poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1470 .



Păcală (8)
proză [ ]
În care Păcală se mărită

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sanis ]

2004-12-21  |     | 



Cap. 8
În care Păcală se mărită
Iată că îi ieși în cale un alai, urcând pe drumul ce șerpuia printre dealuri. Pasămite sosise sâmbăta de când cei trei frați fugiseră de acasă, iar alaiul întâlnit erau niște nuntași din satul din vale. Nuntași veseli, ca tot românul când se veselește cu plosca de țuică în mână și cu lăutarii alături. Între ei, într-un car frumos împodobit, tras de boi bouleni cu coarne aurite, stăteau mirii: el vesel, gras și cam bătrâior, ea tânără și frumoasă, cu o coroniță de lămâiță pe marama de borangic, plângând sub marama trasă adânc pe față.
- Sănătate, drumețule! îi dădu vătășelul binețe lui Păcală. Ia de aici o ploscă și cinstește pentru miri și pentru nuntași.
- Multă sănătate și bucurie la toată lumea, iar mirilor o viață îmbelșugată trăită în dragoste și înțelegere. Casă de piatră și o puzderie de urmași! ură cuviincios Păcală, ștergându-se la gură și înapoind plosca vătășelului. Văd că aveți petrecere mare...
- De ce să nu avem? Mirele este bogat și harnic, el a plătit toată nunta! Va ține trei zile și trei nopți, cum e obiceiul la români. Tot satul se veselește...
- Mireasa-i cam tristă.
- Așa se și cade să fie. Știi ce se zice, și aici începu să urle cu un glas răgușit de cât strigase de dimineața:
I-ați, mireasă, ziua bună,
De la tată, de la mumă...

- E tânără și frumoasă și harnică nevoie mare, adăugă al doilea vătășel, întinzând și el o ploscă spre Păcală. Păcală nu-l refuză, ci gâlgâi din vin. Cam sărăcuță, biata de ea. Da’ nu-i nimic, că are Vasile destul pentru amândoi. A dat zestre bani de-o moară socrilor. Bani mulți, dar Ioana merită fiecare lețcaie.
- Dar tu, care ție felul? urlă mirele buhăit de pe loitra carului. Hai și tu cu noi, că e de unde...
- Apăi mulțumesc pentru chemare, să vă dea Domnul numai bine! Numai nu pot. Am cules ceva ouă și musai să fiu cu ele acasă până deseară. S-or apucat de-alde nașă-mea să frământe oareșce colaci pentru o nuntă și nu are ouă destule...
- Ce ouă, bre? Nici noi nu stăm prea bine cu colacii la nuntă, în ultima vreme găinile au fost cam sărace cu ouăle. O fi de la secetă...
- Păi, de aceea m-am și dus eu în codru, zise Păcală. Sunt acolo niște pomi de ouă, se pare că lor le-a priit seceta. S-au făcut ouă ca niciodată...
- Ce ouă, bă, ești nebun? se burzului mirele. Cine a mai auzit de ouă care cresc în copaci?
- Voi dacă vreți, mă credeți, dacă nu, pace bună! Eu mi-am adunat o traiță și îmi văd de drum, ce am eu cu voi? Să fie într-un ceas bun, și cu multă veselie.
Acestea zise, Păcală își trase cu grijă traista pe umăr și porni pe drum la vale, trecând liniștit pe lângă carul cu miri.
- Stai, bre, nu fi mofluz! Hai că te credem, te vedem om de treabă... Arată-ne și nouă unde sunt copacii cu pricina. Mai ia de aici o ploscuță cu țuică...
- Mulțam de țuică, îi bună la drum lung. Apoi, copacii nu sunt prea departe, numai trebuie să ieșiți din drum și să intrați în codru, așa, mai pe coastă... Vedeți că pădurea este cam deasă, și râpa cam rea... adăugă el în urma lor, pentru că într-un moment toți o luară la fugă pe coastă la deal, care cu un sac, care cu un coș, care cu ce-i căzuse în mâna. Nu aveau încredere, vezi bine, să trimită numai vreo câțiva după ouă, iar restul să își vadă de nuntă și petrecere. În fruntea tuturor alerga mirele, în ciuda burdihanului revărsat peste chimir.
Numai mireasa rămăsese singură în car, plângând sub năframă. Se apropie Păcală de ea și o întrebă cu glas blând:
- De ce plângi, mireasă frumoasă?
- Cum să nu plâng, când mă vândură ai mei ca pe o vită, urâtului?! Am iubit și eu un flăcău din sat, tânăr, frumos, voinic, harnic ca nimeni altul, dar sărac, argat pe la alții... Și nu avui parte de cine îmi fu drag...
- Deci, tu nu îl vrei pe Vasile de bărbat?
- Îl vrea Nevoia, și tătuța, că-i dădu zestre o moară... Două neveste a băgat în mormânt până acum. Mi-o venit și mie rândul, că eu viață cu el n-oi avea!
- De ce nu fugi, dacă nu-l vrei?
- Unde să fug? Cu ce? Se iau nuntașii după mine, legată mă duc la altar. Tătuța o fi în frunte, de mult își dorește moară...”
- Atunci, să faci cum îți zic eu. Hai să schimbăm hainele, să nu vadă nuntașii că ai fugit. Du-te și ia-ți pe cel drag, și plecați în lume. Vi s-or pierde urmele. Veți munci cum ați muncit și până acum și veți fi fericiți împreună.
- Cum rămâne cu dumneata?
- Nu-ți bate tu capul cu asta, m-oi descurca eu cumva!
Zis și făcut. Se dădu Păcală de o latură a carului, mireasa de cealaltă, se dezbrăcară la repezeală și schimbară hainele. Cu părul strâns sub căciulă, devenise fata un flăcăiaș subțirel, frumușel, cu bujori în obraji, mai mare dragul să-l privești. Iar Păcală devenise o mireasă frumușică, zveltă și vânjoasă; cam arsă la față însă, și cu mustăcioară ca pana corbului... Așa că își trase năframa mai adânc pe față, să ascundă schimbarea.
- Ia de aici traista asta. Am aruncat din ea gogoșile și am umplut-o cu ceva marafeturi din zestrea ta, v-or prinde bine. În chimir o să găsești ceva galbeni, să aveți cu ce vă începe o gospodărie. Să fiți fericiți și sănătoși și să vă iubiți toată viața, că nu o să vă aveți decât pe voi. Acum, vezi-ți de drum, până nu se întorc nuntașii...
Îi pupă fata mâna lui Păcală și îi mulțumi cu lacrimi în ochi, după care fugi sprintenă și fericită spre sat. Iar Păcală săltă în car pe loitre, în locul miresei, și se puse pe așteptat.
Se întoarseră și nuntașii într-o vreme, nădușiți, cu hainele sfâșiate de mărăcini, înjurându-l de mama focului pe drumețul mincinos. Se urcă mirele în car, gâfâind și înjurând mai vârtos decât toți ceilalți, și plecară repede spre casa mirelui, să continue nunta.
Hei, și se veseliră cu toții uitând de pățania cu ouăle, chiar dacă nu erau îndeajuns colaci. Curgea țuica și vinul ca apa! Spre seară se cam amețiseră nuntașii: care cântau, care vorbeau în legea lor, care jucau împleticit... Numai mireasa stătea tristă în capul mesei, cu marama trasă în jos pe frunte de nici nasul nu i se zărea, fără ca aceasta să o împiedice să golească câte un păhărel de țuică din când în când, mai mereu.
- Arată-ți fața, miresico, să cinstești nuntașii, răgea mirele ca un buhai, cu inima înmuiată de atâta băutură înspre mare dragoste...
- Dă-mi pace să-mi ogoiesc amarul, murmura Păcală, mai golind un păhărel.
- Parcă nu aveai pielea așa de neagră... bâiguia mirele, privind cu ochi încețoșați de prea mult vin spre mâna care muncea harnic cu păhărelul.
- Asta-i pentru că m-ai lăsat să aștept toată ziua în soare, în timp ce voi alergați ca bezmeticii pe coclauri după potcoave de cai morți.
- Uliuuuu! Dacă pun mâna pe mișel, îi iau pielea! Toarnă, vătășele, țuică în căni. Toarnă și lui tata socru, că mi-a dat mireasă frumoasă...
Băură așa până mai spre ziurel, când mirelui i se făcu de drăgostit. Dădu poruncă să se desfunde o nouă bute pentru nuntași, iar el își luă mireasa în iatac.
- Dă, miresică, cea broboadă...
- Of, of, că m-am născut fără noroc în lume...
- Ce noroc, fă? Unde-ai mai găsi tu mire bogat și frumos ca mine? Lasă mofturile!
- Bărbate, dă-mi voie numai să mă mai rog o dată mândrei Luni, așa cum m-am juruit măicuței.
- Lunii, zici?! Nu-ți dau voie. Crezi că-s beat? Tu vrei să fugi...
- Nu fug, bărbate. Oi duce ce mi-o dat soarta. Dar înainte de a-mi pierde fecioria, lasă-mă să mă mai închin o dată Lunii, că numai ea mi-o văzut goliciunea până acum. Nu stau mult...
- Umbli cu înșelăciuni, muiere!
- Nu umblu. Uite, leagă-mă cu frânghia asta de mijloc. Când mă vrei înapoi în casă, trage numai de ea și oi veni. Numai lasă-mă să mă închin și să-mi plâng amarul...
- Bine, bine, hai să te leg, că nu mai ajungem în pat până la ziuă. Da’ să nu stai mult, că mă arde dorul de tine ca jarul...
Legă Vasile mireasa cu o sfoară de brâu și se puse pe așteptat, sugând dintr-o ploscuță. După o vreme, văzând că nu mai vine, se uită afară pe fereastră. Iată mireasa, îngenunchiată sub un gard, bătând mătănii și închinân-du-se.
- Hai, muiere, mugi Vasile, trăgând de sfoară. Mireasă numai ce scutura din cap, sub năframă, bătând mătănii și sunând dintr-un clopoțel, ca la sfânta slujbă. O mai lăsă o vreme.
- N’apoi vii, au ce mai faci acolo? își pierdu mirele răbdarea. Mireasa dădu numai din cap, sunând din clopoțel...
- Da’ vină o dată, femeie, că apune luna mai amu! se supără Vasile de tot și începu să tragă de sfoară. Mireasă nu se lăsa trasă... Înfuriat, se opinti mirele cu toată puterea și încet, încet, târî mireasa în prag. Când colo...
Sub maramă se ițeau ochii holbați și botul bărbos a unei capre! Căzu Vasile la pământ ca fulgerat, scăpând frânghia din mână. Veni capra deasupra lui și îl mirosi, curioasă. Urlă Vasile ca înjunghiat, de săriră toți nuntașii care se mai țineau pe picioare. Puseră mâna pe capră, care acum se cam speriase și ea de întâmplare. Avea într-un corn înfipt un petec de hârtie, pe care scria: „La un cap de țap, o capră mireasă. Păcală”
Pricepură nuntașii ce și cum și îi înecă râsul. Se sparse nunta și plecară cu toți acasă, lăsând mirele cu capra Dar din acel moment începu să meargă vorba din sat în sat despre pățania mirelui cel bogat și a miresei frumoase, dar mai ales despre istețimea lui Păcală, care îndreptase lucrurile.
Despre Ioana și flăcăul ei cel harnic nu se mai auzi nimic în satul de sub dealuri. Chiar printre străini, or fi trăind ei mulți ani fericiți în pace și înțelegere, așa cum se cade să trăiască cei care se iau la bine și la rău din dragoste.
Iar Păcală? După ce legase sfoara de gâtul caprei și puse biletul în cornul acesteia, căută până găsi prin cele lăzi niște straie bărbătești pe măsură. Își schimbă repede straiele de mireasă, puse galbenii rămași în chimir și plecă fluierând voios pe ulița pustie a satului. Din casa mirelui se auzeau încă nuntașii petrecând...

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!