François Champollion, încoace, n-au dezlegat tainele limbii trace, deși mulți au văzut tăblițele de la Sinaia. Unii au declarat că-s falsuri.
NORU: E posibil așa ceva? Nu-mi vine să cred acum. Dacă n-oi visa, pălmuiți-mă să mă trezesc! Se credea că tracii nu scriau. Apoi s-a dovedit că scriau inscripționând și turnând plăci în aur masiv. Iată că noi descoperim acum că cele mai multe însemne ale religiei și artei lor de-a trăi se făcea și direct în piatră.
PETRONELA: Lumina acestei seri roșietice aurește puțin lespedea aceasta veche, nu?
CEILALÞI (făcându-se atenți între ei): Ia priviți cum strălucește!
NORU și COSMINA (după ce au vorbit între ei doi, în parte): Poate că mai sunt și alte tăblițe. Este-n apropiere și gura unei peșteri. Să cercetăm, pentru că avem lanterne!

(Noru, urmat de Cosmina, Octavian și Petronela aleargă la gura peșterii de lângă Sfinxul Bratocei. Acolo, cercetează pereții absidele, se târăsc prin porțiuni mai joase, intră prin culoare întortocheate. Echipamentul lor performant le permite să facă pe speologii. Din când în când, stupoare! – găsesc câte un depozit de plăci inscripționate, cu hieroglife și desene bine reliefate. Doar două-trei sunt crăpate. La restul trebuie doar înlăturată pojghița de țărână a timpului. Dacă n-ar fi știut ce caută, ar fi trecut indiferenți, precum au trecut și ultimii vizitatori care au mai avut curajul să se strecoare în această peșteră a Ciucașului.)

OCTAVIAN: Ce taine or ascunde aceste scrieri? Iată că înaintea erei Johannes Gutengerg, a epocii hârtiei tipărite, se scriau și tratate, și opere de artă medicală, literară, plastică pe câte un material mult mai rezistent, rezistent și la apă, foc ori îngropare directă-n pământ.
PETRONELA (care tocmai a trecut în fruntea grupului, pentru că lanterna sa e cea mai performantă): Ce bibliotecă imensă! Uite, suntem în sala tracilor învățați. Peste tot, dosare de lespezi în casete scobite și finisate. Mă bucur și eu în sfârșit că numele dat de părinți mi-a purtat atâta noroc! Numele pietrei, Petra, lipit de cel al lui Ioan Teologul, căruia i-a fost dat să trăiască Apocalipsa, tot într-o peșteră ca și noi.
COSMINA: Numele tău, Petronela, poate că-i legat și de unul străvechi, tracic, al vreunui jupân Onu, cum a fost poreclit Ionuț Jder în trilogia lui Sadoveanu.
NORU: Nu mai e nevoie să citim din surse indirecte istoria neamului nostru, înainte de-a fi romanizat. Iată cum Ursică nu s-a lăsat până nu ne-a deschis porțile Bratocei, ale Ciucașului care ar putea să fie Cogaionul.
OCTAVIAN (verificând plăcile ordonate în sertarele de piatră pe toată suprafața orizontală a acestei biblioteci rupestre): Nu numai plăci scrise sunt pe aici. Fraților, am descoperit aici un adevărat album! Da. Să nu-mi vină deloc a crede, dar asta e!
COSMINA: Album cu muzică sacră, tracă?
OCTAVIAN: Ei, poate numai ei aveau repertorii întregi de balade, epopei, doine, basme, cugetări, miracole antice, tragedii, ori piese distractive… Le-au transmis și altor popoare. Văd aici redate coruri și orchestre, instrumente impozante, pe care nu le-au reinventat nici astăzi urmașii lui Stradivarius. În loc de vioară, uite că foloseau cetera cu goarnă din Maramureș, cu patru coarde. O chitară verticală, tot moroșănească, parcă e cea a lui Lupu și Corneliei Rednic.
PETRONELA: Buciumurile alcătuiau cele mai faine tarafe. Ele dădeau tonul marilor concerte, ținute în amfiteatrele dintre brazi și ștejari, cum vedem și azi pe la Moineasa ori Mânăstirea Hurezi din Vâlcea.
NORU: Uite. Probabil avem în desenele acestea chiar instrumentele de percuție și alămurile. Tobe, talgere, țambale, taragoturi, dudukuri, surle, trâmbițe, cornuri – cu totul altfel structurate, însă cu forme înlesnind amplificarea rezonanței.
COSMINA: Dar astea sunt ceva echivalent coperților de albume actuale. Unde-or fi înregistrate cântecele? N-or fi inscripționat pe-aici măcar un sisteme grafic, redând compozițiile de atunci?
OCTAVIAN: S-ar putea ca aici, dedesubtul cataloagelor să fie și plăci cu astfel de instruiri pentru dirijor, soliști, instrumentiști.
PETRONELA: Cât de exact sunt trecute invaziile altor popoare, războaiele purtate cu nomazii dar și cu vecinii lor! Imaginile ne ajută să vedem intervenția periodică a lui Zalmoxe pentru biruința tracilor și îndeosebi a geților.
NORU: Aici e sigur reprezentată medicina tradițională. Uite ce proceduri! Ce-ți spun, Cosmina, aceste două imagini de-aici, pentru că tu ești asistentă medicală?
COSMINA: Păi văd aici redate chiar și operații. Pe cord, la gât, nas, urechi, trepanații… Văd acupunctură, ședințe de băi balneare și cure de alimente pentru orice boală. Multe, poate chia toate intervențiile sunt făcute cu ajutorul sacerdoților și al unor tămăduitoare care-i ajută precum medicii secunzi, asistentele, infirmierele.
PETRONELA : Cum de-a fost Traian în stare să ostracizeze din punct de vedere al ecoului culturii lor pe-atâția talentați daco-geți?
NORU: Eu cred că tagma aparte a artiștilor, casta înțelepților nu a vrut să capituleze niciodată în fața Romei. Pentru că secretele științei și vieții lor în plină natură, vorbirea cu animalele, plantele, pietrele și apele nu constituiau piese de schimb. Ei au rămas respectați până în Evul Mediu, până în Nordul Greciei. Ar fi fost luați în râs, duși la stâlpii infamiei, folosiți drept regi ai saturnaliilor și la urmă căsăpiți în râsete bahice, mai ceva ca în Colosseum.
OCTAVIAN: Uite și ce mâncau. Niciun fel de carne. Până și urșii nu se uitau deloc după ce era în stâne. Veneau puțin înainte și imediat după hibernare de primeau tainul lor. Ciobanii le pregăteau din timp ce era mai bun. Ursică al nostru tânjește după acele vremuri. Cine știe ce asceză face el în Carpați, de se poartă așa de ospitalier cu noi... S-o fi trezit în el gena ancestrală a urșilor sihaștrilor Daniel, Ghelasie sau Paisie Velecicovski, care au trăit pe la Putna, Voroneț, Râmeț și Neamț.
PETRONELA: Aici sunt optzeci și opt de constelații. Harta cerului. E scrisă și denumirea fiecăreia. Iar dincolo cred că ei au schițat primul tabel al mineralelor, substanțelor, gazelor, lichidelor. Ce-or zice istoricii, oamenii de știință când vor vedea de când datează dosarele chimiei organice și anorganice ?
COSMINA : Pe mine m-a cuprins deja somnul. Hai să instalăm chiar în această uriașă sală de lectură și de împrumut corturile, saltelele.
PETRONELA : Să intrăm fiecare în sacii de dormit, că-i prea răcoare. Mâine dimineață ne vom povesti unul altuia ce-am visat.
NORU: Aici ne veghează sfincșii Carpaților!
OCTAVIAN: Cărți în piatră, cinste cui nu v-a scris!
CEILALÞI : Cui ?
OCTAVIAN : Bănuiesc doar. Să spunem doar că lui Zalmoxe, Dumnezeului pe care nu l-au înlocuit nici secole de-a rândul. Dumnezeului preaslăvit. Să ne culcăm fără griji. Ne veghează afară, precum un cerber sau un dragon, Ursică bibliofilul !

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!