Jayballa
Povestea

Șerpuind prin pustiul deșertului, șoseaua strălucea sub soarele dogoritor al amiezii, ridicând în aer vapori fierbinți asemenea unui râu în clocot. La orizont se zărea o rază strălucitoare ce se mărea încet, părând că o bucată din soarele incandescent căzuse undeva departe pe șosea și începuse să înghită încet, încet întreg râul cenușiu pentru a-și astâmpăra setea arzătoare.
Băiatul se opri din săpat, lăsând să-i cadă din mână coada lopeții. Se îndreptă de spate, își scoase ochelarii și frecă lentilele de bucata cămășii în carouri ce-i ieșea din pantaloni. Privi cu mâna streașină la ochi bucata de lumină ce se apropia pe șosea, studiind-o câteva secunde. Aceasta se apropia cu viteză, căpătând un contur albastru. Băiatul o privi până își dădu seama de marca și tipul mașinii. Înfipse cu putere țărușul în groapă și bătători în jurul său pământul uscat. Își legă lopata de cadrul bicicletei, se sui pe ea și privi ceasul, cronometrând secundele. Așteptă puțin, apoi porni pedalând cu putere.
Mașina aluneca lin pe șosea, apropiindu-se de băiat. Trecu pe lângă el, lăsând în urmă un nor de praf dens, galben, ce rămase suspendat în aer câteva clipe, până când căzu din nou pe șoseaua fierbinte, scoțând la iveală indicatorul pe care băiatul cu ochelari îl înfipse în pământ: Jayballa - 2km.

Pe fața grasă a polițistului șiroia transpirația, atingându-i cămașa cafenie și desenându-I pe piept o pată mare, neagră. Volanul îi ardea mâinile, pe care le muta în continuu, încercând să scape de senzația cumplită ce-l chinuia. Luă o ultimă înghițitură de apă dintr-o sticlă mică de plastic, pe care o aruncă lângă alte două ce avuseseră aceeași soartă. Privi în oglindă și observă privirea fixă a deținutului care se uita la cele trei sticle goale trântite pe mocheta podelei, și apoi la ultima sticlă cu apă rămasă pe scaunul din dreapta. Luă sticla, o desfăcu și bău lacom jumătate din conținutul ei, după care îi vârî prin grilajul despărțitor restul lichidului rămas. Deținutul apucă stica între cele două mâini încâtușate și o duse încet la gură, sorbind cu înghițituri mici. Un firicel subțire se prelinse pe salopeta portocalie, dar nu-l deranjă prea mult. Îl deranja în schimb strânsoarea fierului încins de la mâini și faptul că se mișca cu greu din cauza legăturii de la picioare. Îi mulțumi polițistului din priviri pentru bunăvoința sa, chiar dacă venise cu întârziere. Acesta îl privi sever în oglindă, neîngăduindu-și vreun moment de amiciție cu un deținut. Îi dăduse apa doar pentru că se încălzise, nu din milă. Trebuia doar să aibă grijă de el și să îl predea autorităților întreg. Atât. Deținutul îi văzu privirea și regretă pentru un moment că-i zâmbise. În fond era doar un polițist gras și transpirat, genul care nu dă doi bani pe cei ca el. Întoarse privirea către geam, urmărind pământul ars din jur și întrebându-se dacă vor opri la următoarea benzinărie pentru niște apă rece. Sigur polițistul nu va rezista prea mult fără apă.

Pământul ars curgea cu viteză sub roțile bicicletei pe care băiatul pedala cu putere. Privea înainte, concentrat, singurul său gând fiind să ajungă la timp. Își privi din nou ceasul, și acceleră. În față se zărea benzinăria la care lucra, cu acoperișul său argintiu, sub care, la umbră stăteau două mașini. Cea albastră, care-l depășise pe el și una neagră, cu geamuri fumurii. Intră cu viteză pe lângă pompele de benzină și frână brusc, trântindu-și bicicleta lângă perete. Se repezi apoi la găleata cu apă și se apucă să spele geamul din spate, plin de praf, ale mașinii negre. Din mașina penitenciarului, deținutul privea prin grilaj cum băiatul aduna spuma de pe geam. Se bucura de umbră după călătoria obositoare și se gândea la apa care curgea în valuri mici de pe mașina încinsă, jos pe ciment. Ar fi dat orice să fie în locul băiatului și să-și cufunde pentru câteva momente mâinile în găleata cu apă rece. Se gândi că polițistul va lua niște apă și pentru el după ce-și va termina cafeaua pe care acum o servea în restaurantul cu aer condiționat din benzinărie. Din mașina neagră coborî rapid un bărbat brunet cu costum și ochelari de soare, care se răsti la băiat. Þipa și gesticula, apropiindu-se amenințător. Băiatul luă găleata cu apă și se retrase repede, uitându-se resemnat la omul în costum negru. Văzând mașina albastră a penitenciarului, bărbatul se sui rapid în mașina sa, trânti ușa cu putere și porni motorul. Băiatul se apropie încet de mașina albastră, uitându-se curios spre uniforma portocalie a deținutului. Puse găleata jos și umezi parbrizul mașinii fără a-și dezlipi ochii de la deținut. Acesta se uita la băiat cu o privire înțelegătoare, gândindu-se cum ar putea să-l răsplătească. Probabil polițistul gras va țipa și el la băiatul cu ochelari, și acesta nu va mai primi nici un bacșiș pentru munca sa. Băiatul îl privea curios, gândindu-se probabil la câte crime și jafuri făcuse. Ochii lui păreau mai mari, poate din cauza admirației sau poate a lentilelor ochelarilor ce erau destul de groase. Curăță repede spuma de pe parbriz, nedezlipindu-și ochii de la uniforma portocalie și se postă lângă botul mașinii, neîndrăznind să se apropie și de celelalte geamuri. Din restaurant ieși polițistul mergând alene, ținând câteva sticle cu apă în mână. Îi zâmbi forțat băiatului care-l privi descumpănit, după care se sui cu greu în mașină. De mașina neagră se apropie o femeie nervoasă care deschise ușa cu putere, urmând un schimb de replici cu bărbatul în costum, care coborâse și el, amenințând-o. Toți îi priveau cum gesticulau și țipau; băiatul cu ochelari, deținutul și polițistul. Acesta aranjă sticlele pe scaun după care deschise ușa mașinii și se apropie de cei doi, vorbindu-i bărbatului în costum. Înaintă spre mașină precaut, pipăindu-și reflex teaca pistolului, desfăcându-i închizătoarea. Bărbatul dădu din mâini a renunțare și din doi pași sări în mașină, demarând în trombă, cu ușa deschisă. Toți rămaseră muți pentru câteva secunde, privind doar norul de praf ridicat în urma limuzinei. Polițistul se apropie de femeie, care își desfăcea nervoasă geanta pentru a-și căuta telefonul. Se apropie de ea vorbindu-i, calmând-o, în timp ce aceasta tasta un număr de telefon. Renunță descumpănită după câteva secunde. Polițistul îi vorbi, arătându-i către mașina sa, îndemând-o să mergă cu el. Femeia se învoi cu greu, apropiindu-se șovăitor de mașină, privind fix spre uniforma portocalie. Polițistul o îndemnă să aibă curaj, suindu-se la volan, și eliberându-i locul de sticlele de apă, îi făcu semn să se grăbească. Femeia înspiră adânc, și zâmbindu-i băiatului cu ochelari, se scotoci în geantă după o bancnotă. I-o strecură băiatului în buzunar și urcă în mașină, privindu-l fix pe deținut.
Mașina porni spre șosea, lăsându-l în urmă pe băiatul cu ochelari, care avu timp să observe prin geamul prăfuit zâmbetul prietenos al deținutului. Stătu pe gânduri câteva secunde, apoi o luă la fugă spre bicicletă, se sui pe ea și porni în urma lor, pedalând cu putere.

În mașină domnea tăcerea și căldura. Polițistul continua să transpire, femeia își legăna nervoasă piciorul, deținutul privea pe geam. Peisajul era la fel de toropit sub căldura înăbușitoare a soarelui, ici colo câte o tufă care se ambiționa să stea în viață sub valul de căldură. În viteza mașinii deținutul avu timp să observe cu coada ochiului cum trecuseră pe lângă limuzina neagră trasă sub adăpostul unei tufe de mărăcini. Bărbatul în costum închidea portbagajul mașinii, ducând în mână un obiect lunguieț, înfășurat într-o cârpă albă. Deținutul întoarse capul și privi înainte drumul, gândindu-se la cele întâmplate la benzinărie. Pe ceafa groasă a polițistului zări lucind un punct roșu, o rază subțire ce nu era a soarelui. Într-o fracțiune de secundă se culcă instinctiv pe banchetă, acoperindu-și ochii cu mâinile. Auzi un pocnet scurt și simți cum o ploaie de cioburi se revărsă peste el. Mașina începu să plutescă în aer pentru câteva secunde, după care urmă o izbitură puternică. Apoi nu mai simți nimic.

Bărbatul în costum se apropie de marginea râpei, ținând pușca cu lunetă în mână, și privi mașina albastră care zăcea sfărâmată la câțiva metri mai jos. Își dădu jos ochelarii de soare se uită cu atenție la trupul polițistului ce stătea întins pe capotă, cu mâinile întinse ca într-un plonje în aer. Prin parbrizul spart se zăreau câteva șuvițe din părul femeii. O mână însângerată ieșea prin geamul lateral, cu degetele răsfirate, inerte. Mulțumit, bărbatul se întoarse stânga-mprejur spre mașina sa. În față îi răsări băiatul cu ochelari care-l privea rânjind. Bărbatul rămase mirat de apariția acestuia. Băiatul își arcui mâinile și lovi cu putere. Lopata atinse în plin capul bărbatului, topindu-i picioarele. Căzu în genunchi, după care se prăbuși într-o parte, ca o păpușă de cârpă. Băiatul îl privi pentru câteva secunde, după care își scoase ochelarii și îi șterse de bucata de cămașă în carouri care-i ieșea din pantaloni. Porni spre râpă, târând lopata după el.

La umbra tufei de mărăcini, deținutul îmbrăcat în costumul negru, își desfăcu o sticlă cu apă rece și o sorbi cu înghițituri lente. Privi spre uniforma sa portocalie în care acum zăcea fostul proprietar al costumului masându-și mâinile eliberate din strânsoarea cătușelor. Băiatul cu ochelari stătea sprijinit în lopată, trăgând din țigară, privindu-l cu admirație pe noul său prieten.
Deținutul se ridică, îi zâmbi băiatului și deschise ușa mașinii negre. Aruncă pe jos câteva ambalaje goale și se îndreptă către portbagaj. Deschise și rămase nemișcat. Băiatul cu ochelari se apropie curios, târându-și lopata. Cele două figuri priveau mirate firele colorate ce legau între ele două recipiente din metal argintiu și spre ecranul care afișa cu roșu un cronometru, o numărătoare inversă.
Mai erau 30 de minute…

Va continua
ț