poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8140 .



Prometeu înlănțuit
scenariu [ ]
tragedie antică greacă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Eschil ]

2009-09-21  |     |  Înscris în bibliotecă de Maria Pilchin



PERSOANELE
(în ordinea intrării în scenă)
CRATOS și BIA
HEPHAISTOS
PROMETEU
CORUL OKEANIDELOR
OKEANOS
IO, fiica lui Inachos
HERMES
Locul tragediei este o regiune septentrională muntoasă pe
malul mării. Intră Cratos și Bia 1, aducîndu-l pe Prometeu,
legat; sunt însoțiți de Hephaistos, zeul șchiop și faurul
nemuritorilor.
CRATOS
Sosit-am pe pămîntul unui meleag îndepărtat, călăto¬rind prin țara sciților, într-un pustiu lipsit de oameni2.
Hephaistos, e datoria ta să împlinești poruncile rostite răspicat de tatăl tău și pe acest răufăcător să-l legi de stîn-cile cu piscuri povîrnite, în piedica de nesfărmat a lanțu¬rilor de oțel 3.
El a furat văpaia focului atoatemeșter și floarea faimei tale, ca s-o dăruiască muritorilor.
Pentru asemenea greșeală trebuie să ispășească înaintea zeilor.
învețe să cinstească noua stăpînire a lui Zeus și înce¬teze să mai facă pe iubitorul omenirii !

HEPHAISTOS
Cratos și Bia, voi ați împlinit porunca lui Zeus pînă la capăt ; nimic nu vă silește să mai stați aici.
Dar nu cutez să-nlănțuiesc cu forța o rudă 4 și un zeu de-această culme bîntuită de furtuni.
Și totuși, trebuie să mă încumet ; e greu să nu ții seama de cuvîntul tatălui.
Fecior cu gînduri îndrăznețe a drept-cumpănitoarei i Themis 5, eu te voi fereca, fără să vreau nici eu, fără să I vrei nici tu, cu noduri încîlcite de oțel, de piatra steiului acestuia, pe care n-a călcat vrun om.

Aici nu vei mai întîlni nici glas, nici chip de muritor, iar pielea, arsă de dogoarea focurilor soarelui, ți se va ofili.
Și vei fi bucuros cînd noaptea cu veșmînt pestriț va în¬veli lumina, și tot așa cînd soarele va risipi din nou în zorii zilei promoroaca.
Durerea unui rău nestins te va căzni mereu ; și încă pentru tine nu s-a-nfiripat vreun mîngîietor.
Atît -ai_dobîndit. din i ocul tău de-a binefăcățorul_ome-nirii !
Zeu, de mînia zeilor neînfricat, i-ai copleșit pe oameni, dincolo de orice drept, cu cinstea datorată altora.
De-aceea vei fi pedepsit să stai de veghe pe stînca duș¬mănoasă, în picioare, veșnic fără somn și fără să-ți îndoi genunchii.
Vei înălța potop de plîngeri și zadarnice suspine. .
Dar inima lui Zeus e neînduplecată ; o stăpînire nouă e aspră-ntotdeauna 6.
CRATOS
Destul ! De ce întîrzii și te tîngui în deșert ? Nu îl urăști pe zeul urgisit de zei, care a dăruit pe mu¬ritori cu ceea ce doar ție ți se cuvenea 7 ?
HEPHAISTOS Cumplite legături sunt înrudirea și tovărășia.
CRATOS
La fel socot și eu. Dar cum este neîmplinirea poruncii părintești, nu ți se pare mai "cumplită decît altceva ?
HEPHAISTOS Mereu ai fost lipsit de milă și plin de îndîrjire.
CRATOS
A plînge pentru el de jale nu-i slujește la nimic ; de-aceea nu te istovi zadarnic.
HEPHAISTOS O, meșteșug, urît de mii de ori, al mîinii mele !
CRATOS
De ce să-l urgisești ? Pentru aceste chinuri de aici, ți-o spun fără ocol, nu poartă vină arta ta.
HEPHAISTOS De i-ar fi fost încalțe hărăzită altuia !
CRATOS
Orice ființă a primit odinioară partea sa, afară de acela ce domnește peste zei ; nu-i liber nimeni altul decît Zeus!
HEPHAISTOS Acum o știu, nu pot tăgădui.
CRATOS
Grăbește să-l cuprinzi în legături ; să nu te vadă zăbo¬vind părintele din cer.
HEPHAISTOS N-are decît să vadă frîiele din mina mea.
CRATOS
încinge-i brațele, apoi cit mai vîrtos lovește cu barosul, ferecă-l de stîncă.
HEPHAISTOS Această muncă tocmai se-mplinește fără greș.
CRATOS
Lovește și mai tare, strînge, nu-l slăbi ; el se pricepe să găsească o cărare chiar și din ceea ce e fără de ieșire.
HEPHAISTOS I-am cetluit un braț, să nu-l mai poată dezlega.
CRATOS
Acum încătușează-l zdravăn și pe celălalt, să-nvețe is¬cusitul, că la faptă Zeus e mai grabnic decît el.
HEPHAISTOS Doar el ar fi îndreptățit să înfiereze munca mea.
CRATOS
Acum în piept vîrtos înfige-i dintele necruțător al unei pene de oțel.
HEPHAISTOS
Vai, Prometeu, gem molcom pentru chinul tău ! -l94
CRATOS
Tu iarăși pregeți, suspinînd pentru potrivnicul lui Zeus. Ia seama, nu cumva să plîngi odată pentru tine însuți!
HEPHAISTOS Vezi o priveliște de neprivit cu ochii.
CRATOS
Eu văd că are parte de pedeapsa cuvenită. Azvîrle împrejurul lui, sub coaste, brîul greu !
HEPHAISTOS Sunt nevoit s-o fac ; îndemnul tău e de prisos.
CRATOS
Și totuși te voi îndemna, te voi stîrni.
Mai jos acum ! Cuprinde-i gleznele în silnicul inel !
HEPHAISTOS E munca săvîrșită și fără caznă lungă.,'
CRATOS
Lovește tare, să-i pătrundă piedica în carne ! E aprig cel care te urmărește cum muncești.
HEPHAISTOS Din gură-ți ies cuvintele aidoma cu chipul tău.
CRATOS
Fii moale, dacă vrei, pe mine însă nu mă învinovăți, căci sunt necruțător din fire și aspru la mînie.
HEPHAISTOS
Să mergem, trupul său e nemișcat în legături8. (Hephaistos pleacă.)
CRATOS
Acuma n-ai decît să fii neînfrînat, răpește drepturile zeilor spre a le da făpturilor trăind numai o zi 9 !
Cum îți vor face chinurile mai ușoare muritorii ?
Zeii ți-au spus Prevăzătorul10, un nume de minciună ; găsește deci pe altul să prevadă cum te-ai putea desprinde din aceste noduri iscusite !
(Cratos și Bia pleacă.)
PROMETEU
Eter dumnezeiesc, suflări de vînt cu aripi iuți, izvoare ale rîurilor, surîs fără de număr al valurilor mării, o Glie maica tuturor și Soare, tu rotund atoatevăzător, vă strig : priviți cit i s-a dat din partea zeilor să pătimească unui zeu ! 11
Vedeți jignitoarele cazne cum mă despică, cum trebuie să le îndur, de-a lungul vremii, o mie de ani.
Legături de ocară a născocit pentru mine stăpînul cel tînăr al zeilor preafericiți.
Vai, vai, suferințe de azi și de mîine mă fac să suspin amarnic !
Vai, cînd se va arăta pentru mine sfîrșitul durerilor ?
Totuși, de ce cuvintele acestea ?
Nu port în minte oare dinainte, limpede, întregul viitor?
Nici o durere nu mă va lovi neprevăzută.
E dat să îndurăm cu inima cît mai ușoară soarta, să înțelegem că Ananke-i o putere neînvinsă.
Dar nu pot nici să tac necazurile mele, nici să nu le tac.
Deoarece i-am înzestrat pe muritori c-un dar de preț, port jugul suferințelor, bietul de mine.
în mijlocul unei tulpini de narthex, golit de miez, eu am adus izvorul focului furat din cer de mine, prada mea, care s-a dovedit a fi un dascăl pentru oameni în toate artele, o înlesnire fără seamă.
Aceasta-i rătăcirea pentru care plătesc nemuritorilor cu chinurile mele, legat aici în lanțuri sub eter.
Vai, cine, vai cine se-apropie ?
Zboară un vuiet sau, nevăzută, o boare ?
însoțește un zeu sau un om
sau o ființă amestecată ?
Cine sosește la steiul cel de pe urmă al lumii
să vadă caznele mele ?
Ce vrea de la mine anume ?
Priviți-l pe încătușatul, năpăstuitul zeu !
Pe dușmanul lui Zeus, cel care, din iubirea prea mare de oameni, s-a ales cu ura cetei de zei umblători la curtea lui Zeus!
Vai, vai, din nou ce freamăt de păsări îmi umple din preajmă urechea ?
Bătăii de sprintene aripi văzduhul îi dă răspuns cu un șuier.
Mă bîntuie teama la orice apropiere.
(Apar fiicele lui Okeanos 16 aduse de un car înaripat, ce poposește Ungă piscul de care se află țintuit Prometeu.)
CORUL OKEANIDELOR17 Strofa I
Nu-ți fie teamă de nimic ;
un pilc prietenos,
din aripi iuți sîrguind,
s-a îndreptat spre piscul acesta de piatră.
Biruit-am cu greu voința părintelui nostru.
Aici ne-au adus adieri de văzduh
ce poartă grabnic departe.
Răsunet de fier izbit
a pătruns în adîncul peșterii noastre,
a gonit din noi rușinea
cu ochii sfielnici
și într-o suflare venit-am, desculțe,
zburînd în carul cu aripi.
PROMETEU
Aiai, aiai, fiice-ale rodnicei Tethys, vlăstare din tatăl Okeanoș, acel ce se rostogolește cu valuri neadormite în jurul părnîntului, priviți, căutați la cătușele prin care atîrn țintuit de steiul din vîrful acestei rîpe stîncoase ; o veghe
de nepizmuit !

CORUL Antistrofa I
Te privim, Prometeu,
dar, înfricată, se lasă o ceață
peste ochii noștri umpluți de lacrimi,
văzînd că trupul tău se usucă
pe steiul acesta
în legături de oțel și ocară.
Sunt tineri stăpînii
cîrmuitori din Olimp.

Zeus, în numele legilor noi poruncite,
domnește cum vrea
și-acum nimicește
uriașii puternici de odinioară 18.
PROMETEU
De ce nu m-a prăbușit sub pămînt, sub lăcașul lui Hades cel primitor de morți, în Târtaros 19, nemărginitul, de ce nu m-a înlănțuit acolo în legături ce nu pot fi spulberate, ca nimeni să nu mă batjocorească, nici zeu, nici altă făp¬tură ?
în schimb, eu acum atîrn, legănat de văzduhuri, și su¬făr, spre bucuria dușmanilor mei.
CORUL Strofa II
Cine-ar avea dintre zei
o inimă-atît de cruntă,
încît să-și rîdă de tine ?
Pe cine nu l-ar stîrni durerile tale,
în afară de Zeus ?
El, pururi în focul mîniei,
plămădindu-și un suflet de nezdruncinat,
vrea să strunească neamul
celor născuți din Uranos.
Așa va urma pînă cînd
inima lui nu va fi sătulă
sau pînă cînd o mai strașnică mînă
nu îi va smulge tronul greu de luat.
PROMETEU
Băgați de seamă, va veni o zi cînd el va avea nevoie de mine, de oropsitul strîns în cătușe cumplite, el domnul preafericiților, dacă ține să afle ce răsturnare a sorții îl va lipsi de sceptrul și de cinstirile sale !
Mă jur că nici vraja rostirilor lui cu limbă mieroasă nu va avea puterea să mă înduplece, nici teama de ame¬nințări nu mă va face să dau pe față taina, ci numai atunci cînd el va fi dezlegat aceste cătușe sălbatice și va voi să plătească, pentru durerile mele, despăgubire 20 !
CORUL Antistrofa II
Ești îndrăzneț și nu te-ncovoaie
deloc loviturile sorții, amare ;
prea slobod grăiește gura ta.
Pe noi, dintr-o dată, o spaimă,
pătrunsă în inimi adînc, ne-nfioară.
Pentru destinul tău ne cuprinde teama.
Cînd vei putea zări odată
locul în care să-și afle liman
suferințele tale ?
O inimă poartă fiul lui Cronos,
ce nu poate fi atinsă ;
de nestrămutat este gîndul său.
PROMETEU
Eu știu că-i aspru, că dreptul pururi e la cheremul său.
Dar cred că sufletul lui se va înmuia, cînd va fi zgu¬duit precum aminteam.
Atunci, potolindu-și mînia de nedomolit, spre a-ncheia legătură cu mine și prietenie, nerăbdător va zori să vină la mine, nerăbdătorul.
CORIFEUL
Dezvăluie-ne totul și răspunde-ne cu vorbă limpede : ce vină îți aduce Zeus, încît te-a prins să te jignească atîta de amarnic, atît de fără cinste ?
Invață-ne, dacă nu-ți vine greu să cuvîntezi.
PROMETEU
Mă doare și dacă vorbesc despre acestea, dar și dacă ( păstrez tăcere, tot mă doare. ' 7
Din toate părțile aceeași suferință 21 !
Cînd s-a iscat în sufletele zeilor mînia și între ei s-a strecurat gîlceava, unii voiau să-l izgonească de pe tron pe Cronos, ca să domnească de atunci încolo Zeus, iar alții, dimpotrivă, stăruiau ca niciodată peste zei să nu ajungă rege Zeus 22.
într-asta eu le-am dat cele mai potrivite sfaturi și-am căutat să îi înduplec pe Titani, pe fiii lui Uranos și ai Gliei; nu am izbutit.
Nesocotind mijloacele-ascuțite ale minții mele, ei au crezut, în strășnicia lor trufașă, că ar putea, nestingheriți, să-nvmgă numai cu puterea 23.
Dar nu numai o dată maică-mea, Themis ori Gaia, o singură înfățișare sub atîtea nume, mi-a prevestit cum va să fie viitorul: acela care se va dovedi mai tare, nu prin asprime și putere, ci prin viclenie, acela va învinge.
Le-am deslușit aceasta cu vorbe apăsate, dar n-am fost vrednic pentru ei măcar de o privire.
Deci, în asemenea împrejurări, mi s-a părut că este cel mai bine s-o am de partea mea pe mama și să mă rîn-duiesc de bunăvoie lîngă Zeus, fiind primit de bunăvoie.
Urmare sfaturilor mele, acuma zac în Târtaros, în as¬cunzișul negru și adînc, bătrînul Cronos și împreună-lup-tătorii săi.
Asemenea foloase-a dobîndit din partea mea stăpînul zeilor și, drept răsplată, el îmi dă aceste grele chinuri. -
Desigur, fiecare tiranie suferă de boala neîncrederii-n prieteni !
Și pentru că m-ați întrebat ce vină port, încît mi se aduce astfel de jignire, am să vă spun deschis.
îndată ce s-a așezat pe tronul părintesc, a împărțit de¬grabă drepturile felurite fiecărui zeu, a rînduit măririle domniei.
La muritorii însă, cei copleșiți de cazne, nici măcar nu' s-a gîndit.
Ba, dimpotrivă, urmărea să le stîrpească neamul și să s&dească o sămînță nouă.
Eu singur m-am împotrivit acestor pregătiri.
Doar eu am îndrăznit ; i-am ocrotit pe muritori, să nu se prăbușească, sfărîmați, în Hades.
De-aceea sunt acum încovoiat sub astfel de dureri, cum¬plite să le pătimești și jalnice să le privești.
Deoarece am dăruit prea multă milă omenirii, am fost lipsit de mila cuvenită și pedepsit fără cruțare, priveliște ce scade gloria lui Zeus.
CORIFEUL
Ar trebui să aibă pieptul de piatră sau de fier cel care nu s-ar întrista cu tine laolaltă pentru chinurile tale, Pro-meteu.
Desigur, nu mi-aș fi dorit să văd aceasta, acum însă, privind, mi se topește inima îndurerată.
PROMETEU într-adevăr, eu sunt o jalnică priveliște pentru prieteni.
CORIFEUL N-ai mers cumva cu faptele și mai departe ?
PROMETEU I-am dezlegat pe muritori de grija morții.
CORIFEUL
/ Găsind ce fel de leac pentru această boală ? 202
PROMETEU
Făcînd din ei sălașul oarbelor speranțe.
CORIFEUL I-ai întărit pe oameni cu o mare binefacere.
PROMETEU Ba mai mult am făcut, le-am dăruit și focul
CORIFEUL
Cum, focul strălucind de flăcări se află în puterea celor trăitori numai o zi ?
PROMETEU Iar de la el vor învăța nenumărate meșteșuguri.
CORIFEUL Acestea ți-s greșelile, de-aceea te învinuiește Zeus.
PROMETEU Mă face de ocară și chinurile mele nu le contenește.
CORIFEUL Dar n-a fost hotărît un capăt caznei tale ?
PROMETEU Un singur capăt : bunul plac al său.
CORIFEUL
Bunul său plac, dar cum ? Ai vreo nădejde ? Nu vezi c-ai săvîrșit greșeală ?
Cum ai greșit ? Să ți-o rostesc mi-e greu și s-o auzi te doare.
Mai bine s-o lăsăm și caută o dezlegare caznei tale.
PROMETEU
E lesne să dea sfaturi acel ce nu își trage piciorul prin năpastă, să îl îndemne pe nenorocit la-nțelepciune.
Dar eu știusem toate întîmplările mai dinainte.
De bunăvoie am greșit, de bunăvoie, aceasta n-o tăgă¬duiesc .
Ca să-i ajut pe muritori, m-am încărcat eu însumi de durere.
Și totuși nu credeam atunci că mă vor mistui asemeni suferințe pe stîncoase creste, că soarta mea va fi să stau pe-un vîrf pustiu și singuratic.
Nu mai jeliți asupra chinurilor mele de acum, ci co-borîți piciorul vostru pe pămînt și ascultați nenorocirile ce stau să vină, ca să cunoașteți totul pînă la sfîrșit.
Urmați, urmați-mi rugămintea, laolaltă-pătimiți cu cel care acum e ros de chinuri !
Năpasta nu alege, ci rătăcește cînd la unul cînd la al-I tul și—1 lovește.
CORIFEUL
Tu ții să stîrnești, Prometeu, ființe ce-s gata să te asculte.
Cu mersul ușor părăsim acest car avîntat și eterul, a zburătoarelor sfîntă cărare ; coborîm pe pămîntul cu as¬cuțișuri de piatră, voind să aflăm durerile tale pînă la capăt.
(Okeanidele coboară din car. Intră Okeanos 28, în carul său, tras de un animal fantastic, poate un armăsar înaripat.)

OKEANOS
Am ajuns la țintă pe drumul lung ce m-a purtat, Pro¬meteu, la tine.
Această făptură cu aripi zorite se supune fără ză¬bală, voinței mele.
Năpastele tale, să știi, mă fac și pe mine să sufăr.
Rudenia, cred, mă silește să-ți fiu atît de aproape ; și încă, dacă rudenia n-ar cîntări nimic, nu-i nimeni să aibă, mai mult decît tine, parte în sufletul meu 29.
Dar vei recunoaște îndată că spun adevărul, că nu mă pricep la cuvinte lingușitoare.
Arată-mi, cum aș putea să-ți fiu de folos.
Să nu poți grăi cîndva că ai un prieten mai sigur decît pe Okeanos.
PROMETEU
Ce se petrece ? vii și tu să fii la cazna mea de față ?
Cum de ai cutezat să te desparți de curgerea de ape care-ți poartă numele, de peșterile tale cu acoperiș de stîncă, boltite de la sine, ca să călătorești în țara de obîrșie a fierului?
Sosit-ai oare să privești la cele hărăzite mie, să te mîh-nești cu mine împreună pentru răul meu ?
Ia seama la spectacolul acesta : cum eu, prietenul lui Zeus, care l-am ajutat să-și rostuiască tirania, de el sunt frînt acuma, prin cîte suferințe !
OKEANOS
Văd, Prometeu, și vreau să-ți dau cel mai prielnic sfat, oricât ai fi de iscusit la minte : cunoaște-te pe tine însuți și, potrivindu-te cu-mprejurările, îmbracă obiceiuri noi, căci nou e și acela care poruncește zeilor.
Dacă azvîrli din tine vorbe atît de crîncene și ascuțite, s-ar prea putea să le audă Zeus, oricît ar sta pe jețul său de sus și de departe, și-atunci mînia, de pe urma căreia ți-e dat să pătimești acum, îți va părea o joacă de copii.

Sărmane, potolește-ți clocotirea și caută să scapi de chinuri !
Tu poate crezi că nu îți spun decît niște cuvinte învechite.
Dar astăzi capeți, Prometeu, simbria pentru limba ta din cale-afară de trufașă.
Și tot nu ești smerit, nu te-au înduplecat aceste chi¬nuri, la cele de acum vrei să adaugi altele.
Dacă primești să-ți fiu învățător, vei înceta să mai lo¬vești cu pumnul în țepușă.
Să nu uiți că monarhul este aspru și nu dă seama ni¬mănui de cum domnește.
Acum, în vreme ce voi încerca, de mi se-ngăduie, să te despovărez de chinuri, stai liniștit, nu revărsa din gură prea sălbatice cuvinte.
Ori nu știi tu, al cărui cuget e nespus de înțelept, că limbii, cînd este nătîngă, i se dă pedeapsă ? .
PROMETEU
Te pizmuiesc, deoarece te aflu neumbrit de vreo în¬vinuire, deși ai fost și tu amestecat în totul ; și tu ai fost la fel de îndrăzneț ca mine 31.
Deci părăsește-ți gîndul și nu-ți mai face grijă.
Oricum, nu-l vei îndupleca pe Zeus ; el nu e lesne de înduplecat.
Ia mai degrabă seama să nu primești chiar tu pedeapsă pentru drumul tău.
OKEANOS
Ești mai destoinic în a-i face înțelepți pe ceialalți de¬cît pe tine însuți.
Nu vorbele, ci faptele dau mărturie pentru asta. Eu totuși plec, nu căuta să mă întîrzii.
Mă laud așadar, mă laud să primesc în dar eliberarea ta de chinuri de la Zeus.
PROMETEU
Ești vrednic să te prețuiesc și-o să-mi aduc mereu aminte de rîvna ta fără cusur.
Ci lasă la o parte orice trudă ; zadarnic vei trudi voind să mă ajuți, dacă într-adevăr aveai în tine gîndul trudei.
Rămîi în liniște, păstrează-te departe de primejdiile mele.
N-aș vrea, pentru că eu mă aflu sub năpastă, să văd pe alții, numeroși, năpăstuiți de chinuri.
N-aș- vrea, destul îndur pentru destinul lui Atlas, cel cu mine de o mamă, care, în părțile apusului, stînd în picioare, sprijină pe umeri coloana ce se-nalță de la pă-mînt la cer, povară anevoie de purtat în brațe 32.
Tot astfel, am fost năpădit de milă, cînd l-am văzut supus cu sila pe feciorul Gliei, care hălăduia în peșterile din Kilikia, pe monstrul înspăimîntător cu capete o sută, furtunosul Typhon 33.
El se sculase să înfrunte toți nemuritorii, din fălcile cumplite șuierând înfiorare ; din ochii lui străfulgera lu¬mina groazei, voind lui Zeus năprasnic să-i răstoarne stă-pînirea.
Dar a venit asupră-i lovitura veșnic trează a lui Zeus, trăsnetul care coboară cu suflări de flăcări, și l-a surpat din înălțimea vorbăriei lui trufașe.
Fiind atins în miezul vieții, s-a spulberat puterea lui, de tunet nimicită.
Și astăzi, trup căzut, lipsit de vlagă, el zace-n preajma unei trecători marine, strivit sub rădăcina Etnei, în timp ce, așezat pe creasta piscurilor sale, Hephaistos fău¬rește, izbind în fier topit 34.
Cîndva de-acolo vor țîșni rîuri de flăcări, înfulecînd cu dinți sălbatici cîmpiile Siciliei întinse, roditoare.
Atît va fi de strașnică mînia clocotindă, pe care Ty¬phon o va revărsa prin săgetările aprinse ale unei vijelii de foc nesățios, deși l-a mistuit pîn' la cărbune trăsnetul lui Zeus.
Tu nu ești însă un neștiutor și n-ai nevoie să te dăscălesc.
Salvează-te, așa cum te pricepi s-o faci.
Din soarta mea de astăzi mă voi împărtăși pînă cînd se va potoli mînia inimii lui Zeus.
OKEANOS
Nu iei aminte oare, Prometeu, că pentru boala furiei se află vorbe tămăduitoare ?
PROMETEU
Doar dacă inima o molcomești la timp și nu încerci să micșorezi cu sila o pornire care tocmai stă să spargă.
OKEANOS
Dar crezi că o strădanie cutezătoare aduce după sine vreo pedeapsă ? Invață-mă !
PROMETEU Rușinea trudei fără rost și a seninătății ușuratice.
OKEANOS
lngăduie-mi atunci să fiu bolnav de-această boală ; ni mic nu este mai de preț decît să pari smintit, avînd în treagă mintea.
PROMETEU
Greșeala-aceasta mai degrabă s-ar părea că e a mea.
OKEANOS
Vorbirea ta îmi spune limpede să mă întorn acasă.
PROMETEU Ca nu cumva, bocindu-mă, să-ți faci dușman.
OKEANOS
Pe zeul care de curînd s-a ridicat în scaunul atotputer¬niciei ?
PROMETEU Tocmai de el să te păzești să nu-i asmuți mînia.
OKEANOS Nenorocirea ta mi-a fost învățătură, Prometeu !
PROMETEU Pornește, du-te, și păstrează gîndul înțelept !
OKEANOS
Purced, cuvîntul tău zadarnic mă-mboldește.
Pe calea largă a eterului, pasărea mea cu patru coapse bate lin din aripi, poftind să își îndoaie genunchii, bucu¬roasă, în staulul de-acasă.
(Carul lui Okeanos se îndepărtează.)
CORUL Strofa I
Vai, Prometeu, suspinăm,
cum te-a lovit de greu nenorocul !
Lacrimi, curgînd din ochii duioși,
potopesc obrazul nostru
cu țîșnitoare șuvoaie.
Luîndu-se doar după legi
care nu-s decît toanele sale,
Zeus, pe zeii de odinioară
îi face să simtă
vîrful de lance trufaș al domniei3S.
Antistrofa I
Pretutindeni geme pămîntul.
Gem popoarele sale
după mărirea și slava străveche
smulse celor cu tine de-un sînge.
Toți cei care hălăduiesc
în tărîmul vecin al Asiei sfinte36.
pătimesc laolaltă cu tine
cînd îți tîngui durerea,
cu toate că sunt muritori ;
Strofa II
la fel și fecioarele țării Colchidei 37,
luptătoarele neînfricate 38,
și hoardele Sciției,
locuind la cele din urmă hotare
ale pămîntului
lîngă Lacul Maiotis 89 ;
Antistrofa II
înfloriri de bărbați din Arabia, neamuri trăind în cetăți atîrnate de stînci în preajma Caucazului40, spițe războinice făcînd să vuiască pă'duri de lănci ascuțite.
Epoda
Sună un geamăt cînd valul în mare se sfarmă de val ;
adîncul suspină ;
în negrele tainițe
ale lui Hades bubuie surd ;
izvoare de fluvii cu sfinte șuvoaie
plîng și se tînguie îndurerate.
(O lungă tăcere.)
PROMETEU
Să nu credeți cumva că tac din slăbiciune sau din în-căpățînare.
Dar inima îmi este sfîșiată de un gînd, văzîndu~mă jig¬nit în acest fel : oare nu eu le-am rînduit acestor tineri zei atîtea privilegii ?
Dar despre asta voi păstra tăcere ; preabine știți ce aș avea de spus.
Ci ascultați mai bine chinurile muritorilor și cum din pruncii de odinioară am ridicat ființe gînditoare, i-am înzestrat cu judecată.
Acestea le voi spune, nu pentru a-i ponegri pe oameni, ci doar ca să arăt bunăvoința ce le-am dovedit-o.
La început vedeau fără să vadă și ascultau fără s-audă, aidoma cu plăsmuirile stîrnite-n vise, se petreceau de-a lungul vieții fără țel și în amestec.
Nu cunoșteau zidirea caselor din cărămizi arse la soare, nici lucrul lemnului ; trăiau pe sub pămînt, precum fur¬nicile cu mersul iute, în bezna peșterilor din adîncuri.
Ei n-aveau nici un semn să le arate cînd se-ntoarce iarna, cînd vine primăvara înflorită sau vara roditoare.
Lipsiți de înțelegere treceau prin toate, pînă i-am în¬vățat știința greu de însușit a răsăriturilor și apusurilor stelelor42. '
Pe urmă le-am descoperit cea mai de preț din cu¬noștințe, numărul, și potrivirea literelor împreună, me¬morie a tot ce se întîmplă și măiestrie care naște artele 43.<
Eu cel dintîi am înjugat cu sila dobitoace, făcîndu-le supuse fie hamurilor, fie șeii călărețului, să-ndeplinească muncile cele mai grele în locul muritorilor, și-am prins
la care armăsari ascultători de frîie, podoabe-n strălucirea bogăției.
Nu altul decît mine a făcut acele alcătuiri cu aripi de pînză, care-l poartă departe pe corăbiei în largurile mării.
Și-acum, năpăstuitul care a născocit atîtea meșteșuguri pentru muritori, nu e în stare să găsească mijlocul de a se dezlega și el de chinul care-l asuprește.
CORIFEUL
înduri năpastă de ocară și mintea-ți, șubrezită, rătă¬cește.
Ești ca un medic rău, căzut bolnav ; lipsit de îndrăzneală nu mai știi să afli leacul în stare să te vindece pe tine însuți.
PROMETEU
Ascultă celelalte cum s-au întîmplat și minunează-te mai tare ce fel de înlesniri și meșteșuguri am închipuit !
îndeosebi aceasta : cînd cineva se-mbolnăvea, n-avea la îndemînă nici un mijloc de tămăduire, nici de mîncat sau de băut și nici de uns, ci se stingea, lipsit de leacuri, pînă a nu-i fi învățat pe oameni cum să amestece fierturi alinătoare ce îndepărtează orice boală.
Eu am orînduit, nenumărate, felurile artei de a prevesti.
Am deslușit, întîiul, visele care se împlinesc în veghea zilei și sunetele cu ascunse înțelesuri și semnele ce se ivesc pe drumuri.
Am lămurit cu grijă ce vădește zborul răpitoarelor cu ciocuri coroiate, care sunt pieze bune și care pieze rele, am urmărit ce fel de viață duce fiecare, care li-s, între ele, dușmăniile, pornirile de dragoste și adunările la cuiburi.
Citesc în netezimea măruntaielor, știu ce culoare tre¬buie să aibă spre a fi pe placul zeilor și cîte sunt înfățișă¬rile aducătoare de noroc ale ficatului și ale fierii.
Am ars în foc și mădularele acoperite cu grăsime și spinarea lungă, ca să-i îndrum pe muritori în arta preves-
tirii, încîlcită, ca să le fie cunoscute semnele, odinioară-n-tunecate, ce pîlpîie în flăcări.
Acestea-mi sunt înfăptuirile.
La fel, comorile pe care glia le pitește în adînc de oa¬meni, aramă, fier, argint și aur, cine ar spune că le-a scor¬monit mai înaintea mea ?
E limpede că nimeni, doar dacă nu cumva poftește să se laude cu vorbe goale.
Veți înțelege totul dintr-o rostire scurtă : tot ce e meș¬teșug și artă oamenii au dobîndit prin Prometeu 45.
CORIFEUL
Să nu-i ajuți pe muritori peste măsură, gîndește-te și la nenorocirea ta !
Nădăjduiesc să te desprinzi din legături odată și să te-așezi, ca unul deopotrivă de puternic, lîngă Zeus.
PROMETEU
Nu, încă nu-i sosită clipa hotărîtă pentru asta de atotîmplinitoarea Moira.
Doar după ce voi fi strivit sub mii de cazne și dureri, voi izbuti să scap din lanțuri.
Ananke e cu mult mai tare decît orice iscusință.
CORIFEUL Dar pe Ananke cine-o cîrmuiește ?
PROMETEU Treimea Moirelor și Eriniile aducătoare-aminte ie.
CORIFEUL Puterea lor este cumva mai mare decît a lui Zeus ?
PROMETEU Nici el nu ar putea să fugă de ursită.
CORIFEUL
Și ce ursită, dacă nu aceea de a stăpîni de-a pururi, are Zeus ?
PROMETEU Nu-mi pune despre asta întrebări, nu stărui.
CORIFEUL E vorba de o taină sfîntă, dacă atît de strîns o-nfășurL
PROMETEU
Vorbiți acuma despre altceva ; nu-i împlinită vremea să dăm pe față taina ; ea trebuie-nvelită cît mai bine ; pă¬zind-o, voi scăpa odată din cătușele și caznele acestea de ocară.
CORUL Strofa I
Niciodată puterea lui Zeus domnind peste toate să n-o înfruntăm cu voința noastră ! Niciodată să nu lipsim a-i pofti pe zei la ospețele sfinte unde se-njunghie
boi,
lîngă drumul de apă neistovit curgînd al tatălui nostru Okeanos ! Să nu greșim în rugi niciodată ! Să dăinuiască pururi neșterse aceste porunci în sufletul nostru !
Antistrofa I
Ce dulce-i să depeni un trai îndelung, întărit de speranțe, cu inima plină de bucuroase plăceri ! Ne cuprind fiorii cînd te vedem schingiuit de dureri fără număr. Netremurînd de teama lui Zeus, prețuiești prea mult muritorii în cugetul tău, Prometeu !
Strofa II
Prietene, spune, ce har ai primit pentru harul facerii binelui ? Unde-i puterea și ajutorul de la cei trăitori o singură zi ? Ai uitat becisnica lor neputință, asemenea celei din vise, care frînează mersul oarbei spițe umane ? Nicicînd muritorii, prin puneri la cale, nu vor sminti armonia lumii lui Zeus.
Antistrofa II
Am deprins aceasta privind, Prometeu, la soarta-ți cumplită. Iată, acuma ne fîlfîie-n minte un altfel de cîntec, hymeneul de noi înălțat lîngă baia și patul nunții tale, cînd ai luat-o pe sora noastră, înduplecînd-o cu daruri, pe Hesione 48 să-ți fie nevastă și-nsoțitoare de așternut. (Năvălește Io, pe frunte cu coarne de vacă.)
io m Ce țară-i aceasta, ce neam ?
Pe cine să spun că-l privesc, bătut de furtună, prins în hamuri de piatră ?
Ce fărădelegi, drept ispășire, plătești aici cu pieirea ? Lămurește-mă unde, în ce colț al lumii, am fost arun¬cată, năpăstuita de mine ?
(Se zbuciumă, cuprinsă de spaimă).
Ah, iară și iar tăunul mă-mpunge, sărmana !
E năluca lui Argos, cel zămislit de Glie.
Vai, Glie, alungă-l ! Mi-e teamă
cînd îl văd pe boarul cu mii de ochi.
Se-apropie, uite-i căutătura vicleană !
Deși a murit 49, nu-l încape pămîntul ;
din tărîmul morților suie
să mă vîneze, sărmana de mine,
rătăcitoare, flămîndă,
pe nisipuri la marginea mării 50.
Strofă
Molcom se-aude din urmă
cîntecul adormitor al sonorei trestii
cu teaca de ceară.
Vai, vai, alei,
încotro mă tîrăsc
rătăcirile mele de odinioară ?
Care-i greșeala ce ai găsit-o la mine,
fiu al lui Cronos ?
De ce să mă prinzi în jugul
unor asemenea chinuri,
să istovești o biată năucă,
gonită de spaimă ca de-un tăun ?
Arde-mă-n flăcări,
cu pămînt învelește-mă,
azvîrle-mă, hrană, monștrilor mării,
dar împlinește-mi ruga, stăpîne !
Prea multă durere am încercat
de cînd mi-am pierdut cărarea,
și nu știu unde să-nvăț
lepădarea de chinuri.
Auzi oare glasul fecioarei
cu coarne de vacă ?
PROMETEU
Dar cum să n-o asculți pe fata ce se-nvîrte asuprită de tăun, fiica lui Inachos, care a-nfierbîntat de dragoste odi¬nioară inima lui Zeus, și care azi, pentru că o urăște Hera, e silită să bată drumuri lungi, istovitoare ?
io
Antistrofă
De unde aflat-ai
numele tatălui meu pe care-l rostești ?
Răspunde-mi, năpăstuita de mine,
cine ești tu, sărmane, să agrăiești
cu atît adevăr o sărmană,
spunîndu-i pe nume bolii, de la zei coborîtă,
care mă mistuie și mă stîrnește
cu boldul smintelii rătăcitoare ? Alei !
în salturi, împinsă de foame și de ocară,
minată de raznă, sosesc aici ;
mă silește voința pizmașă a Herei.
Cine mai pătimește, dintre nefericiți,
asemenea, vai, asemenea rele
ca mine, năpăstuita ?
Limpede mărturisește-mi
ce suferințe mai am să îndur.
Nu-i nici o scăpare, nici leac pentru boala mea ?
Arată-mi, de ai cunoștință.
Dînd glas, cuvîntează-i
fecioarei amarnic-rătăcitoare .'
PBOMETEU
Grăi-voi limpede tot ce dorești să afli, nu împletind enigme ci cu vorbe răspicate, așa cum este drept să le ros¬tesc unor prieteni.
îl ai în fața ta pe Prometeu, cel care muritorilor le dete focul.
O, tu, sprijinitorul întregii omeniri, sărmane Prometeu, ce vină ispășești aici ?
PROMETEU Am încetat să mai bocesc pentru necazurile mele.
IO Deci nu-mi vei da răspuns la ceea ce aș vrea să știu ?
PROMETEU
Intreabă-mă orice poftești, din parte-mi poți să afli totul.
IO Să-mi spui cine te-a fereeat de povîrnișul stîncii.
PROMETEU Cu mîinile Hephaistos, dar cu voința Zeus.
IO Și pentru ce greșeli plătești cu suferința ta ?
PROMETEU Ajunge cît ți-am spus, ca să-nțelegi.
IO
într-adevăr, totuși dezvăluie-mi sfîrșitul pribegiei mele ; cînd se va împlini pentru năpăstuită vremea ?
PROMETEU
Decît să știi aceasta, e mai bine pentru tine să nu știi nimic.
IO
Să nu-mi ascunzi ceea ce tot îmi este hărăzit să pătimesc odată.
PROMETEU Nu voi lipsi să-ți fac darul acesta de cuvinte.
IO Atunci de ce întîrzii să-mi dai de știre totul ?
PROMETEU
La mijloc nu este invidia ci grija de-a nu-ți stîrni în suflet turburare.
Io
Nu te-ngriji prea mult de mine, rostirea ta îmi va fi dulce.
PROMETEU
Deoarece dorești, mă văd silit să spun ; ascultă !

CORIFEUL

Nu încă, lasă-ne și nouă o parte din plăcere ! întîi vrem să cunoaștem suferința ei, să ne vorbească ea despre năpastele care au nimicit-o.
Pe urmă zugrăvește-i tu durerile ce stau să-i vină.
PROMETEU
De tine-atîrnă să le faci pe plac, supusă, Io, și mai ales că ele sunt surorile tatălui tău 51.
A plînge, a te tîngui pentru nenorociri, cînd poți să-i storci de lacrimi pe ascultători, e o zăbavă vrednică să fie cheltuită.
IO
Nu știu cum aș putea să mă împotrivesc.
Dintr-o rostire limpede o să aflați tot ceea ce poftiți.
Și totuși, rușinată, șovăi să vă spun de unde mi s-a tras dumnezeiasca vijelie care s-a năpustit asupra mea, biata de mine, și mi-a schimbat înfățișarea dinainte.
într-una, în odaia-mi de fecioară pluteau vedenii, noapte după noapte, și mă-ndemnau cu vorbe blînde :
„O, fată copleșită de noroc, de ce să-ți ocrotești atîta vreme fecioria, cînd ai putea să dobîndești cea mai înaltă însoțire ?
Sub săgetarea dorului de tine, arde Zeus ; el vrea cu tine să împartă căile Kypridei.
Să nu respingi nunta cu Zeus, copilă, ci mergi în pa¬jiștea ierboasă de la Lerna 52, unde se află turmele tatălui tău și țarcurile pentru vite, ca setea ochiului divin acolo să se potolească !"
Acestea-s visele care mă cercetau, sărmana, în fiecare noapte, pînă cînd am îndrăznit să îi dezvălui tatei vedeniile arătate-n somn.
Atunci el a trimis de multe ori la Delphi și Dodona 53 soli care să ispitească zeii și să-l învețe ce să facă ori să spună spre a-i mulțumi pe daimoni.
Dar aduceau, la-ntoarcere, numai oracole-ncîlcite, ros¬tiri nelimpezi, anevoie de-nțeles.
La urmă a primit Inachos un răspuns deschis, îi cuvînta fără ocol, îi poruncea să mă alunge și din casă și din țară, făptură închinată zeilor, să rătăcesc pînă la marginile de pe urmă ale lumii, de nu voia să-l nimerească Zeus cu trăsnetul de flăcări și să-i nimicească neamul.
înduplecat de-asemenea preziceri date de Loxias, tatăl meu mă surghiuni și-nchise pentru mine poarta casei noastre ; nevrînd a săvîrșit-o, nevrînd am îndurat-o.
Dar îl silea să făptuiască, peste voia lui, frîul lui Zeus.
Pe loc înfățișarea mea și mintea mea s-au preschina-bat : mi-au răsărit, vedeți preabine, două coarne, și, înțe¬pată de-un tăun cu gură ascuțită, m-am repezit în sărituri nebune la Kerchne, rîu cu apă bună de băut, și la izvorul Lemei.
Iar un boar, fecior al Gliei, Argos, plin de-o statornică mînie, mă însoțea, scrutîndu-mi fiecare pas cu ochii săi ne¬numărați.
Dar un sfîrșit neașteptat îi smulse grabnic viața, în timp ce eu, de streche asmuțită, sub biciul zeilor, alerg din țară-n țară.
Ai auzit ce-am pătimit, ci dacă poți să-mi spui durerile rămase, arată-mi-le și nu căuta, de milă, să mă-ncălzești cu vorbe mincinoase.
Nu-mi pare nici un rău mai rușinos decît rostirea prefăcută.
CORUL
Vai, vai, ferească-ne cerul, alei !
Niciodată n-am fi crezut, niciodată,
să ne pătrundă-n auz
povestiri atît de ciudate :
chinuri, obide și spaime,
agreu să le vezi, agreu să le-nduri,
un bold cu două țepușe,
care ne-nfige răcoare în suflet !
Vai, Moira, Moira,
ne scutură friguri trăind pătimirea lui Io !

PROMETEU
Voi prea devreme suspinați și prea vă-neacă teama. Păstrați-vă, să ascultați și celelalte rele, care stau să vină.
CORIFEUL
Vorbește, spune-i deslușit.
Nimic nu mîngîie mai mult bolnavul, decît să știe lim¬pede cită durere mai urmează să-l încerce.
PROMETEU
Dorința voastră de-adineaori mi-a fost ușor s-o îm¬plinesc.
Doreați îndeosebi să auziți șiragul întîmplărilor din gura ei. *>.
Dar ascultați acum și cele viitoare, hărăzite de mînia Herei să le îndure tînăra ființă.
Iar tu, sămînța lui Inachos, păstrează-n inimă cuvîntul meu, de vrei să afli capătul cărării tale.
Plecînd de-aici, întoarce-te la început spre răsăritul soarelui, și mergi, peste cîmpii neplugărite, pînă vei da de sciții călători, trăind în locuințe împletite din nuiele, bol¬tite sus pe care cu frumoase roți, și-avînd drept armă arcul ce lovește ținta.
De ei să nu te-apropii, părăsește țara lor, umblînd de-a lungul malului pe care se revarsă gemetele mării.
în partea mîinii stingi sălășluiesc Chalybii55, mește¬șugarii fierului : păzește-te de ei. Sunt neciopliți și nu îngăduie în preajma lor străinii.
Și astfel vei ajunge la un fluviu, Hybristes 56, al cărui nume nu e mincinos ; să nu-l treci, nu se trece lesne peste el, îndreaptă-te spre muntele cel mai înalt, Caucazul, sub ale cărui tîmple își rostogolește fluviul mînia.
Sălta-vei peste vîrfuri vecine stelelor, ca s-o apuci pe drumul către miazăzi.
222
Acolo vei întîmpina oștirea Amazoanelor neiubitoare de bărbați, ce vor întemeia Themiskyra odată, pe Ther-modon 57, unde-și deschide rîpa țărmului la Salmydessos 58 crunta falcă, o gazdă rea pentru navigatori și-o mamă vi¬tregă pentru corăbii.
Iar ele, binevoitoare, te vor îndruma.
Și vei răzbi la porțile înguste ale unui lac : istmul kimmerian 59.
De vrei să-l părăsești, cu inima cutezătoare trebuie să tai peste maiotica strîmtoare.
Iar muritorii trecerea ți-o vor slăvi de-a pururi ; pe drept cuvînt se va numi strîmto'area, după tine, Bosporos .
Apoi, lăsînd în urmă pămîntul Europei, te vei muta pe continentul Asiei.
Nu vi se pare că stăpînul zeilor se poartă cu toți la fel de silnic ?
El, zeu fiind, îi hărăzi atîta rătăcire unei muritoare, al cărei așternut îl jinduia.
O, ți-a fost dat, fecioară, să ai un pețitor amarnic și să nuntești cu el !
Dar crede-mă, tot ce ți-am înșirat abia dacă-i preludiul nenorocirii tale.
Vai mie, mie vai !
IO
PROMETEU
Tu strigi din nou, scoți mugete ; ce te vei face cînd vei afla noianul relelor care te-așteaptă ?
CORIFEUL Au mai rămas deci alte chinuri să i le vestești ?
PROMETEU O mare viforoasă de năpastă și obidă !

IO
Cît preț mai are viața pentru mine ? ^ De ce nu mă arunc fără zăbavă de pe stînca dură ma dezleg, sf armată pe pămînt, de orice suferință ?
Mai bine moartă, dintr-o dată decît să pătimesc fiecare zi atît de crunt !

PROMETEU
Þi-ar fi cu neputință să înduri un chin precum al meu ; pe mine soarta mă împiedică să mor.
Și numai moartea ar putea să mă dezlege de dureri.
Dar nu se-ngăduie sfîrșit împovărării mele, mai înainte să se surpe de la cîrma lumii Zeus.
IO E cu putință să se surpe din domnie Zeus ?
PROMETEU Vei fi voioasă, cred, să vezi această împlinire.
IO
Și cum să nu, cînd mi se trag atîtea suferințe de la Zeus ?
PROMETEU i
Acuma știi, chiar astfel se va întîmpla.
io
Cine-i va smulge sceptrul de stăpîn atotputernic ?
PROMETEU El însuși îl va pierde, prin toanele-i deșarte.
IO
Jn .ce fel? Spune-mi, dacă poți fără să necăjești pe
PROMETEU
O nuntă va nunti, de care, într-o zi, îi va fi dat
căiască.
să se
IO
dacă
Se va-nsoți cu o zeiță sau c-o muritoare ? Vorbește, ă se cuvine să grăiesti !
grăiești !
PROMETEU Ce-ți pasă cine este ? N-am dreptul să-ți răspund.
IO
îl va goni cumva nevasta de pe tron ?
PROMETEU Născîndu-i un fecior mai strașnic decît tatăl său.
IO
Și nu e nici o cale de a-i întoarce soarta ?

PROMETEU Nici una, dacă nu voi fi desferecat din lanțuri.
IO
Cine să te desferece, cînd nu dorește Zeus ?
PROMETEU E hărăzit s-o facă un urmaș al tău.
IO
Ce spui ? Un fiu din neamul meu te va scăpa de chi¬nuri ?
PROMETEU întocmai, unul din a treia spiță, după alte zece.
IO Nu mi-e ușor să înțeleg această profeție.
PROMETEU Nu căuta să-ți afli chinurile fir cu fir.
IO De ce îmi fluturi un cîștig de caremă lipsești pe urmă ?
PROMETEU
Din două spuneri îți voi dărui doar una. ' 226
IO
Numește-le pe amîndouă și lasă-mă pe mine să aleg
PROMETEU
Mă învoiesc, alege : să arăt fără ocol sau chinurile care încă te așteaptă sau cine mă va dezlega !
CORIFEUL
Din cele două prevestiri ei dăruiește-i una și cealaltă mie ; să nu nesocotești ce te-am rugat.
Ei să-i dezvălui mai departe drumul pribegiei sale, iar mie spune-mi cine te va dezlega ; aceasta mi-e dorința.
PROMETEU
Deoarece poftiți din toată inima, eu nu mă voi împotrivi să vă descopăr tot ce-mi cereți.
Deci îți voi spune, Io, ție mai întîi popasurile rătăcirii tale zbuciumate : înscrie-le în tablele aducerii aminte.
Cînd vei fi străbătut peste șuvoiul de hotar al celor două continente, mergi spre răsărit spre soarele cu pași de flăcări........._
trecînd deasupra vuietului mării, și vei ajunge la Kis-thene, în cîmpiile gorgonice, unde hălăduiesc Phor-kydele, fecioarele cu viață lungă, trei la număr, avînd înfățișări de lebede, un singur dinte și laolaltă doar un ochi ; lor veșnic nu le-mparte vreo privire nici ziua soa¬rele învăpăiat, nici noaptea luna.
în preajma lor stau trei surori înaripate, cu șerpi în loc de plete, Gorgonele G5, urgia muritorilor, la care nu se uită nici un om fără să-și dea suflarea. Acestea ți le-nșir spre ocrotire.
Ia seama și la pîndeîe altei priveliști : păzește-te de haita cîinilor lui Zeus cu boturi ascuțite, nelătrători, Gri¬fonii 66 ; la fel de Arimaspii C7 cu un singur ochi, oștire călăreață, locuitori pe malurile fluviului Pluton68 care poartă aur.
Să nu te-apropii de nici unii dintr-aceia.
Și vei ajunge într-o țară de departe, ținută-n stăpinire de o stirpe neagră, trăind în preajma șipotelor Soarelui ; acolo trece fluviul Aithîops69.
Urmează țărmul, pînă cînd vei nimeri la „coborîș", în locul unde, de sub creasta munților byblinici, cu ape sfinte, limpezi, curge Nilul.
In drumul său, el te va duce la triunghiul țării Nilului, în care sunteți hărăziți, tu Io și cei născuți din tine, să cti¬toriți o colonie-ndepărtată.
Dacă îți pare ceva greu de înțeles, nerăspicat, întrea-bă-mă din nou și află deslușire.
Eu am aici mai mult răgaz decît aș vrea.
CORIFEUL
De-a mai rămas ori de-ai uitat să-i faci știut ceva din rătăcirea ei preazbuciumată, spune.
Iar dacă toate le-ai vestit fii bun și împlinește rugă¬mintea noastră ; ți-o amintești f ără-ndoială.
PROMETEU
Ea știe totul despre capătul călătoriei sale ; dar ca să se încredințeze că rostirea mea n-a fost deșartă, am să-i arăt cîte nevoi a îndurat pînă să vină în acest tărîm ; și astfel îi voi da o chezășie pentru adevărul celor spuse.
Trec peste marea gloată de-ntîmplări și mă opresc la ultimele tale pribegiri.
îndată ce-ai ajuns în cîmpii netezi ai molossilor 7i și la spinarea înălțată a Dodonei, unde se află, lîngă jețul și ora¬colul lui Zeus thesproticul72, minunea necrezută a steja¬rilor cuvîntători, ai fost primită luminos, fără rostiri în do¬dii, drept soața viitoare, slăvită, a lui Zeus — ori nu te mai răsfață această amintire ?
De-acolo ai zvîcnit, minată de tăun, de-a lungul țărmu¬lui, spre golful uriaș al Rheii 73, de unde vijelia te-a împins aici pe drumurile tale mereu rătăcitoare.
De-acum, în toate vremile de mîine, acest intrînd al mării se va chema, ia bine seama, Golful Ionian, și astfel muritorii își vor aminti de calea ta.
Să-ți fie asta o dovadă că mintea mea Vede mai mult decît i se dezvăluie de obicei privirii.
Ce-a mai rămas am să vă spun și ei și vouă, urmînd cărarea celor rostite înainte.
Se află un oraș, Kanobos la hotarul țării, la gura și vărsarea Nilului.
Acolo Zeus îți va muta din nou în matcă duhul rătă¬cit, prin punere de mînă molcomă, abia cît să te-atingă.
Vei naște un fecior, pe Epaphos cel negru, numit așa în amintirea felului în care l-a adus pe lume Zeus 75.
El va culege roade din pămîntul udat de larga curgere a Nilului.
Cinci generații după el, un neam întreg urmaș al său, cincizeci de fete, fără să vrea, se vor întoarce-n Argos, fugind de niște rubedenii, chiar de verii lor aprinși să facă nuntă.
Aceștia, răvășiți de poftă, vor veni și ei ca ulii urmărind o ceată de columbe, la vînătoarea unei nunți de nevînat.
Dar zeul nu le va-mplini dorința și țarina pelasgilor îi va-ngropa, fiind răpuși de Urgisirea cu înfățișare de fe¬meie ce stă la pîndă noaptea, îndrăzneață.
Soția fiecărui soț îi va răpi suflarea și va scălda în sînge sabia cu două ascuțișuri.
Dușmanii mei să aibă parte de asemenea iubire !
Doar una singură, din dorul de-a avea copii, va fi-mpo-trivă să-și ucidă mirele, lăsînd să i se molcomească hotă-rîrea.
Ea, dintre două nume, va alege să i se spună lașă mai degrabă decît ucigașă.
Din ea se va ivi un neam de basilei în Argos. Ar fi nevoie de cuvinte multe să vă deslușesc 76. Adaug doar că din sămînța asta va vedea lumina zilei un viteaz cu arc vestit, ce mă va dezlega de chinuri.
Aceasta-i prevestirea dezvăluită mie de maica mea stră¬veche, și din același sînge cu Titanii, Themis.
Dar cum, în ce fel se va întîmpla ?
Ca să vă spun mi-ar trebui atîta vreme iar tu nu vei avea nici un folos, aflînd.
IO
. Eleleu, eleleu ! Un tremur, din nou, o năvală de nebu¬nie mă arde și vîrfui de lance, neînroșit în foc, al strechei
mă sfredelește.
De spaimă, îmi tropăie inima-n piept și ochii năprasnic
mi se rotesc.
Suflarea turbării, năucă, mă smulge din drum ; fără pu¬tere mi-e limba și cugetu-mi turbure, amestecat, se zba-te-n talazul cumplit al năpastei.
(Pleacă în grabă cu privirea rătăcită.)
CORUL
Strofă
A fost înțelept, a fost înțelept
cel care întîiul cu mintea gîndi
și cu limba rosti
că doar însoțirea celor de-o seamă dă fericire,
că omul de rînd nu trebuie să jinduiască
unirea prin nuntă cu cei trufași din avere
sau mîndri pentru obîrșia lor !
Antistrofă
Niciodată să nu ne sortiți, niciodată,
voi Moire......să viețuim
ca neveste-n culcușul lui Zeus, să nu cunoaștem apropierea vreunui mire venit din cer ! Tremurăm de spaimă, văzînd-o pe Io, fecioria nedoritoare de-a fi cu bărbat,
pe care mînia cumplită a Herei o mistuie în rătăciri dureroase.
Epodă
Nu ne-nspăimîntă căsătoria,
cînd e pe măsura noastră.
Fie ca ochii nici unui mare zeu
să nu ne cuprindă în mrejele dragostei.
Asemenea luptă nu-i de luptat,
asemenea cale nu-i de urmat.
Nu ne-am pricepe să izbutim.
Nu vedem cum am putea să fugim
de voința lui Zeus 77.
PROMETEU
Oricît ar fi de îngîmfată inima lui Zeus se va smeri odată, căci nunta care-i gata s-o nuntească îl va suma «i ii va risipi din tronul stăpînirii. p ș
Și astfel întru totul se va-mplini blestemul lui Cr tatăl său, din ziua cînd s-a prăbușit la rîndu-i de ne nul străvechi. '
Dar nici un zeu, afar' de mine, nu-i în stare să-i aratP mijlocul de-a-ntoarce asemenea năpastă.
Doar eu știu cum să-ndepărtez ce va să vină.
De-aceea, n-are decît să domnească liniștit, încrezător în bubuirile de tunet și amenințător, cu arma ce împroaspă foc în mîini. ^ «a^d
^ Nimic nu-i va sluji să nu se prăvălească rușinos într-o cădere care îl va pierde ; atît de dîrz este potrivnicul ne care azi chiar el și-l pregătește 78, făptură uimitoare de ne ' mvins in luptă, născocitor al unui foc mai mare decît ful gerul, și-al unui tunet răsunînd mai tare decît trăsnetul™ putînd să spargă-n țăndări însăși lancea lui Poseidon +H' dentul care răscolește marea și zguduie pămîntul.
Cînd se va poticni de-asemenea urgie, Zeus va învăța deosebirea dintre a domni și a sluji. ^
CORIFEUL Tu îți prefaci dorințele în hulă pentru Zeus.
PROMETEU
Spun numai ce se va petrece, dar asta-i totodată și do¬rința mea.
CORIFEUL
Oare ne va fi dat să îl vedem pe Zeus îngenuncheat de un stăpîn ?
PROMETEU El va purta nevoi mai grele decît mine pe grumaz.
CORIFEUL Nu-ți este frică să împrosti asemenea cuvinte ?
PROMETEU De ce s-ar teme cel ce nu e hărăzit să moară ?
CORIFEUL El poate să-ți trimită o-ncercare și mai dureroasă.
PROMETEU N-are decît s-o facă, sunt gata la orice.
CORIFEUL
Adrâsteia pe înțelepți îi face să se-ncline79, 232
PROMETEU
închină-te, îngenunchează, măgulește-l pe cel ce sade azi la cîrmă !
Nu-mi pasă de nimic pe lume mai puțin decît de Zeus.
Să făptuiască și să poruncească, după cum poftește, în acest răgaz de vreme scurtă ; mult nu mai are de împărății asupra zeilor.
Dar iată-l pe alergătorul cerului, pe sluga noului tiran. _ Desigur vine să ne-aducă știre nouă.
(Hermes, cu încălțări înaripate, se apropie de Pro-meteu.)
HERMES
Tu, firoscosule, mai cîrcotaș decît sunt cîrcotașii, vă¬tămătorul zeilor, care i-ai dăruit cu-atîta cinste pe cei trăind numai o zi, tîlhar al focului, ia seama !
Iți cere tatăl meu, vorbește-mi despre nunta cu care te fălești.
Cine-l va răsturna din slava stăpînirii ? Răspunsul tău să fie răspicat, nu-l îmbrăca de data asta în cimilituri.
Să nu străbat de două ori aceeași cale, Prometeu ! Vezi bine, cu asemenea tertipuri nu poți să-l molco-mești pe Zeus.
PROMETEU
Rostirea ta e plină de cuvinte mari și de trufie, așa cum i se cade unui servitor al zeilor.
Voi sunteți tineri, tînără vă e puterea, și vi se pare că veți locui mereu în cetățuia voastră neatinsă de durere.
Dar oare n-am văzut pînă acuma doi monarhi căzuți din slavă80?
11 voi vedea curînd și pe al treilea, pe cel care dom¬nește azi, mai rușinos, mai repede căzînd.
233
Nu crezi cumva că-mi este teamă, că mă pitesc de spaima tinerilor zei ?
Ai fi departe, prea îndepărtat de adevăr. Grăbește-te, fă drumul înapoi, pe care ai venit ! Nu vei primi nici un răspuns la întrebarea ta.
HERMES
Tot astfel de purtări semețe te-au adus pe acest țărm al suferințelor și altădată.
PROMETEU
N-aș da în schimb nefericirea mea, ți-o spun deschis, pe starea ta de slugărie.
Mai bine să-i fiu slugă, cred, acestei stînci, decît s-ajung supusul vestitor al tatălui din ceruri, Zeus.
Așa se cade a le cuvînta, fără măsură, celor ce nu țin cumpăna măsurii81.
HERMES De suferința ta ești mîndru, pare-mi-se.
PROMETEU
Sunt mîndru, da. Mîndrească-se la fel dușmanii mei, iar tu ești unul dintre ei.
HERMES
De ce mă-nvinuiești pe mine pentru nenorocul tău ?
PROMETEU
S-o spun pe scurt : urăsc toți zeii laolaltă, deoarece drept plată pentru binele făcut82, se poartă neîngăduit de rău cu mine.
HERMES
Pricep că ai înnebunit și boala ta nu e ușoară.
PROMETEU
îmi place să bolesc dacă se cheamă boală ura față de dușmani.
HERMES
De-ai fi avut noroc, n-ar mai fi izbutit să te îndure nimeni.
PROMETEU
Vai, vai !
HERMES
Acest cuvînt este necunoscut lui Zeus83.
PR®METEU
Se-nvață tetul, d®ar să-mbătrînească timpul.
HERMES
Dar tu n-ai învățat pînă acum să dai dovadă de înțe¬lepciune.
PROMETEU
într-adevăr, altminteri n-aș vorbi cu tine, un argat
HERMES
Tu nu vrei, mi se pare, să vorbești nimic din ceea ce dorește tatăl meu.
PROMETEU
Ba chiar așa, îi datorez destul, ca să-i plătesc din datorie !
HERMES
Mă iei în rîs de parc-aș fi copil.
PROMETEU
Oare nu ești copil, mai fără minte decît un copil, cînd speri să smulgi fie și-o vorbă de la mine ?
Nu este vătămare, nu este vicleșug, prin care m-ar putea constrînge Zeus să-i spun ceea ce știu, mai înainte să sfărîme cătușele acestea de ocară.
N-are decît să scapere asupra-mi flacăra mistuitoare, să răscolească, să răstoarne toate cîte sunt în vifor de omăt cu aripi albe, în zguduiri de tunete subpămîntene !
Nimic nu mă va-ncovoia destul ca să-i destăinuiesc prin mîna cui va fi surpat din scaunul puterii.
HERMES Vezi dacă-ți este de folos atîta-nverșunare !
PROMETEU
Văzut-am totul mai de mult și-am cumpănit cu gîndul. 236
HERMES

De ce nu te îndupleci, de ce nu te îndupleci, sminti-tule, odată, să judeci drept durerile de astăzi ?
PROMETEU
Mă hărțuiești zadarnic, degeaba vrei să stai de vorbă cu talazul.
Să nu-ți închipui că vreodată, înfricoșat de hotărîrile lui Zeus, se va-ntîmpla să am simțire de muiere, că eu, asemenea femeilor, îl voi ruga cu mîinile întoarse către cer84 pe cel pe care îl urăsc năprasnic să mă desfacă din cătușe.
Aceasta n-o să se întîmple niciodată !
HERMES
Vorbind îmi pare că grăim prea mult și în deșert.
Rugîndu-te, nu te-am atins deloc și nu te-am potolit.
Mușcînd zăbala ca un mînz prins de curînd în jug, nu te supui, te lupți cu frîiele.
Dar înfocarea ta purcede dintr-o viclenie șubredă.
La cel ce judecă greșit, înverșunarea nu cîntărește, singură, mai mult decît nimic.
Ia seama, dacă nu te-nduplecă temeiurile mele, ce vifor, ce talaz de rele întreit, va năvăli de neînlăturat asupra ta !
Căci tatăl meu, întîi, va face țăndări, cu tunetul și ful¬gerul înflăcărat, acest perete ascuțit de stîncă ; și-atunci alcătuirea ta, înmormîntată, va zace sub strînsoarea bra¬țelor de piatră.
Un lung răgaz de vreme se va scurge, pînă cînd te vei întoarce iarăși la lumină.
Dar cîinele cu aripi al lui Zeus, cumplitul vultur, îți va sfîșia sălbatic trupul, făcînd din el o largă rană, și ca un oaspe nepoftit ce stăruie la masă toată ziua se va-nfrupta, la negru praznic, din ficatul tău.
Să nu speri într-un capăt al acestor cazne, pînă cînd unul dintre zei va fi de bunăvoie gata să sufere în locul tău și să coboare-n Hades, unde nu a licărit lumină, în Târtaros, adîncul beznei.
Deci cumpănește, asta nu-i amenințare goală, ci ade¬vărul bine răspicat85 !
Gura lui Zeus nu se pricepe a rosti minciuni și tot cu-vîntul său se împlinește.
Privește împrejurul tău, gîndește-te, nu socoti înver¬șunarea mai de preț ca buna judecată.
CORIFEUL
Rostirile lui Hermes, cred, sunt pe potriva clipei. El te îndeamnă să te lepezi de înverșunare și să apuci pe drumul bunei judecăți : urmează-l !
E rușinos ca înțeleptul să stăruie-n greșeală.

PROMETEU
zumzăi vestiri pe care le știu dinainte.
Dar nu e deloc rușinos, ca dușman, să fiu asuprit de dușmani.
Să cadă asupra-mi mănunchiul de foc împletit86, tre¬sară eterul în zgomot de trăsnete, sub vifor de vînturi sălbatice ; suflările lor, zguduind pămîntul, să-l smulgă din rădăcini și străfunduri ; talazul mării, cu vuiet nă¬prasnic și aspru, umflat pîn' la cer, să șteargă cărările ste¬lelor, nemernicu-mi trup să-l azvîrle adînc în bezna din Târtaros, în vîrtejirile unei neîndurate ursite ! /Dar nu voi putea fi atins niciodată de moarte.
HERMES
Auzit-am cuvinte și gînduri descreierate.
Ce semn de sminteală lipsește unor asemenea rugi ?
Oare nu-și înfrînează deloc nebunia ?
Dar voi, care sunteți părtașe la suferințele lui, plecați din aceste meleaguri cît mai degrabă, să nu fie mințile voastre lovite de năuceală la mugetul necruțătorului tunet!
CORIFEUL,
Grăiește cu altfel de glas și altfel de sfaturi, de vrei să mă-ndupleci !
Desigur, acum ai rostit o vorbă de neîndurat. Cum, tu mă-ndemni să apuc pe drumul ticăloșiei ? Eu vreau, ce i-a fost hărăzit, să îndur laolaltă cu el. Am învățat să urăsc trădătorii și nu este boală pe care s-o disprețuiesc mai mult ca trădarea.
HERMES
Păstrați în minte cele prezise, să nu fiți vînate cumva de nenorocire, să nu cîrtiți mai apoi împotriva destinului vostru, învinuindu-l pe Zeus că v-a împins în năpastă neașteptată ; deoarece singure voi v-ați făcut-o !
V-am dat de știre : nu dintr-o dată, pe nepregătite, veți cădea în năvodul năpastei, fără scăpare, împletit de chiar nebunia voastră.
(Hermes pleacă. Din pămînt răzbate vuiet de cutremur, stâncile se clatină.)
PROMETEU
Cuvîntul acum se schimbă în faptă.
Pămîntul se zguduie, din adîncuri tunetul muge, ful¬gerul scapără, învăpăiat, șerpuiri de foc !
Se rotesc vîrtejuri de pulbere ; de pretutindeni țîșnesc suflări furtunoase, se ciocnesc între ele, război de potriv¬nice vînturi.

Se-amestecă marea cu cerul.
Aceasta e vijelia, trimisă asupra-mi, desigur să mă-nspăimînte, din partea lui Zeus.
O sfîntă putere a Maicii mele, și tu, Eter, a cărui lu¬mină, la toți dăruită, înconjură totul, priviți-mă, cît pă¬timesc de nedrept !
(Cutremurul pămîntului și stihiile dezlănțuite îl în¬groapă pe Prometeu sub dărîmăturile stâncilor. Corul Okeanidelor dispare.)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!